827 matches
-
de întuneric sau simbioza celor două stări. Pentru cel îndrăgostit, realitatea ce înconjoară persoana iubită este cuprinsă de vălul unei întunecări depline ignorarea acestei zone ontice fiind decisivă. În schimb, aura individualității spre care el și-a focalizat revărsările de adorație erotică și dragoste cutremurată este investită cu prea-plinul unei lumini selenare. Un asemenea contrast nocturn dintre un fundal de beznă și o strălucire de astru orbește privirea imprudentă a celui îndrăgostit. Aici survine întâlnirea inedită dintre excesul de lumină și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
umană situată într-o astfel de poziționare existențială, înfruntă suiferința de ordin spiritual coleșitoare și neconsolantă. Ea este, așadar, în cazul evocat aici, generată de îndepărtarea sau chiar deplina dispariție a semenului iubit, a celuilalt spre care s-au revărsat adorațiile tandre și grația ocrotitoare deschise din prea-plinul de candoare al unei individualități umane. Îndepărtarea a ceva presupune existența prealabilă a câtorva factori decisivi: propriul sine, propria prezență de care se poate îndepărta elementul respectiv, depărtarea sau sfera posibilității de mobilitate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și magică, a peisajului sălbatic și a existențelor arhaice. Ineditul personajelor și al scenelor e consolidat de ineditul tehnicii narative: joc liber între relatarea de călătorie și cinegetică, roman satiric de moravuri și de măști, poem al naturii și al adorației franciscane (sau doar laic-ecologistă, bănuindu-se aici o teză antimodernistă), scenariu mitic, inserție de epic senzațional, digresiune și disertație pe varii teme, cinegetice, dar și istorice, teologice, sociologice, metafizice - totul într-un symposion destins, în fine, narațiune ca pretext pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
este un moment în care nu conținutul, ci interlocutorul este important. De aceea, în acest proces dialogic realizat de rugăciune, scopul esențial este acela ca ambii interlocutori să ajungă la un înțeles comun. Există mai multe forme de rugăciune: de adorație, de cerere, de mijlocire, de mulțumire și de laudă. Rugăciunea de adorație oferă omului posibilitatea recunoașterii lui Dumnezeu în măreția sa. Rugăciunea de cerere, fiind convinsă de această măreție divină, conduce omul la încredere în puterea și milostivirea lui Dumnezeu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
aceea, în acest proces dialogic realizat de rugăciune, scopul esențial este acela ca ambii interlocutori să ajungă la un înțeles comun. Există mai multe forme de rugăciune: de adorație, de cerere, de mijlocire, de mulțumire și de laudă. Rugăciunea de adorație oferă omului posibilitatea recunoașterii lui Dumnezeu în măreția sa. Rugăciunea de cerere, fiind convinsă de această măreție divină, conduce omul la încredere în puterea și milostivirea lui Dumnezeu. El poate să ceară iertare, să își exprime nevoile în fața lui Dumnezeu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
Annei Freud (1936/1993) îi datorăm o încercare de clasificare a mecanismelor de apărare în funcție de situațiile particulare de angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă. În timpul dialogurilor deja evocate, Sandler (1985/1989) îi reamintește Annei Freud că trebuia elaborată o clasificare mai precisă decât cea din 1936
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este relația ompământ: Ion se naște din pământ, pentru a ajunge, în finalul romanului, tot în pământ. În relația cu omul, 22 personajul - obiect este perceput pe trepte de manifestare diferite: pământul - mamă, pământul-ibovnică, pământul stihie: ”Pământul este obiect al adorației, dar și al spaimei; cauză a existenței și ocrotitor al ființei. Îndeplinește funcția mamei, este un loc de refugiu, dar și agent al marilor neliniști și tragedii”. Criticul literar Dan Mănucă afirmă că cele două ”glasuri” ale personajului: iubirea și
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
se vede nu se poate spune. Deși - sau tocmai pentru că - invizibilul se dă fără măsură ori cuprindere, chipul în care el se înfățișează este o apariție ne-spusă, transcendența departelui care amuțește, provocând "jubilația odihnirii", "bucuria fără margini a descoperirii", "adorație fără cuvânt". Imaginea e smulsă din natura ei mundană, silită să-și părăsească definiția, reflectarea nemijlocită a lucrurilor, răpită și înălțată la finalitatea ei absolută, la "starea transnaturală" (Maurice Blondel). Ceea ce ține acum vederea în suspensie, suspendând totodată proximitatea spectaculară
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
