1,728 matches
-
trebuie să facem ceva pentru a ajunge mai sus. Întotdeauna ne raportăm spre o țintă, la care privim și la care întotdeauna ne nevoim să ajungem. Sfântul Apostol Pavel fixează această nevoință în crucea lui Iisus Hristos. Deci, cu ochii ațintiți spre crucea lui Iisus Hristos înaintăm, suntem într-o permanentă ascensiune spre Dumnezeu, care este iubire. Din partea lui Dumnezeu, această liniștire este împărtășită prin Sfintele Taine, prin rugăciune, prin nevoință. Deci Dumnezeu, în aceste porunci ale sale, a așezat multă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
Am ajuns, la întâlnirea cu Primăvara 2014, în capitala județului de faimă europeană, Vaslui. Situat pe o colină, cu privirea ațintită spre satul copilăriei mele aflat pe drumul de costișă. Ca și în toamnă, amintirile năvalnice se lovesc de noile construcții. Fără ecoul cuvenit. Doar ici-colo câte o urmă firavă a Vasluiului de altădată. Așa a vrut marele conducător. Ciuruitul de
și cu SERGENTUL, ZECE !…(file de jurnal paranormal) [Corola-blog/BlogPost/93402_a_94694]
-
tot soiul de filtre. I se păru că acesta voia să Îl evite și surprinse o izbucnire de teamă În expresia lui fugară. — E o prăvălie de spițer, pe aici, prin preajmă. Unde e ? exclamă poetul retezându-i calea și ațintindu-și asupra lui ochii injectați de sânge. Clericul păli. Îi fixă perplex veșmintele, iar apoi chipul răvășit. Dante Își potrivi bereta pe cap și cutele hainei, Înainte de a-și repeta Întrebarea, aproape strigând. — Acolo... pe stânga. Taman În spate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scruta În ea. Acum, mulțimea aluneca pe lângă ei, deschizându-se asemenea unui val În fața unei stânci marine, ca și când toată lumea s-ar fi temut să Îi atingă. În sfârșit, Îi fuseseră recunoscute Însemnele prioratului, speră poetul. Privirile trecătorilor, În realitate, erau ațintite asupra femeii. Pe ea Încerca toată lumea să o evite. — Dă-mi drumul. Nu cred În pălăvrăgelile tale. Un bănuț ca să afli când o să fii pierdut. Cine vrea să mă pierd? — Tu. Tu Încerci să te pierzi. Dante Încercă Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipă, se temu că scânteile pe care le vedea erau niște noi efecte ale medicamentului, Însă pentru a-și explica acea moleșeală erau suficiente vinul cel roșu de Perugia și fumul Înecăcios din cârciumă. Se Întinse la loc, cu privirea ațintită pe grinzile tavanului, Încercând să Își stăvilească amețeala. Camera se rotea de jur Împrejur, precum veșmintele Antiliei. Strânse tare din pleoape, pentru a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
meu! Nici măcar Bonifaciu nu are putere asupra lui, câtă vreme Florența Îl va Înfrunta cu fruntea sus. Cât despre mine, Îmi voi continua cercetările, iar glasul meu se va face auzit Încă și mai puternic, spre a vă Împiedica scopurile ațintite Împotriva libertății noastre! — Dacă ții neapărat, urmează-ți pista dumitale, messer Alighieri. Dar nu vei ajunge la nimic. Ambrogio nu a fugit de la Roma pentru motivele pe care le crezi. Nu pentru asta a fost ucis, spuse cardinalul În timp ce Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl poate rezolva, ori de câte ori mintea noastră pătrunde Într-un secret al naturii, cât de mic. — Dar credeți că se poate face? Sau că s-a făcut deja? Întrebă Dante, ignorând scrupulele morale ale bătrânului, care ridică din umeri cu privirea ațintită Într-un punct din depărtare. — Unii afirmă acest lucru. Am Întâlnit oameni de toate soiurile care se jurau că erau În posesia secretului. Șarlatani și aventurieri, de cele mai multe ori, incapabili să ofere nici măcar dovezile cele mai superficiale ale vreunei cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i se limpezi, În timp ce ajungea la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră bălăbănindu-se și Își dădu drumul să cadă pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra spectacolului din fața lui. Aplecată pe pardoseală, cu brațele Întinse În față, către un obiect așezat pe jos, lângă genunchii ei, era Antilia. Sunetul pe care Îl auzise era cel produs de plăcuțele din bronz legate de degetele ei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Celălalt nu știa ce să zică. Dar Încă nu părea