453 matches
-
în râuri peste umeri, sfârșindu-se pe la talia-i subțire, de parcă n-ar fi dat viață la unsprezece copii. Avea un mers ușor legănat dar maiestuos, cu capul sus, privind în ochii omului, atunci când vorbea cu cineva. Avea un surâs șăgalnic și-i ghiceai gingășia în vorbă și gesturi, nemaiîntâlnită la alți oameni. Nu avea școală multă, doar câteva clase primare. Pe atunci lumea nu punea bază pe învățătură multă. La mama, aceasta era înlocuită cu o inteligență nativă, pe care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fugit râzând... Mă duceam cu Țuți pe imaș, erau câmpiile noastre verzi, nu acelea ale indienilor întâlniți la Fenimoore Cooper și Karl May, ne duceam și ne aruncam cu burta pe iarbă, cu ochii întraiurea, cântam cântece rusești căci erau șăgalnice și melodioase și care ni se păreau pe măsura stării noastre sufletești de îndrăgostiți și ne făuream planuri cum să facem să ne iubească cele două fete. Ne apuca noaptea acolo și ne întorceam cu fața în sus și priveam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aceea cafenie de alto și când auzeam acel tremolo scos de instrument, spuneam: "E frumoasă, dom-le!" Și spuneam așa negândindu-mă la femeia lui Sandu nici la "Mătrăgună prin livezi"! Ați auzit-o și voi, desigur, e o melodie șăgalnică, duioasă și tristă, care sună a blestem. Sandu apăsa câteva clape ale acordeonului și atunci, combinat cu vocea femeii lui, totul se transforma într-o vrajă. Și blestemul nu îngrozea, ci încânta și încuraja sufletul meu. El stăpânea acel instrument
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
himerelor, perisabil prin maximă conceptualizare. Și atunci, împărțirea lor maniheistă se dizolvă într-o ironie care face conceptele perisabile. Personajele "pozitive" se pot transfor-ma în reversul lor: Luceferi sunteți? Sau tigri și himere? (Aedificabo et destruam) Sau pot căpăta nuanțe șăgalnice ori ironice: Dumnezeu în persoană veni-va... (Copilul nostru) Personajelor negative, atunci când se arată, amenințătoare, li se promite moartea, dar sfârșitul lor rămâne ipotetic: Ca Saul omorând vrăjitoarele, Așa voi ucide Melancolia (Ca Saul) Nu sta la fereastră cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este un pedagog al morții, ne învață cum să murim, de câte ori într-o viață și în ce moduri posibile. Genialul vers eminescian "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" este emblematic pentru o întreagă mentalitate. Emil Botta adoptă un ton șăgalnic, voit minimalizator, pentru că i se pare a fi găsit astfel o portiță firavă, dar accesibilă, în templul somptuos al morții, prin care se poate furișa ilicit, aducându-i un nou spectru cromatic, mult mai larg, eliberator. Însă jocul se dovedește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se strecură nu tocmai ușor prin mulțimea ce forma un dute vino amețitor. În momentul când, ajunse la locul unde urma să aibă loc Întâlnirea, simți un gol În stomac! Atena nu era acolo...! Se răsuci În loc de câteva ori privind șăgalnic la ceasul său, Încercând să stabilească dacă coincide cu cel al Gării . Șapte treizeci și cinci...!! „Desigur, a așteptat destul, de fapt cât trebuia să aștepte...? Mai mult ca sigur, după sfertul de oră convențional a plecat. Poate, nici el n’ar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un șpriț, să ne răcorim sufletele...?” „Drept ai vorbit, Șefule...! Personal ai fost martor prin câte necazuri am trecut...! Și, Încă nu s-au terminat. Așai...?” „Ascultă la mine inginerule, dacă puneam eu la inimă toate necazurile...!” Tony Pavone zâmbi șăgalnic. De fiecare dată Șeful șantierului propunea un mic păhărel, care de fapt se prelungea până noaptea târziu, cu muzicanții la masa lor, În timp ce frumoasele picolițe se lăsau ușor „Pipăite”, În schimbul câtorva sutare pe care Șeful le introducea În sânul fetelor
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ora patru din după amiază, vreme incertă de început de ianuarie, debut de mileniu, burniță fină cade peste hăurile de prin lacurile de acumulare, mai nimicul cotidian mă cuprinsese când ochii mi-au căzut pe o balerină care se gudura șăgalnic pe lângă o roză suavă, privea melancolic balerina, în spatele ei cântau din ghitare doi menestreli flancați dreapta-stânga de niște draperii transparente. Ați priceput, sper, că ochii mi-au căzut pe o emisiune liric întocmită la unul din canalele publice de televiziune
