460 matches
-
de comutare dintre vis și realitate, dintre real și iluzie". 566 Baudrillard însuși amintește de două forme de scriitură: "cea care aglomerează și construiește totalități și cea care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să recunoaștem privilegierea celui de-al doilea tip de scriitură, precum și încadrarea propriei sale scriituri aici. 567 David Harvey, op. cit., p. 354. 568
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și s-au valorificat de către fiecare țară atât motivele de atracție, cât și limitele socialismului ca mod de organizare socială. Țările socialiste au fost tot timpul piețe bune pentru desfacerea avantajoasă a mărfurilor industriale ale țărilor occidentale. Declinul occidentului, descris aforistic de Spengler, a fost completat cu "concepte și categorii ale gândirii normale" (4a, p. 239) ori cu precizări despre cealaltă latură a puterii sale, "dominația" (1a, pp. 72-82), cu evocări privind "alternanța oboseală-trezire la nivelul societăților" (1b, p. 397 ș
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
susține această încărcătură paremiologică nu trebuie confundată însă cu naturalețea. E greu de crezut că un țăran adevărat ar putea vorbi astfel, presărând în fiecare frază câte o vorbă de duh. Introducerea la tot pasul a acestor „ziceri” cu sens aforistic este specifică nu țăranului, ci scriitorului Creangă care dă dovadă de un real rafinament erudit. Formula prin care sunt introduse în text proverbele și zicătorile („vorba ceea”), devenită ea însăși proverbială, stârnește râsul și întreține mereu vie atenția cititorului anunțând
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
repetitivă. În Ioana regăsim aceeași arhitectură fragmentară din O moarte care nu dovedește nimic, dar mult mai accentuată. Procedeul este utilizat oarecum excesiv, părând uneori ostentativ prin afirmațiile cu valoare generală cărora le urmează întotdeauna demonstrația. Romanul capătă uneori nuanțe aforistice ieșite din afirmațiile cu caracter general care le însoțesc adesea pe cele ce vizează particularul: „E foarte frumoasă Ioana, dar numai când este fericită [...] Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
sub scântei. Și eu țin atât la mama, Că nicicând nu îndrăznesc Dumnezeul din privire Să mă vâr să-l mâzgălesc.” (Autobiografică) Chipul celei care oferă viață și tandrețe rămâne o perpetuă „ghicitoare fără sfârșit”, fiind portretizat într-un limbaj aforistic: „Care stele pe cer Cad amândouă odată? Ochii mamei. Ce se ară Cu lacrima? Chipul mamei. Ce este nemărginit Și nu calcă iarbă străină? Sufletul mamei.” („Ghicitoare fără sfârșit”) Eul liric vierist insistă asupra detaliilor fizice ale portretului celei în jurul
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
care mobilizeaz într-un organism alarmat, cuprins de panic, mult mai multe resurse, mai multe izvoare de energie decât o cale neted lipsit de dificultți, și, ca și cum totul nu ar fi fost spus cu exactitate, Ralea, în felul lui degajat, aforistic, conchide: Oprirea constituie în ordinea vital excitantul principal. Omul, conștient de ceea ce se întâmpl, execut atâtea și atâtea acte care înseamn o srire peste instinctul de conservare sau peste actul de gravitate care-l leag de pmânt, realizând o eliberare
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
credem în continuare că omul mai are încă un conținut sau trebuie să aibă unul (...) de fapt, omul nici nu mai există, există de acum numai simptomele sale139. Din perspectiva fragmentărilor produse de nihilism, Benn încearcă să explice și stilul aforistic al lui Nietzsche: Acum înțeleg îi transmite lui Oelze pe 27 decembrie 1949 de ce Nietzsche scria prin aforisme. Cel care nu mai vede conexiuni, sau urma vreunui sistem, se poate exprima numai prin episoade 140. Este vorba despre o ipoteză
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ca leac decăt ca otravă (...) leacul este neliniștitor în sine (...) nu există leac inofensiv. Pharmakon-ul nu poate fi niciodată pur și simplu binefăcător”. Întălnim specificații similare și la pharmakonul cioranian: descrierea sinelui (fie pentru sine, fie pentru alții), eseistic sau aforistic este ambivalentă: încăntarea stilistică vine cu tristețea metafizică, umorul discret cu cel mai adănc pesimism, elogiul muzicii cu pulverizarea divinității ș.a., fapt ce l a făcut pe exegetul Stéphane Barsacq să afirme că „dacă Cioran a fost un scriitor atăt
De-sine-scrierea cioraniană ca pharmakon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
celor mai neașteptate. Unul din aforismele lui, sună astfel : „Ne străduim din răsputeri să lăsăm urme eterne pe zăpada vremii”. Aș nota, în încheierea acestei evocări a omului, pedagogului și scriitorului Vasile Ghica, ideea că urmele lăsate pe terenul expresiei aforistice, la noi, vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care și-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuța gândului și a sufletului său. C-tin Parfene De același autor : Surâsuri migdalate, Ed. Junimea, 1989 Cristale de fum, Ed. Porto Franco
