460 matches
-
un loc și altele mai multe, cine sunt eu de fapt? Sînt suita tuturor combinațiilor potențiale ale acestor euri, cu o dominantă de moment. Sînt recuzita eurilor mele." (p. 222) Spuneam că Întîlnire cu un necunoscut e cartea cea mai aforistică a lui Gabriel Liiceanu. În al doilea rînd, e cartea cea mai bogată în relatări onirice, autorul povestindu-și visele care i s-au întipărit în memorie, remarcabil fiind că le povestește fără să le interpreteze, lăsînd cititorului libertatea de
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
mă vor dalbă chilie - /Anii lui purtați de glie./ Lasă, Doamne, să m-afume/ Curcubeu uitat de lume - / Lasă, Doamne, să mă-nspume/ Ochiul Tău de prunc prin lume” (Sub lumină se coace iertarea). Nu lipsește coarda meditativă, cu sunet intelectualizat, aforistic: „Cuvîntul care m-a născut/ Nu mă va mai vedea/ Niciodată. Inima-i cea/ Carel duce-n mormînt/ Ca ultima ei bătaie” (Jertfelnicie vegetală). Pe alocuri, tăietura blagiană a textului probează un aer al locului (Lancrămul se află la o
Un poet naivist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4786_a_6111]
-
ei puteau fi înlocuiți cu orice alt popor antic - formula poetică nu permite nici o apropiere de concretețea mesajului. Domină dialectica barbar/ civilizație (învingător/ învins ș.a.) cu toate implicațiile inclusiv formale: "Sulița ta neînfricatule,/ cît de departe poate duce moartea?". Stilul aforistic și forma poemelor antice este ușor recognoscibil. Versurile lui Ioan Morar seamănă foarte mult în a doua parte a volumului cu cele unsprezece plus una elegii nichitastănesiciene (titlul este încă un indiciu). Dedicația finală contribuie la un posibil portret al
"Dublu click pe inimă" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17195_a_18520]
-
dintre ele dedicate spritului iluminist, gîndirii romantice, conștiinței naționale, noțiunii de ideal și Europei unite. În toate aceste eseuri am descoperit cheia acelui calm și echilibru ale călătorului Berlin. Pentru gustul contemporan (mai ales în spațiul academic anglo-saxon) stilul său aforistic, înclinat spre generalizări, cu apetit pentru rezumate spectaculoase ale unor întregi secole de filozofie, artă și literatură poate părea caduc. Cel puțin în acest volum Berlin scrie o eseistică în glorioasa tradiție europeană a genului, care mizează pe două importante
Isaiah Berlin în Rusia sovietică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16263_a_17588]
-
cerneala cu care-s scrise hieroglifele în zăpadă [...] Se usucă pe fruntea Revoluției/ pe fruntea Culorii"... În Pour un complot mystique, Reichmann optează pentru formula "poemului în proză". Apropierea de formula poetică a lui Saint-John Perse este inevitabilă. Predomină stilul aforistic, contemplativ al poetului francez, iar "personajele" poemelor sînt aceleași prezențe feminine diafane exilate într-un spațiu exotic alienant: Se depărtează de orizontul reconfortant al orașului ei natal, în fascicolul de umbră sub un copac, poate un măslin, pe drum, de
Mic regal poetic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17071_a_18396]
-
deriziunea. Fără a fi un scriitor propriu-zis, cu o conștiință limpede a actului narativ, Ion Popescu-Negreni se lasă de multe ori furat de cuvînt, fie în considerații generale, fie legate strict de domeniul artei, fie în descrieri exterioare, în formule aforistice, în mici proze cu efecte încipient artistice sau chiar în exercițiul explicit al unor forme lirice. Paginile sale de jurnal, deși nu au nimic spectaculos sau ieșit din comun, nici ca substanță și nici ca text, rămîn un document important
Memoriile și memoria pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8766_a_10091]
-
curajul să renunțe la această birocrație a scrisului. Cum anume trebuie citită cartea Refuzul filosofului de a deveni prizonierul cărții a fost consemnat până la urmă tot într-o carte. Ironie a sorții! Editura a identificat și ...numărat improvizațiile cu caracter aforistic, le-a așezat într-o ordine alfabetică, după cuvântul-cheie, ca într-un dicționar și le-a tipărit pe toate cu aceeași literă. Nu putea să procedeze astfel. Fiindu-i recunoscători pentru tentativa pe care a făcut-o de a salva
GÂNDIREA EXCLAMATIVĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17294_a_18619]
-
bucureștean asumat, Venera Antonescu scrie ultimatum-uri, texte dintr-un convivium dantesc, sub dicteul singurului său oaspete de origine divină. Mesaje dramatice învârstate de lacrima stoică a stării de fapt, ne parvin în desăvârșita formă a melosului intraverbal, elegiac și aforistic. Reabilitarea prozodiei clasice, pe baza unei rarissime erudiții poetice singularizează acest repertoriu al rezistenței prin poezie în contra suferinței, singurătății și bruiajului istoric. O voce singulară ce, asemeni elegiacului Ovidiu, își psihanalizează doliul surghiunului. Doliului de a exista crucificată în ger
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
