2,517 matches
-
de pe ram este revolta mărului. Dincolo de ordinea ta, în cele neordonate, există o lege universală a vegetării. Vino și vezi unde ai greșit! Dragostea dintre atomi, conexiunea universului; între suflete mofturi de îngeri ajunși la pubertate. Materia, într-o continuă întrupare, materia își cheamă materia mai devreme sau mai târziu. Cum și când se întâmplă întregirea doar cel ce nu se mai rabdă hotărăște (răbdarea, un compromis al obscurității). Copil, adolescent, adult forme redimensionate ale materiei. Sufletul, în ambele palme, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
element necesar în economia mântuirii? Din ce-am reușit eu să înțeleg, studiind mărturiile biblice prin lentila tradiției liturgice și dogmatice ortodoxe, aș putea încerca un răspuns în felul următor. Kenoza Fiului, elaborată în Fil. 2,7, se referă la întruparea Sa; faptul că „s-a smerit pe Sine” (etapeinosen heauton) se referă la Patimi și la moarte. Această întreagă mișcare, de la unirea cu Tatăl, prin încarnare, prin „moartea pe cruce” până la înălțare, este esențială pentru ca toți cei încorporați în viața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cea adevărată” oferită pentru mântuirea lumii. Din această perspectivă, sacrificială, nevoia trădării din partea lui Iuda devine clară. Isus își asumă natura căzută omenească, restaurând-o, aducând-o la „desăvârșirea” originară. Dar economia divină nu s-a realizat complet numai prin întrupare; a trebuit să se împlinească prin patimile, moartea și învierea Celui întrupat. Mișcarea kenotică, prin care Fiul etern devine Dumnezeu-om în termeni istorici, e desăvârșită prin moartea și prin învierea Sa. Dar, pentru ca această mișcare să îmbrățișeze întreaga omenire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
iadului” sub toate aspectele. Isus a trebuit să asume firea omenească nu doar la modul abstract, ci să asume însăși suferința omenească, în aspra ei realitate. Iar acest lucru a trebuit să-l facă „personal” („ipostatic”), în așa fel încât întruparea, moartea și învierea Sa să poată îmbrățișa fiecare persoană umană în parte, în propria ei realitate ipostatică. Cu alte cuvinte, „ca să ne facă pe noi ceea ce este El”, a trebuit ca „El să se facă ceea ce suntem noi” în felul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
începe să se pregătească de o așteptare cu termen imprecis, așteptarea celei de-a doua Veniri. A spune că religia creștină nu este o religie a Cărții nu înseamnă a impieta în vreun fel asupra dogmei creștine, una și sfântă: întruparea lui Isus și învierea Lui din morți. Înseamnă pur și simplu a reaminti un lucru banal pentru un creștin de la sfârșitul secolului I, și anume că revelația lui Dumnezeu a avut loc deplin în Întrupare. Textele cuprinse în viitorul Nou
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dogmei creștine, una și sfântă: întruparea lui Isus și învierea Lui din morți. Înseamnă pur și simplu a reaminti un lucru banal pentru un creștin de la sfârșitul secolului I, și anume că revelația lui Dumnezeu a avut loc deplin în Întrupare. Textele cuprinse în viitorul Nou Testament au fost scrise fie de apostoli, fie de ucenici. Așa cum spune unul dintre cei mai competenți specialiști în istoria manuscriselor neotestamentare, Bart D. Ehrman, profesor la University of North Carolina: „Dacă Isus Cristos ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
000 de variante, mergând de la o literă schimbată până la fragmente întregi, adăugate ori suprimate. Cu toate acestea, nici un element esențial al credinței creștine nu se zdruncină. Avem de-a face cu variante, cu lipsuri și interpolări, dar învățătura fundamentală despre întrupare și înviere rămâne intactă, neatinsă. Ce vreau să spun? Două lucruri: textul Noului Testament, așa cum pretindem că-l avem din sursă divină ad litteram, este un text-mărturie despre Isus, redactat de urmașii direcți ai Acestuia, ale cărui prime versiuni integrale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unei bune părți din Tradiția noastră transmisă liturgic, iconografic sau literar. Apocrifele marianice În Noul Testament, biografia Maicii Domnului se suprapune umil biografiei Mântuitorului. Ea apare în evanghelii odată cu Bunavestire și dispare după Înviere. Dogma fundamentală a creștinismului rămâne totuși dogma Întrupării lui Dumnezeu, a nașterii Lui dintr-o femeie neîntinată, fecioară ante partum, in partu și post partum. Maria joacă un rol-cheie în scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au acordat o atenție