1,407 matches
-
peste protocol pentru a o face pe nora sa Frederica de Baden să se simtă binevenită, amintindu-și perioada când a fost ea mireasă. Nu a avut nici o influență politică după moartea soțului ei. În 1809, ea a asistat la abdicarea fiul ei, regele Gustav IV Adolf al Suediei, după ce Suedia a pierdut Finlanda în fața Rusiei. Regele a fost trimis în exil și înlocuit cu unchiul său patern, Carol al XIII-lea. Sofia Magdalena a rămas în Suedia până la moartea ei
Sophia Magdalena a Danemarcei () [Corola-website/Science/317532_a_318861]
-
Infantele (30 martie 1848 - 18 iulie 1909) a fost membru senior al Casei de Bourbon din 1887 până la decesul sau. A fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Carlos al VII-lea din 1868 (abdicarea spaniolă a tatălui său) și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Carol al XI-lea după decesul tatălui său în 1887. Carlos s-a născut la Ljubljana, capitala Carniolei (astăzi în Slovenia) că fiul cel mare al lui
Carlos, Duce de Madrid () [Corola-website/Science/322770_a_324099]
-
de corp și 75 de arcași). Fiecare garda de corp cuprindea patru bărbați de arme, unul dintre ei dobândind numele de "premier homme d'Armes du Royaume de France". Ei au fost în cele din urmă desființați în 1830 la abdicarea lui Carol al X-lea al Franței. Războinici scoțieni ar fi luptat pentru Carol cel Mare și, mai târziu, în armatele lui Carol cel Simplu din 882. Cu toate acestea, până în 1295 acordul care a devenit cunoscut sub numele de
Garde Écossaise () [Corola-website/Science/329288_a_330617]
-
în ultimul rând dintre rândurile Mișcării legionare. Carol îl demite pe premierul Ion Gigurtu și îl numește în funcție pe generalul Ion Antonescu, care îi smulge întâi un decret pentru puteri sporite, apoi îl obligă pe monarh să abdice. Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, începe a doua perioadă de domnie a regelui Mihai. Inițial este lipsit de orice atribuții și izolat de evenimentele politice, între generalul Antonescu și familia regală crescând o antipatie care se manifestă prin sfidări și
Cronologia regelui Mihai () [Corola-website/Science/330961_a_332290]
-
în funcția de președinte al consiliului de miniștri Petru Groza, care devine un aliat de încredere al Moscovei, începând procesul de comunizare forțată a țării, caracterizat de manifestații aranjate, procese staliniste și falsificarea alegerilor. La 30 decembrie 1947 are loc abdicarea regelui, care pleacă pe 3 ianuarie în exil. -------- 1940 -------- 1941 -------- 1942 -------- [[1943]] -------- [[1944]] -------- [[1945]] -------- [[1946]] -------- [[1947]] Exilul regelui Mihai începe în ianuarie 1948, când fostul suveran și mama sa pot părăsi țara în viață. Lui Mihai îi este posibil să
Cronologia regelui Mihai () [Corola-website/Science/330961_a_332290]
-
care pleacă pe 3 ianuarie în exil. -------- 1940 -------- 1941 -------- 1942 -------- [[1943]] -------- [[1944]] -------- [[1945]] -------- [[1946]] -------- [[1947]] Exilul regelui Mihai începe în ianuarie 1948, când fostul suveran și mama sa pot părăsi țara în viață. Lui Mihai îi este posibil să denunțe abdicarea forțată abia la începutul lunii martie, pe teritoriul Marii Britanii. Călătorind în Statele Unite, se convinge în cadrul discuției cu președintele Truman că lumea vestică era departe de a fi hotărâtă să acorde un ajutor concret populației din spatele cortinei de fier, o impresie
Cronologia regelui Mihai () [Corola-website/Science/330961_a_332290]
-
a început ascensiunea la putere în România de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română. Între 1947 și 1989 PCR a fost singurul partid politic oficial din România. În articolul 3 al Constituției României din 1965, PCR era numit „forța politică conducătoare a întregii societăți
Partidul Comunist Român () [Corola-website/Science/303146_a_304475]
-
Tânărul monarh avea sprijinul forțelor militare ale provinciilor Satsuma și Tosa. Shogunul Tokugawa Yoshinobu (ian. 1867 - nov. 1867) ajunsese, practic, lipsit de orice sprijin armat, fapt pentru care, pe data de 8 noiembrie 1867, a renunțat la funcțiile sale. După abdicare, acesta nu și-a făcut seppuku, așa cum ar fi cerut tradiția, ci a trăit un timp în obscuritate, și mai târziu a fost primit la curtea imperială. Liderul forțelor imperiale, Saigo Takamori, și liderul forțelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Zubayr la Mecca. În momentul în care Moawya îl impune pe fiul său ca succesor, el trezește teribile nemulțumiri tocmai pentru că nimeni nu vrea să recunoască o succesiune dinastică. În 680 sub Yazid I, are log tragedia de la Karbala. După abdicarea fratelui său mai mare, al-Hassan, al-Husayn, fiul mai mic al lui Ali, era recunoscut de șiiți ca al treilea imam și conducător drept. Locuitorii din al-Kuka îl conving să se ridice împotriva Omeiazilor. În timpul unui marș prin deșert, Husayn și