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
excesiv de sensibile printr-o dorință sănătoasă de a simplifica situațiile. De a-și privi semenii cu generoasă îngăduință. Cu atât mai bine deci dacă timidul Titi, profitând de protecția maturului său amic, îndrăznește acum să trimită o sclipire luminoasă și șăgalnică a ochilor - ca o propunere de reîmprietenire - spre tânăra doamnă ce stă ursuză, greoaie în celălalt colț al salonului ! Cu atât mai bine, cu cât ea nici nu pare să o observe... Cufundată în gânduri, Sophie frisonează sub șalul alb
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
după ce stătuse două zile și două nopți împreună cu Violeta, dar cînd a găsit la cămin biletul prin care era chemat de urgență, s-a și grăbit să vină. "Ce zici, bărbate, de Violeta? l-a întrebat Liuță pe un ton șăgalnic, evident insinuant. Nu ți-e dor s-o mai vezi?..." "Dă-o naibii de proastă! a izbucnit Mihai, să pareze ironia prietenului. Bate bulevardele, în loc să pună mîna serios pe carte, să iasă din maghernițele alea..." "Idiotule! i-a șoptit Liuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Are, Mihai Vlădeanu! Pentru că ea nu poate fi deplină cînd e clădită pe nefericirea altora. Mihai face cîțiva pași prin cameră, în timp ce rîde încet, amuzat, spre surprinderea totală a Lilianei. Ești tu o femeie de excepție, crede-mă, o amenință șăgalnic, oprindu-se în fața ei, dar n-ai să mergi pînă acolo încît să-mi compătimești soția. Aseară ți-am spus c-o invidiez și nu-mi retrag vorbele! răspunde apăsat Liliana. Se așază din nou pe pat, cu spatele rezemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
dresoarea) se simte jignit. Acest "măcar" închide în el contestarea tacită a celorlalte calități. Liliana i-a intuit nemulțumirea sau numai și-a dat seama de impolitețea întrebării: Cred c-am făcut o gafă. Scuză-mă! Dar! îl amenință ea șăgalnic, întinzînd palma spre el, nu mi-ai răspuns la o întrebare: care este poziția ei față de tine, scriitorul? Evident, se bucură de fiecare dată cînd iau cîteva mii pe vreo piesă transmisă la radio sau TV. Iar dacă este vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
se agață Liliana de brațul lui înainte de-a coborî treptele de la intrare. Își încetinește pasul și se întoarce puțin spre el, să-i poată reține privirea. Dar ce nu face "iubirea ce rotește sori și stele"?! No, rîde ea șăgalnic, ți-am declarat și dragoste. Cu vorbele lui Dante, e drept... Eu cred că ne-am făcut-o reciproc demult, o conduce Mihai încet pe trepte în jos, impresionat de distanța uriașă între femeia de lîngă el și gureșa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
înghițit vorbele odată cu nodul care i s-a pus în gît. Stau iarăși liniștiți și se uită unul la altul. Dar pe măsură ce clipele trec, ochii amîndurora se umplu de-o lumină palidă, trădînd durerea. Și totuși! schițează Mihai un gest șăgalnic, să-i dea curaj să vorbească. Mulțumesc pentru ironia cu pînza freatică infestată! îl privește Tamara plină de tristețe. Eu m-am ocupat un timp de problema apelor în combinat, clatină ea afirmativ din cap. Și nu-i vina mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
găsit el pe una, cu care va avea la iarnă un copil. Chiar dacă femeia a povestit asta, la modul revoltat, ca despre soțul unei prietene, Mihai a înțeles că ea e "prietena". O tristețe amară trecea mereu printre vorbele voit șăgalnice ale femeii. De curînd, soțul ei a fost înaintat în grad și-n funcție. "Eu nu i-am făcut nici o greutate, Doamne ferește! s-a exprimat la un moment dat guraliva. Știu că-i place ăleia să aibă lîngă ea, seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și ea de mult voia să solicite un sfat amical, că doar mândria o împiedicase, dar că acum, când gheața fusese spartă, nici că se putea mai bine. Mai întâi cu un zâmbet trist, apoi veselă și cu un surâs șăgalnic, recunoscu că nici într-un caz nu mai poate fi vorba de furtuna de altădată, că de mult și-a modificat întrucâtva opiniile și că, deși nu s-a schimbat deloc în inimă, este totuși nevoită să accepte multe lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristeții. Totul e înghețat și tu ești risipitor de zâmbete; nici o amintire nu te mai poartă spre cel ce-ai fost și-ți scornești șăgalnic un trecut; sângele refuză adieri de dragoste și patimile aruncă flăcări reci peste ochi stinși. O tristețe ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vârstă. Da, foarte multe scrisori anonime anticeaușiste aparțineau unor simpli țărani! După vreo oră de anchetă zadarnică, am fost nevoit să-i prezint omului raportul de constatare grafică. Atât mi-a trebuit! Moșul, tot din zona Moldovei, m-a privit șăgalnic, mi-a zâmbit șugubăț, apoi m-a exasperat o jumătate de zi, la orice întrebare pe care i-o puneam, cu un răspuns invariabil: „Da’ scrisu’ samânî, tovarășu’ căpitan!”. Așadar, nu întâmplător am făcut această paranteză, ci pentru a preciza
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
scăpate la coborârea din baobab. Celălalt, iubitor de progressiv-rock, avea ochi aproape identici cu cei ai tinerei neveste, pe care nu se sfia să-i studieze de la distanța minimă la care miopia Îi permitea să vadă fără ochelari. Pe ton șăgalnic și autoironic, supralicitând la maxim un aer teatral, zicea că-n oceanul cu insule-n derivă s-ar pierde fără regret, deoarece asta Înseamnă, după el, fericirea. Cerea să pun Five Miles Out, folosea În chip de vocoder un tub
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
și ținea ochii deschiși. — Ușor somn ai, Măria-Ta - șopti spătarul. — N-are ce să mi-l împovăreze - șopti și Barzovie. Am fost un domn bun: ce-am făcut, aia visez. — Da’ văd că nu vă prea iau visele - zise șăgalnic țigăncușa lungită. — Mirosul acesta de pește... Nu sunt obișnuit... - răspunse Barzovie. Degeaba mă visez eu în Grecia lui Pericle, dacă deasupra mea atârnă eminamente pești din Dunăre. în plus aceste mici viețuitoare provenind din paie îmi dau mâncărimi pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină Barzovie-Vodă. O, ce n-aș da să pot rămâne mereu pe pământul acesta! — Păi, dă tribut, Măria-Ta - zise spătarul Vulture - și-aice-ți rămân oasele, precum dorești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț. Lângă peretele opus geamului înalt, îngust, erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu fir alb argintiu siluete de îngerași cu trâmbițe șezând șăgalnic pe norișori pufoși. Două fotolii renaissance, o masă gotică și-un sfeșnic brâncovenesc ocupau mijlocul încăperii, ce mai adăpostea aproape de fereastră un birouaș și-un scaun cu spătar legat în piele; un lavabou de marmoră, o mică oglindă venețiană ovală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Interveni Laura chicotind. Aici este terenul tău. Nu m-ar deranja, dar prefer un loc retras, cu puțină lume, cu protocol obișnuit sau... deloc. - Protocol lipsă? Unde crezi că s-ar găsi așa ceva în Sinaia? ridică el sprâncenele, zâmbindu-i șăgalnic. - Unde? ... La vila în care stau eu. Gazda poate primi comanda, iar preparatele ei sunt excelente. În plus, nu ne deranjează nimeni și... Marian Malciu - Și cum rămâne cu „terenul neutru”, precum am stabilit? întrebă Iustin, râzând cu poftă. - Răule
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Parcă îmi trece total stinghereala, se explică el, prinzându-i afectuos brațul și cu cealaltă mână. Marian Malciu - ... Da, da, da...! Lasă doar o mână, domnule doctor, te rog! șopti ea râzând, în timp ce-i împingea mâna ușor și-l privea șăgalnic. Trupurile lor se apropiaseră foarte mult în timpul acestor explicații, dar niciunul nu ținea să se depărteze și, strâns, la braț, mergeau încet, cu pași egali, privindu-se ca doi îndrăgostiți. Nu realizau că așa se întâmplă, dar simțeau amândoi o
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
totuși, cu proiectul cimitirului. Cu cine trebuia să-l discut? ― Dar cine te zorește, domnule sculptor? și-a pocnit ea palmele. Era a doua oară că-mi răspundea la fel. ― Și dacă plec? am încercat eu. Moașa m-a privit șăgalnic și ironic, țuguindu-și buzele suprasaturate de ruj. ― Nu pleci, domnule sculptor. Ca și cum ar fi spus: Lasă că mai vedem noi". Noi, adică eu și ea. Seara, spre marea mea surpriză, m-am trezit cu ea în cameră. Era foarte
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]