463 matches
-
fraze: „Zoe: Pe Ghiță l-am trimis eu la Cațavencu să-i cumpere scrisoarea cu orice preț. Tipătescu: Care va să zică, Ghiță e acolo?” (I.L. Caragiale, I, 151) • propoziții nondependente: „S-a dus amorul, un amic Supus amândorura, Deci, cânturile mele zic Adio tuturora.” (M. Eminescu, I, 184), „O parte a dizertației noastre o credem dovedită cu toată tăria, și prin urmare încercarea ce o fac câțiva autori români de a introduce literele ph, y, qu etc. în scrierea noastră nu ne pare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bijuterii Doar orgoliul mai ține deasupra labirintul tău de mistere și măști Țărmul se clatină marea îți surpă mormântul Semn rău am văzut pești zurând în Piața San Marco Ereticii îi hrănesc cu grăunțe se aprind focuri de artificii de adio Scafandrii te caută în oglinzi. GHEORGHE GRIGURCU GRĂDINA PROMISĂ Aceasta e prin urmare vechea Grădină promisă adîncul cer direct pe trup cum un tricou și-o luxurianță de stări atît de inexprimabile încît aproape odihnitoare la intrare parcat un mercedes
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
saltea pentru Lucien. Amândoi devin suspecți, sunt găsiți vinovați și întemnițați. Ducesa de Maufrigneuse și contesa de Sérisy sar în ajutorul lui Lucien pentru a-l elibera. Dezamăgită, Esther își procură otravă și se hotărăște să se sinucidă. Scrisoarea de adio a frumoasei și nefericitei curtezane este o declarație de dragoste, un prilej de a privi în urmă, și un argument al jertfei. Ultimele minute i le dăruiește lui Dumnezeu pe care-L va ruga să-i dea fericirea ca preț
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
conținutul său. Cînd sîntem nevoiți să ne desprindem de un grup nu pentru o separare temporară, ci pentru că grupul se dispersează, ultimii membri se sting, o schimbare de localitate, de carieră, de simpatii sau opinii ne obligă să-i spunem adio și rememorăm timpul petrecut aici, aceste amintiri ni se înfățișează pe același plan: ni se pare uneori că cele mai vechi sînt cele mai apropiate sau, mai degrabă, că sînt toate luminate uniform, ca niște obiecte care se amestecă în
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
Este analizată aici funcționarea unui fenomen lingvistic specific limbii franceze (n.t.). 73 Jean Giono, Unul din Baumugnes (trad. de Sorina Bercescu), Editura Univers, București, 1981, p. 94. 74 Paul Nizan, Antoine Bloyé, Paris, Grasset. 75 Milan Kundera, Valsul de adio (trad. de Jean Grosu), Editura Univers, București, 1996, p. 5. 76 Nu trebuie să confundăm întâmplarea (evenimentele povestite) cu povestirea, adică textul care consemnează această întâmplare, nici cu narațiunea, actul enunțării care a produs povestirea. Reluăm aici terminologia lui G.
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mamă, că bine faci Cu atâta rămân... ” M-a rugat apoi să o duc un pic pe balcon să se uite afară. Am așezat-o pe un scaun și am pieptănat-o. Iam deschis geamurile larg și și-a luat adio de la tot ce a văzut... Am adus-o înapoi în pat. A trecut Claudia pe la noi. Am rugat-o să mergem în bucătărie să vorbim, că mama e obosită și poate va reuși să doarmă un pic. Claudia se mira
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
Steaua Venerii, unde totul pare a se fluidiza și a-și căuta cursul spre neființă. Apărut târziu (1969), după moartea poetului, volumul Steaua Venerii e unul redactat tot în deceniul 5, căci la 10.11.1946, într-o scrisoare de adio adresată lui Vladimir Streinu, Tonegaru nota: "Proiectam ca ultimul meu volum cu poezii să se numească Steaua Venerii, după cum hotărâsem, de altfel, într-o dimineață, la Capșa. Intenționam ca ideile din acele Marginalii să le dezvolt ceva mai târziu într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
bărbatul ei se va întoarce din război n-ar fi trebuit să fie judecat de nimeni (doar fiecare femeie e o altă Penelopă), pentru că „Stanno tutti bene“ e lucrul cel mai emoționant pe care îl spune un tată, luându-și adio de la viață. Pentru că, în fine, dacă cineva reușise să nu se îndrăgostească de Marcello Mastroianni și Philippe Noiret până la filmele regizate de Tornatore, adică până la Stano tutti bene și Nuovo Cinema Paradiso, atunci e sigur că după ce le-a văzut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
