412 matches
-
1914 și ceea ce urmează timp de câțiva ani pe fronturile din primul război mondial spulberă, cu o violență ieșită din comun, nu doar milioane de suflete, ci și de teorii despre viață și moarte deopotrivă. În fața uriașelor hecatombe, flirtul cu agonicul, cu morbidețea, cu devitalizarea cade În derizoriu. Războiul zdruncină din temelii un Întreg sistem de valori În care secolul al XIX-lea credea, cu toate contestările și subminările pomenite deja. E proiectată În haos, pierzându-și reperele, o lume care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
avea o sticlă la piciorul fotoliului și, pe parcurs, mai sorbise de câteva ori, mecanic și absent. A fluturat din nou degetele, iar de astă dată am fost sigur că Înțeleg corect semnificația mișcării: refuza. Secundele se scurgeau cu Încetineala agonică a ultimelor picături de sânge ce părăsesc trupurile Îndurerate ale muribunzilor. Mă rugam În gând să-și revină, să iasă mai repede din starea aceea de rigiditate minerală, să nu mă mai țină Încordat atâta. Asta era, chipurile, problema cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câteva clipe și se întoarse ca să-l privească. Și nu mă refer la măcel, nici la preparativele pe care le fac. Ci la ce înseamnă într-adevăr: sfârșitul unei epoci din Istoria oamenilor, ultimul război între trecut și viitor, horcăitul agonic al unei lumi care se duce... — Credeți că nu mai e nimic de făcut? — Nu. El are dreptate. Dacă Omenirea se îndreaptă spre autodistrugere, nu eu voi fi acela care să o poată opri. Dar în America de Nord s-au obținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai așteaptă nimic, zic unii. Și, când nu mai ai nimic de așteptat, ești sătul de toate. Ți se face lehamite. Hrănit până acum doar cu „gogoși" și cu baloane de săpun, s-au ghiftuit deja. Popor de muribunzi, de agonici, cărora li s-a răpit, până și posibilitatea de a visa. De a spera. De a iubi. De a trăi. De a se naște din nou. De a trăi demn. De a învia. N-am să întreb acum, nici măcar retoric
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de farmecul vieții, pe care-l sporește asemenea acțiunii eului blagian asupra corolei de minuni a lumii, poetul pendulează între a privi ascetic - o asceză în sânul lumii (sânul e, de fapt, un laitmotiv aici) -, pe care o contemplă în agonica ei inconștiență, ale cărei semne pot fi aerul pur și simplu (Se-ngreunează aeru-n otravă) ori spinii lumii treaptă în pierzare, și a se implica în remodelarea ei după chipul și asemănarea gândului său, fiindcă fapta poetului e, după cum se
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
el este poet adevărat. El nu‐și permite să dezvolte o lume abstractă în cântul său, o lume care și‐a luat adio de la realitate, fie omorând‐o, fie ignorându‐i modul de viețuire. Limbajul în acest caz devine unul agonic‐ artificios care nu ține seama de dezvoltarea organică din sânul realității vii. Limbajul poetic nu face gesturi nenaturale, oul de ciocârlie din cântul poetului nu poate naște pui de viperă, el nu acceptă înstrăinarea de orânduiala prestabilită. De aceea și
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
ce eșarfă și-a Înfășurat ieri cealaltă; „Ați văzut, a intrat un domn cu pălărie și baston, un domn bine“, „A ieșit o doamnă corpolentă ținându-se de braț cu Geta“ (cea mai mare curiozitate, aș putea s-o numesc agonică, era aceea de a reuși să privim Înăuntru să vedem ce se petrece după perdele). Am evocat la casa dei misteri pentru că Geta Spulber era prietenă cu Emilia C., de care mă Îndrăgostisem; eram după vacanță, când Îi scrisesem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că doar eu sunt capabil; mă Îngrozește mai ales gândul că ea poate să fie la fel cu oricine, la fel de fericită, la fel de pură; să aibă aceeași pudoare impudică, să emită același strigăt gâtuit de senzualitate În momentul orgasmului, să suspine agonic ca și cum ar muri. Dar atunci mă revolt enorm și vreau să-i imput cum de-a putut să mă mintă atât, spunând că eu sunt singurul ei amant, unicul nel mondo: „Ce mi-ai dat tu, eu nu-ți pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zgâiești atâta?