491 matches
-
aparte, pe care criticul literar Theodor Codreanu o consideră a fi „cea mai relevantă reușită a volumului”, autorul utilizează analiza psihologică până la saturație și, tocmai de aici, rezultă și dramatismul situației care, în aparență, tinde să devină aproape o normalitate: „Afurisită viață! Mizerabilă lume!”, exclamă Șerban dezgustat până și de propria sa existență neplăcută. Fără a mai diseca prea mult universul artistic al prozatorului, pentru a nu răpi din farmecul, din naturalețea, dar, mai cu seamă, din notele de suspans și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Marie era mult mai mult de atît. Recunoscu că era tulburat gîndindu-se la ea. Cu pragmatism, Încercă să analizeze de ce: să fi fost de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl salvă de o visare care devenea primejdioasă. Se mulțumi să-și asculte interlocutorul și Închise. - Morineau! Mutra tînărului sergent se ivi În ușa Întredeschisă. - Am primit un telefon de la SRPJ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zboare și dusă e. Fuga acasă la copiii ei, cu darul. În verile foarte umede, la cerere, poate provoca ploi cu broaște. Copiii ei, la fel ca cei ai Babei Dochia, au fugit până la urmă de-acasă de gura ei afurisită, drept care a rămas în cele din urmă singură să necăjească copiii altora. Cea mai pitorească rămâne baba Pâca, ea ține mereu o lulea mare în colțul gurii înfiptă între dinții ei rari și negri, pufăind tutun pe toate orificiile. Baba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi cunoscut sfârșitul chiar atunci. Cu un asemenea spirit, existau momente când până și Hideyoshi se simțea depășit de spiritul iute și de inventivitatea ale lui Kanbei și, parte în glumă, își exprima admirația numindu-l pe Kanbei „șchiopul ăla afurisit“. Dar era clar că, în adâncul sufletului, simțea un adânc respect față de acel om, pe care se baza atât de mult. Anotimpul ploios se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman erau învăluite în ceața înserării. Odată cu apropierea nopții, prin munți răsunau împușcături. „Iarăși trebuie să fie șchiopul ăla afurisit!“ își spuse Hideyoshi. „N-ar trebui să se ducă atât de departe spre liniile inamice.“ Hideyoshi îi făcea griji din pricina lui Kanbei, care forțase înaintarea spre inamic, dar încă nu se întorsese. Auzi apropiindu-se pași grăbiți, care se opriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi așteptat la ceea ce venise să Îi ceară. Poetului i se păru că măsurase printr-o ocheadă rapidă bocceaua pe care continua să o strângă sub braț. Credea oare că avea la el ceva de lăsat drept gaj? Lipitoare afurisită, i-ar fi azvârlit În față Însemnele, de Îndată ce ar fi rămas singuri. Veniero, dimpotrivă, Își Întredeschise gura Într-un zâmbet larg, ca și când ar fi fost bucuros de Întâlnire. — Messer Alighieri, văd că afacerile dumitale te poartă taman pe drumul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de vorbit Împotriva lui Cecco. Nu e așa, repetă el și Îi păru că fusese minunat de concluziv. Glasul Îi vorbi iarăși la ureche. Nu simți și dumneata cât de greu a devenit aerul din cârciumă? Fumul din vasele acelea afurisite Întunecă totul. Nu ai prefera să ieși, ca să poți respira mai bine? Cu siguranță, greața aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să Îl ajute. Se propti În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl cunoștea. Celălalt i-o luase binișor Înainte. Clătinându-se, Dante Îl ajunse din urmă, apucându-l de braț. — Acum, sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i se Îmblânzise. Ai spus multe despre iubire. Vino cu mine În Paradis. Cel mai bun dintre cele cinci. Bălăbănindu-se, Dante făcu vreo câțiva pași În direcția pe care celălalt i-o indica. Iarăși numărul cinci. De ce numărul acela afurisit Îi tot răsuna În cap? Era deranjat de trupul Însoțitorului său, care continua să Îl ciocnească și să Îl Împiedice. Cel mai bun dintre cele cinci. La... la ce te referi? Întrebă el. Fața lui Veniero se apropie de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
