682 matches
-
printre scaune. Când doamna solidă ținea în sfârșit microfonul, Neris a zis: —Poți să ne spui cum te numești? Tu ești Vanessa? Eu sunt Vanessa. —Vanessa, Scottie vrea doar să te salute. Îți spune ceva asta? Lacrimile au început să șiroiască pe chipul Vanessei și a mormăit ceva printre lacrimi. Mai spune o dată, scumpo. —Era fiul meu. — Așa e, scumpo, și vrea să știi că nu a suferit. Neris și-a pus mâna la ureche și a zis: — Îmi zice să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci pași de el, gâfâind, cu brațele sprijinite pe coapse, capul aplecat și părul lung șiroind de sudoare. Se uită la Valerius; avea privirea celui care știa că peste o clipă oamenii aveau să strige decepționați, unii pentru că l-ar fi considerat laș, alții pentru că voiau să vadă lama pătrunzând în carne, tăind-o și dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dintr-o privire poziția lui Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase deja, asurzit de strigătele mulțimii. Se opri. Îi făcu semn lui Flamma să-și ia tridentul și să continue lupta de la egal la egal. Publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din prostia unei asistente? Ce m-aș fi făcut? Ce talente i-aș fi făcut eu tâmpitei ăleia care n-a știut să-l salveze? Să-mi salveze copilul? Va plânge, privindu-mă încordată, cu ochii ei miopi, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz. Voi întinde mâna și o voi mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face un pas și se va sprijini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Daniel. Iartă-mă. I-am luat mîna și i-am sărutat-o În Întuneric. — Iartă-mă tu pe mine. Orice semn de melodramă se făcu țăndări cînd Bernarda se ivi În ușă și, cu toate că era practic beată, mă descoperi gol, șiroind, ținînd mîna Clarei În dreptul buzelor, cu lumina stinsă. — Pentru numele lui Dumnezeu, domnișorule Daniel. Ce rușine! Doamne Iisuse Hristoase. Unii nu se Învață minte... Bernarda bătu În retragere, zbuciumată, și am fost Încredințat că, atunci cînd efectele coniacului aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
monsieur Dardieu, mă consideră omul cel mai norocos din univers. L-am Întrebat de ce nu se Întorsese la Barcelona În căutarea Penélopei. S-a cufundat Într-o tăcere lungă, iar cînd i-am căutat chipul În Întuneric, l-am văzut șiroind de lacrimi. Fără să-mi dau seama prea bine ce fac, am Îngenuncheat lîngă el și l-am Îmbrățișat. Am rămas așa, Îmbrățișați În scaunul acela, pînă ne-au prins zorii. Nu mai știu cine pe cine a sărutat primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată În lacrimi de bucurie. Mâinile sale se Întindeau spre cătușele de sânge ce se conturau pe Calea Lactee. Poalele rochiei acopereau zodiile. De sus curgea o spumă albicioasă, șiroindu-i pe față, se scurgea pe bărbie, picurând În două șuvițe, peste medalionul Încrustat În aur și argint, În mijlocul căruia strălucea fotografia Mathildei. „Acum ea sunt eu”, murmura Noimann-penitentul, aflat la picioarele lui Noimann-intransigentul. „Și dacă pe ea n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
flori de cais sângerii lumini se-înăbușă cu uimire felină luna scâncește vopsită respirăm, fremătăm bucurie parc-am fi pe estradă sorbim incerți din pahare în forme ciudate de scară parfumul desfăcut în văzduh împrăștie teama acele pinului sfâșie mugurii șiroim - să ne-ascundem, iubito, sub un ram de măslin!