resemnat să tacă. — Dar sunt patruzeci și nouă... — Ai văzut greșit. Sunt cincizeci. Am adăugat un nume cu mâna mea. Ultimul. Priorul ridică lista În dreptul ochilor, căutând nerăbdător. Apoi Își aținti privirile asupra ultimului vorbitor, ca și când răceala tonului l-ar fi Înțepat precum limba unui șarpe. — Crezi că trebuie... — E necesar. Pentru binele Florenței. Dante Își trecu o mână peste frunte, căutând că Îndepărteze durerea Înțepătoare care, dinapoia unuia din ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu siguranță obiect de anecdote. Trebuia să Îl constrângă să vorbească. Se opri la jumătatea porticului. Voia să Îi lase timp inchizitorului să ajungă la escortă și să plece, Înainte să o pornească și el la drum. Stătea cu privirea ațintită asupra treptelor când auzi că cineva Îl strigă pe nume. Se Întoarse taman la vreme pentru a evita să fie luat pe sus de messer Duccio, care alerga spre el. — Te-am găsit, În sfârșit! exclamă secretarul comunal, cu răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
inscripție dantescă de pe poarta infernului: lasciate ogni speranza voi ch`entrate. Nici că se putea imagina ambient mai potrivit pentru edificarea unei Încrederi devastatoare În aproapele meu, aferim! 9 Ieșit de sub duș, m-am Întins pe pat și, cu ochii ațintiți În tavan, am Încercat să Încropesc o ordine, să descopăr un sens În iureșul de evenimente și Întâmplări care se buluceau fără noimă În această cea mai neobișnuită zi a vieții mele. Minutele se scurgeau cu lentoare aproape materială, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am fost mândru de mine. Cei din sală au Început să se foiască și să murmure. Zoran s-a Încruntat surprins și a ratat o reacție imediată. A căutat-o din priviri pe Sonia Anderson, după care amândoi m-au ațintit cu ochi de gheață. Tăcerea le-a fost defavorabilă: numele lui Fujimori a prins să circule cu rapiditate de la un om la altul, și În curând, murmurul general a cristalizat În Întrebarea fatală: unde e Fujimori? Am plusat cu tupeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării se uitară unul la altul. — Bine, bine, voinice, ce era știm și noi, dar ce-a mai fi rămas ar dori cugetul să afle - glăsui Metodiu. Voinicul își aținti privirea în depărtare. — Și eu aș vrea - suspină el. Dar uite că trebuie să stau aici. Păi de ce trebuie? - întrebă Iovănuț copilăros. — Cum de ce? M-a pus domnul să păzesc hotarele, să nu intre nimeni ca-ntr-o țară pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Stambul existau - martore ne stau documentele vremii - zeci de asemenea stabilimente, unde turcul de rând, oșteanul viteaz, veteranul operat de plăgi, temnicerul tăcut, eunucul energic, veneau să pună țara la cale, lângă un rachiu de orz sorbit agale, cu ochii ațintiți în zare sau, în câteva cazuri, de-a dreptul scoși din găvane de autoritățile timpului. Cu satisfacția datoriei împlinite și strângând forțe proaspete pentru cele ce vor urma, ne îngăduim și noi, povestitorii, să adăstăm o clipă, în acest episod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bună dreptate, că nu puteau să facă altceva decât să se așeze la umbră și să-și economisească forțele. Tăiară una din oile care trăgeau să moară, îi băură sângele, mâncară carnea aproape crudă și rămaseră în așteptare, cu privirea ațintită în punctul de unde ar fi trebuit să apară cei ce plecaseră să aducă apă de la îndepărtatul puț Sidi-Kaufa. Dar n-au apărut decât vulturii. De unde veneau sau ce simț ciudat le îngăduia să intuiască faptul că în acel colț pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ți spun. În timp ce plecau am mai auzit că vor veni autoritățile, apoi sora, și să-i aștept neapărat, dacă se poate chiar în dosul ușii. Dar eu m-am întors în cameră și m-am așezat pe scaun, cu ochii ațintiți asupra leilor. Am privit de-a lungul camerei pe fereastră, printre cei doi platani, la acoperișurile de peste drum și am văzut altceva. Ca întotdeauna, și acum de acolo se apropia, încet, toamna. Plângeam. Apoi m-am potolit și multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
