420 matches
-
ce eșarfă și-a Înfășurat ieri cealaltă; „Ați văzut, a intrat un domn cu pălărie și baston, un domn bine“, „A ieșit o doamnă corpolentă ținându-se de braț cu Geta“ (cea mai mare curiozitate, aș putea s-o numesc agonică, era aceea de a reuși să privim Înăuntru să vedem ce se petrece după perdele). Am evocat la casa dei misteri pentru că Geta Spulber era prietenă cu Emilia C., de care mă Îndrăgostisem; eram după vacanță, când Îi scrisesem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că doar eu sunt capabil; mă Îngrozește mai ales gândul că ea poate să fie la fel cu oricine, la fel de fericită, la fel de pură; să aibă aceeași pudoare impudică, să emită același strigăt gâtuit de senzualitate În momentul orgasmului, să suspine agonic ca și cum ar muri. Dar atunci mă revolt enorm și vreau să-i imput cum de-a putut să mă mintă atât, spunând că eu sunt singurul ei amant, unicul nel mondo: „Ce mi-ai dat tu, eu nu-ți pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zgâiești atâta?“, am auzit o voce vulgară și din spatele femeii a apărut o figură bovină, fără coarne vizibile, Însă, ce a tras-o brutal de braț pe posesoarea acelor ochi și a smuls-o din Încleștarea cu mine, din lupta agonică de priviri În care ne angajase Întâmplarea pură. Se petrecea o comuniune pe căi cât se poate de secrete Între mine și ea, ne născusem, trăisem indiferenți și indiferent, frecându-ne privirile de obiecte indiferente și de alte priviri indiferente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bătând bang-bing, bang-bing, e ora două. (noaptea) Îmi opresc orice altă reacție, stau Încordat și aștept clipa când plăcerea irumpe sălbatic În expresia feței sale; Îi pândesc ochii și buzele și Încerc să-i Întrețin, să-i prelungesc acest gâlgâit agonic; acea frângere lăuntrică a trupului ca o moarte spasmodică, acea cutremurare a cărnii irepresibilă; am căpătat o știință În acest sens, dar constat că mă umple de orgoliu mai ales faptul că am această putere asupra corpului ei, că doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ceilalți), ce sunt distribuiți În mod entropic, fără să pară atât de atenți la ce se Întâmplă pe gheață și mai degrabă atenți la propria lor imagine, ce va fi imortalizată pe peliculă (aceasta, fotografierea, fiind mai importantă decât existența agonică a dansatoarei); un tată Își ține degajat de mână doi copii de o parte și de alta și se Întoarce atent către o femeie tânără, cu haina de blană strânsă pe corp, cu mâinile Înmănușate, reunite Împreună pe ombilic (desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai așteaptă nimic, zic unii. Și, când nu mai ai nimic de așteptat, ești sătul de toate. Ți se face lehamite. Hrănit până acum doar cu „gogoși" și cu baloane de săpun, s-au ghiftuit deja. Popor de muribunzi, de agonici, cărora li s-a răpit, până și posibilitatea de a visa. De a spera. De a iubi. De a trăi. De a se naște din nou. De a trăi demn. De a învia. N-am să întreb acum, nici măcar retoric
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
enorm: dispariția Încrederii În virtuțile rațiunii și ale științei, explozia iraționalismelor, a filosofiilor „neliniștii”, aventurii, disperării sau izolării, amoralismul, ruperea esenței de existență, exaltarea individualismului, dispariția entuziasmului moral, cultivarea apatiei, a epuizării nervoase, fascinația pentru stările morbide, pentru toate formele agonicului 1. Persoanele (reale sau fictive) care populează această lume „sunt de-a dreptul fascinate de viziunea apusului culturii, de spectacolul tuturor prăbușirilor, cu afinități și predilecții, uneori stranii, pentru stările de extenuare, degenerare și agonie. Voluptatea lor supremă este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
când am Începe să facem bilanțul cuvintelor-cheie din arsenalurile acestora: hiperestetism, cultul formei, individualism, narcisism, spirit antiburghez, negativitate extinsă, gust novator cu forță de șoc, dar și blazare, stilizare a trăitului, predilecție pentru artificial, efeminare, devitalizare, fascinație a morbidului, suflu agonic. În Franța, euforia decadenților nu ține mai mult de un deceniu. Poate nici atât. La finele anilor 1880, majoritatea autorilor din jurul lui Le Décadent părăsesc revista lui Anatole Baju și, În frunte cu Paul Verlaine, trec În echipa „simboliștilor”. „În 1886
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
