430 matches
-
mult dacă ar desface chingile dogmelor și canoanelor nefolositoare nimănui, cu atât mai mult ei însăși, prin simplul fapt că, în loc să adune adepți, îi îndepărtează și pe cei pe care îi are. Fiți mai înțelepți, onorate Înalte Fețe Bisericești și adăstați o clipă și cumpăniți la cele ce v-am spus și la altele, nespuse încă, adunați Marele Sinod, dezlegați frâele dezbinării religioase și transformați-o în iubire, înțelegere, cumpătare, astfel ca să redați fiecărui enoriaș libertatea pe care Însuși El a
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
de minciună. Să-i învățăm că omul poate Doar adevăruri mari să spună. și să muncească cu iubire Pentru urmași și pentru alții Că asta e a lui menire Să lupte să-și ajute frații. și dacă lupta te-ostenește, Adastă la icoana Maicii : și pentru toate-I mulțumește și-apoi pornește mai departe. Așa pornesc și eu acuma Pe drumul ce mi l-am ales Ca să vă spun și mai departe Din tot ce știu, ce-am înțeles. și-o
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
e stăpână, Ce zace-n sufletul-fîntînă. La soare, roata se mărește; La umbră, numai carnea crește Și somn e carnea, se dezumflă, Dar vânt și umbră iar o umflă... Frumos vorbi și subțirel Lapona dreaptă, Enigel, Dar timpul, vezi, nu adăsta, Iar soarele acuma sta Svîrlit în sus, ca un inel. - Plângi, preacuminte Enigel! Lui Crypto, regele-ciupearcă. Lumina iute cum să-i placă? El se desface ușurel De Enigel, De partea umbrei moi, să treacă... Dar soarele, aprins inel, Se oglindi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ce nu se pot grăi Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb mărunt, argintul lor; Până când, greu de ierni eterne, Slăvitul prinț al orelor, Va obosi să mai adaste Ivirea ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr, Din nevăzute urne ei cad pe albul umăr Al dealurilor prinse de-o crustă argintie. Oștiri de nori aleargă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
lăsând în urmă urarea „Gustați în pace!” Ca de obicei, bătrânul a ridicat primul ulcica și a adulmecat-o, ca și cum ar fi fost în transă...A dus ulcica la gură și a gustat din ea ca din Sfânta Împărtășanie...A adăstat apoi câteva clipe înainte de a înghiți. Privesc uimit de știința călugărului în a se pătrunde de toată puterea și darurile băuturii din ulcică. El a băgat de seamă nedumerirea mea și a pornit să vorbească: Asta-i o licoare ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
culmile de dincolo de Baisa, bărbați eficienți și harnice femei se amestecară, lărmuind, printre combine întârziate, ce înțepeneau brusc, spre disperarea de paradă a asistenței. Tractoare capricioase, mai încăpățânate decât catârii de stepă și decât cămilele bactriene, cele roșcate la păr, adăstau în brazdă nouă, să se termine seria turbatelor înjurături ale specialiștilor de tip revoluționar, mecanizatori făcuți doar printr-o spoială de instrucție, administrată în graba mare. Descărcându-și năduful pe utilajele care repede și mereu se defectau, alăturându-și injuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
violete, din micuța mea insuliță! murmură, câteodată, domnișoara Cristina, la urechea lui Mircea, când în fine pășesc, amândoi, pe segmentul de trotuar, izolat în mareea murdară a dărâmăturilor. Toată această mică societate, în care prețioasă, ca aurul, e numai Cristina, adastă, ca într-un purgatoriu de patetică necesitate, înainte de a fi strămutată cu sila, în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din doc cafeniu, iar Mircea închide portița în urmă-i și se oprește pe pardoseala din piatră cubică a căii largi, identică străzilor din Cernăuți, din Viena sau din Paris, adăstând derutat, printre mulțime de bărbați și de femei, să-și tragă sufletul un pic. Un milițian, în haine de doc albastru, se îndreaptă spre el, controlându-și din mers corectitudinea ținutei, tocul pistolului de la centură și potrivindu-și cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Vladimir în privința aventurilor sale extraconjugale: La-să, măi, Vladi-mire, că pricep: vrei să o faci pe cavalerul cruciat... Nu era chiar așa, dar, în faimoasa noapte a ziafetului, Vladimir observase că toată splendoarea de la Sans-Souci se