imposibil de calculat. Resemnat, cu urletul retrăgându-i-se în coșul pieptului, Clossettino tăcu brusc, fără a se putea opri însă de la a privi stelele cu o ură nemărginită. Cu o privire atât de dură, încât dacă ar fi fost ațintită asupra unui om, acesta ar fi fost ucis pe loc, sorbindu-se, sugându-se din calea vieții. Clătinându-se, învins, Clossettino mai spuse doar atât: - Robert. Iar Robert. PAGINĂ NOUĂ MOȘ ABDULAH teaser/setup Abdulah Ramazi se născuse în Londra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nesigur, pentru a vedea dacă opinia sa este împărtășită de noi sau nu. - Da, da... se auziră vocile câtorva tineri. Genial... I-am observat cu atenție. Aceleași haine cutremurător de urâte, cumpărate de la marele magazin din Jackson, aceleași priviri întunecate, ațintite spre Euripide de această dată. Refuzam să cred că acești oameni pot fi atât de urâți. Practic, fiecăruia dintre ei îi corespundea fizionomia unui anume gen de animale, ba chiar unui anume gen de obiecte, și abia acum mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îl trase ea spre dânsa, vorbind tot în șoaptă. Acum alergau de-a binelea. Lui Cristi i se părea că se depla sează prin vată. Pașii lor abia se auzeau, în timp ce în jur domnea o liniște nefirească. Stătea cu ochii ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare să ajungă cât mai repede în oraș. Nu mai era mult până acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
necesar să se concen treze la mai multe lucruri. În primul rând, nu trebuia să se abată de la direcție. Dacă pierdea orientarea, putea să se rătăcească și să nu mai ajungă niciodată la drumul forestier. Pe urmă, atenția îi era ațintită la orice zgomot în afară de cel scos de proprii lui pași. Totodată, studia orice umbră care i se părea neobișnuită și căuta să-și aleagă drumul cât mai departe de copacii mai groși ori stâncile după care cineva s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
multe cuvinte. Își luară un rămas bun destul de rece, după care inspectorul și Ileana plecară spre casă. Rămas singur, Moș Calistrat nu se mai obosi să facă ordine ci se întinse așa îmbrăcat pe lavița unde stătuse Cristian, cu ochii ațintiți în tavan. Când auzi pași pe culoar, abia ridică capul privind spre intrare. No, te-ai răzgândit? întrebă el văzându-l pe Cristian în pragul ușii. Nu, sigur că nu! adăugă el văzând-o și pe Ileana că intră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de metri unul față de celălalt, cele trei camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat de vânt într-o parte. Bucuros că ordinele sale fuseseră ascultate, Mihailovici răsuflă ușurat. Avea ochii ațintiți spre convoiul care intrase într-un canion îngust. Drumul era tăiat drept printre pereții aproape verticali de stâncă. O străfulgerare scurtă pe versantul stâng îi atrase atenția. Se concentră asupra ei încercând să vadă ce este acolo. În același loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridică în capul oaselor. Privi spre locul unde trebuia să se afle intrarea în peșteră. O grămadă de bolovani se ridica acolo unde, înainte, se căsca golul întunecat. Mulțumit de ceea ce vedea, se lăsă din nou pe spate cu ochii ațintiți spre cer. Reușise, muntele se prăbușise exact așa cum își dorise el, oricine ar fi trecut pe acolo, nu și-ar fi putut da seama că dedesubt se află bârlogul bestiei. Norocos mai ești, domnule inspector! rostise Calistrat care se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tot mai sus, mișcînd lin din brațe, aproape nedeslușit, precum peștii aripioarele, , iar părul și barba Îi fluturau În zboru-i domol. În liniștea neașteptată care se lăsase, nu se mai auzea nici un strigăt, nici o respirație. Mulțimea stătea Împietrită, cu ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
deșert. 2. După o altă versiune, Făcătorul de Minuni Își Îndreptase provocarea nu spre al șaptelea cer, ci spre pămînt, cea mai mare dintre iluzii. Simon stătea, așadar, tolănit la umbra unui măslin rămuros, cu mîinile sub cap, cu ochii ațintiți la cer, „la grozăvia cerului“. LÎngă el, Prostituata, „cu picioarele rășchirate precum o vacă gestantă“, după cum avea să consemneze un polemist creștin (despre care Însă nu sîntem siguri dacă și-a tălmăcit propria mărturisire, ori a citat opinia unui martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]