852 matches
-
care se îndepărtau fără să lase vreo urmă, nici măcar atunci când călcau peste mici movilițe de nisip. își ridică mirat privirea, neînțelegând, și atunci o văzu pe Carla pă șind tot mai sus, în aer, ca pe niște trepte nevăzute, trăgând șalul după ea și dispărând într-un nor de un albastru închis, ascuns în mijlocul unor nori violeți înșiruiți precum un escadron tăcut de nave cosmice care pluteau înspre largul mării. Eduard se lăsă din nou pe spate, închizând ochii. Rămase un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în sus, propulsat de ceea ce era înăuntru. Zoia îl deschise de tot. Stătea îndoit ca un fetus în pânetce așteptând să fie născut. În căderea lor, fulgii pufoși se grăbeau să îi ureze bun venit, așezându-se cu delicatețea unui șal peste umărul ieșit în afară. Avea capul spart, observă ea, cu părul aproximativ despărțit pe cele două părți ale unui secret strălucitor. Crucită, capul îi apărea extreme de voluminos. Era așezat pe o parte. Ochiul lui stâng o dojenea. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sărăciei decât al viciului. Faldurile prea mari și trena murdară stârneau ridicolul, la fel cum o făceau și pălăria de paie deșirată și umbrela de soare hodorogită. În răspăr jalnic cu toate acestea, subminând orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov cât și polizyeisky-ul erau mai înalți decât ea, și doar Porfiri îi era mai apropiat în înălțime. Funcționarul șef, tipul superior cu pomeți înalți, era de asemenea prezent, așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
atunci se întâmplase ca într-un vis. Trebuia să meargă înapoi după galoșii. Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
părăsi niciodată și că, de-acum încolo, nimic nu le va mai despărți. Ceața începea să se risipească, iar Lilia avea impresia că își ținuse ochii închiși mai mult decât intenționase. Ușurată că se afla încă pe picioare, își strânse șalul în jurul ei și o luă în sus pe Strada Sadovaia. La dreapta ei, peste drum de Haymarket, se înălța Biserica Adormirii Maicii Domnului, ale cărei ziduri se ghiceau după tarabele acoperite cu pânză. Apariția bisericii o liniști, însă mulțimea agitată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Arcada șciukin, bineînțeles. De unde altundeva? Misterul îi reaminti Liliei de un altul: ă De ce ai venit să mă vezi aseară? Mi-au spus că m-ai căutat. ă și ce fel de mamă ești tu, să nu spui nimic despre șalul nou al fiicei tale? Lilia se uită la fața surâzătoare a Verei și se încruntă văzând neobișnuitul șal drap-de-dames din jurul umerilor copilei. Abia acum înțelegea de ce fetița i se păru schimbată și îi pipăi hăinuța albă ca și cum ar chestiona-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vezi aseară? Mi-au spus că m-ai căutat. ă și ce fel de mamă ești tu, să nu spui nimic despre șalul nou al fiicei tale? Lilia se uită la fața surâzătoare a Verei și se încruntă văzând neobișnuitul șal drap-de-dames din jurul umerilor copilei. Abia acum înțelegea de ce fetița i se păru schimbată și îi pipăi hăinuța albă ca și cum ar chestiona-o cu degetele. ă și uite aici! Pentru tine! continuă Zoia arătându-i o icoană și veche reprezentându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vedeau. Avea corpul zbârcit, dar compact și nu era multă, fizic vorbind, însă nu era nici firavă. Trecerea timpului îi tocise orice urmă de moliciune, făcând din ea un exemplar demn al condiției umane. Umerii îi erau drapați cu un șal enorm negru, iar o bonetă delicată părea nelalocul ei pe părul ei cărunt, aproape metalic, strâns într-un coc greu. Nu își ridică privirea când intră Anna Alexandrovna. ă A plecat? ă Da. ă Cine era? ă Un investigator. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sfinții auriți, toți îngerii și toți profeții pictați își trimiseră binecuvântarea asupra cumpărăturilor sale. § Un grup de copii se juca în zăpada din fața clădirii de pe Strada Sredanaia Meshchanskaya. Unul dintre ei, o fetiță de trei sau patru ani, purtând un șal drap-de-dame, atrase atenția lui Porfiri. știa că aceasta este fata Liliei. Era mai îngrijită decât tovarășii săi de joacă, îmbrăcată în haine frumoase și cizme noi, confirmând astfel povestea lui Fraulein Keller despre sponsorul înstărit al Lilei. I se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mai uită înapoi. Mesele de-a lungul barului erau luminate de o jumătate de duzină de candele palide. Lumina nesigură, ascunsă în întuneric, părea să încurajeze introspecția printre băutorii izolați. Într-un colț al încăperii, o femeie înfășurată într-un șal zoios scotea note aleatorii dintr-o concertină ruptă. Așteptarea nervoasă pe care aceste sunete o induceau făceau conversația imposibilă. Nimeni nu râdea, nimeni nu ridicau vocea în semn de voie bună, doar mârâituri și oftaturi de neputință se făceau auzite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
trăsăturile Annei Alexandrovna pe chipul fetei. Tinerețea însă îi făcea frumusețea inofensivă. Fata fugi din spatele Katiei spre mama sa și strigă: ă Mama! ă Nu e nicio porblemă, dragă. Anna Alexandrovna își puse brațul în jurul umerilor fetei acopeiți cu un șal. Se ridică să o sărute pe frunte, apoi o aprobă ferm și îi dădu drumul. La intrarea Sofiei Sergheievna Osip Maximovici își întoarse spatele și se duse lângă fereastră, lăsând impresia că își pierduse dintr-o dată orice interes pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
deseori Întrebarea, privindu-l pe furiș. Nu era același ca la Paris. Mergea mai agale și trăsăturile feței nu mai erau atît de accentuate. De cele mai multe ori, zîmbetul lui vag exprima mulțumirea, firește, dar și parcă o ironie tristă. — Poartă șalul alb... Străbătînd zilnic, la aceleași ore, aleile parcului și malurile rîului Allier, bulevardele Împînzite de plante, străzile Înțesate de lume sau pustii, descoperiseră cîteva chipuri, siluete, care făceau deja parte din universul lor. Oare nu toți executau aceleași gesturi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
drept și mîinile În poală, stătea nemișcată, privea drept Înainte, ca o persoană distinsă. Semăna cu o imagine dintr-o carte ilustrată. Purta o pălărie albă, În timp ce aproape toate femeile veneau aici aproape toate fără să poarte ceva pe cap. Șalul de pe umeri era și el alb, vaporos, iar rochia avea acea nuanță lila la care părea că ține foarte mult. Avea o față prelungă, Îngustă și buze subțiri. Probabil că e o fată bătrînă, nu crezi? Maigret evita să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
din dimineața asta. Cu o noapte Înainte... — Dar am văzut-o la chioșc... — Da, pe la ora nouă. S-a Întors acasă, la două străzi de-aici, pe strada Bourbonnais. Nu bănuiam că eram vecini. A avut timp să-și scoată șalul, pălăria, să intre În salon, În stînga coridorului... Cu ce-a fost ucisă? — A fost sugrumată. Ieri-dimineață, locatarii s-au mirat că nu aud zgomot la parter și... — Nu venise la cură? — Locuiește tot timpul la Vichy. E proprietara casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
masa singură la ea În bucătărie. A spălat vasele, pentru că n-am găsit nici o farfurie murdară, s-a Îmbrăcat și a ieșit, după ce a stins toate luminile. Dacă vă interesează, a mîncat două ouă fierte. Purta o rochie mov, un șal și o pălărie albe. Maigret ezită, dar pînă la urmă nu rezistă și spuse: — Știu... Ați și făcut cercetări? — Nu, dar luni seară am zărit-o stînd În fața chioșcului de muzică unde era un concert. — Nu știți cînd a părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și de la dormitor — erau Încuiate pe dinăuntru, cu cheia În broască. În acest salon, exact aici, pe marginea covorului, Hélène Lange zăcea, chircită, și nu arăta deloc frumos, pentru că fusese sugrumată. Încă avea pe ea rochia mov, dar Își scosese șalul și pălăria, găsite În cuierul de pe coridor. Sertarele mobilelor erau deschise și pe podea erau răspîndite hîrtii și cutii de carton. — Viol? — Nici măcar tentativă. Și nici n-a fost furat ceva, după cîte știm. Articolul apărut În dimineața asta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
