661 matches
-
botezul ne curăță de păcate, nu purifică însă și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru Urcarea la Cer a lui Cristos e interesantă pentru că apără doctrina calcedoniană a celor două naturi inseparabile într-o singură ipostază în Cristos întrupat. Viziunea Sfântului Diadoh este un schimb de întrebări și răspunsuri; cel întrebat e aici Ioan Botezătorul care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu când vor fi nepieritoare și, în sfârșit, despre natura
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omul ar putea obține harul doar prin propriile forțe, iar nestorianismul afirmă că omul Cristos ar fi meritat uniunea cu măreția divină grație unei vieți virtuoase. Potrivit lui Cassian, Nestorie este cel ce îl separă pe Fiul lui Dumnezeu de Cristosul întrupat: în consecință, imitarea lui Cristos și credința în Cristos, care constituie idealul ascetic al creștinului, nu sînt îndreptate către Dumnezeu, ci către un om. Creștinii n-ar putea fi transformați în Dumnezeu dacă Cristos, primul, n-ar fi fost Dumnezeu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Patimi ori ispită. De altfel, încă din introducerea la cartea a doua această opinie era înfierată și respinsă, între altele prin formula favorită a lui Chiril, potrivit căreia „după unire, trebuie să vedem de-acum o singură natură, cea întrupată a Logosului însuși” (2, introd.); formula este a lui Apolinarie, dar Chiril credea că-i aparține lui Atanasie. Chiril înțelege termenul physis în sens de individ, potrivit cu tradiția teologică alexandrină, și nu - așa cum făceau antiohienii - ca pe un ansamblu de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și tot el crucificat și înviat din morți, care va veni la vremea sa întru slava lui Dumnezeu Tatăl și a sfinților îngeri” (ibid.). Nevoia de a cîștiga, în competiția cu Nestorie, curtea imperială de partea sa, l-a făcut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Logosul divin. Această preocupare fundamentală și soluția ei respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sînt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. vol. II, t. 1, pp. 83-86), a cărui formulă „o singură natură a Logosului întrupată” este adoptată de Chiril fără rezerve, pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), fără a înceta să fie Logos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
papa Leon. Confruntarea sa cu Chiril se concentrează în special asupra strădaniei de a defini ce anume constituie unitatea subiectului în Cristos; potrivit lui Chiril, aceasta e asigurată de unica physis, pentru el sinonimă cu hypostasis. însă „singura physis a Logosului întrupată” este inacceptabilă pentru Nestorie, în opinia căruia termenul Logos desemnează natura divină a celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi; în consecință, după el, această formulă strivește umanitatea lui Cristos. Pentru Nestorie, termenul potrivit să desemneze persoana (prosôpon) este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se deosebesc net de calcedonieni pentru că acceptă formula pe care Chiril credea că a împrumutat-o de la Atanasie (în realitate, era a lui Apolinarie din Laodiceea; cf. vol. II, t. 1, pp. 84-85), și anume „o singură natură a Logosului întrupat”, ca și formula „unul din Sfînta Treime a pătimit”, propovăduită, așa cum vom vedea imediat, de călugării sciți. Se susțineau astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încît influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă și, în consecință, tradiția
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Colecția Palatină a Actelor de la Efes), autorul ei este Eutherius; editorul textului grec complet a intitulat-o Antilogia. După un prolog dedicat unui anume Eustathius, autorul respinge în 22 de capitole cristologia partidei chiriliene, în special afirmația conform căreia Logosul întrupat a pătimit: Eutherius, care nu acceptă communicatio idiomatum, crede că se poate spune doar că Isus Cristos a pătimit. Bibliografie. Toate textele lui Eutherius sînt ușor accesibile în M. Tetz, Eine Antilogie des Eutherios von Tyana (PTS 1), de Gruyter