“, am auzit o voce vulgară și din spatele femeii a apărut o figură bovină, fără coarne vizibile, Însă, ce a tras-o brutal de braț pe posesoarea acelor ochi și a smuls-o din Încleștarea cu mine, din lupta agonică de priviri În care ne angajase Întâmplarea pură. Se petrecea o comuniune pe căi cât se poate de secrete Între mine și ea, ne născusem, trăisem indiferenți și indiferent, frecându-ne privirile de obiecte indiferente și de alte priviri indiferente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bătând bang-bing, bang-bing, e ora două. (noaptea) Îmi opresc orice altă reacție, stau Încordat și aștept clipa când plăcerea irumpe sălbatic În expresia feței sale; Îi pândesc ochii și buzele și Încerc să-i Întrețin, să-i prelungesc acest gâlgâit agonic; acea frângere lăuntrică a trupului ca o moarte spasmodică, acea cutremurare a cărnii irepresibilă; am căpătat o știință În acest sens, dar constat că mă umple de orgoliu mai ales faptul că am această putere asupra corpului ei, că doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ceilalți), ce sunt distribuiți În mod entropic, fără să pară atât de atenți la ce se Întâmplă pe gheață și mai degrabă atenți la propria lor imagine, ce va fi imortalizată pe peliculă (aceasta, fotografierea, fiind mai importantă decât existența agonică a dansatoarei); un tată Își ține degajat de mână doi copii de o parte și de alta și se Întoarce atent către o femeie tânără, cu haina de blană strânsă pe corp, cu mâinile Înmănușate, reunite Împreună pe ombilic (desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și componentele tramei narative, juxtapuse conform succesiunii constante a frazelor. Personajele trăiesc, astfel, situații liminare În modul cel mai banal cu putință. Aici devine ostentativă originalitatea Mariei Redonnet. Pentru că, În cazul romanelor de la Minuit, este vorba despre personaje care traversează agonic, sau brutal, situațiile cele mai banale - pentru că tocmai lipsa de orizont a acestor situații constituie sursa unor dezechilibre incurabile. Din acest punct de vedere, contrastiv, literatura Mariei Redonnet oferă o reprezentare mult mai puțin realistă, mai șarjată, față de colegii ei
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Lumina Înflorește pe aceeași scriitură distorsionată, În același univers dizarmonic, corodat și decupat cu gesturi nevrotice, care proiectează un viitor apocaliptic. Escatologic o dată În plus, Volodine convertește aceste “scurte piese muzicale”, după cum el Însuși le numește metaforic, În niște fugi agonice, “muzică” ce ne amintește ritmurile macabre, de data aceasta În sens propriu, ale piesei formației cehești Leibach - Quel est le privilège des morts? Acela de a bîntui etern? Viața și literatura lui Antoine Volodine sînt cele ale unui exilat. Explorator
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stingerea existenței însăși: "Știu, puritatea nu rodește/ Fecioarele nu nasc copii,/ E marea lege-a maculării,/ Tributul pentru a trăi." Constanța Buzea "De pe pământ", poezii, E. P. L., 1963; La ritmul naturii", poezii, E. P. L., 1966; "Norii", poezii, E. P. L., 1968; "Agonice", poezii, Eminescu, 1970; "Coline", Editura Cartea Românească, 1970; "Sala nervilor", sonete, Editura Cartea Românească, 1971; "Leac pentru îngeri" (selecții), Albatros, 1972; "Răsad de spini", poezii, Editura Cartea Românească, 1973; "Pasteluri", Albatros, 1974. O caracteristică a poeziei sale este starea nostalgică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
an cal adormit/ cu pielea sfârâind de aripi și de spume/ acoperit de mânjii mărunți din vis." Visează o lume în care să evadeze, pentru că aici, săraci în zile, trăiești ca sub un ghețar legat la gât cu lungi copilării (agonice); de aceea exclamă: "Sunt otrăvită, încep a muri". Paloarea în somn o cuprinde, deși își repetă cu certitudine că triumful e posibil prin încercări repetate. Ideile sunt bătătorite, fără încărcătură emoțională, nu ne mai spune nimic. "Sala nervilor", "Răsad de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ar putea fi interpretată ca indecentă -, în fund, se văd brazde de iarbă cosită de curînd”. Tot Vlahuță îl folosește, pentru puterea lui evocatoare, și în cîteva poeme. în discuția de atunci, i-am mai citat pe Bacovia („Buciumă toamna/ Agonic - din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu un clasicism care umanizează cultura prin personalizare 13. Același eseu despre Piranesi ilustrează, după Costică Brădățan, semnificația metafizică a sfârșitului, odată ce înfățișează prizonieratul drept o nesfârșită libertate, opresivă prin chiar lipsa oricărei determinări; de asemenea, anxietatea legată de starea agonică a lumii se explică la Yourcenar printr-o grijă proprie feminității, singura în stare să înțeleagă de altfel și legătura dintre sterilitate și controlul desăvârșit al expresiei la pederastul Cavafis 14. Preocuparea pentru evoluția umanității și pentru reperele care o
