414 matches
-
ferestrei care, timp de ani buni, a trebuit să fie refugiul meu; surorii mele Waltraut, cu trei ani mai mică decât mine, îi revenea nișa din stânga. Căci atât mai pot să spun ca circumstanță atenuantă: nu am fost doar un țânc al Jungvolk-ului în uniformă, care se străduia să mărșăluiască în pas cu ceilalți și în același timp să cânte „Ne poartă steagul nostru înainte“, ci și un băiat căruia îi plăcea să șadă în casă, care-și gospodărea cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
proeminențe”. Apoi, constatarea: „Actul sexual este ceva plăcut”. Păcat de ora tîrzie. Cine vrea Însă un limbaj interzis copiilor poate răsfoi oricînd Săptămîna, unde prof. Protopopescu zice că „domnul Soros Împarte banii pe cale bucală”, iar redactorii emisiunii „Simpozion” sînt „niște țînci care se dădeau rezultați și ejaculați din creioane sfinte (...) Încercînd să instituie un fel de măciucă Eminescu”. N-am Înțeles mare lucru, dar să institui măciuci pare ceva foarte interesant. Doctorul Pavel Chirilă remarcă În România liberă că prin reducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
e de important să gândești la propriile acte; apoi pierduse șirul și i se părea că vorbește despre putere, care, zice, trebuie organizată ÎCe știe el despre putere? Nu l-au prins vremurile acelea de după război, nu era decât un țânc pe atunci, dacă se născuse), întrebându-se dacă rațiunea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună Îde unde o fi luat chestia asta? a citit-o cu siguranță pe undeva), zicând că trebuie să existe o legătură între țelurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar eu am lucrat cu brațele astea pe care le vedeți în uzină, am fost muncitor mulți ani și abia pe urmă m-am dus la facultate, unde iarăși am muncit pe brânci, ca să nu mă fac de râs în fața țâncilor care îmi erau colegi și ca să-mi cresc copiii, în același timp, și abia pe urmă am venit la revista asta! Mie vreți să-mi spuneți ce înseamnă munca? Și, când s-a așezat, foindu-se puțin în scaun, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu mai ai nici cinci ani, te apropii de șase ani sau de ceea ce, probabil, trebuie să-i urmeze lui cinci ani, din moment ce toate se urmează, încât acum, cu mândrie, te poți uita de sus la frățiorul ce e un țânc, încă un mormoloc abia trecut de patru ani și alergând pretutindeni după tine și făcând exact ce faci tu, iar tu, desigur, pentru că ești deja mare, n-ai vrea ca el să facă. Dar, ținând pleoapele coborâte și împotrivindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca până la urmă oamenii mari să nu-și afle și recunoască greșeala, încât răsplata îndurării, așa cum i se spunea, va fi mare; însă oricum plânsetul gălăgios și văicăreala nu pot arăta decât slăbiciune și lașitate și sunt prea asemănătoare comportamentului țâncilor, pentru că - se gândea el - probabil toate câte există au fost date la începutul începutului lor cu un rost și sunt suportabile tocmai în virtutea acelui rost și de aceea chiar și durerea care te face să plângi și să strângi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să las să mi se așeze mâncarea. Sperând că mă va face să-mi uit nerăbdarea, tata m-a dus la mare; era reflux și o suprafață mare de nisip nămolos se întindea aproape până la orizont, și pe ea câțiva țânci se încăpățânau să alerge ca niște puișori exploratori, cu câte o plasă de pescuit creveți într-o mână și un părinte potrivnic în cealaltă. Am hoinărit așa cam o jumătate de oră, până când, în sfârșit, am avut voie să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Încă n-ai observat de când lucrezi aici, atunci când sun eu trebuie să răspunzi imediat. E foarte simplu. Înțelegi? Eu sun. Tu răspunzi. Crezi că poți să te descurci, Ahn-dre-ah? Deși nu mă putea vedea, am Încuviințat din cap ca un țânc de șase ani bruftuluit pentru că a aruncat cu macaroane pe plafon. M-am străduit să nu uit că nu trebuie să Îi zic „doamnă“, greșeală pe care o făcusem cu o săptămână În urmă și din cauza căreia era cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