confirmare ar fi fost administrate. Cu atât mai mult, recunoașterea era o condiție sine qua non în cauzele finalizate prin trimitere în judecată. Șeful de serviciu a refuzat categoric să-mi încredințeze cazul privind pe J.I., așa încât mi-am luat adio de la mult dorita deplasare la Iași. Atunci nu i-am înțeles decizia, dar mai apoi mi-a trecut prin minte că a dorit să mă protejeze, întrucât bănuiam că are pentru mine o anumită simpatie. Oricum, în mod cert, știa
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
au trebuit repetate unele probe. La festivitățile de despărțire, pachete de cadouri conținând... oale Zeppter, chinezării, cristaluri, bijuterii, parfumuri, covoare, au fost la ordinea zilei. Am auzit de o dirigintă apostrofând isteric o mămică la deschiderea pachetelor cu cadourile de adio "Unde-i aurul? Unde-i aurul? Ne-ați luat porcăriile astea de argint? Asta merităm noi pentru cât am muncit patru ani? etc. etc". Nu pot totuși să evit lamentația regretatei doamne Zoe Dumitrescu Bușulenga. Așa cum în primii ani de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
ce-am căutat la Lisabona și-n împrejurimi între 7 și 12 martie și-am decupat din puzderia de secvențe (toate, de neuitat) doar două: una cu statuia de bronz a lui Fernando Pessoa și alta cu fado-ul de adio. Pentru că în toate întâmplările l-am avut alături pe Robert, Robert Șerban, acest agent 007 al poeziei, n-aveam cum să nu scriem despre aceleași lucruri. Numai că Robertilă, oltean aprig, a fost mai iute de mână ca mine și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
lumea veche, într-o furie de a lustrui albiile trecutului, îndîrjind dascăli și învățăcei în aventuri tot mai temerare în amonte pe firul istoriei. În căutarea originilor și a originalelor dispărute. Cu Perioada monastică, Albert Labarre își ia un lung adio de la Europa Orientală vlăguită oare? decadentă în sud (boala se ia!), neinteresantă, pînă la Napoleon, în, pare-se, încremenitele arii hiperboreice. În Occidentul carolingian noul nume al atelierului de copiat e scriptorium. Se poate spune că prefigurează o tiparniță de la
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
chemare a morții. Pesimismul, angoasa, regretul, dorința, dorul, cum se spune în română, fac să tremure fiecare pagină. Sunt vise, renunțări, evocări, amintiri, tristeți ale unei inimi îndurerate care este: "La fleur sans joie éclose au bord des nuits". Acest adio spus tinereții au un farmec care te duce cu gândul la Verlaine: "Mourez comme l'écume au ras des cocquillages, Comme l'arbre rompu par les vents de la mer! Vous qui me conviez aux souriants voyages, Partez à votre tour
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
octombrie". Apreciam gestul prietenesc al ministrului de a mă consulta în legătură cu finalul perioadei cipriote și acuratețea de a-mi oferi cele trei luni, firești pentru orice șef de misiune, la dispoziția mea pentru a efectua un tur complet de vizite adio la colegii și prietenii mei, în general, la toate relațiilor mele de pe insulă. Am hotărât să fac cunoscută rechemarea mea definitivă în centrala Ministerului Afacerilor Externe, unde urma să îmi continui activitatea în Direcția relațiilor României cu statele europene. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1524_a_2822]
-
întreaga țară. Eram încă naivi, ca mulți alții de altfel, incapabili de a realiza adevăratele dimensiuni a ceea ce se petrecea împrejurul nostru. Odată cu mutarea în Grivița Roșie, intraserăm în noua eră. A fost semnalul unei schimbări cruciale, ne-am luat adio de la trecutul apropiat, care fusese începutul vieții noastre bucureștene, viață atât de dorită în București - orașul visurilor mele -, intrat acum în noaptea ce ne purta spre un viitor necunoscut. Am crezut la început că n-am să mă obișnuiesc niciodată
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
cu cultura ei și cu poezia ei, într-o epocă ce însemna sfârșitul lor. În faptul că m-am legat, prin prietenie, de poeți ca Ion Barbu și Dan Botta, într-un moment în care România intra în priveghiul de adio al trecutului său, văd un destin straniu. Un destin și o ironie, ca atunci când mori într-o frumoasă zi de vară. Anii aceia întunecați, vremea aceea de moarte culturală și spirituală se detașează pe fundalul unui peisaj învăluit de lumină
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