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
potența, pe parcursul întregului volum, certitudinea situării în proximitatea teribilului care nu i se interzice, care nu i se refuză niciodată. Și, prin urmare, va detalia lucid felul în care se lasă antrenat în "jocul" fără nicio altă miză decât percepția agonicului. De aici, impresia de freudiană "stranietate", de învestire a realității perfect recognoscibile (din moment ce poetul "lucrează" cu datele unui decor geosocial maladiv, dar identificabil) cu un coeficient de mister greu, sinistru, deci de mysterium tremens. Există, chiar, în câteva secvențe din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Ochii tăi de aur plini/ Iar îmi caută pricini./ Gura ta cea lobodă/ Mă sărută slobodă" etc. Desigur, niciun exercițiu de virtuozitate stilistică nu poate edulcora sfârșitul cuplului (în special Dispariția și eternitatea Eonei va conține invariantele uzuale ale eroticii agonice, cu finalul inerent: reintrarea într-o "melancolie de fier"). Fulgurațiile oricărei apariții și dispariții ale obiectului poetic sunt, totuși, benefice Poeziei. Pentru cititorul poemelor lui Liviu Antonesei, fiecare nouă apariție a Eonei adică, în termenii autorului, "O răcoare umedă/ și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Petru Aruștei datorează foarte mult unei vocații a tragicului, ce transformă practic aproape fiecare frază în mediul perfect de emergență al unui expresionism autentic, de profunzime. În deplină consonanță cu pânzele artistului grafic, textele sunt expresiile explozive, autosuficiente, ale agonicului, ale torturii de a muri și a se renaște, din nou și din nou, nu în proximitatea morții, ci chiar în ea, de a supraviețui cu această conștiință a muritudinii perpetue ("cât de mult mor!", notează poetul prin vocea propriei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întâia prejudecată din De-o-ființa unui poet" (Facere I). Absolvent al Filosofiei ieșene, Bogdan Baghiu preferă totuși, de cele mai multe ori, formele discursive în care pe (sub)stratul metafizic se inervează accente ironice sau parodice datorate unei percepții halucinate asupra realului aproape agonic : Mai devreme cu un apocalips,/ morții pleacă să-și colinde viii/ patern și autobiografic./ (...) Mitice timpuri, cu fața desfigurată/ de virusul străinului,/ se tămăduiesc/ în clepsidre de/ chilie zdrențuită./ Pâinea și vinul altarelor,/ ghemuite spasmodic/ la piept de icoană,/ alină
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
uneori sincopat, frânturi ale căutării (inclusiv al unui sine aproape pierdut, risipit în cioburile unor oglinzi sparte sau ascuns în spatele unor ochelari fumurii -metafore ale deghizării, ale iluzoriului și deformării) bate un frison al zădărniciei, al alunecării cu o lentoare agonică spre neant, spre Mulțimea vidă. Spectaculos este însă modul în care (și prin poezie) se poate încerca, până la final, separarea identității de alteritate paradigmă a universului însuși, în care există doar "trupuri și fețe ce seamănă ca două picături de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin urmare, invariantele poeziei erotice care dominau volumele anterioare, cu o diferență majoră, totuși: în toate cele trei cicluri de scrisori (Scrisoare dintr-un ceainic mic, Scrisoare pe trecerea de pietoni, Scrisoare insulară) sunt valorificate cu precădere motivele subsecvente eroticii agonice. În carte sunt recognoscibile, bunăoară, despărțirea ca ruptură de Celălalt, intruziunea în relația aproape epuizantă a unei alterități ostile, absența actuală ca o rană, stigmatul amintirilor dureroase. Pelicula amoroasă, sfârșitul relației și aclimatizarea treptată cu noua stare de fapt a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vinovată. Același zeu multiform, veritabil Hermes contopit cu Hades, pare a-și lumina, succesiv, câte una dintre fețele mai întotdeauna demonizate, în Poemul iubirii, Mărturisirea lui Hipolit, Consternați, el și ea, Nunta patetică ș.a. Motivele subsecvente sunt cele specifice eroticii agonice: îndepărtarea/ prezența-absență a Celuilalt, convertită în aburire, întunecare, uneori chiar alienare totală de sine. Și, cel mai adesea, ritualul demențial al estropierii partenerului, amintind pe undeva de întunecatele cântece de dragoste și moarte ale Ilenei Mălăncioiu sau Angelei Marinescu. Autoarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri din Veșnica împotrivire) sau pe punctul de a se autodistruge ("au pornit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]