1,988 matches
-
Aici aș adăuga și localitatea Tureatca, unde învață „din marea dorință a părinților” mulți copii români din satele vecine - Sinăuții de Jos, Stănești, Bucovca... Dl scriitor și președinte al Fundației „Casa Limbii Române”, Vasile Tărâțeanu, a atins și alte laturi întunecoase, ce ne denotă deficitul de demnitate și absența tăriei de caracter: „În 20 de ani, nu fără sprijinul celor de la putere, am pierdut 20 de școli. Oare numai părinții sunt vinovați? Au pus umărul și autoritățile noastre. Trecând prin satul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
trezindu-se în zorii zilei din barăci, sau case improvizate, parcurgeau pe orice vreme, chiar și pe vreme de Coșava, pe jos, câțiva kilometri, până la mină, acolo unde, doar cu ajutorul luminii unor lămpi de miner, se afundau în hrube sinistre, întunecoase, surde, sufocante, lipsite de aer proaspăt, ba mai mirosind cumplit a gaze nocive de tot felul, se îndreptau spre capătul cel mai adânc al galeriilor, spre a pușca peretele frontului de exploatare, prin care exploziile rupeau pereții de minereu, împrăștiind
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa - răspunse Iovănuț. Pu-pu-pup! Pu-pu-pup! Episodul 162 VISUL SURORILOR ACETOASA în cămăruța lor de la catul întâi, strâmtă, întunecoasă, cu o fereastră care nu dădea spre nimic, surorile Acetosa se dezbrăcară pe tăcute, își luară cămășile de noapte catolice și se vârâră zgribulite în patul lor mirosind a crepuscul. Prima care visă fu cea care dormea la perete, Amada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de chei. Numără cheile de la dreapta la stânga și pe-a șaptea o scoase din mănunchi și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cărei interior era împodobit cu o mulțime de picturi delicate cu antilope și gazele, ce păreau vechi de mii de ani. Era la fel de înaltă și încăpătoare ca și cea mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de adăpost sigur vreunui trib numeros din timpuri îndepărtate, când pe acele meleaguri încă mai curgea un râu năvalnic care, din motive neștiute, obosise să ude poalele munților. Apa a dispărut, pământul a murit, a fugit vânatul, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ultimul ținut locuit unde te pot lăsa. Austriacul se uită cu atenție la micul grup de colibe de pământ și la cei șase palmieri prăfuiți care-și făcură apariția în depărtare, izolați, aproape fără nici o legătură cu impresionanta monotonie a întunecoasei întinderi bolovănoase, și spuse scoțând un ușor fluierat: — Nu pare cine știe ce. Nimic nu-i cine știe ce pe aici. Și cum m-aș putea întoarce la civilizație dacă mă lași aici în voia sorții? Pilotul îl privi pieziș și-i zâmbi ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
doi strigă: — Stați liniștit! Am venit să vă salvăm, dar vă avertizez că vă văd și că la cea mai mică mișcare suspectă vă împușc. Nu sunt înarmat... - veni îndată răspunsul. Și pierd mult sânge. Noaptea continua să fie foarte întunecoasă; numărul doi se asigură a nu știu câta oară că nu-l pândește nici o primejdie, căci îi era imposibil să distingă ceva la mai puțin de zece metri distanță, și după ce trase adânc aer în piept, se hotărî să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
i-e frică, și de astă dată nu putea să reacționeze cu violența din acea zi, fiindcă acum îi era frică de deșert, de vânt, de nisip, de o îngrozitoare singurătate și de o moarte a cărei duhoare împânzea munții întunecoși. Frica fără martori, acea frică ce nu are nevoie să se grimeze deoarece își interpretează rolul doar pentru un spectator foarte concret și foarte implicat, este singura care-i conferă celui ce o încearcă măsura exactă a capacităților sale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să ne ținem după el Încă un timp „jusqu’au soleil, jusqu’à l’été, jusqu’à l’automne, jusqu’ au printemps, jusqu’à demain...“ cum spune Jacques Brel În fața inexorabilului. Dar sufletul, cum se naște el În cea mai Întunecoasă cămară și deodată i se Întind toate capcanele, seducătoarele mreje despre care vorbea Stephen Dedalus, apar locurile și drumurile cu țintele lor, scări și case, voci, mîini ce ți se Întind, chipuri cu care te Însoțești Într-o predestinare, trasee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