1914 și ceea ce urmează timp de câțiva ani pe fronturile din primul război mondial spulberă, cu o violență ieșită din comun, nu doar milioane de suflete, ci și de teorii despre viață și moarte deopotrivă. În fața uriașelor hecatombe, flirtul cu agonicul, cu morbidețea, cu devitalizarea cade În derizoriu. Războiul zdruncină din temelii un Întreg sistem de valori În care secolul al XIX-lea credea, cu toate contestările și subminările pomenite deja. E proiectată În haos, pierzându-și reperele, o lume care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
drepturi de afirmare, care ni se recomandă retrospectiv, sub pana d-lui Constantin Mateescu, înfățișează o sumă de note oarecum camilpetresciene. Un examen cazon îl resimte drept o ,tristă aventură", ,un fel de piesă în patru acte, derizorie, jucată repede, agonic, cu plutonul de execuție în spate, gata să tragă, aventură plină de emoții, de teamă, de nesiguranță (orice ratare, orice pas greșit ducînd spre catastrofă, spre un final ireparabil)". în alte ocazii ni se destăinuie a fi ,pierdut", a simți
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
fost Bacovia. El va trăi toată viața cu o puternică conștiință a păcatului său primar care se suprapune peste păcatul originar. Prin conștientizare, vina devine de două ori tragică. Și o recunoaște fără menajamente, asumându-și ispășirea păcatului, prin trăirea agonică a neputinței de a muri. Mărturia frontală o găsim în Pulvis: Mai mult ca oricine îmi pare c-am greșit. Dimensiunile universului liric bacovian devin cu adevărat "cosmice", simbolismul său neînțeles de prea mulți comentatori ascunzând de fapt energia limbii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
adorație și mâhnire, evocarea peisajului bălților brăilene, a aerului straniu, vag exotic al cheiului portuar încremenit în vipia unei amiezi de vară și meditația în jurul invenției poetice (,,Cine adulmecă pe ape cântul / cu rotiri de uliu scăpătat?”), adesea cu inflexiuni agonice („Din vreme clipele nu se mai rup, / prin aer nu se prinde vreun cuvânt. / Sub mână se destramă orice trup / și pasul nu se-nalță din pământ”), sunt convocate inspirat. În studiul monografic Enescu, redus ca dimensiuni, T. comentează convingător
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
Semnele clinice de oprire respiratorie pot fi ușor identificate: absența mișcărilor cutiei toracice, cianoza progresivă, deteriorarea stării de conștiență, hipotonia musculară, iar cele de oprire de cauză primară cardiacă sunt reprezentate de absența pulsului la arterele mari, pierderea conștienței, respirații agonice sau apnee, midriaza fixă bilaterală. În cazul în care stopul cardio-respirator are loc în cabinetul stomatologic, medicul trebuie să acționeze prompt și să stăpânească foarte bine manevrele de resuscitare. Astfel, dacă obsevă că pacientul a devenit areactiv, medicul se va
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
mult mai mult de-atât. Războiul se sfârșise, își spunea, iar ideea asta i se părea ciudată. De la o zi la alta, tot fluxul de chipuri, moarte sau vii, de trupuri tefere sau sfârtecate, de țipete, de plânsete, de respirații agonice, totul se regăsi în trecut, azvârlit înapoi, spre acel trecut, de bucuria soarelui de mai la Berlin. Fără a o putea spune, Pavel aștepta un semn, o schimbare a culorii cerului, a miresmei aerului. Dar săptămânile se scurseră, deja sigure
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
metafizic, el se rupe de patria să, dar se și retrage ostentativ dintre semeni, refuzând să accepte atitudinea indiferență a lui Dumnezeu, la urma urmei, procedând că și Creatorul însuși, prin ridicarea unor ziduri între om și ruinele unei lumi agonice. Norbert Dodille observa un Cioran marcat în mod ireversibil de dramă exilului sufletesc: "Cioran se descrie pe el însuși că pe un individ născut din smulgerea din sânul unei societăți atotstăpânitoare, alungat din paradisul originar și lăsat pradă derivei, marginalizării
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
melancolie. Cu o amară deznădejde, se confruntă cu misterul final și, prin trăirile sale, isi strigă revoltă existențiala. Revoltă care reface mitul lui Prometeu care a furat focul de la zei ca să-l dăruiască omului. Focul vital care îi menține starea agonica pentru a lupta cu moartea și, chiar dacă încă nu vine, e acolo, prezența, făcându-l să se lupte cu tristețile, nevoile, neliniștile și nostalgiile sale, cu gândul la inevitabilul sfârșit."148 În 1917, apare pe scena tangoului figură emblematica a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