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei "Viața românească", revista înființată, la Iași, in 1906. La București colaborează cu prestigioasa "Revistă a Fundațiilor Regale", condusă de Alexandru Rosetti și de Camil Petrescu, până în 1947, anul abdicării regelui și al desființării revistei. Fondează la Iași "Jurnalul literar" în 1939. A condus revistele "Jurnalul literar" și "Lumea" și ziarele "Tribuna poporului" și "Națiunea". După 1947 publică în revistele "Gazeta literară"( devenită mai apoi "România literară") și "Contemporanul". A
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
britanicii au atacat insulele și au deportat locuitorii francezi. În următorii 38 de ani, atacuri repetate din partea Franței și a Marii Britanii au dus la schimbarea repetată a statutului și la deportarea sau aducerea de locuitori pe insule. După a doua abdicare a lui Napoleon în 1815 insulele au intrat din nou sub posesiune franceză și, datorită industriei de pescuit înfloritoare, au urmat 70 ani de prosperitate. După sfârșitul secolului al XIX-lea, contextul economic și politic a dus însă la declinul
Saint Pierre și Miquelon () [Corola-website/Science/305751_a_307080]
-
pe reînarmare, afirmând că această politică este „o simplă reacție panicardă, rușinoasă pentru un om politic aflat în funcția de conducere a domnului Chamberlain, să spună că trebuie să se cheltuiască alte milioane de bani pe armament”. Curând după Criza Abdicării din 1936, Baldwin a anunțat că va mai rămâne doar până la încoronarea succesorului Regelui Edward, George al VI-lea. La 28 mai, la două săptămâni după încoronare, Baldwin a demisionat, sfătuindu-l pe rege să apeleze la Chamberlain. Sir Austen
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
Erklärung" ("Declarația Anif") în care Regele a eliberat pe toți oficialii guvernamentali, soldați și ofițeri civili de jurământul depus, dar nu a făcut nici o declarație de demisie. Guvernul republican nou-format condus de Kurt Eisner a interpretat acest lucru ca o abdicare. Declarația a fost publicată de guvernul Eisner când Dandl a revenit la München a doua zi; interpretarea aceasta, oarecum ambiguă, a dus la căderea Casei de Wittelsbach.. Ludovic al III-lea s-a întors în Bavaria. Soția sa Maria Theresia
Ludovic al III-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/322164_a_323493]
-
revoluției în Germania la începutul lunii noiembrie. Maximilian, grav bolnav cu gripă spaniolă, a cerut lui Wilhelm al II-lea să abdice. Kaiserul, care a fugit din Berlinul revoluționar, în ciuda sfaturilor similare ale lui Hindenburg și Wilhelm Groener a considerat abdicarea doar ca împărat nu și ca rege al Prusiei. La 9 noiembrie 1918, Maximilian a mers mai departe și a anunțat abdicarea oricum, și renunțarea la succesiune a Prințului Moștenitor Wilhelm. În aceeași zi, Philipp Scheidemann a proclamat Germania republică
Prințul Maximilian de Baden () [Corola-website/Science/321360_a_322689]
-
Kaiserul, care a fugit din Berlinul revoluționar, în ciuda sfaturilor similare ale lui Hindenburg și Wilhelm Groener a considerat abdicarea doar ca împărat nu și ca rege al Prusiei. La 9 noiembrie 1918, Maximilian a mers mai departe și a anunțat abdicarea oricum, și renunțarea la succesiune a Prințului Moștenitor Wilhelm. În aceeași zi, Philipp Scheidemann a proclamat Germania republică iar Maximilian a demisionat din funcția de cancelar în favoarea social democratului Friedrich Ebert. Maximilian s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de
Prințul Maximilian de Baden () [Corola-website/Science/321360_a_322689]
-
cele mai multe eșuează din cauza lipsei infrastructurilor de primire a colonilor și datorită bolilor tropicale. În urma Revoluției franceze teritoriul devine loc de deportare al prizonierilor și al deținuților politici. În perioada Războaielor napoleoniene Guyana este ocupată de către portughezi, dar este eliberată odată cu abdicarea lui Napoleon. În urma eliberării sclavilor la jumătatea secolului XIX regiunea duce o lipsă acută de forță de muncă, astfel că, Napoleon al II-lea decide să înceapă o politică de trimitere a deținuților francezi în lagăre de muncă. Regiunea devine
Guyana Franceză () [Corola-website/Science/300163_a_301492]
-
prinț moștenitor, în castelul Hohenschwangau situat în apropiere de Füssen, pe care l-a reconstruit cu gust excelent, a adunat lângă el o societate intimă de artiști și învățați și și-a dedicat timpul pentru studii științifice și istorice. Atunci când abdicarea lui Ludwig I (20 martie 1848) l-a chemat brusc la tron, prin alegerea miniștrilor săi a promis un regim liberal. Atunci când, începând cu anul 1850, guvernul său a avut tendințe în direcția absolutismului, el a criticat Ultramontanismul invitând un
