426 matches
-
unsprezece și un sfert p.m., toate lampioanele ardeau și, o dată cu ele, depozitul de talaș și niște ostrețe din lemn neglijent acoperite cu vopsea verde. Nu-i curajos cel care calcă tigrul pe coadă, ci cel care, ajungând În inima codrului, adastă clipa Încă de la facerea lumii hotărâtă pentru saltul său mortal. Zis și făcut: am stat cu perseverență cocoțat În salcia din fund, nădăjduind, precum salamandra, să mă pot arunca În foc, la primul strigăt plin de delicatețe scos de Madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
filmele americane de război. „Romantismul său e periferic. Plânge mult la cinema. Îi plac filmele de amor, ori de câte ori nu sunt prea sentimentale.“ E dintotdeauna Îndrăgostit - și În sensul acesta e conservator - de actrița de film Gloria Guzmán. „Dar obișnuiește să adaste la ieșirile teatrelor de revistă când ies coristele.“ Casanova de doi bani, Bustos are succes la femei, obișnuiește să le facă daruri, dar, cum e convins de farmecul său personal, s-ar supăra foarte tare dacă cineva ar crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care o ascultau oamenii adunați ciorchine pe la porți, doar în zile de sărbătoare, când se întorceau de la biserică. Dar ploaia? Era parcă o chemare acel ceva care te făcea să nu te ferești de stropii repezi de vară, ci să adăști cu brațele deschise sub izvoarele cerului, cu poarta inimii deschisă larg și bucuria întipărită pe chip. Doamne, și ce-mi mai plăcea să cutreier cărările de prin toate dumbrăvile înmiresmate, de unde mă întorceam întotdeauna cu brațele grele, încărcate cu neasemuitele
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
culmile de dincolo de Baisa, bărbați eficienți și harnice femei se amestecară, lărmuind, printre combine întârziate, ce înțepeneau brusc, spre disperarea de paradă a asistenței. Tractoare capricioase, mai încăpățânate decât catârii de stepă și decât cămilele bactriene, cele roșcate la păr, adăstau în brazdă nouă, să se termine seria turbatelor înjurături ale specialiștilor de tip revoluționar, mecanizatori făcuți doar printr-o spoială de instrucție, administrată în graba mare. Descărcându-și năduful pe utilajele care repede și mereu se defectau, alăturându-și injuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
violete, din micuța mea insuliță! murmură, câteodată, domnișoara Cristina, la urechea lui Mircea, când în fine pășesc, amândoi, pe segmentul de trotuar, izolat în mareea murdară a dărâmăturilor. Toată această mică societate, în care prețioasă, ca aurul, e numai Cristina, adastă, ca într-un purgatoriu de patetică necesitate, înainte de a fi strămutată cu sila, în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din doc cafeniu, iar Mircea închide portița în urmă-i și se oprește pe pardoseala din piatră cubică a căii largi, identică străzilor din Cernăuți, din Viena sau din Paris, adăstând derutat, printre mulțime de bărbați și de femei, să-și tragă sufletul un pic. Un milițian, în haine de doc albastru, se îndreaptă spre el, controlându-și din mers corectitudinea ținutei, tocul pistolului de la centură și potrivindu-și cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Vladimir în privința aventurilor sale extraconjugale: La-să, măi, Vladi-mire, că pricep: vrei să o faci pe cavalerul cruciat... Nu era chiar așa, dar, în faimoasa noapte a ziafetului, Vladimir observase că toată splendoarea de la Sans-Souci se concentra în sectorul unde mai adăstau zidurile conacului din vremea lui Matei Basarab, cel de cinstită amintire, și a ulterioarelor renovări fanariote, de pe timpurile ciumei lui Caragea-Vodă, cârpite grosolan de mistria și de canciocul unor așa-ziși meșteri ai timpurilor noi, de reconversie socialistă. Eleganța veritabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ba eu aud cum se crapă, ripostă ea, cu umor. -...cum se crapă? Ce se crapă, adică? arătă el că nu înțelege o iotă. Cum se crapă de ziuă, prostuțule! pufni ea într-un râs răsunător, care îndepărtă stânjeneala ce adăstase între ei, de la venirea-i în dormitor, de cum intrase pe ușa înaltă și spusese: bună seara, domnule. Într-un acces de temeritate care i se declanșă astfel, Vladimir își recuperă nota personală de a glumi cu fetele de liceu. Zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de suverană, la care era silită de grumazul ei arogant, armat în striurile aramei, Fata lui O'Piatră se înălță de pe covorul de ierburi și zise sentențios: Tată, bine faci îndemnându-l să plece! Soarele e trecut de dricul Cerului. Adăstând în pădurea noastră fermecată, prisosul spiritului lui Albert ar atrage primejdia stârpirii lui însuși, precum și alte devastatoare urmări și năpaste. Vânătorul clătină din penajul multicolor a încuviințare. Îi strânse amândouă mâinile în palmele sale și-i îmbrățișă întreaga făptură. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mirosul busuiocului sfințit la biserică, așa e și cu ceapa. Și totuși, de câte ori nu am văzut cum pusă lângă o roșie proaspătă din grădină și ceva brânză din putină a fost cel mai strălucit ospăț pentru mulți oameni subțiri care adăstau la mine în curte pentru o cană cu apă și o țâră de odihnă! Ehei, măi Suflețel, omul cum pleacă la oraș, uită rosturile firești ale pământului. Să ții minte asta de la mine! În timp ce trage cu urechea la sporovăiala Americanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nimeni nu „urmărea pe nimeni”, toți cu bunăvoință și Înțelegere, nu se Întocmeau „caracterizări”, erau și bogați și săraci, e adevărat, dar nimănui nu-i era teamă de nimeni, și nici unul nu murea de foame, chiolhanuri fără sfîrșit, la care adăstau și drumeții În calea ce taie cîmpia spre nord; acum toți duc numai grija zilei de mîine, pîine nu mai e În comună de mult, grînele se predau la stat, nici porcii nu mai au ce mînca, se pleca o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd trenul Își mișcă roțile nu mai avu cui să mai fluture batista ei albastră. 5. Era moină; zi posomorîtă, și În după-amiaza aceea, cînd mă Întorceam de la tribunal, În timp ce adăstam În fața vitrinei unei librării, Închise la ora aceea, un bărbat În vîrstă, cu părul alb, corect Îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape ostentativ de „pus la punct” - cu Îngrijire studiată ce-i contrazicea vîrsta ce părea s-o aibă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu s-ar fi ocupat de acest punct, ci a stabilit discuția formală numai asupra podului de peste Dunăre, indiferent care ar fi punctul unde se va așeza, numai potrivit să fie. Toate acestea pentru că d. Brătianu n-a știut să adaste hotărârea Europei mai înainte de a face un act prin care să pierdem simpatiile chiar ale acelei puteri pentru care făcusem atâtea sacrificii. Dar chestiunea ovreilor, dar pretinsa răscumpărare a căilor ferate cu perspectiva de a rămânea sub juridicțiunea străină; dar
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
strălucirea orbitoare pierind în urma lor. Apoi Newt căzu pe umărul femeii și începu să plângă încetișor. Ripley o legăna mângâind-o de păr. ― E bine acum, draga mea. Am reușit. S-a terminat. În fața lor, masa disgrațioasă a lui Sulaco adăsta pe orbită geostaționară. Pilotată de Bishop, naveta urcă până când cleștii de amarare o prinseră și o traseră în buncăr. Ușile exterioare ale sasului se închiseră, luminile automate se aprinseră în cala umbroasă și pustie și o sirenă își curmă urletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
-i mai presus de fire Magiștrii ninși de vreme-știința lumii toată Surâd cu bonomie la judecăți pripite, Îmbie la prudență-n oceanul de ispite, Rostind în adevăruri ce fi-va să se poată Stai, tinere, o clipă și printre cărți adastă Afla-vei ce prin secoli s-a zămislit cu minte Că drumul înspre-nalturi e cale-atât de vastă E zbucium, înțelege-i ocean cu multe dune, E necuprinsu-n care vei fi de-acum-nainte Încununat de lauri, știință și renume ! Format întru
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
noii perspective care li se oferă celorlalți asupra protagonistului tuturor acestor metamorfoze, ceea ce temperează ritmul amintit. În plus, timpului obiectiv i se substituie tot mai mult cel subiectiv, cu tot ceea ce presupune aceasta libertatea de a retrăi trecutul, de a adăsta mai mult asupra unui eveniment, a unei clipe de viață trăită, de a se deplasa înainte și înapoi pentru a căuta să înțeleagă ceea ce nu s-a putut sub tirania timpului măsurabil, prin șansa transcendenței eului -, ultimele patru capitole ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și dunele de la Hanu Conachi au viața lor: nu cea minerală, fizică, de până acum, ci una biologică, a luncii, respectiv a vălurării, iarăși abiotice, a nisipului. Și, continuând tot așa mă voi pierde În Dunăre, acolo la Galați, voi adăsta În Deltă, pentru a renaște Într’o nouă negentropie, aceea a Mării, a cărei valuri au fost menite de Luceafărul vostru drept ultim sălaș al zeilor dacici. Simplu: care zeu nu reprezintă negentropia, și ce mediu Îl poate mulțumi decât