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
discursul arghezian reprezintă un cod personalizat de convingeri ce denotă predispoziția asimilărilor în temei exclusiv empiric și reflectă, totodată, intenția delimitării etice, a închiderii mentale într-un spațiu imuabil al principialității. Aici, dubla semnificație a discursului, pe de o parte, aforistică, deseori cu accentele unei omiletici personalizate un melanj între componenta sentențioasă și/sau sapiențială, sprijinită pe morala creștină, exemplul biblic pilduitor sau referința autobiografică susceptibilă de a fi atribuită satiristului în calitatea sa de critic al moravurilor -, iar pe de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca "regulator elastic al sincerității și al perfidiei", politețea este, pentru poet, sinonimă cu ipocrizia și, prin urmare, devine incompatibilă cu adevărul care trebuie rostit fără perdea și fără prejudecata că ar fi greu de suportat. În foarte multe enunțuri aforistice argheziene, eul moral iese la iveală, nu pentru a oculta eul poetic, ci pentru a-l pune mai puternic în lumină. Putem vedea în activarea subiectivității empirice un soi, tipic arghezian, de argumentație afectivă a cărei forță de esență lirică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o face radical, direct, într-o manieră tranșantă. Adevărurile sale au un caracter axiomatic, de aceea nu se întemeiază pe demonstrații decât rareori. În discursul de tip manifest, enunțul dat ca adevăr incontestabil din perspectiva poetului dobândește, în timp, valențe aforistice printr-o veritabilă carieră a citării. Spicuim doar câteva dintre cele mai sonore: "A "înjura" e o artă literară tot atât de spinoasă ca și lauda, în acatiste, în sonete sau la... notițe". "A scrie, a face din nou și într-altfel
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tabuizat). Latura hedonică aparține aici, în exclusivitate, receptorului, care poate privi sancțiunea publică a terțului ca pe un spectacol al violării unui tabu. Sarcasmul, ca procedeu mai degrabă satiric decât pamfletar, împinge subiectivismul la limite extreme. El "funcționează prin exprimări aforistice sau în forme pletorice, prin aglomerări de calificări în jurul obiectului. [...] nu descrie, nu situează, nu fixează, ci numește"258. E important de subliniat această observație, dacă avem în vedere modalitățile de expresie ale sarcasmului arghezian, pentru că palierul este cât se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Rugăciunii testament a lui Maïmonide. Sinuoasa evoluție a medicinei, caracterizată prin tatonări, detururi, realimentări, continua ieșire din inerție, toată această dinamică interioară a dezvoltării științelor medicale este urmărită de autoare cu competență și sensibilitate analitic-reflexivă. Coerența informațiilor, formularea pe alocuri aforistică, ritmul interior frazării, unesc atributele medicinei de sofie, știință și artă, asigurând neîntreruperea lecturării și reluarea textului la nivelul studiului. Invitați la fascinanta călătorie prin Istoria Medicinei, cartea ne convinge de continuitatea progresivă a cercetărilor medicale, de diversitatea metodologică explorată
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
realizat la începutul Evului Mediu. în total vreo 60 de texte (cărți), cele mai multe în dialect ionian. Când prezintă bolnavi, le dă toată cartea de vizită. Bolile sunt redate în toată simptomatologia lor, cu sublinieri principiale și în stil foarte concis, aforistic, nelipsind circumstanțele îmbolnăvirii pacientului. Multe din aforismele sale circulă și azi didactic. Hippocrat caută să-i lase medicinei înțelepciunea (sofia) ei, încercând s-o debaraseze de speculația filosofică, în mod expres de cea magică. Cărțile sale au fost fructificate și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pregătire, școlire), experiență (inițiere în clinică), reflexie. în acest triunghi stă convingerea hippocratică a celor trei atribute ale domeniului: știință - artă - filosofie pe care el le-a ilustrat. Pentru susținerea fiecăruia dintre aceste atribute, în Corpus se întâlnesc destule afirmații aforistice convingătoare, cărora li se pot adăuga și cele privind componenta etică a medicinei. A fi modest și discret, a-ți onora profesia la nivelul performanței, a profesa medicina întru refacerea și apărarea vieții, a fi drept și onest, a fi
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