potopi cu sudălmmi, acuzându-mă că sunt trup și suflet alături de Cârmuitorul Dreptcredincioșilor, Împotriva lui... M-a amenințat că mă pune În fiare... Vizirul se bâlbâia Într-adins. — Treci la fapte, vorbește, ce a spus Toghrul Beg? — Sultanul a urlat: „Afurisit clan, acesta al Abbasizilor! Strămoșii lor au cucerit cea mai frumoasă jumătate a pământului, au zidit cetățile cele mai Înfloritoare, și privește-i astăzi! Le cuceresc imperiul, se deprind cu gândul. Le cuceresc capitala, se felicită pentru asta, mă acoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Honey a zâmbit. — Și tu o să fii fetiță cuminte, așa-i? Cea mai cuminte din lume. — Ba nu, a răspuns Lucy, întorcându-i privirea cu cea mai serioasă mutră cu putință. O să fiu rea. O să fiu cea mai rea, mai afurisită și mai a naibii fetiță din câte a lăsat Dumnezeu pe pământ. Hawthorn Street sau Hawthorne Street? Au trecut câteva luni. Pe la mijlocul lui octombrie, avocații au terminat cu moștenirea lui Harry, iar Tom și Rufus au devenit proprietarii legitimi al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mirare. Cu Lucy, de exemplu, totul s-a întors pe dos, pe neașteptate. În perioada petrecută cu Tom și Honey, avusesem emoții, așteptându-mă ca problemele să înceapă oricând. Nu numai pentru că amenințase că o să fie „cea mai rea, mai afurisită și mai a naibii fetiță din câte a lăsat Dumnezeu pe pământ“, dar, după părerea mea, era inevitabil ca absența prelungită a mamei ei să își spună cuvântul, făcând din ea un copil cu toane, furios și nemulțumit. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vînd, să nu le rămînă nimic. Ție ți-a rămas, totuși, ceva de la părinți. Tu ce le lași? Blestemele mele, asta le las. Ăia sînt copii? se amestecă baba în vorbă. Dar ce-s? întreb iritat. Diavoli, ca motanul acela afurisit. Văd realitatea goală și am o senzație de vomă. Și cum s-a terminat cu motanul? Eu am reușit să-i prind coada și Gheorghiță (hopa!) îl înțăncușa cu țepușa. Ce miorlăit de diavol scotea! Mă uit la cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ce vei lua în apartament. Nu vreau nimic. Bulendre păduchioase, ar murdări apartamentul! Apartamentul era mobilat, avea televizor, radio, mașină de spălat, frigider și tot tacîmul. Hai să te duc acasă, spune bondocul. Ion se întoarce și scuipă: Ptiu, loc afurisit, blestemat să fii! Peste un an Ion vine prin coclaurile natale. Pe deal un castel domină locul. O șosea asfaltată, curent, livadă, gazon... Ion privește și plînge. Se lamentează, supărat pe Dumnezeu. Doamne, de ce nu mi-ai arătat raiul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mînă. Burtosul al treilea nici nu a încercat să se lanseze într-un demers, pierdut din start. Ilarion fuge, trece de casa lui, apucă să coboare pe străduța Împăcării și apoi aleargă în zig-zag pe străduțele din cartierul său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După kilometri de alergătură, Ilarion simte că se sufocă. Nu mai poate și mașina aceea afurisită zbîrnîie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
său. Cîinii, afurisiți cum sînt, îi dezvăluie oarecum traseul. Mașina celor cu dinții galbeni zbîrnîie, scrîșnește și aleargă bezmetică pe ulițele strîmte ale bătrînului cartier. După kilometri de alergătură, Ilarion simte că se sufocă. Nu mai poate și mașina aceea afurisită zbîrnîie și caută. Sare un gard imens de cătină și se ascunde sub el. Un cățel vigilent sare ca fript că i s-a încălcat teritoriul. Nu era mai mare decît un pantof, dar avea o gură... Cățeluș, frumosule, hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