tot se bălăbăneau aproape de podea. Probabil că Pamela făcuse asta. Aparatul de radio era dat la maximum. Howard era cocoțat pe masa de bucătărie. Cei doi băieți mai mari se fugăreau prin casă, În timp ce tatăl lui Viv Îl ținea pe țînc În poală. — A fost frumos? o Întrebă Pamela. Se ștergea pe mîini frecîndu-și cu prosopul pielea dintre degete. O studie pe Viv. Te-a prins soarele. Unora le-a mers bine. Viv se apropie de chiuvetă și se uită atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
marginea unei portiere de mașină abandonată. —Luați-vă puțin avânt, a spus el frecându-și mâinile. La prima Încercare, Julie a căzut imediat de pe sanie, sania continuând coborârea de una singură. Tata i-a zis că se poartă ca un țânc. Acum era rândul meu, iar eu m-am ținut de sanie, hotărâtă să arăt tuturor că sania noastră, sania făcută de tatăl meu, era la fel de bună ca oricare alta. Dar la jumătatea pârtiei, s-a lovit de o margine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
nu s-a mai interpus între noi acea mortăciune nevăzută și bolovănoasă care mă înfiorase atunci. Se uitau la mine și mă recunoșteau de fiecare dată, îmi vor beau și îmi zâmbeau, și asta mă bucurase grozav, ca pe un țânc. Până la urmă, la capătul acestor zece interminabile zile, m-am trezit cu Eduard la ușă, la câteva minute doar după ce ie și seră ai mei din casă (plecaseră la teatru). Poate chiar trecuse pe lângă ei, fără să știe. Mi-am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
încontrat în privința copiilor ei și ai mei în vorbe tot mai scurte, la fel ne disputam și în mlaștinile de la gura Vistulei, în termeni neolitici corespunzători, cu privire la pretențiile mele de a-i fi făcut cel puțin trei dintre cei nouă țânci ai ei. Dar am pierdut. Cu oricâtă dibăcie mi-aș fi răsucit limba înșirând sunete primitive, n-am reușit să articulez frumosul nume tată; a fost posibil numai mamă. Pe atunci, pe Ilsebill o chema Ava. Și eu mă numeam
Günter Grass by Corneliu Papadopol () [Corola-journal/Journalistic/8688_a_10013]
-
că un om ca tine e în stare să înjunghie pentru bani. Doar în ziua de astăzi i-a apucat pe toți o asemenea lăcomie, încât n-au în cap decât banii, de parcă s-au tâmpit de tot. Până și țâncii se-apucă de cămătărie! Sau câte unul înfășoară biciul în mătase, îl înțepenește și pe la spate, ca unui berbec, îi taie beregata celui mai bun prieten, cum am citit nu de mult. Da, mare nerușinat mai ești! Și eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se jenă și citi. Biletul pentru Kolea conținea: „Dragă Kolea, fii bun și transmite-i Aglaiei Ivanovna scrisoarea sigilată pe care o anexez. Îți doresc sănătate. Al dumitale iubitor prinț L. Mâșkin.“ — Totuși e caraghios să aibă încredere într-un țânc, spuse jignitor Aglaia, înapoindu-i lui Kolea biletul și trecând disprețuitoare pe lângă el. Asemenea cuvinte Kolea chiar că nu putea suporta; special pentru această ocazie îl rugase pe Ganea să-i împrumute, neexplicându-i motivul, fularul lui verde, încă nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am dus băutură și la închisoarea datornicilor... Generalul deschise larg ușa și se opri în prag, parcă tremurând de indignare. — Stimate domn! strigă el la Ptițân cu vocea ca tunetul. Dacă într-adevăr te-ai decis să sacrifici, de dragul unui țânc și ateu, un bătrân respectabil, pe tatăl dumitale, adică pe tatăl soției dumitale, om plin de merite față de împăratul său, atunci să știi că piciorul meu nu va mai călca în casa dumitale. Alege, domnule, alege imediat: sau eu, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chinuiești un bătrân... mai ales în locul dumitale. În primul rând, care-i locul meu aici, doamnă? Vă respect foarte mult, pe dumneavoastră personal, dar... — E o elice! strigă generalul. Îmi sfredelește sufletul și inima. Vrea să cred în ateism! Află, țâncule, că tu încă nu te născuseși când eu eram deja copleșit de onoruri; nu ești decât un vierme invidios, rupt în două, care tușește... și moare din cauza răutății și a necredinței... De ce te-o fi adus Gavrila aici? Toți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mine, începând cu străinii și terminând cu propriul meu fiu! — Ajungă-ți cu tragedia! strigă Ganea. Ar fi fost mai bine dacă nu ne-ai fi făcut de râs prin tot orașul! — Cum, eu te fac de râs pe tine, țâncule? Pe tine? Nu-ți pot face decât cinste, nu să te dezonorez! Sări în picioare și ceilalți nu-l mai putură ține; dar, după cât se pare, nici Gavrila Ardalionovici nu se mai putea stăpâni. — Las-o baltă cu cinstea! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a produce un asemenea dialog : Doamna Stanca : Țara sunt boierii, neamurile vechi. Mihai : Putrezi de vechi... Nu, doamnă, țara sunt căciulile care nu sar în fața străinilor decât odată cu capul, sunt bărbații care-și asudă muierile cu paloșul lângă ei, sunt țâncii care întâi șterg balele armăsarilor de luptă, pe urmă nasurile lor. În mare parte, armatele conduse de Mihai au fost alcătuite din ostași cu plată, mercenari. Această imagine a armatei întregului popor, în care luptă până și copiii, în opoziție
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
ori devii prada unui taximetrist, ori va trebui să-ți petreci noaptea împărțind amiabil banca cu cine știe ce posesor de drept de-al ei pe timp de vară. Și era cât pe ce să se întâmple așa, cu ochii la un țânc de vreo doi ani, negru precum ciocolata cea mai ciocolată și care semăna leit cu Tom, o păpușă, un negru mititel, rotofei și zâmbitor, rudimentar făcută dintr-un plastic tare, însă foarte simpatică, fabricată, pe vremuri, probabil de Arădeanca 31
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
sala de consiliu a Primăriei Timișoara a răsunat deviza primului eveniment astfel închegat din România și nu numai: „Luptăm împotriva discriminării!“. Că suntem o națiune de rasiști, vezi presa cum reflectă faptele țiganilor, că românul îl căpăcește pe rom de țânc din cauza propriei proaste creșteri au fost și au rămas discuțiile de masă rotundă și workshop care se croiesc în jurul unui astfel de eveniment cu mesaj la vedere. International Romani Art Festival (IRAF) a adunat însă imagine și public în primul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
școlii în frescă de cavalerie ștefaniană, la soare bătrînele cu straie pe inventar de muzeu, în loc de opinci pantofi negri cu bretea, soare și de două fetișcane, ce știm noi de babe! arcuim spinarea, curtea de vilă prea multe betoane, trei țînci să vină repede spre tren, ceasul în fetișcane și copile, alte cinci la 13-14 ani, nu e loc de murdărie, iarba fragedă nivelul de jos în șesul Vicovu de Jos, stație și prundurile Sucevei, km 25+2 de la Dornești, adorația
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
nu mă mai cunoșteau. Cugetam că din țărînă m-am născut și în țărînă mă voi întoarce în curînd, eu, unicul, eu care am înțeles profund viața și sensul ei, eu care... care am lăsat oare și cîteva urme?... Un țînc se apropie de mine, sfios, cu niște ochi ce probabil au născut Albastrul de Voroneț. Se uita admirativ la mașină și la posesorul ei. Îl privii cu interes și am rămas surprins să constat cum, între noi doi, fire nevăzute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la comunism. Abia se făceau întovărășirile, iar despre colhoz nici vorbă încă. Cînd a născut plodul, așa de tare răcnea Anica, încît se adunase jumătate din sat să asculte și să facă glume. Femeile alergau care încotro, pline de mister. Țîncii aflau, în sfîrșit, că nu barza îi aduce pe lume. O femeie speriată vine într-un suflet la cei adunați la căscat gura. Ce-i, ce s-a întîmplat? A născut? Da, a născut. Ce-i, băiat, fată? Nu, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mîngîi cîteva căpșoare și urc în mașină, în admirația tuturor. Iu, iu, iu și... nimic. Mai dau o dată la cheie și iar nimic. Apăs pedala de accelerație la fund și iarăși iu, iu, iu și tot nimic. Încep să transpir. Țîncii se amuză din ce în ce mai copios. Îi rog să mă împingă. Mașina este luată pe sus și este dusă spre deal, apoi la vale și iarăși la deal. Mă enervez, dar tare, nu așa, de formă. Desfac bujii, pompă de benzină, delcoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
privire pierdută în neant. Lacrimi încă mai curg, deși nu ca la început. Torn cele trei monede în coșuleț ferindu-mi privirea de ochii puștiului. Acesta mă fixează cu ochii și devine stană de piatră. Mă uit pe geam, dar țîncul ține întins coșul. Bag mîna în buzunar și scot o hîrtie de 5 euro. O pun în coș. Puștiul rîde. Taică-su îi spune șoptit: "Bravo, mă!". Cerul cade pe mine. Mă aud vorbind cum niciodată n-am făcut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]