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nici că s-a transformat în carne, lucru care ar echivala cu o alterare a imuabilității naturii divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune că a luat chip de rob (Filip. 2,7) (5-6). Prin urmare, ipostasul lui Dumnezeu întrupat este unul singur (9; cf. infra). Celebru este și singurul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat după trup și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nefalie a citit în public și a făcut să circule apoi un text intitulat Apologia conciliului de la Calcedon, în care apăra formula celor două naturi, încercînd să demonstreze însă că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au rămas doar pasajele citate de Sever în scrierea sa polemică. Sever contestă felul în care se folosește Nefalie de Sfinții Părinți: aceștia, în realitate, au afirmat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de a legitima greșeala lui Eutihie, care confunda cele două naturi în Cristos. în următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril ca și cum ar fi calcedonian. Acesta consideră compatibile formulele „o singură natură a Dumnezeului Logos întrupată” și „două naturi unite în mod inseparabil” și susține că Chiril nu a combătut teza lui Todoret potrivit căreia sînt două naturi în Cristos, ci afirmația că sînt două persoane. în schimb, pentru Sever, physis, natura, și hypostasis și prosôpon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autonom înainte de unirea cu Logosul. Unirea ipostatică constă în schimb în faptul că natura (sau ipostasul) Logosului se unește cu trupul dotat cu suflet rațional, primit de la Fecioară; în acest sens se vorbește așadar despre „o natură a Dumnezeului Logos întrupată”, și nu despre două naturi, pentru că acest lucru ar echivala cu admiterea a două ipostasuri, adică a doi Cristoși. Ultima parte a operei (III, 31-40) discută textele patristice invocate ca argumente de către adversar, adăugînd apoi un florilegiu propriu pentru a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Antoninus, deoarece considera drept insuficientă formula „Nu spunem că proprietățile sînt separate”, inclusă în mărturisirea de credință impusă celor care se converteau de la difizism la monofizism; Sergiu crede că, așa cum se spune că există o singură natură a Dumnezeului Logos întrupat, tot astfel trebuie afirmată unitatea proprietăților sale, care, ca atare, nu e nici divină, nici umană, ci proprie lui Cristos. Antoninus îi trimite scrisoarea patriarhului său, care îi răspunde lui Sergiu susținînd că, după unirea ipostatică, proprietățile divine și umane
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Chiril și de cea calcedoniană; însă n-ar fi putut accepta niciodată limbajul celor două naturi, pentru faptul că el echivala natura cu ipostasul, după cum am arătat deja, îl obliga să detecteze nestorianismul în orice distincție a naturilor în Logosul întrupat. în acest sens a combătut Tomul papei Leon, care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie, acest lucru echivalează, pentru Sever, cu a atribui naturii umane o existență în sine autonomă, așadar cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu presupune deloc ideea de diviziune. Scrisoarea adresată lui Mega din Bereea este caracteristică pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem, care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului întrupată” -, din respect pentru hotărîrile de la Calcedon. în codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne informează doar despre ocazia cu care au fost rostite, nu și despre conținutul lor. Al doilea codex conținea patru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Halicarnassus), că evanghelistul Ioan supraviețuiește undeva împreună cu Enoh și Ilie, în așteptarea sfîrșitului lumii. Al treilea tratat, scris pentru doi asceți din Cilicia, Domnus și Ioan, lua apărarea conciliului de la Calcedon și a formulelor „un singur iposts al Logosului întrupat” și „un singur prosôpon”. Și în acest caz ne întrebăm dacă e vorba despre „apologia conciliului de la Calcedon și a Tomului Sfîntului Leon” din care provin mai multe fragmente, citate la al treilea conciliu de la Constantinopol, ce conțin afirmația că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
