2,335 matches
-
a fost mutată la sanatoriul Stillachhaus din Oberstdorf, în Alpii Bavarezi. La Oberstdorf, a fost vizitată de Tatiana Melnik, născută Botkin. Melnik era nepoata lui Serghei Botkin, șeful Biroului pentru refugiați ruși din Berlin, și fiica medicului personal al familiei țariste, dr. Evgheni Botkin, care a fost ucis de comuniști alături de familia țarului, în 1918. Tatiana Melnik o cunoscuse pe Marea Ducesă Anastasia în copilărie și o văzuse pentru ultima oară în februarie 1917. Lui Melnik, Ceaikovski îi părea să fie
Anna Anderson () [Corola-website/Science/322209_a_323538]
-
au ucis întreaga familie imperială Romanov, inclusiv pe Marea Ducesă Anastasia, în vârstă de doar 17 ani. Totuși, timp de câțiva ani după aceea, pentru a dezinforma opinia publică internațională, comuniștii au alimentat zvonurile cum că unii membri ai familiei țariste ar fi suprafiețuit. Zvonurile contradictorii despre soarta familiei le-au permis impostorilor să se dea drept supraviețuitori ai familiei Romanov. Majoritatea impostorilor au fost ignorați, însă Anna Anderson a rămas toată viața în atenția publică. Mărturii contradictorii și dovezi fizice
Anna Anderson () [Corola-website/Science/322209_a_323538]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Noua Suliță făcea parte din Ocolul Prutului de sus a Ținutului Hotin , ca reședință de ocol. În anul 1882 este construit tronsonul feroviar Cernăuți - Noua Suliță de către Bukowinaer Lokalbahnen (Căile Ferate locale ale Bucovinei). Noua gară
Noua Suliță () [Corola-website/Science/310991_a_312320]
-
în 1878 prin tratatele de la Yeșilköy (San-Stefano) și Berlin care împart Dobrogea între cele două țări (două treimi României, o treime Bulgariei) la sfârșitul Războiului pentru independență din 1877-78. În a doua jumătate a anului 1876, pe măsură ce relațiile dintre Imperiul Țarist și Imperiul Otoman s-au deteriorat, prevestind izbucnirea războiului, guvernul român a apreciat că era imperios necesar să se ajungă la o înțelegere cu cel dintâi. Cu toate insistențele Domnitorului Carol și ale marelui om politic Ion C. Brătianu de
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
cuprindă nu numai probleme militare, ci care să asigure și recunoașterea independenței României și să garanteze integritatea tuturor frontierelor țării, dorința Rusiei a fost de a semna doar un tratat limitat care să evite chestiunile politice și să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României, ceea ce a dus la încheierea Convenția din 4/16 aprilie 1877, care obliga guvernul imperial să respecte "integritatea existentă" și "drepturile politice" ale României Ratificarea Convenției a fost urmată la scurt timp de implicarea decisă a
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Curții de la Sankt-Petersburg, dar și sârbi, muntenegreni și bulgari, organizați în trupe de voluntari pe teritoriul României. Principalele operațiuni s-au desfășurat în Balcani. Dealtfel, utilizarea teritoriului românesc de către armata rusă avea un rol definitoriu în planurile făcute de Imperiul Țarist. Un tratat de alianță militară între Rusia și România nu a existat, dar a devenit o realitate prin îndeplinirea de către armata română a unor operațiuni militare în lunile aprilie-iulie 1877, care au constat în ocuparea unor dispozitive de apărare în
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
situat la capul Tuzla, la sud de localitatea Agigea. Dar tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat și prin prevederile sale, displăcea Marilor Puteri europene, care socoteau că provoacă un "„dezechilibru strategic”" în regiune în beneficiul Imperiul Țarist, prin apariția unui puternic stat al Bulgariei, căruia îi atribuia cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Peninsula Balcanică (cu excepția orașului Salonic, care ar fi devenit o enclavă), care ar fi avut un litoral întins la Marea Egee, și
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