scoate spectatorul din inerție, ghidându-l spre un orizont al Adevărului și, totodată, îndepărtându-l de pericolul pierderii în mulțime, de riscul maculării idealurilor sau de perdanta rostire de verdicte. Oricât de mult s-ar sprijini pe conflict, pe relații agonice, el, teatrul, nu poate subzista în afara acomodării fiecărei singularități cu o alta, în timpul și în miezul creației, în scenă și în afara ei. Ca urmare, dialogul dintre actori și spectatori se anunță ca unul fundamental, fără de care teatrul își pierde funcția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare cu cât se arată a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
despre opțiunile de îngrijire disponibile, acestea sunt mai multe: în cadrul unui azil (hospice); acasă, doar prin aportul familiei; acasă, dar cu ajutorul unei asistente medicale, special calificată; într-un sanatoriu particular; în unități de asistență socială. în privința prelungirii vieții unui bolnav agonic, prin proceduri medicale agresive, dacă persoana respectivă nu și-a formulat explicit atitudinea la acest capitol, familia, de regulă, trebuie să și asume decizia. Dilema implică inflexiuni hamletiene și nu este ușor de tranșat, întrucât, așa cum observam și cu altă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Cristea, Ruzalia din Ocișor, RL, 1985, 51; Mircea Popa, „Temeri”, ST, 1986, 2; Val Condurache, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 1; Claudiu Constantinescu, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 9; Livia Fumurescu, „Fortul 13”, „Cuvântul liber”, 1992, 541; Ruxandra Cesereanu, Cavoul agonic, ST, 1993, 8-9; Radu Mareș, Un nou filon narativ, TR, 1994, 10; Eugen Evu, „Secretul Fortului 13”, „Ardealul literar și artistic”, 1997, 1; Gheorghe Grigurcu, Dedublarea lui Gogol, RL, 1997, 33; Doina Jela, Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
este încălcarea constantă a maximei cantității, în varianta " Nu spune mai puțin decât este necesar pentru a face folositoare participarea ta la conversație". În acest sens poate fi citată aproape întreaga schiță. Ne limităm la o secvență elocventă pentru pulsul agonic al conversației: Domnul: Atunci e acasă. Feciorul: Ba nu, da' n-a plecat la țară, a ieșit așa. Domnul: Unde ? Feciorul: În oraș. Domnul: Unde ? Feciorul: În București. Domnul: Atunci spune-i c-am venit eu. Feciorul: Cum vă cheamă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin intermediul parabolei ce se întrevede în episodul luptei "uriașe"101 dintre cei doi eroi literaturofagi, Algazy și Grummer. În epopeea celor doi, ideea colapsului prin revărsare hemoragică de scriitură parazitară, transpare din ironia care se poate identifica în imaginea literaturii agonice, pe care învinsul Grummer "o vomită în mâinile lui Algazy"102, dar pe care bătrânul o refuză cu dispreț, considerând că "tot ce i se oferă este prea puțin și învechit..."103. La fel de semnificativă este și asocierea "bășicii" lui Grummer
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reflectoarele și... și... hăul sufiturilor negre. Proiecții video, imagini digitalizate, de o obstinație năucitoare, o muzică, muzică? bubuitul marelui cord intergalactic, parfumuri, parfumuri? dar aer nu există aici, în spațiul ăsta în care cei opt alternează spasme fulgerătoare cu lentori agonice. Zvîrcolire, aparent haotică, dar cît de supusă unei ascunse ordini! E ordinea impusă de Wayne Mc-Gregor, coregraf unic, planînd acum peste cele mai titrate scene ale lumii. Dance, dance, dance. Noi în fața cosmosului, Noi. Fiecare din noi, singur. O sală
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în urîtul răstimp comunist, dar, din păcate, și la ce se întîmplă acum cînd reziduurile aceluiași comunism se fac simțite și în statuarie. Pentru că, prin prăbușirea sistemului, nu s-au prăbușit și mentalitățile, asistăm lesne de constatat la perpetuarea, chiar dacă agonică, dar nu mai puțin nocivă, a efectelor în mai toate compartimentele vieții. Nici perimetrul artei monumentale nu e scutit definitiv de noxele comuniste. Dacă pictura, care și în comunism cu excepțiile ei reprobabile s-a ținut oarecum departe de ingerințele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
calambur, pentru cuvîntul în doi peri, pentru banc (unul din ele, savuros-hermafrodit, cu Baba Novac, altul, plastic-spumos, cu Baba, cu Babicu, așa cum îl alintau învățăceii, și cu portretul Luciei Sturdza Bulandra), îl făceau extrem de stenic în anii aceia, ai ceaușismului agonic. Mă lăsam pe terasa de la Cumpătu fascinat de fabulosul șoltic, el însuși ambalat în jocul propriilor vorbe. Dintr-odată, ca la un semnal doar de el auzit, își privea ceasul: era ora 19, se scuza și o ștergea cu pași
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]