alocuri fantastic, de multe ori vizionar, acest spirit tulburător, și deschizător de căi spre viitorul unei medicine noi, edificată pe raportarea omului la natură și a universului la om, în care experimentul și laboratorul își vor spune cuvântul. Stilul său aforistic, pe alocuri amalgamat, datorită prea întinsului său orizont de cunoaștere este incitant și provocator. Ca medic al minerilor din Tirol și ca cercetător prin ateliere și alte locuri de muncă, Paracelsus a observat că muncitorii sufereau de maladii profesionale. Alți
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
înmulțesc spitalele, se creează secții de carantină. Se afirmă spitalul de filantropie creștină, dar mijloacele sunt reduse. Posibilitățile terapeutice sunt sărace iar tehnicile preparării medicamentelor sunt rămase în urmă. Medicina își caută aliați în științele fundamentale și filosofie. Clasicismul traversează aforistic și echilibrat secolul, permanentizând valori apte să devină conținuturi didactice. Grandoarea barocului liniei curbe, al neastâmpărului și pateticului expresiv, vine din Renaștere și înaintând spre centrul Secolului Luminilor, unește trei secole și trei epoci, stimulându-le. EXPANSIUNE ÎN SPAȚIU ȘI
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Boerhaave distinge între organe solide și umori, dă o mai mare atenție pulsului decât temperaturii, care dincolo de normal devine semnal benefic pentru prezentarea la medic. Unele din afirmațiile sale se găsesc și la alți practicieni și teoreticieni, dar stilul său aforistic accentuează originalitatea descoperirilor și interpretărilor sale. Elevii formați de Boerhaave au ajuns în toată Europa, viitori fondatori de școli medicale. Între discipolii săi Gerard van Swieten, este medicul chemat de Maria Thereza, în 1745, să organizeze învățământul medical universitar la
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe, pamflete, eseuri în care duritatea atacurilor și condamnarea definitivă a realității adverse provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
linia parodierii stilului lexicografic. Descoperim aici chiar o definiție spirituală a umoristului, văzut drept un "ocnaș literar"218, într-o formulă care amintește de obsesia caragialiană legată de responsabilitatea și dificultatea carierei de literat. Tudor Mușatescu ilustrează, așadar, și literatura aforistică românească, alături de I.L. Caragiale, G. Topârceanu sau de Aurel Baranga cu ale sale Minime și maxime. În proza scurtă și în dramaturgia cu tentă satirică, Tudor Mușatescu datorează, indubitabil, mult lui Caragiale. În romanul "melodramatic"219 Mica publicitate, în schimb
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și prinse totodată de un fir narativ. În paginile din Ucenic la clasici, îl descoperim pe de o parte îngrijorat și dezgustat de "nimicul" și "mărunțișurile" pe care la scrie, pe de altă parte orgolios și mulțumit de proza sa "aforistică" ce tinde să ilustreze idealul caragialian al maximei concentrări: "Să știi să vezi și să știi să relatezi în puține cuvinte."13 În consecință, amendează sarcastic talentul amicului Țoncu (Mircea Horia Simionescu), despre care notează că "atunci când se așează la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu pricina fără un minim comentariu are drept consecință picarea examenului. îi dedic eu însămi bogate explicații și nuanțări de-a lungul semestrului, repetând avertismentul. Cu toate acestea, nu există ocazie să nu-mi scrie măcar o persoană, cu seninătate aforistică, "Arghezi oscilează între credință și tăgadă", punct. încerc totuși să-i salvez: le pun întrebări de istorie literară (Care e originea acestei formule?) și de bun-simț (Cum adică "între credință și tăgadă", ce înseamnă asta?), la care răspunsul e o
Unde ni sunt profesorii... by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8347_a_9672]
-
Zeletin are o mai acută conștiință a zării transdisciplinare a propriei personalități și în acest mod trebuie receptată afirmația sa că poezia îi este risipită peste tot în operă, fie ea de medic biofizician, de traducător, de prozator, de gânditor aforistic, de eseist și chiar de istoric literar. Această conștiință a interferențelor este prin excelență transdisciplinară și nemodernistă. Modernismul încă nu reușise să se desprindă de strictele compartimentări și specializări, încât, de la T. Maiorescu încoace, și în cultura noastră a funcționat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și compunerile Vers frumos și Bucurie, datând de pe la 1820-1830, ale poetului țăran Simeon Pop din Abrud), completată de o legendă populară comunicată de Ștefan Cacoveanu și câteva colinde (în numărul de Anul Nou 1923). Redacția dă o atenție deosebită literaturii aforistice: se reproduce din volumul Pietre pentru templul meu al lui Lucian Blaga și din Dicționarul de citate al lui B. Marian etc. De menționat și două articole, singurele compuse ca atare, unul al lui Octavian Goga, Au ieșit în larg
VESTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290507_a_291836]