Cerne by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83721_a_85046]
-
un vecin se-aud trosnind lăstarii de viță, în vie. Se-mprăștie un miros greu de fum, de cazan neîndulcit de porumbi și cartofi copți în spuză cu veșnicia ascunsă în fiece bute iar firul neiertător ce leagă lumile noastre șiroind eliptic printre sânii tăi, neatinși în scorburile judecății de apoi, devastează potecile dezlănțuite. Și... curge neîncetat tăria subțire ca un fir, mă amețește cu sclipirea argintie a lichidului fugind de mărturii incomplete. O mâță s-a împletit ca un șarpe
Povarna. Sunt a?a cum sunt by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83718_a_85043]
-
-i faza? — Nu. — Dar ai mai lucrat pentru Mickey? Buzz o văzu pe Lucy Whitehall stând pe canapea și întinzând mâna spre unul din radiourile furate, doar ca să se țină de ceva. Avea fața roșie ca sfecla și rimelul îi șiroia pe amândoi obrajii. — Sigur că da. Nici lui Mickey nu-i place de domnul Sifakis? Audrey pufni în râs. — Mickey știe să recunoască un gunoi când îl vede. Asta-i sigur. Cum te cheamă? — Turner Meeks. — Buzz Meeks? — Exact. Domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se întoarse la brigadă, încercând să găsească unele răspunsuri în colțul lui delimitat de paravane, în vreme ce alți trei detectivi, cu cel puțin zece ani mai în vârstă decât el, băteau la mașina de scris sau sporovăiau la telefon, iar zgomotul șiroia spre el din toate părțile, domolindu-se apoi într-o curgere estompată, care nu mai era nici măcar un zgomot. Fotografia mărită, de pușcăriaș, a lui Harlan „Buddy” Jastrow, ucigașul cu toporul din conitatul Kern și motivul pentru care se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
conflict mondial, îmi imaginez că cei de la Imigrație și Naturalizări vor fi foarte bucuroși să vă asigure reîntoarcerea în țările natale. Nathan Eisler se îndoise de spate. Coatele îi ajungeau la genunchi, mâinile sub bărbie, fruntea la pământ. Lacrimile îi șiroiau pe față. Dudley își pocni încheieturile degetelor și spuse: — Un simplu da sau nu e suficient. Eisler dădu din cap a încuviințare. Dudley zise: — Perfect. Mal își scoase carnetul și pixul. — Știu care e răspunsul, dar vreau să-l aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Doamne? Arcașul simți un tremur În tot corpul și, pentru câteva clipe, fu incapabil să ia vreo decizie. Ceea ce vedea nu putea fi adevărat. Ridică din nou capul. Căpitanul era tot În picioare, cu spada grea trecută În mâna stângă. Șiroia de sânge. Făcu un pas spre primul rând de ieniceri, care se retrase tot cu un pas. Mai făcu unul. Din pridvor se auzi strigătul spahiului: - Nimeni nu intră În luptă cu căpitanul! Chiar și rănit, va ucide prea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Deci așa e... ” gândi Oană, simțind În locul durerii de la Început o căldură blândă, ca o mângâiere a Erinei. „Deci așa e plecarea... de care ne e mereu frică... ” Amețeala Îl făcu să cadă În genunchi, dar cu cele două brațe șiroind de sânge continua să se sprijine În spadă. O tristețe aspră Îl străbătu la gândul că nu va mai revedea, niciodată, pe nimeni. Erina... Alexandru... Ștefănel... Căzu Încet Într-un abis care la Început era roșu ca sângele, dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tăceți ca boii? N-ați văzut ce țâțe are Marianti?” De-acuma Începuse să se salte, cumpănit, de la pământ. Se Înălța, se ridica și nu se mai sfârșea. De pe umerii care se tot Îndreptau către nori zburau paie și țărâna șiroia cu foșnet. „Am văzut-o dezbrăcată pe geamul ăl mic din spatele casei...” Mihai Enin ajunsese cu fruntea la cer și se pregătea de izbit. Avea o putere pe care nu izbutea s-o stăpânească. „A zis tata că o să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mânecile halatului. În Încordarea durerii și a spaimei, vietatea scăpase din legăturile de sârmă prost făcute, Îl azvârlise pe Rândaș din spinare și o luase la goană nebună către nicăieri, În cerc, de-a lungul scândurilor din Împrejmuirea țarcului. Sângele șiroia, roșu, pe frunte și apoi pe botul negru, unde culoarea devenea Întunecată și Înspăimântătoare, aducătoare de moarte. Copiii știau bine acea culoare a morții. Ieșiseră cu toții