unde natura, în sfârșit dezvăluită, se pune în finalitatea ei începătoare 9: "nesemnificativul tras la sens, pe pârâu mers până la izvor, pe zbor până la zvâcnetul aripii, pe stea până la hora universului"10. Pentru a nu fi ea însăși obiect de adorație, imaginea se retrage în pustiu, în golul nevederii, se lasă absorbită de chipul neimaginabil al inaparentului 11; altfel spus, se șterge din vedere, devine transparentă. Intră în deșertul non-manifestării, adică se deșertează de faptul de a apărea, se supune deșertăciunii
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
depus în mărturie, rostit de cuvântul în care Logosul se pune ca început. Și atunci "din această bucurie sărbătorească în urma găsirii a ceea ce tânjeai să-ți fie odată aproape și văzut în toată splendoarea, din acest imn de bucurie și adorație fără ostenire, din această cumpănă în care ai dori să rămâi pe veci, nemișcat, în această rumoare a unor zori ce numai ochii cântători ai spiritului în veșmântul slavei îi pot cuprinde, ochiul se întoarce, se rotește asupra lumii în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
veșmântul slavei îi pot cuprinde, ochiul se întoarce, se rotește asupra lumii în contemplație", "se simte chemat îndărăt să întoarcă fața, să se întoarcă spre lume, să contemple lumea din înalt și să se umple de ea"36. Din piscul adorației fără cuvânt, mută de uimire și de slăvire, privirea se întoarce spre chipul uitat al lumii, într-o stare de contemplare grăitoare 37. A întoarce capul - fața, privirea - spre lume înseamnă a o învesti cu darul graiului, cel care dă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
desăvârșește, începutul începe cu adevărat lumea, o deschide chipului și o arată după asemănarea cu prototipul 38. "Abia cu treapta contemplativă începe făptura graiului", iar omul "numai când se întoarce, numai când întoarce capul îndărăt spre lume, când trece din adorație în contemplație devine poet"39. Trecerea pragului înspre starea de vârf a adorării echivalează cu smulgerea vălurilor de pe lucruri, dar totodată cu lipsa de chip a acestora în lumea uitată, absentă din icoană. Lumea naturală e dusă atât de sus
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și gândite ca într-un puzzle - se întrepătrund, de asemenea, ca niște stihuri interdependente. „Landul”, „crinii somniei”, „cerul iadnic”, „timpul nimbat” ș.a. sunt combinații lexicale proprii autorului care, mereu cu o poză teatrală, ridică osanale, compune litanii, epitalamuri - versuri de adorație etc. Zoe Dumitrescu-Bușulenga vede la T. o „confesiune târzielnică”, în dulcele stil clasic, mizând pe un eros mai mult eteric decât teluric. Culegerile ulterioare se adună în jurul acelorași obsesii, ceea ce induce, pe drept cuvânt, impresia redundanței. Autorul folosește aceleași câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290202_a_291531]
-
ucise, București, 1999; Dumbrava heruvimelor dormiri, Constanța, 2000; Nuntirea nuferilor dezrobirii, Videle, 2001; Regatul mirilor rubini, Constanța, 2001; Ducatul cerbilor robirii, Videle, 2002; Rondeluri antume, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Ioana Mărgineanu, „Ostrovul iubirii”, SLAST, 1987, 3; Irina Petraș, Exerciții de adorație, TR, 1993, 28-29; Doina Modola, Profesorul-poet, TR, 1994, 50; Popa, Ist. lit., II, 657. A. Ml.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290202_a_291531]
-
Dumnezeu, persoana însăși, demnitatea sa și valoarea sa". După ce a arătat care sînt aporturile lui Herder, Hegel, Bismark, Marx, el a arătat și care au fost consecințele: "Naționalsocialismul nu este nimic altceva decît consecința împinsă pînă la crimă a acestei adorații a puterii și a subestimării și chiar a disprețuirii valorii omului ca individ. Într-un popor care, mai întîi prin concepția prusacă, amplificată și exagerată, asupra rolului Statului, a esenței sale, a puterii sale, a supunerii absolute datorate acestuia, și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
acest motiv, sensibilitatea artei se referă numai la cele două simțuri, văz și auz, scopurile fiind reproducerea formelor din natură, stimularea sentimentelor, imaginației, temperarea violenței, instrucția și perfecționarea moralei. Vechii greci au fost plini de respect față de natură, au manifestat adorație pentru corp. La nici un popor, frumusețea trupului omenesc n-a stârnit o afecțiune mai senzuală. Grecii au fost primii care au admis nuditatea publică, frumusețea naturală a corpului. Pentru prima dată în istorie, nuditatea devenea un motiv al culturii publice
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
asigurând etanșeitatea și separarea dintre două lumi ; un loc periculos în care omul, desprins pentru câteva secunde de profan, experimentează puritatea, consacrarea dată prin contactul cu sfințenia (Caillois, 2006 : 34). În jurul scenei se găsesc mai multe persoane în genunchi, în adorație extatică, precum și mai mulți părinți cu copii în brațe, încercând să se apropie de raclă fără a sta la rând. Totul este acoperit de flori, ghidajul jandarmilor devine din ce în ce mai sever. Înainte de a urca scările ce duc la raclă, mai aud