concentra în sectorul unde mai adăstau zidurile conacului din vremea lui Matei Basarab, cel de cinstită amintire, și a ulterioarelor renovări fanariote, de pe timpurile ciumei lui Caragea-Vodă, cârpite grosolan de mistria și de canciocul unor așa-ziși meșteri ai timpurilor noi, de reconversie socialistă. Eleganța veritabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Ba eu aud cum se crapă, ripostă ea, cu umor. -...cum se crapă? Ce se crapă, adică? arătă el că nu înțelege o iotă. Cum se crapă de ziuă, prostuțule! pufni ea într-un râs răsunător, care îndepărtă stânjeneala ce adăstase între ei, de la venirea-i în dormitor, de cum intrase pe ușa înaltă și spusese: bună seara, domnule. Într-un acces de temeritate care i se declanșă astfel, Vladimir își recuperă nota personală de a glumi cu fetele de liceu. Zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de suverană, la care era silită de grumazul ei arogant, armat în striurile aramei, Fata lui O'Piatră se înălță de pe covorul de ierburi și zise sentențios: Tată, bine faci îndemnându-l să plece! Soarele e trecut de dricul Cerului. Adăstând în pădurea noastră fermecată, prisosul spiritului lui Albert ar atrage primejdia stârpirii lui însuși, precum și alte devastatoare urmări și năpaste. Vânătorul clătină din penajul multicolor a încuviințare. Îi strânse amândouă mâinile în palmele sale și-i îmbrățișă întreaga făptură. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
rândunică...Totul era căptușit cu perne și pernuțe. Ți se părea că de peste tot năvălește asupra ta puful...O măsuță ca pentru pitici, cu un scăunel pe aceeași măsură, m-au întâmpinat cu un aer de bună orânduială. Pe măsuță adăsta o ulcică plină ochi cu lapte, din care încă mai ieșeau aburii îmbietori, străjuită de o strachină plină cu plăcinte poale-n brâu. „Aha! Care va-săzică asta-i coaja de azimă?” m-am gântit eu. „Nu-i rău. Da, da
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Fum gros de carbid. La intrare, chiar în dreptul ușii, câteva străchini și pungi cu lături pentru javrele aciuate. Oamenii muncii gustă și ei ceva și fluieră din rărunchi după studente. Unele-s indignate și grăbesc pasul, câteva chirăie și mai adastă pe-acolo. O blonduță destul de serafică, subțirică, în taior roz, se-ntoarce și-i înjură, bătându-se peste coapse: - ...nespălaților! V-ar plăcea, ai? Nu pupați voi așa ceva... ne... Patrupedele se înviorează puțin, dar nu găsesc de cuviință să latre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ca o pasăre moartă. PĂRINȚII Coboară‐n lut părinții, rând pe rând în timp ce‐n noi mai cresc grădinile. Ei vor să fie rădăcinile, prin care ne prelungim pe sub pământ. Se‐ ntind domol părinții pe subt pietre în timp ce în lumini mai adăstăm, în timp ce fericiri ne‐mprumutăm și suferinți, și apă vie pe la vetre. ( Din volumul „Poezii”, ediție îngrijită de Geo rge Ivașcu, Editura pentru literatură). 56 Ana Blandiana (Otilia Doina Rusan, născută Coman, 25 III 1942 , Timișoara) „Tata era din Banat, satul
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
El ți‐ a pus un semn pe pleoape și nebun, un benghiu pe sân. Pari zidită din greșeală, Că genunchii prea cuminți Cu îndemnuri și sfială Îi tot tulburi și alinți. Soarele, pe umeri clari, Când s‐ apleacă și te‐adastă, Îți tot pune icusari, Să fii mândră, dar nu castă. Fata mea, bine făcuși, Că te cântă pe arcuși, Că te cântă cântăreți La domnie și‐ n cetăți Că de stai și te gândești, Cărțile filozofești Câte sunt, toate‐ s
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pe măsura trecerii anilor, fata devenită femeie, dusă de mână, se simțea ridicol prin mulțimea de rafturi, aici e voie, aici nu e voie, aici poți intra, aici nu și la zidul morții dintre ea și lume, la poarta casei adăstau bărbați, motocicletele iubirii, acrobați care se balansau fără bară sau paletele de echilibru pe sârma fragilă dintre prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în lanul secerat lentorile pământului își scuipă sarea. din urletul de lup rănit, pustiul iernii se-ndesește și umple aerul de scrum ce vătuie ecoul. din trupul vămuit de ani, ca dintr-un flaut părăsit, se-nalță sunete ce-au adăstat în el, sperând în întrupări visate, în lungi vibrații ce rănesc lumina și o înghit ca pe-un nectar, menit să le-ndulcească vina de a se fi ascuns în plâns de nai. îngerul armoniei fără ochi, fără nas, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