însă în considerație. Prin Tratat s-a recunoscut independența României în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională. Poziția categorică a delegației țariste, lesne de înțeles prin prisma intereselor sale urmărite sub stindardul panslavismului, a respins intenția puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la apus de Silistra și de capul Caliacra, traseul definitiv al frontierei româno-bulgare pornind de la est de Silistra (fortul
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Rângaci făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Rângaci a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Rângaci, Noua Suliță () [Corola-website/Science/315999_a_317328]
-
1878, Leova a reintrat între granițele Principatului Moldovei și ale României. La recensământul din 1860, târgul era oficial a 32-a localitate urbană a Moldovei „românești”, după numărul populației (1.845 locuitori). La 7 octombrie 1878, după reanexarea de către Rusia țaristă, Leova avea 350 de gospodării, 5.682 desetine de pământ arabil, 60 livezi mari, o moară de aburi și 6 mori de vânt. Prima școală care avea numai o singură clasă a fost deschisă în 1885, iar peste 4 ani
Leova () [Corola-website/Science/305086_a_306415]
-
Cașunca este o localitate-centru de comună în raionul Florești Republica Moldova. Cașunca a fost întemeiată în 1840 de către Ștefan Casso, român originar din Macedonia. De la întemeietorul satul provine și denumirea localității, inițial, ortografiată Cassovca - după cerințele țariste din acea perioadă. Ulterior, descendenții lui Ștefan Casso, în special fiul său Nicolae, au dorit să-și zică Cașu, iar denumirea satului s-a transformat din Cassovca în Cașunca. Ștefan Casso avea o moșie imensă care cuprindea satele Ciutulești, Băhrinești
Cașunca, Florești () [Corola-website/Science/305116_a_306445]
-
cai, 180 de vite, 445 de vite. În 1890 se deschide o școală mixtă, pentru băieți și fete, în care au predat Antip Bragagiu, Nicolae Nitcu, Gheorghe Chirade, Gheorghe Bostan, Vasile Banu. La primul recensământ care a cuprins tot imperiul țarist din 1897, Brînza avea 1001 de locuitori (518 bărbați și 483 femei). În 1904 țăranii posedau 1250 desetine; au grădini și vii; cai 146, vite mari 202, oi 400; numărul caselor 94; populația 988 persoane. Îndemnați de preotul Ignatie Mocrițchi
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
diplomatice au redactat proteste și au publicat broșuri precum ""Les atrocites du gouvernement moldave"" (1861). Ele au fost primite cu răceală pentru că, așa cum a recunoscut unul dintre autori, nu atât necazurile pricinuite de unii funcționari, cât banii și instigațiile Imperiului Țarist i-au îndemnat la agitații. În scurt timp, emițându-se și un decret ce întărea drepturile acestei minorități, tensiunea se risipește. Bugeacul a făcut parte din statul român, constituit în acei ani, prin dubla alegere, la Iași și București, a
Cahul, Bolgrad și Ismail () [Corola-website/Science/311501_a_312830]
-
doar în rusește, în învățămînt au fost închise iarăși toate școlile românești, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o școală normală, un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 școli primare urbane, 124 școli primare rurale. Până la prăbușirea Imperiului țarist, în 1917, nici o oră de curs nu s-a mai ținut, de altfel ca în toată Basarabia, în limba română. Un fapt puțin cunoscut este că sistemul instituțional românesc a persistat, într-o anumită măsură, și după reanexarea din 1878
Cahul, Bolgrad și Ismail () [Corola-website/Science/311501_a_312830]
-
românească. Această situație demografică va fi schimbată de cololnizările organizate de Rusia, astfel încât în 1900 românii reprezentau doar un procent aflat între 10 și 25 % (după sursă) din populația regiunii. De altfel, ei în general nu apar în izvoarele rusești țariste sub numele de români, ci de "moldoveni" sau "latinofoni". Propaganda kieveană din secolul XIX va avea un rol fundamental în ucrainizarea zaporojenilor, ca și a altor populații ne-ucraineene din Podolia, Carpați și alte regiuni. În sec. XX teritoriul va fi
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Matroasca-Cuhurlui a fost fondat în anul 1843 de către coloniști ruși-lipoveni și