e o greșeală/ uneori inocența e o trădare/ uneori inocența e un viciu/ uneori inocența e un tertip/ uneori inocența e cea mai mare vinovăție", cu concluzia: "dar inocența e totdeauna inocență". Atingem aici punctul de fuziune între lirică și aforistică, în lumea care ne-a devenit familiară a similitudinilor reproductive. Până acolo această trecere de mână încât iată cum sună o Ars poetica: Forma ascunde fondul/ care ascunde forma/ care descoperă fondul/ care descoperă forma/ în interiorul atât de strâmt/ al
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
a ne asigura mereu? Ca poet, se cuvine a respecta regimul similimonahal al izolării (Gotfried Benn scria că "lirica e o artă anahoretă"). Din această observare a prescripțiilor solitudinii provine însuși artefactul estetic, astfel cum recunoaște poetul într-o formulare aforistică: "Pomul își scuipă fructul,/ ca și cînd ar fi fost singur/ în livada sărăcăcioasă" (Plictis diurn). Ceea ce înseamnă că, oricum, se cuvine ca artistul să fie singur, prin chiar unicitatea productului său. Arta e fatalmente legată de singurătate. Dar cum
Sub semnul singuratății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12602_a_13927]
-
de a surprinde scurte și rapide „flaschuri” din orizontul ei de observație, pe care le consemnează, precum schițele unui nou tablou, din tuse nervoase și grăbite. Tehnică de lucru ne trimite în zona de întretăiere dintre poemul în proza, eseu, aforistica și tabletă, adică un gen hibrid, experimentat și anterior de autoare, în cartea „Fără nume”, tablete-șotron, Târgu Mureș, 2006. Toate la un loc și niciunul ca atare. E de fapt un melanj de improvizații, imagini, meditații, cusute în haină brodata
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
de a surprinde scurte și rapide „flaschuri” din orizontul ei de observație, pe care le consemnează, precum schițele unui nou tablou, din tuse nervoase și grăbite. Tehnică de lucru ne trimite în zona de întretăiere dintre poemul în proza, eseu, aforistica și tabletă, adică un gen hibrid, experimentat și anterior de autoare, în cartea „Fără nume”, tablete-șotron, Târgu Mureș, 2006. Toate la un loc și niciunul ca atare. E de fapt un melanj de improvizații, imagini, meditații, cusute în haină brodata
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
sale literare, a confirmat puterea de seducție a imaginarului în această privință. El, Mircea Eliade, prin întreaga lui operă - științifică, literară, culturală, didactică, prin generozitatea sa proverbială, în ciuda vicisitudinilor vieții personale - a desfoliat, în zeci și sute de înțelesuri, rostirea aforistică a lui Hafiz (cca. 1320-1390): „E scris pe a Paradisului poartă: „Vai celui care se lasă în seama sorții.” Oare n-ar trebui să vedem în miezul ideii persanului un fel de replică dată florentinului Dante (1265-1321) care-și deschidea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
și la Creangă, un aer de nostalgie. La Creangă - o nostalgie cutreierată de unde joviale; la Cipariu - una gravă, solemnă. Povestirea unor întâmplări năstrușnice se încheie la Creangă, de obicei, cu proverbe și zicători populare ce deveneau un fel de concluzie aforistică, având un înțeles pe deplin luminat în context. Cipariu apelează la sentințe biblice sau citate din clasicii greci și latini. Scrise în al cincizecilea an al vieții, memoriile cuprind și asemenea exclamații amare, dar de înțeleaptă resemnare, cu vibrația tânguitoare
Timotei Cipariu - 200 by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/12002_a_13327]
-
de a surprinde scurte și rapide „flaschuri” din orizontul ei de observație, pe care le consemnează, precum schițele unui nou tablou, din tuse nervoase și grăbite. Tehnică de lucru ne trimite în zona de întretăiere dintre poemul în proza, eseu, aforistica și tabletă, adică un gen hibrid, experimentat și anterior de autoare, în cartea „Fără nume”, tablete-șotron, Târgu Mureș, 2006. Toate la un loc și niciunul ca atare. E de fapt un melanj de improvizații, imagini, meditații, cusute în haină brodata
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
prezentate în capitole care îndeamnă la îmbunătățirea moravurilor, la desprindere de cele lumești, la rafinare spirituală cu ajutorul științelor sau închegarea unor relații sociale armonioase. Stilul nu mai e, ca în Colierul Porumbiței, metaforizant și poetic, ci are simplitate și claritate aforistică. De multe ori însă, comparațiile, deosebit de sugestive, vădesc literatul în haina de moralist: „Cel ce se risipește pentru ținta lumii de jos e asemeni celui care ar schimba un rubin pe pietriș”. „A critica un prieten e ca topirea unui
Poezie și morală hispano-arabă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2820_a_4145]
-
teoretic: Carol nu e sigur că Filip a existat, se întreabă dacă nu l-a inventat el, dacă nu e cumva "paznicul interior", instinctul de conservare, conștiința. La fel și scenele voit "tari" sunt subminate de simboluri și au ceva aforistic: astfel roiul de molii care iese din lada încuiată ("interzisă") pare o cugetare pe tema deșertăciunii și a trecerii timpului. Același lucru și cu proza a doua. Pusă artificial în formele povestirii cu ramă, ea ar fi valorificat mult mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