fiecare după amiază, de la învățătura dascălului Ioan, de la mănăstirea aflată nu departe de marginea cătunului. Satul se anima la trecerea carelor spre iarmarocul de Sf. Ilie, de la Lespezi, când toată suflarea aștepta cu mâncăruri alese și băuturi meșteșugite oaspeții care adăstau în acel loc feeric, desprins parcă din scrierile evlaviosului călugăr Zagavei, despre viața de apoi. Ca orice așezare omenească, satul era condus de un staroste, Vasile, cel mai vrednic gospodar, de care trebuia să asculte orice locuitor. Moș Vasile, căci
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
țarcul oilor și din grajdul, care adăpostea pe Dumana, o junică de trei ani, și pe Murgu, calul pur sânge, cu care Fetea se mândrea, cale de șapte poște, lăudându-se, mai ales, în fața cârciumilor din târgul Hârlăului, în timp ce negustorii adăstau și cinsteau adălmașul. Fimeie, am flămânzit! strigă, de pe stogul de fân, Fetea, încercând să nu cadă, în timp ce arunca, cu furca, pologuri de trifoi uscat. Bată-te să te bată, măi omule, ai uitat că azi trebuie să postești? Odată-i
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
povestească o grămadă de lucruri cum nu mai putuseră să îndure viața grea de acasă, crescuți, vorba vine, de un unchi arțăgos, și de aceea luaseră hotărârea să plece în lume. Apoi, cum în ajun de Crăciun, pribegi pe coclauri, adăstaseră la fereastra luminată a unei căsuțe singuratice și, privind pe furiș înăuntru, jinduiseră după bunătățile primite în dar de doi copilași fericiți și câte și mai câte. Apoi trebuiau să răspundă ce își doresc să capete în dar de la Moș
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
NOVELETĂ Nu, nam să scriu... Mereu se ține, simt, Ca un cățel de țâță acest gând De mine prin lugubrul labirint; Ori ca o algă pe-a ei stâncă stând; Ori ca sărutul cel dintâi, cu-alint Pe gura sărutată adăstând. Dar nu vreau să filozofez - am zis! Să scriu vreau - și voi să citiți ce-am scris. Byron, Don Juan 1 PRELUDIUL Atunci când era cu Dan, Carol se simțea mereu cumva mai puțin femeie. Nu că ar fi definit vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nedesăvârșit, nicicând știind încotro s-o apuc în afara artei, singura în stare să scape strânsorii acesteia fără seamăn a materiei, căreia nici măcar știința nu-i poate oferi vreo soluție... Oare numai astfel se pot împlini sufletele precum cel al meu, adăstând la răscrucea dintre lumi?... Nu știu. Nu știu cum este pentru fiecare, dar pentru mine cunosc, cred, răspunsul, o dată pentru totdeauna: am să aleg viața în locul exaltării aceleia tulburi și fără pic de consistență pe care unii o numesc geniu și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în schimb, ocazia să-l zărească odată pe profesorul Călinescu plecând de la universitate cu un aer preocupat și academic, de maestru ajuns la apogeul carierei, și cu păru-i albit căzându-i în șuvițe rebele peste frunte. Și tot în timp ce adăsta pe holul de la intrarea în facultate, întorcând capul spre ușă de câte ori se deschidea pentru a mai lăsa pe cineva să intre, mai avu ocazia să-l revadă pe tânărul și adulatul poet cu rubașcă neagră și chip expresiv. Însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
simplă linie, identic cu acela săpat pe unul din menhirii din situl de la Ty Kern. 13 Siajul bacului se Închidea peste o apă grea și cvasi-nemișcată ca mercurul; era vreme frumoasă cînd bacul intră În Lands’en. În pofida mulțimii care adăsta pe chei, doar țipetele pescărușilor sfîșiau tăcerea. Printre toți insularii adunați la un loc, familia Kermeur, cu excepția lui Loïc, căta cu durere În suflet spre sicriul lui Gildas, pe care patru oameni Îl coborau de pe bac. Marie aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
asupra soției unui membru al Consiliului. Nouă ne sunt rezervate doar sirenele oceanului, cu cărnurile lor care miros a pește, exclamă el, izbucnind Într-un hohot de râs zgomotos. Părea să Își fi recâștigat buna dispoziție, dar În ochi Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]