naturi”; el poate face acest lucru în virtutea unei clarificări terminologice prin care este reinterpretată, în prima formulare a lui Chiril și în general în textele acestuia, physis ca hypostasis, ceea ce îi permite să reformuleze astfel: „un singur ipostas a Logosului întrupat”. Chiar și unirea ipostatică, tipic chiriliană, este considerată în concordanță cu conciliul de la Calcedon. Caracteristice pentru tendința neocalcedoniană sînt, de asemenea, cristologia alcătuirii (unde, pentru Efrem, în Cristos, o synthesis se realizează nu în planul celor două naturi, ci în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un singur ipostas în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfînta Treime a pătimit”. Richard subliniază că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
deși botezul ne curăță de păcate, nu purifică și duplicitatea voinței, consecință a păcatului (78). Omilia pentru înălțarea la Cer a lui Cristos e interesantă întrucît apără doctrina calcedoniană a celor două naturi inseparabile într-un singur ipostas în Cristos întrupat. Viziunea Sfîntului Diadoh este un schimb de întrebări și răspunsuri; cel întrebat e Ioan Botezătorul, care vorbește despre botezul lui Isus, despre ființele umane care îl vor vedea pe Dumnezeu cînd vor fi nepieritoare și, în sfîrșit, despre natura îngerilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcut om în persoana lui Isus, creștinismul duce la extrem acest proces de sacralizare a istoriei. Din punct de vedere creștin, planul mântuirii a fost împlinit, urmând ca întreaga omenire să devină conștientă de aceasta. Așa cum Isus reprezintă Binele absolut întrupat, opusul său, Anticrist, reprezintă întruparea răului absolut în istorie. Prin urmare, din acest moment, confruntarea dintre Bine și Rău se derulează la nivelul istoriei și al temporalității, omul fiind parte integrantă a acestora. Aceasta este, în opinia noastră, marea diferență
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anumite experiențe istorice, ci într‑o concepție mitologică și speculativă, mai exact, în credința în confruntarea dintre Dumnezeu și diavol și cea în sfârșitul lumii” (col. 579). De aici următoarea presupunere: „La originea Anticristului nu se află altceva decât diavolul întrupat” (ibidem). A doua etapă constă în istoricizarea, în mediul iudaic, de data aceasta, și apoi creștin, a mitului primordial, fenomen determinat de modelele reale, cu o pronunțată conotație negativă, ca de exemplu, Antiochos al IV‑lea, Caligula sau Nero. Legenda
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și rațiunea (8(≅Η) se confruntă de‑a lungul întregii istorii. Socrate este primul care a îndrăznit să denunțe tertipurile demonilor, dar aceștia au reacționat prompt ridicându‑i pe atenieni împotriva înțeleptului. La fel s‑a întâmplat cu Isus, Logosul întrupat. Mântuirea devine posibilă tuturor oamenilor, greci sau păgâni, în virtutea faptului că un 8(≅Η ΦΒγΔ:∀ϑ46Η există ascuns în adâncul sufletului fiecăruia. Această „sămânță” iese la lumină în momentul botezului. Cum a fost deci posibil ca oamenii să nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
13,16); și celălalt va face la fel.” 8) „Cu chip de om a venit Domnul (Flp. 2,7); și celălalt va veni cu chip de om.” Anticristul va fi așadar imitatorul lui Cristos. El nu va fi totuși diavolul întrupat, așa cum Cristos a venit ca Dumnezeu întrupat, ci o simplă ființă omenească stăpânită de duhul minciunii. 9) „A înviat Mântuitorul arătându‑și trupul ca un templu (In. 2,21); celălalt va «reînvia» templul din Ierusalim.” Această afirmație face trimitere la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fel.” 8) „Cu chip de om a venit Domnul (Flp. 2,7); și celălalt va veni cu chip de om.” Anticristul va fi așadar imitatorul lui Cristos. El nu va fi totuși diavolul întrupat, așa cum Cristos a venit ca Dumnezeu întrupat, ci o simplă ființă omenească stăpânită de duhul minciunii. 9) „A înviat Mântuitorul arătându‑și trupul ca un templu (In. 2,21); celălalt va «reînvia» templul din Ierusalim.” Această afirmație face trimitere la episodul relatat la Mc. 13, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fuga din fața dușmanului decât înfruntarea lui, de vreme ce miza este mântuirea spirituală, Chiril legitimează dezertarea. Cel care își simte neputința să renunțe și să se retragă; dimpotrivă, cel care se consideră suficient de puternic pentru a înfrunta Răul în persoană, diavolul întrupat, să rămână și să‑și încerce puterea. Domnia Anticristului nu va dura mult timp (trei ani și jumătate, conform Dan. 7,25; cf. 12,7.11‑12), dar ea va fi marcată de o violență ieșită din comun. Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]