acestora în opera literară fiind tot mai confiscantă: "Arta spectacolului este teoretizată în narațiuni cu un profund caracter eseistic, în care epicizarea ideilor slujește demonstrația", iar textele se transformă într-un "fals tratat pentru uzul autorilor dramatici"50. Proza scurtă Adio!... a fost socotită o teoretizare a teatrului ritualic, pandantul la "introducerea la o dramaturgie posibilă" din Nouăsprezece trandafiri 51. (Mai adăugăm mărturia lui Eliade că i-ar plăcea să asiste la un spectacol în care personaje istorice ar fi încărcate
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de o reziduală mlaștină de inhibiții transmisă ereditar, primi botezul urgiei lui cu toate pânzele sus. Se prinse energic în joc, antrenându-și agresorul într-o rostogolire suplimentară de acord personal cu rafala stârnită. Slobozi apoi un râset sfidător de adio țărmului călâi, cu teoriile, interminabilele ezitări, remușcările și jumătățile lui de măsură. Undeva la capătul răbdării, din fose tăinuite și adânci ale sinelui ei, debordară elanuri încă în cămăși de noapte; în anumite condiții, prin efect Bernoulli, șuvoaiele puternice pot
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
candidat la Președinție venind din diaspora. Va trece multă vreme până efectele negative, cu aspecte deseori hilare, se vor șterge, și până când electoratul românesc va accepta că, da, de ce nu ar fi acceptabilă și o asemenea candidatură. Citiți discursul de adio al dnei Roberts și veți avea întreaga măsură a acestei comedii a erorilor. Există o constantă amuzantă care leagă începutul și sfârșitul aventurii „prezidențiale” a dnei Roberts. Proaspăt sosită în România, apare într-o relatare și fotografie întreținându-se la
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
pustiului imund/ Dar că o fiara franța În hâite s-au retras/ Să caute prin hăuri strigoiul muribund./ Cu urlete macabre cei ce-au adus din Est/ Ororile dementei În fum și-apocalips/ În cimitirul nopții sărbătoresc funest/ Ședința de adio În hainele de gips.” La Străulești ori În palate se Întâmplă În plin veac douăzeci fapte care zguduie omenirea: „Peste veacul douăzeci/ Preaîntunecate javre/ Duc la Străulești pe veci/ Șiruri negre de cadavre”...; „În palate sicofanții;/ Cioclii tandri sunt pe
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția SUA, în vigoare și astăzi. Ca președinte, între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent. George Washington, generalul care a condus armatele
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
a clipit subtil către condor și în clipa următoare și unul și altul s-au făcut nevăzuți. N-a trecut mult timp și pe o rază de soare, cu un fel de baghetă magică în mâinile regești, făcând semne de adio frumoaselor fete care urcau și coborau Copoul, celebra asiriană a dispărut și ea. Poate grație întâmplărilor cu iz de mituri arhaice în spațiul rozelor mele policrome, sensibile și diafane, femeile din urbea noastră, la Judecata de Apoi, vor fi scutite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
frică, de nesiguranță, de groază. Ce se întâmpla cu Haiduc? Erau aceste urlete nocturne un soi de rămas bun? Erau "cântecul lui de lebădă" și poate un "Memento mori"? Erau o trecere în revistă a propriei sale existențe și un adio luat cu ură și dispreț față de specia umană? Față de Homo Sapiens? Nu-mi pot da seama. Ceea ce știu cu siguranță e faptul că dezlănțuirea de urlete înfiorătoare îi deranjau și pe vecini, care se întrebau dacă nu cumva câinele a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
1937, înmoaie inimile femeilor din public cu romanța tristă Povestea vieții mele, compusă de Costică Turcu, pe versuri de Liviu Șerban, același an în care îi lansează lui Claude Romano Și eu am fost student odată sau Un tango de adio. Să-mi cânte un cobzar povestea vieții mele Și-n cântul de foc să uit de visuri grele, S-adorm cu capul beat pe masa cu pahare, Să uit că am iubit, să uit de-a ei chemare. Celebre în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
se agață de „motivele nobile” ale amneziei lor. Îmi pare totuși nedrept ca acest erzaț ideologic să prevaleze acum și scot capul pe geam. De pe peronul zugrăvit ca o amprentă artistică a Parisului, lumea ne face cu mâna semne de adio: muzicienii din fanfară, în livrelele lor colorate, oficialii, ziariștii aferați, fetele prevenitoare din comitetul organizatoric din rue d’Opera - toate se îndepărtează de noi cu iuțeala crescândă a trenului. Și odată cu ele, cele trei zile pline în capitala Franței. 15
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]