aparte, încercând să-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în dublu sens: de urmat sau de ocolit; de exemplu Viața lui Adam și a Evei 30-44; Apocalipsa lui Moise 15-30). Există și cazuri în care protagonistul se mulțumește să facă o pledoarie fierbinte pentru un alt personaj, văzut ca întrupare a tuturor virtuților umane (de pildă, Iosif în Testamentul celor doisprezece patriarhi). Ultima trăsătură o constituie „competența profetică” a celui care urmează a fi luat la ceruri. El este învestit, în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cel mai șocant episod, pentru un creștin ortho-dox, îl constituie nașterea. La două luni după ce rămâne însărcinată, Maria constată cu uimire că burta i s-a retras, în timp ce Iosif are viziunea nașterii fiului său, Isus. Prin urmare, caracterul concret al Întrupării este negat prin recurgerea la viziune. Să clarificăm acum pe scurt câteva aspecte ideologice ale apocrifei. Așa cum remarcă Norelli, autorul nu urmărește să transmită o hartă exactă a lumii de dincolo. Primele cinci ceruri sunt identice, descrierile par repetitive, amănuntele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
către profeți; căci am înmulțit viziunile și am apărut prin profeți” (cuvânt cu cuvânt: „prin mâinile profeților”, în sens figurat). Pentru Origen, acest semiverset are o importanță deosebită, întrucât el vorbește despre manifestarea tipologică a lui Cristos, prin profeți, înainte de întrupare (Omilii la Facere 14,1). La fel interpretează și Ioan Gură de Aur (Panegiricile sfântului Pavel V, 5), Teodoret al Cyrului, Chiril al Alexandriei. În plus, spre deosebire de TM, LXX are toate verbele la trecut, lucru care justifică interpretarea alegorică propusă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (1990); Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scoase în evidență prin aceste ample citate: 1. caracterul universal și comunitar („sobornicesc”, am spune, cu un arhaism românesc) al mântuirii: mântuirea nu valorează nimic, dacă nu privește întreaga omenire; 2. faptul că mântuirea se realizează în istorie, loc al Întrupării Cuvântului. Tema universalității/catolicității Bisericii, a unei Biserici contemporane cu momentul Creației, deschisă tuturor și prin care întreg neamul omenesc e chemat să se mântuiască (nu doar „aleșii”/„credincioșii”/„orthodocșii”), va deveni una dintre temele majore ale constituției Lumen gentium
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sentiment o străbate. O fi gelozie ? Pot fi bântuite de gelozie chiar și spiritele ? Forma argintie a obosit și nu mai poate comunica cu cea violet. Spiritul Dorei este cuprins de un fel de letargie. Se pare că efortul de întrupare a sufletului a devenit mult mai anevoios după suferințele prin care a trecut din nou. Spiritul violet îl îmbrățișează cu un fel de disperare și transferul de antimaterie este atât de evident de parcă s-ar face între două vase comunicante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
este decât o expresie a unui fenomen mult mai profund, cred, care arată în ce măsura etica unui popor este informată de metafizică și de semantică. Mai concret, este vorba despre modul japonez de relaționare cu universul, care își găsește întruparea în limbă. Dacă avântul meu speculativ nu vă va convinge, cel puțin veți afla câte ceva despre o particularitate fascinantă a limbii japoneze. Tipul de locuire în lume diferă fundamental, la japonezi, de cel prefigurat în limbile indo-europene. La noi, totul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mă puteam accepta pe mine însumi? Tocmai de aceea trebuia credință, mi se zicea. Dar pe de altă parte la Universitatea Pontificală Gregorianăa se învață că credința se referă doar la nivelul superior, cel al adevărului revelației creștine (Sfânta Treime, Întruparea...). A crede nu are nici o legătură cu nivelul inferior, cel natural al rațiunii, la care predomină doar raționalul și știința: perspective demonstrabile și argumente raționale. În timpul ultimilor mei ani la Roma am avut și o altă experiență: teologia protestantă, pe
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în carne și oase Astfel, crucifixul devine semn de speranță. Din perspectiva intrării lui Isus în viața veșnică a lui Dumnezeu, discipolii săi încep să vadă și să interpreteze diferit persoana Maestrului din Nazaret. El apare tot mai intens ca întruparea vie a cauzei sale: întruparea unui comportament nou față de viață și un nou stil de viață. O dată cu trezirea la o viață nouă este evident că Isus Cristos este fundamentul spiritualității creștine. Așa cum a formulat clar apostolul Pavel: "Căci nimeni nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