Matroasca-Cuhurlui, Ismail () [Corola-website/Science/318385_a_319714]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Șagani a fost fondat în anul 1815 de către cazacii din trupele
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
sa în literatura universală este de prim rang: Dostoievski a reprezentat o influență principală pentru scriitori și gânditori ca Friedrich Nietzsche, Franz Kafka, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre sau Albert Camus. Universul său literar reflectă criza socială și spirituală a Rusiei Țariste din secolul al XIX-lea, închipuind ciocniri "polifonice" între personaje originale și paradoxale, marcate de un profund psihologism și tragism, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane. Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
grup, Cercul Petrașevski, patronat de filozoful socialist Mihail Petrașevski. Participă la unele discuții legate de libertatea de expresie sau abolirea iobăgiei și își petrece timpul în biblioteca vastă a filozofului. În ciuda faptului că Petrașevski este considerat agent provocator de către autoritățile țariste, în realitate el se comportă mai degrabă ca un moderat. Mihail Bakunin chiar îi scrie la un moment dat lui Aleksandr Herzen că grupul este « unul din cele mai nevinovate și inofensive companii » și că membrii săi « se opun sistematic
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
în cuvintele lui J. Frank); el se identifică în această perioadă mai degrabă cu mentalitățile secularizate ale epocii, influențate de știintele occidentale, ale lumii intelectuale și educate din care era parte; un motiv principal al condamnării lui Dostoievski de către justiția țaristă a fost de altfel citirea publică a scrisorii lui Belinskii către Gogol, în care criticul face o clară distincție între Hristos și învățătura lui pe de-o parte și Biserica Ortodoxă pe de cealaltă, aceasta din urmă percepută fiind drept
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de neîncredere, iar polonezii, prin catolicismul lor, - trădători ai cauzei slave. Cel mai pregnant însă a fost antisemitismul scriitorului. Dostoievski a adoptat treptat această atitudine regretabilă, în special din cauza apropierii de Constantin Pobedonosțev, cunoscut pentru promovarea măsurilor antisemite în timpul regimului țarist. Într-un articol din "Jurnalul unui scriitor" din 1873, Dostoievski deplânge situația alcoolismului în Rusia și estimează că evreii vor profita de anvergura acestei probleme pentru a se îmbogăți: « Evreii vor bea sângele poporului și se vor înfrupta din dezmățul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
această absurditate, răspunde: « Nu știu. O întrebare legitimă este cât de mult se identifică Dostoievski cu personajul fictiv Alioșa. Din păcate, aceste poziții antisemite nu rămân în timp simple opinii jurnalistice sau literare, ci devin rapid argumente asumate de statul țarist, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul-șef O. Iu. Vipper îl invocă pe Dostoievski ca autoritate morală, atunci când vorbește despre « jidanii care vor distruge Rusia ». De altfel, articolele din martie 1877 vor
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând din anul 1812 stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Băneasa a fost fondat în anul 1821 de către coloniștii bulgari veniți de la Ismail
Băneasa, Bolgrad () [Corola-website/Science/318272_a_319601]
-
războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilități pentru mai mulți ani de liniște în țările române. În timpul revoluției de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu. În timpul ocupației țariste (1828 - 1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care „197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei
Craiova () [Corola-website/Science/296942_a_298271]
-
la 10.000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, înarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora. După retragerea trupelor țariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluționară a maselor a sporit. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul
Craiova () [Corola-website/Science/296942_a_298271]