este educația, cultura, prin care cu adevărat omul devine subiect. Nicidecum arta nu se opune vieții, muncii. Cu o bine acordată și subtilă vigoare, și acum, la respectabila vârstă pe care o are, Vasile Fetescu nu stă; grădinărește, creează. Cum aforistic se exprimă, numai ca adevăr al vieții adevărul ne face liberi. Iar libertatea, în fond, e o sublimă și asumată încordare, e articulare, altminteri nu ai purta în largul creației un nume propriu. Cu un acut spirit de observație la
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
primele prietenii, lecturile și iubirile, toate platonice, subconștienta nevoie de compensare a lipsei afecțiunii materne. Scrise în jurul vârstei de cincizeci de ani și date la iveală inițial în revistele Însemnări literare și Viața românească, cugetările din volumul Privind viața rezumă aforistic experiența de viață a criticului ieșean. Sunt reflecțiile unui om în fața unei existențe și, cu minime excepții, ele îmbrățișează trei domenii: raporturile individului cu societatea, atitudinea omului în fața curgerii ireversibile a timpului și relațiile dintre bărbat și femeie, ultimele ocupând
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
om în fața unei existențe și, cu minime excepții, ele îmbrățișează trei domenii: raporturile individului cu societatea, atitudinea omului în fața curgerii ireversibile a timpului și relațiile dintre bărbat și femeie, ultimele ocupând, cantitativ, un loc preponderent. Întâia categorie de reflecții exprimă aforistic efortul de adaptare la viața societății al lui G. Ibrăileanu însuși. Criticul a făcut, după cum singur mărturisește, forțări enorme în acest sens și observațiile sale sunt atât rezultatul experienței directe, cât și al lecturilor. În ansamblu ele dau o imagine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în adânc, (...) clipea din secundă în secundă o pleoapă de foc colosală și sinistră (...) Adela se opri, îmi luă brațul și se strânse lângă mine, speriată" (p. 154-155). Când se referă strict la sine, naratorul notează divagațiile bărbatului cu aspect aforistic: "Voința de a nu muri, geniul speciei sau elementul imperceptibil a creat în individ iluzii și miraje" (p. 140). Și mai direct: În strigătul de iubire, bărbatul cere femeii ajutor împotriva morții" (p. 137). Când se-ntoarce noaptea, singur, de la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de Gherea. Simetric, viața va trebui să se apropie de calitatea faptului estetic, fără ca asta să însemne dispariția moralei, ci dimpotrivă. O lectură a maximelor lui Ibrăileanu din Privind viața (criticul este, totuși, cel mai important autor român în genul aforistic din literatura română!) conduce, firesc, la alcătuirea unui cod etic axat pe valorile delicateții sufletești, discreției, rezervei și pudorii, protejate prin marginalitate și anonimat, prin ipocrizie și banalitate asumate. Între o polemică cu Andrei Pleșu din Minima moralia și o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
a lui Al. Piru, eseistul nostru are timp să precizeze tipul de morală profesat în sentențiile ibrăileniene: o morală „a grației, a firescului, din care lipsește orice urmă de scrâșnet“. Fapt de o importanță capitală, adesea neglijat datorită obliterării operei aforistice a autorului prin „secundaritatea“ genului sapiențial: „Morala grației nu e, în fond, decât o formulă menită să ilustreze ideea mai veche a lui Ibrăileanu potrivit căreia arta, în ciuda înfățișărilor ei înșelătoare și enigmatice, își găsește mereu un viguros temei etic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
contemporane care mimează autenticul și esențialul), încercându-și norocul la pescuit cu năvodul. Cercurile conotează asumarea destinului care poate limita ființa, ori îi facilitează transcenderea într-un timp universal, sfidând cauzalitatea sau determinismul existențial. Monologul se dezvoltă treptat în forme aforistice, având ca finalitate autocunoașterea: Identitatea FIINȚĂ = pește este o aluzie la modelul arhetipal al originilor, în baza ideii că pentru a înțelege sensurile asunse ale existenței, omul trebuie să acceadă la începuturile lui, în acea formă prenatală a apelor amniotice
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
-i ascult vorbind o seară întreagă despre Léon Bloy, din care eu nu citisem un rând. Încercam să țin pasul cu ei, dar nu reușeam; astăzi încep să cred că nu am greșit alegând bulevardele culturii. Cioran a sfârșit în aforistică, iar Mircea Vulcănescu, dacă ar fi trăit, ar fi făcut pesemne operă de enciclopedist, nu de speculație. Există un fel de a te pierde în cultura care nu se vertebrează ierarhic, și îi obligi mai târziu pe alții să facă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]