crucifixul devine semn de speranță. Din perspectiva intrării lui Isus în viața veșnică a lui Dumnezeu, discipolii săi încep să vadă și să interpreteze diferit persoana Maestrului din Nazaret. El apare tot mai intens ca întruparea vie a cauzei sale: întruparea unui comportament nou față de viață și un nou stil de viață. O dată cu trezirea la o viață nouă este evident că Isus Cristos este fundamentul spiritualității creștine. Așa cum a formulat clar apostolul Pavel: "Căci nimeni nu poate să pună o altă
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mai târziu am elaborat de două ori manuscrisul și, în cele din urmă, l-am publicat în 1970, în anul bicentenarului nașterii lui Hegel, cu titlul Menschwerdung Gottes. Eine Einführung in Hegels theologisches Denken als Prolegomena zu einer künftigen Christologie (Întruparea lui Dumnezeu. Introducere în gândirea teologică a lui Hegel, prolegomene pentru o posibilă cristologie). Când reparcurg această carte, mă simt încă iritat văzând câtă muncă am depus pentru studierea istoriei dogmelor cristologice în Biserica antică și în teologia medievală și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ca un obiect, ci ca Persoană liberă, smerită și iubitoare, deoarece Fiul Se dăruiește Tatălui prin ascultare smerită și Se dăruiește oamenilor prin iubire milostivă, vindecând orice boală și orice neputință din popor și iertând păcatele celor care se pocăiesc. Întruparea, scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea Așadar, taina Crăciunului este taina iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne‐a deschis nouă oamenilor drum ca să
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
Crăciunului este taina iubirii milostive și smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât Fiul Lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne‐a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălțăm la El, la viața cerească. De aceea, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S‐a făcut Om din iubire nesfârșită față de om, este temelia și inima credinței creștine. Această sfântă și mare lucrare mântuitoare a fost și scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă de
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
1, 2), a fost apărată și formulată ca dogmă de către Părinții Bisericii în fața ereziilor, a fost preamărită în rugăciuni și lăudată în cântări de‐a lungul veacurilor de către toți creștinii binecredincioși și iubitori de Dumnezeu. Pentru Sfinții Apostoli contemplarea tainei Întrupării sau Înomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul întregii teologii, al întregii vieți spirituale și al misiunii Bisericii în lume. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, uimit în fața iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume, exclamă: „Cu adevărat mare este taina
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
sălășluit în pântecele Fecioarei, fără schimbare, ca într‐Însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care strigă: slavă arătării Tale, Izbăvitorul meu și Dumnezeu” (Litia, stihira 4, alcătuire a lui Ioan Monahul). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa († 395) descrie scopul Întrupării Fiului Cel veșnic al lui Dumnezeu, zicând: „Firea noastră cea slăbănogită, într‐adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aștepta pe Cel ce‐i va întinde mâna, cel ce‐și pierduse viața aștepta pe Dătătorul ei” Pe scurt
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
cea slăbănogită, într‐adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aștepta pe Cel ce‐i va întinde mâna, cel ce‐și pierduse viața aștepta pe Dătătorul ei” Pe scurt, Sfinții Părinți ai Bisericii au rezumat învățătura despre scopul Întrupării Fiului lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
după har”. Toți oamenii care, prin credință și Botez, primesc pe Hristos ca Mântuitor al lumii devin frați și surori în Hristos, nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci prin înfierea dumnezeiască după har (cf. Ioan 1, 12). Așadar, de la Întruparea și Nașterea Fiului lui Dumnezeu ca Om, iubirea Preasfintei Treimi umple inima umană a Fiului lui Dumnezeu de iubire dumnezeiască infinită și eternă pentru întreaga umanitate, iar iubirea veșnică a Tatălui față de Fiul Său Care S-a făcut Om este
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]