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nu aparține contingentului, ci ține de cosmic și primordial, trăsături preluate în manieră avangardistă și mult accentuate în personajul „dona juana” din a treia carte, nicolae magnificul (2000). Inițial Ț. scrie imnuri în tonalitate orfică și, practicând „o retorică a adorației și extazului” (Constantin Sorescu), încearcă o nouă Cântare a Cântărilor pe fundal paradisiac, numindu-și iubita „surioară”, după modelul biblic. În nota exultantă a iubirii și tinereții, poetul se autodefinește: „eu sunt o sărbătoare fără sfârșit” ( Îmi pare că visez
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
2003. Traduceri: Tristan Tzara, Vingt cinq poèmes - Douăzeci și cinci de poeme, ed. bilingvă, pref. trad., postfețe Serge Fauchereau, Pierre Mazars, Laurențiu Ulici, Marin Sorescu, București, 1998. Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Eminescu al nostru”, TR, 1995, 15; Traian T. Coșovei, Exerciții de adorație sau Arhitectura unui sentiment, „Aldebaran”, 1996, 2-4; Aurelian Titu Dumitrescu, Erezie, energie și recurență, „Aldebaran”, 1996, 2-4; Ioan Romeo Roșianu, O scriitură saturată de metaforă, TR, 1997, 30; Dan Stanca, Nicolae Țone sau „nicolae magnificul”, RMB, 2001, 7 august; Constantin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
Mohenjo-Daro, vo! I, p. 52; cf. M. Eliade, Le Yoga, pp. 349-350. De altfel, pietre în formă de lingam s-au găsit în orașele amintite; cf. Allchin, op. Cit., p. 312. Megaliți, temple, centre ceremoniale unui mare număr de scene de adorație sau de sacrificiu exprimate plastic pe sigilii. Cea mai celebră dintre ele arată o figură așezată (sau dansând?) pe o platformă între doi oameni care se roagă în genunchi, fiecare însoțit de o cobră. Alte sigilii pun în evidență un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
imn chiar momentele deosebite ale unei discrete teogonii: o serie de acte și de gesturi ale lui Ahură Măzdă vizează chiar glorificarea și promovarea lui Mithra. Să subliniem, la început, multivalența sa: Mithra este, desigur, zeul contractelor, și, promițându-i adorație (Yt., 10: 4-6), credinciosul se obligă să nu rupă învoielile. Dar Mithra este și zeu al războiului și se arată violent și crud (el îi masacrează cu furie pe daevi și pe necredincioși cu măciuca sa, vazra, trăsătură care-1 apropie
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
exuberante ale Naturii va fi redescoperită destul de târziu, în iudaismul medieval. Cultul, în primul rând sacrificiile sângeroase, era de asemenea criticat; el era nu numai adulterat de către elementele canaaneene, dar preoții și poporul considerau activitatea rituală ca forma perfectă a adorației. Or, proclamă profeții, în zadar e căutat în sanctuare Iahve; Dumnezeu disprețuiește sacrificiile, sărbătorile și ceremoniile (cf., inter alia, Amos, 5: 4-6; 14-15,21-23); el cere dreptatea (5: 24). Profeții preexilici n-au precizat niciodată care trebuie să fie activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
iudaismul, care putea să vadă în el un profet în plus în lunga serie de profeți. Dar profetul este un trimis, un mesager al lui Elohim: el nu este divin. Crainicul nu este rege. Spunîndu-și fiu al lui Dumnezeu, atrăgîndu-și adorația în această calitate, Iisus blasfemiază. El se înrudește cu faraonii, cu tot ceea ce e respins. A face trup din Dumnezeu ține de idolatrie. Ca un Mesia să refuze coroana împărătească pentru o coroană de spini, pare grotesc. Sanhedrinul a obținut
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Mie mi se suise la cap această protecție; devenisem un mic paranoic și, ca urmare a acestei protecții, am rămas ani întregi convins de valoarea mea. Asta era relația mea cu aceea pe care o numisem, cu un sentiment de adorație, "Regina". O adoram pe Regină, fiindcă mă răsfăța, era prototipul perfecțiunii... * Dar o mică întâmplare de care dânsa nu a aflat niciodată m-a năucit. Ceva stupid, cu totul banal; dar nu m-am trezit niciodată din șocul pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Hexagonul arăta ca fratele vestic al stelei roșii din vârful Kremlinului. Gânditori de calibrul unui Raymond Aron erau beșteliți nu doar de gherile pro-comuniste de tip Sartre-Beauvoir, dar și de trepăduși insignifianți ale căror nume le puteți găsi citate cu adorație în operele gânditorilor comuniști români. Trezirile de tip Yves Montand au fost rare și s-au produs după ce răul se înrădăcinase. De ce ar fi imposibil de admis că destui francezi s-au săturat de monopolul stângii? Prea sigură că, indiferent
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]