Maximilian al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/321399_a_322728]
-
care a jurat credință monarhului englez. Nu după foarte mult timp, înainte ca Balliol să se răzvrătească împotriva lui Eduard, totul a dus la înfrângerea lui John și la forțarea de a abdica, după Bătălia de la Dunvar, în 1296. Odată cu abdicarea lui John Balliol, Scoția nu avea nici un monarh. Robert Bruce a jurat credință regelui Eduard la Berwick, însă a încălcat acest jurământ când s-a alăturat revoltei scoțiene în anul următor. În vara anului 1297, el a jurat din nou
Casa de Bruce () [Corola-website/Science/331046_a_332375]
-
printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. Atât în timpul domniei lui Cuza cât și după abdicarea sa, s-a desfășurat o amplă activitate propagandistică de către românii aflați în diferite state europene, în încercarea de influențare a opiniei publice internaționale în favoarea intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
la 17 noiembrie 1905. Neavând fii, Marele Duce și-a desemnat fiicele ca succesoare iar Marie-Adélaïde a fost confirmată și proclamată drept moștenitoare la 10 iulie 1907. După decesul tatălui ei, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxemburg. După abdicarea ei de la 14 ianuarie 1919, sora ei, Charlotte de Luxemburg, i-a succedat la tron. Mare Ducesă Maria Ana a fost regentă pentru soțul ei în timpul bolii acestuia din 19 noiembrie 1908 până la 15 februarie 1912 și apoi regentă în timpul
Marie Anne a Portugaliei () [Corola-website/Science/322324_a_323653]
-
precum și sora ei mai mică, Sofía, studiază în prezent la școala Santa María de los Rosales din Aravaca, lângă Madrid, unde a învățat și tatăl lor. La 18 iunie 2014, regele Juan Carlos I al Spaniei a semnat actul de abdicare care a intrat în vigoare la 19 iunie 2014. Tatăl Infantei Leonor, Prințul Felipe de Asturia, a devenit astfel regele Felipe al VI-lea al Spaniei, iar Leonor a devenit moștenitoarea tronului și Prințesă de Asturia. La nașterea Infantei Leonor
Leonor, Prințesă de Asturia () [Corola-website/Science/316527_a_317856]
-
înființata Scoală de Chirurgie din București. În noaptea de 11 februarie 1866, când avea gradul de căpitan, Anton Costiescu fusese unul din cei trei ofițeri care s-au dus la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, silindu-l să semneze actul de abdicare.. Ulterior se distinsese inventând un echer grafometru sau cuadrant de campanie pentru reglarea tirului. Colonelul Costiescu era și un francmason activ fiind inițiatorul reconstituirii Marii Loji Naționale a României. Mama sa era Maria Ghyka [n. 1860], fiica beizadelei Constantin Ghyka
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
Marea Britanie și cronici favorabile. După o altă întrerupere a activității sale, în toamna anului 1936 a fost numit adjunct al lui Vasile Grigorcea, ministrul plenipotențiar al României la Curtea Saint James (Londra). Sosirea sa în Regatul Unit a coincis cu abdicarea regelui Edward al VIII-lea. Principala misiune a legației era să determine schimbarea opiniei publice engleze care, după demiterea lui Nicolae Titulescu în 1936, îi era defavorabilă regelui Carol al II-lea. Deși vizita regelui Carol al II-lea la
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
regimului Antonescu împreună cu familia în țară și a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a funcționat prin eforturile sale. În acest scop, principesa nu a ezitat să mențină legături cu noii lideri comuniști ai României. La scurt timp după abdicarea la 30 decembrie 1947 a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoită să părăsească din nou țara, proprietățile fiindu-i confiscate în cursul anului 1948. Pentru a-și întreține familia în exil, Ileana a ținut cuvântări despre România și
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
1930, este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București, unde se stabilește definitiv. După ce este detașat în diverse posturi prin țară (Găești, Ploiești și Chișinău), este avansat la gradul de colonel în 1938, fiind mutat la Iași. După abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează din armată (în 26 noiembrie 1940), de teama legionarilor. (deoarece fusese un colaborator apropiat al gen. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei, asasinat în aceeași noapte la închisoarea militară Jilava) Se retrage în Banat
Constantin Tobescu () [Corola-website/Science/305727_a_307056]