colțul gurii. Doamne, toți sînt așa de porci?! se întreabă Claudia plîngînd. Trage de plapumă, dar Dan ține și el la căldura patului conjugal și nu cedează. Similitudinea o exasperează și atunci face o criză de nervi. Porcule, egoistule, jigodie afurisită, țipă zmucind plapuma. Bărbatul se trezește, primește uluit cîteva palme, este tras de păr jos din pat și lovit cu picioarele. Ce... ce ai... scumpa mea? Toți sînteți niște porci, niște animale nesimțite, țipă isteric Claudia. Adică, cum? Egoiști jegoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
niciodată în viața mea vreo carte de Arthur Conan Doyle. Am râs. — Le-am citit pe toate și știi la ce concluzie am ajuns? — Care? — Că Sherlock Holmes nu e deloc deștept. Totu-i că doctorul Watson e un idiot afurisit. Am râs și Clio a râs și ea, legănându-ne amândoi picioarele tot mai sus, dincolo de marginea stâncii. — N-ai citit Câinele din Baskervilles, nu-i așa? Am clătinat din cap. — Nu te mai deranja. O întreagă agitație inutilă doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să vă supăr. Îmi pare rău. El nu răspunse în nici un fel, stătu doar acolo, uitându-se la mâinile sale de pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
avea să vadă că avem un nou tovarăș de călătorie, erau puține șase să-l cuprindă o dispoziție veselă sau iertătoare. Îmi puteam imagina deja dezgustul fulgerător și dezamăgirea zugrăvite pe toată fața lui mare, turtită și roșcovană. — E un afurisit, am spus, gândindu-mă în continuare la el. Scout încuviință, zâmbind, în timp ce-și turna o cană de ceai. Păi, asta caută oamenii la o pisică. M-am gândit și am dat aprobator din cap. — Mda, dacă tot veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pantaloni largi, haine groase și bocanci, formând un maldăr pe podea. — Sau poate mi-ai putea spune dracului direct. Ce zici de asta? Merit să aflu de ce sunt așa, nu? Merit să știu de ce m-ai transformat în ființa asta afurisită și goală, în mașinăria asta pe care oamenii n-o pot atinge și care nu le trezește nici un sentiment, așa că doar o... Folosesc. Scout. Ea te-a folosit, Eric. — La naiba. La naiba. La naiba. Zăgazul se rupse complet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dinții încleștați, ce naiba faci? Du-te sus și oprește motoarele sau o să-l pierdem. Asta nu-i rechinul. Eu l-am văzut și un animal așa mare ca el n-ar... — Scout, fă cum îți spun și oprește motoarele alea afurisite. Ea se răsuci pe călcâie și porni cu pas grăbit spre punte. M-am uitat la Fidorous. — Eu ce să fac? — Udă mulineta. Găleata de acolo; aruncă niște apă peste fir sau o să se supraîncălzească. Trase și vârful undiței se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
punte ca un animal semiînecat cu o bufnitură și împroșcând apă. Electricitatea iscând panică necontrolată în fiecare sinapsă a creierului meu și corpul tremurându-mi zumzăindu-mi zbătându-se de teamă și Scout strângându-mă în continuare și strigând cretin afurisit nu mai cădea dracului în apă și brațele ei în jurul meu și eu înfășurându-mi brațele în jurul ei și strângând-o cu disperare și ea continuând să-mi spună cretin afurisit, cretin afurisit în ureche și mâna mea pe ceafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și Scout strângându-mă în continuare și strigând cretin afurisit nu mai cădea dracului în apă și brațele ei în jurul meu și eu înfășurându-mi brațele în jurul ei și strângând-o cu disperare și ea continuând să-mi spună cretin afurisit, cretin afurisit în ureche și mâna mea pe ceafa ei ținând-o lipită de mine și spunând Iisuse și îmi pare rău, Doamne, îmi pare tare rău iar și iar și eu sărutând-o pe gât de parcă n-o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Doamne, e chiar patetic. — Spune-mi. Îmi era frică să te las să crezi că am vorbit serios când am spus toate lucrurile alea. Ea se cuibări lângă mine. — Ooo! — Sigur, îmi era frică și de rechinul ăla uriaș și afurisit. — Gata, gata acum, făcu ea, strici momentul. Am cuprins-o cu brațul și ea se sprijini în mine. — Mă ierți? Ai fost un nemernic. Hei, am fost puțin încurajat să fiu. — Daaa, dar nemernicia ta n-a fost într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]