e foarte bătrân. Iar alături e biserica. Dar privește pe partea cealaltă. Acolo sunt tot magazine. De la război încoace, orașele noastre au cele mai dezvoltate centre. Și cu asta m-a apucat de braț și m-a târât pe poarta întunecoasă în biserică. Era o soră aprigă. Iute. Prin una din ferestrele navei laterale răzbătea o rază gălbuie, plină de praf. Lumina aceea hoinară ce desenează un cerc printre bănci și străbate întreaga biserică înainte de vecernie. Bătrânul preot a ieșit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
o fac ți-aș fi foarte recunoscătoare dacă nu ai mai spune la nimeni. Și de ce n-aș face-o? am ripostat. Lumina puternică din cameră transforma tot ce era de partea cealaltă a ferestrei într-o grămadă de umbre întunecoase. Biroul era de fapt o cutie gri cu ușile închise. M-am simțit înșelată și claustrată. A ridicat din sprâncene. —Bună întrebare. Să o pun în alt fel atunci. Vreau să îmi faci o favoare. Dacă accepți te asigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
insistent și acesta băgase de seamă, pentru că individul voia s-o șteargă pe neobservate. Toma știa sigur că de la bucătărie se putea ieși în străduța din dosul terasei, iar odată ajuns afară era foarte ușor să se piardă pe aleile întunecoase din parc. Aruncă banii pe masă și se ridică repede în picioare, încercând ca această mișcare să pară cât mai firească, să nu dea impresia că se grăbește. Se gândea la cei trei indivizi cu care acum era sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-l vadă venind. În spatele său se ridica pădurea dinspre care venise. Se întoarse și încercă să privească printre copacii dintre care tocmai ieșise. Dacă cineva îl urmărea, atunci numai acolo se putea ascunde. Nu distingea mare lucru în zona întunecoasă de sub desișul coroanelor, privirea nu reușea să străbată dincolo de lizieră. Gândul îl ducea la presupunerea lui cu privire la asasinul nevăzut care îi atacase pe cei din Baia de Sus. Își dădu seama că retragerea îi este tăiată. Privi la ceas. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ea, dându-i de înțeles că nu vrea să vorbească atunci despre acest subiect. Nici pe drum nu reușise să scoată de la ea nimic. Evitase orice discuție, spunându-i să aibă răbdare. Pe Calistrat îl găsiră singur, într-o odaie întunecoasă din spate. Intraseră în casă fără nici o problemă, ușa fiind întredeschisă. Ileana părea să cunoască locul pentru că îl condusese printr-o tindă îngustă până în încăperea în care se afla bătrânul. Acesta stătea așezat pe o laviță de lemn acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care se opreau în apropierea jgheabului de spălare. Moș Calistrat ocoli stânca și se opri pe loc. Mergând în lungul căii ferate, inspectorul îl ajunse din urmă și se opri lângă el. Ascunsă după o antă de stâncă, era gura întunecoasă a minei. Peste o grămadă de bolovani îngrămădiți într-o parte a intrării, zăceau aruncate crengi și rugi de mure uscați. Se vedea că cineva le dăduse în lături ca să poată elibera intrarea. No, aici e, arătă Calistrat spre gaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a minei. Peste o grămadă de bolovani îngrămădiți într-o parte a intrării, zăceau aruncate crengi și rugi de mure uscați. Se vedea că cineva le dăduse în lături ca să poată elibera intrarea. No, aici e, arătă Calistrat spre gaura întunecoasă care se căsca în munte, acesta este bârlogul vâlvei. Ce facem? întrebă Toma. Intrăm? Încă nu, băiete, încă nu. Paznicul intră în bârlogul bestiei numai atunci când e pregătit să o ferece înăuntru. Haide acum să ne găsim un loc unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fără să se uite la el. Exact așa cum ai cerut, răspunse Cristian urcând cele trei trepte ale