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
respectiv dintr’un foraj cu mult mai adânc, pentru a afla că și eu am un biocâmp, ca și voi, iar acela e cam deficitar În fântână, dar excedentar În adânc; firesc, căci apa păstrează amintirea locului În care a adăstat, iar planeta Însăși e tot mai excedentară, negentropică, pe măsura apropierii de centru. Să vă dezvălui și cauza preferinței prietenului Nicu pentru apa minerală: Ori de unde ar fi luată, ea e o singularitate, având același biocâmp, care astfel poate ajunge
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
lasă ferestre de timp între diferitele lucrări. Dacă nu aveam alte treburi, câte doi - trei, mai pe ferite, luam rucsacurile și porneam la munte în mici excursii. Vizitam biserici, mânăstiri, stând de vorbă cu drumeții sau cu gospodarii pe la care adăstam un ceas-două sau o noapte chiar. Făceam cunoștință cu oameni, obiceiuri și locuri. Aflam de necazuri și încercam să dăm speranță oamenilor terorizați de sloganurile comuniste și de amenințări. Probabil cineva a informat Bucureștiul despre această activitate a noastră, căci
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
stepii; ne zdrelim de cuie și de ținte și-ndârjiți, cu ghearele, cu țepii, ne-mbulzim pe lespedea fierbinte, mergem înainte, suntem jnepii. Strâmbi, chirciți, târâș pe brânci, pe coastă, trebuie să biruim genunea; Nu ne temem câte râpi ne-adastă, n-auzim cum mormăie furtuna, știm atât, că mergem sus pe creastă. Suntem jnepii și urcăm întruna. Râd de-mpleticita noastră turmă brazi trufași cu vârful lung de fiere; râsul lor, năvala nu ne curmă și mușcăm din piatră cu putere
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
universitățile românești (și străine)16. După absolvirea universității, o celebritate timpurie l-a catapultat și mai departe față de contemporanii săi. A devenit profesor universitar înainte de a împlini treizeci de ani. Un profesor universitar are un statut special în Balcani. El adastă în măreția lui, înconjurat de respect rigid și de singurătate, care îl izolează de fluxul principal al vieții. Ceea ce însemna pentru Iorga o și mai mare singurătate, în ciuda activităților lui publice 17. Avea legături strînse cu familia sa, dar Iorga
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și, puțin mai încolo, am reușit să zăresc, printre trunchiurile copacilor, bungalovul destul de îndepărtat, pe care-l țineam sub observație cu ajutorul binoclului. Am avut de așteptat destul de mult, înfiorat de răcoarea serii mai curând decât de frig, deși strălucirea soarelui adăsta încă pe cer. Brațele și ochii începuseră să mă doară. În cele din urmă, domnul a ieșit în grădină. Temperatura corpului mi s-a urcat brusc și inima a început să-mi bată violent. M-am bucurat când am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îl rodea moartea lui Titus și că se învinuia singur, așa cum mă învinuiam și eu, că nu fusese mai grijuliu cu privire la isprăvile băiatului. Eu evitam acum stâncile și marea, dar James colinda întruna aceleași locuri, urcându-se pe „muntele“ meu, adăstând pe podul lui Minn, cățărându-se pe stânci până la turn, de parcă ar fi vrut să măsoare distanțele. În câteva după-amieze, eu și Lizzie ne-am plimbat pe câmpurile dinspre uscat, pe lângă locul unde, într-o existență anterioară, îmi pusesem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mi fi pierdut cunoștința. Dar ce, ce anume? Tremurând de emoție și de spaimă, ședeam strângându-mi capul în mâini și chinuindu-mi memoria. Era ceva ce aștepta, torturant, să iasă la suprafața aducerii aminte, ceva extrem de important și extraordinar, adăstând chiar la marginea câmpului meu de viziuni, așteptând să-l sesizez, să-l scot afară, numai că nu puteam. Am gemut cu glas tare, m-am ridicat, m-am dus până în bucătărie și m-am întors, am mai băut puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aibă timp ca să vadă cum trece timpul. Asta o spunea Topârceanu, care era, odihnească-se n pace, altă fire. Era mai pișicher. Sa doveanu de multe ori ia hotărâri bune tocmai pentru că n u se gră bește să le ia, adastă înțelepciunea vremii. Topârceanu plesnea din bici scurt, și gata. Când era director la Teatrul Național , venea unul, venea altul, mă rog, lume de teatru, și-i împuiau urechile cu bârfe. Sadoveanu, când era, rămânea ca și cum n-a auzit, își vedea
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]