în numelui lui Benedetto și ne-au găzduit în biserică, deoarece mizerul adăpost era ocupat de doi bolnavi, și nu mai era loc. A trebuit să dormim direct pe podeaua de piatră, folosindu-ne de pieile de cerb și de șaluri. Biserica avea un singur corp, cu un mic altar și cu o icoană a Fecioarei sub care ardea o candelă uitată. Ni se umflaseră picioarele și ne dureau. Când ne-am dat jos încălțările, am văzut că aveam picioarele bășicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dă hârtia înapoi lui Radu, și printre dinți rostește răutăcios, Rahat! Repetă ca să se facă bine înțeles, Rahat pe băț! Și ne întoarce spatele, fără grabă, nepăsător, ca și cum timpul n-ar mai exista dincolo de mantaua lui groasă încinsă cu un șal femeiesc pe la mijloc, Poate trebuia să-i dăm o bere! zise Doru, s-ar fi exprimat și el mai frumos, cei doi tineri încep să râdă bine dispuși, apoi încep să rememoreze cu mare haz din figurile celebre de nebuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
În bulevard. Exista un singur inconvenient : eram goală pușcă. „Iată“, mi‑am spus, „chiar dacă am fugit din rol, tot nu pot scăpa de el. Rolul nu s‑a terminat, abia Începe“. Norocul meu era că aveam chiloții salvatori, precum și un șal În poșetă, destul de lat pentru a‑mi acoperi părțile sensibile până când am reușit să prind un taxi. Taximetristul a rămas probabil convins până În ziua de azi că În acea noapte a transportat o exhibi‑ ționistă. Exercițiul nr. 3 Toată viața
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
amestecate într-un violet simbolist, nu vor permite identificarea pașilor intrusului. Apoi, reconfortată la gândul că totul este în regulă, se lasă răsfățată de căldură, "singurul amant". Un semn rău, discretă indicație auctorială, se strecoară în peisajul de respirație gotică: "șalul care-i flutură în urmă pare o pasăre neagră ce s-a luat după dânsa". În întuneric, femeia își face curaj; se gândește, cu fremătătoare anticipație erotică, la vizita apropiată a lui Dinu. Totuși, reveria bachelardiană îi este pulverizată de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
elibera din coșmarul impurității provocate de intruziunea "străinului", eroina, posedată de un spirit tragic, nu are alternativă. Preparativele sunt transparente: "Înfiorată, ea-și îmbrăcă paltonul îmblănit din dulapul în care mirosul impur nu putuse să pătrundă. Îți acoperi capul cu șalul și porni zorită spre ieșire". Abia acum, în pragul unui suicid maladiv, realizează femeia că singurul ei amant, cel pe care l-a dorit permanent și care nu poate fi concurat de nici un bărbat în carne și oase, este cel
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unității cosmice originare, ca în aceste Bucurii îngăduite: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cântec pe panglica nemișcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă în adiere ca arbuștii pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului; și plugurile fac dragoste cu țărâna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
astfel de viziune, animată de sentimentul universalei comuniuni: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cântec pe panglicile nemișcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă în adiere ca arbuștii pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, oglindesc înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului; și plugurile fac dragoste cu țărâna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Mica piață se afla la mai puțin de cincizeci de metri și cîteva femei venite la cumpărături, își lăsau copiii să caște gura printre vechituri. Dincolo de grădină, prin geamurile galeriei, am văzut-o pe Susana întinsă pe pat, cu un șal albastru acoperindu-i umerii. Avea ochii închiși și capul dat pe spate, dar nu dormea și nici nu părea să sufere, fiindcă își mișca regulat brațul drept în ritmul unei muzici, de la radio fără îndoială. I-am anunțat pe Finito
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
o găsesc pe copila tuberculoasă stînd picior peste picior pe marginea patului, cu spatele drept și cu cămașa de noapte ridicată pînă la genunchi, desculță și cu o margaretă de cîrpă prinsă în păr, cu mîinile în șold și cu șalul pe umeri. Stătea în poziția asta făcînd un oarecare efort și mă privea cu ochii provocatori și încrezători, de parcă mi-ar fi cerut să fiu de partea ei. N-aveam de unde să știu pe vremea aceea că poziția asta studiată
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]