din clasă, În ciuda țipetelor profesorilor, când camionul unuia care Încărca butelii pe sub mână călcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la el o să și dormi. Mistrețul s-a lăsat și el de meserie și s-a apucat să trăiască din turism: le vinde turiștilor străini tot soiul de porcării din lemn și din plastic ce Înfățișează vampiri cu colți ascuțiți, șiroind de sânge. Bineînțeles că el este cel mai avut dintre noi și, dacă-l lucrăm psihologic când se pilește, devine mărinimos și bem cu toții pe socoteala lui. Căpățâna de mistreț pe care o ții minte tu din vremea armatei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum îi înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum încolo? strigă el, vărsând șiroaie de lacrimi, fără să-i mai pese de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbă, trupul lui Hanbei. În cameră era întuneric ca într-o peșteră, dar nu fu aprinsă nici o lampă. Așternutul alb de sub mort arăta ca zăpada din fundul unei râpi. — Kanbei, spuse Hideyoshi, în sfârșit, sunând de parcă durerea i-ar fi șiroit din tot trupul, e jalnic. Mă așteptasem să fie greu, dar... Kanegasaki nu putu spune multe ca răspuns. Părea să fie, și el, amețit. — Of, pur și simplu nu înțeleg. Acum șase luni, era bine. Și-acum, uite. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
intră, neanunțat, în camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al ploii de vară timpurie șiroind de pe streșinile colibei înjghebate în grabă. — E o problemă de timp, începu Kanbei. O a doua ofensivă cu toate forțele ar fi un risc prea mare. Pe de altă parte, ne-am putea resemna cu o campanie lungă, asediind castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ți faci și tu seppuku. Roagă-te pentru sufletul tatălui tău prin ceea ce vei înfăptui pe câmpul de luptă. Ne-am înțeles? încheie el, bătându-l cu blândețe pe spate. Tânărul plângea fără a se ascunde. Începu ploaia. Torente albe șiroiau în lacul mocirlos, din norii groși, care coborau încet. Era noaptea celei de-a douăzeci și doua zile din Luna a Cincea, seara de după sosirea trupelor clanului Mori la frontieră. În întuneric, doi oameni înotau ca niște pești ciudați prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tu acela care refuză să vorbească? Nu numai soarta clanului Akechi depinde de ceea ce spui acum, ci tot viitorul națiunii. — Ce vrei să spui, Mitsuharu? Când mă gândesc că tu, tocmai tu, te gândești să comiți infamia asta. Cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, Mitsuharu se apropie de Mitsuhide și-și lipi ambele palme de podea, rugător. — Niciodată n-am înțeles firea omenească mai puțin decât în noaptea asta. Când amândoi eram tineri și studiam împreună în casa tatălui eu, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe Mitsuharu, capul acestuia se zguduia înainte ca și cum n-ar mai fi avut nici un os în grumaz. Fața îi șiroia de lacrimi. — În momentul ăsta, nu mai contează dacă e da sau e nu. Dar nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă-mi spuneai înainte de a-i informa pe ceilalți, stăpâne. — Atunci, accepți? Acționezi alături de mine? — Tu și cu mine, stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în trei companii a câte trei steaguri fiecare. Atacând intrarea Străzii a Șaptea, năvăliră prin porțile orașului, una după alta, invadând capitala cât ai clipi. Armata clanului Akechi se repezi prin porțile străzilor a Cincea, a Patra și a Treia, șiroind în oraș. Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii să circule încoace și-ncolo. Oamenii se înghesuiau prin porți, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începură să deschidă ușile pictate dinspre curte. Chiar în acel moment, însă, auziră un zgomot neobișnuit, care provenea din direcția templului principal exterior, urmat de reverberația unor pași furioși alergând spre curtea interioară. Nobunaga se răsuci în loc, cu părul încă șiroind de apă, și spuse nervos: — Du-te să vezi ce e, Bomaru. După ce dădu ordinul, continuă să-și frece viguros fața cu un prosop. Unul dintre paji spuse: — S-or fi încăierat paznicii de la templul exterior sau așa ceva. Nobunaga nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]