cerdacului. No, intră! îl invită bătrânul, dându-se de o parte din ușă și ignorând mâna întinsă de inspector. Îl conduse prin tinda întunecoasă până în încăperea unde fuseseră cu o zi în urmă. Aici, îi arătă lavița de lângă perete, făcân du-i semn să ia loc. Fără să mai aștepte, Calistrat se așeză lângă fereastra micuță, prin care lumina soarelui abia reușea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pridvorului și își dădu seama că totuși ceva nu era ca de obicei. Spre deosebire de alte dăți, ușa casei era închisă. Pregetase un moment, ca și cum nu îndrăznea să intre, dar apoi trase aer în piept și apăsă pe mâner. În tinda întunecoasă domnea un aer închis de casă nelocuită. Nu mirosea urât, dimpotrivă, se simțea o aromă slabă de busuioc, amestecată cu o urmă de scorțișoară. Înaintaseră apoi spre camera unde Calistrat obișnuia să stea. Și acolo ușa era închisă, probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
străpungea ceafa în fiecare scundă. În urechi auzea un vâjâit continuu, întrerupt de pulsații ritmice care îl făceau să creadă că îi plesnește capul. Cristian gemu slab și se întoarse pe o parte. Era întins pe jos, într-o încăpere întunecoasă, cu ferestrele acoperite de perdele groase. În sfârșit, ai înviat! i se păru că aude vocea lui Simion Pop, de undeva de departe. No, credeam că te-au omorât brutele alea. Pardoseala rece din mozaic de ciment, îl apăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebuia să se ridice în picioare, felul în care stătea acolo, așezat în capul oaselor, îl făcea să se simtă neputincios. Se sprijini din nou cu spatele de peretele metalic și se ridică, așa cum făcuse mai devreme în încă perea întunecoasă din vale. Simți o durere ascuțită în palmă, chiar în momentul în care reușise să stea în poziție verticală. Își dădu seama că se tăiase în ceva. Pipăi peretele încercând să afle ce îi cauzase durerea. Fundul cutiei metalice fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și cam amețită de la berea căreia-i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecînd cu mîna pe o balustradă dintr-o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărît spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s-o Încurajeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lor va fi ziua și a lor va fi noaptea. Doamne, ferice de cei care pe timp de ziuă nu-și amintesc căile nopților lor, căci a lor va fi lumina zilei. 20. Zăceau cu fața-n sus În grota Întunecoasă din dealul Celionului, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și cîinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care-l va ruga să poarte o discuție cu el. Maestrul, ezitînd Între principiul etic și cel poetic - căci după primul l-ar fi respins, iar după al doilea l-ar fi ascultat - va sta cu el Într-o crîșmă Întunecoasă și va comanda două votci pascale, pare-se, conform ritualului. Jeshua Krohal, căci așa se numea tînărul, Îi va mărturisi Maestrului că frecventa acel cartier de cînd Îi picase În mînă o lucrare a sa care Îl Încredințase că experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
luna august a anului o mie nouă sute șase. Astfel, vor apărea foiletoane semnate de redactorul-șef al acestui ziar, un oarecare Krușevan, A.P. Krușevan, de fapt instigatorul pogromurilor de la Chișinău, ce avea pe conștiință vreo cincizeci de crime. (În odăi Întunecoase zăceau În bălți de sînge trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimîntați, priveau În gol, după draperiile sfîșiate. Scena era cît se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de asemănătoare și totuși atît de diferite, zăcuseră timp de aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca-ntr-un interval cabalistic (chiar și cuvîntul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestînd urmele acelor Întîlniri, ale acelor iluminări (cînd cititorul va descoperi În gîndurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gîndurilor sale lăuntrice) - ce-a de-a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]