402 matches
-
tabere de creație literară, expoziții de pictură, grafică și multe alte activități . Arlechinul Ai tras cortina peste primul act Plecând în universuri paralele Și ai făcut singurătății pact Trecutul și amintirile să spele. N-ai înțeles că bietul arlechin Ce-agoniza pe scena lui pustie O replică timidă ca un chin Dorea în cartea vieții să ți-o scrie Te amuza scânteia din priviri De împreună piesa v-o jucați Roșeai la glume și aveai trăiri Când sufletul de toate dezbrăcați
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
își amintește tot ce i s-a întâmplat vreodată. Pretindea chiar că are amintiri despre propria naștere și chiar și despre zilele petrecute în pântecul mamei ei. Jura că își amintește cum i-a murit mama în cortul roșu, unde agonizase zile în șir după venirea pe lume a Zilpei, cu picioarele înainte. Lea își cam bătea joc de pretențiile astea, deși nu în fața ei, pentru că Zilpa era singura care o putea face pe mama să-și mai țină gura. Felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
perturbau uneori montarea Americanului. Era păcat, mare păcat că el Însuși rămăsese fără glas din pricina laringitei după prima lectură, astfel că nu se putuse adresa actorilor, Îndrumându-i În direcția cea bună În interpretarea personajelor, ci fusese silit să stea agonizând tăcut și frustrat În timp ce Alexander Îndeplinea această sarcină. Făcuse tot ce Îi stătuse În putință pentru a contracara, la repetițiile ulterioare, intervențiile directorului care aplatizau și nivelau, În mod previzibil, aspectele reliefate ale textului. Cât despre textul Însuși, muncise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În altele n-a produs decât haos și sărăcie. America Latină și alte o sută de țări au optat de două secole pentru capitalism, fără ca acesta să se dovedească bagheta magică În stare să le scoată din marasmul economic În care agonizează și-n zilele noastre. Modelul În sine nu constituie garanția automată a succesului, mai e nevoie și de altceva. Care altceva există În unele țări, dar nu există În altele. Hai să-ți mai pun o Întrebare. Cum Îți explici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fel, puteam pretinde că străbăteam un drum bătătorit. Sau cât de cât familiar, În măsura În care Îți poate fi familiară repetarea coborârii Într-un cavou. Asta era senzația, În principal: că revin Într-o incintă căptușită cu vagi arome mortuare, unde totul agoniza În stare de catalepsie indusă de un duh rău și pe care doar o șansă fericită, dar deloc probabilă, o putea Învinge, readucând lucrurile la viață. Să nu mă-ntrebi de unde până unde o astfel de percepție și ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gura, cu un strigăt mut, pe care nu reuși să-l scoată, și, Înainte de a reuși să reacționeze, descoperi, neputincios, că vîrful macetei Îi pătrundea prin coasta stîngă și se Învîrtea cu furie, căutînd să-i facă ferfeniță stomacul. Încă agoniza cînd călăul lui Îl apucă de gleznă, Îl tîrÎ pînă la apă și Își Începu drumul de Întoarcere, trăgîndu-l după sine, ca pe o dovadă Însîngerată a indiscutabilei lui victorii. Normalitatea se reintraseră pe insulă, care Își recuperă ritmul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
convinsă de bunele mele intenții. M-am strecurat la locul meu, mi-am încheiat centura de siguranță și am pornit radioul, ținându-mi respirația în așteptarea răspunsului ei. Mi-am ținut degetul o clipă sau două pe butoanele de presetare, agonizând indecis: oare să pun obișnuitele mele Radio 3 sau 4, în încercarea de o impresiona cu o sclipire a culturii pe care i-o puteam aduce în viață, sau Capital, Inimă și Sărut ale lui Ben și Sally, ca să îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
tale, bunicule, mi-ai îndrumat copilăria... îți sărut mâna bunicule..! Și, pentru o clipă gândul îi alunecă și dimineața aceea, când s-a întors acasă de la pândă. Atunci, la moartea bunicului, fetița îngheță de spaimă, când îl găsi în casă agonizând, dându-și sufletul, horcăind, cu ochii dați peste cap, albi și însângerați, luptând cu moartea. Cât de mult a regretat că n-a fost lângă el în ultimele clipe de viață! Își ascunse obrazul în palme... îi era frică să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sufletul, horcăind, cu ochii dați peste cap, albi și însângerați, luptând cu moartea. Cât de mult a regretat că n-a fost lângă el în ultimele clipe de viață! Își ascunse obrazul în palme... îi era frică să-l vadă agonizând. După aceea, zilele și nopțile ploioase de toamnă mohorâtă, se scurgeau neîndurat. Moartea bunicului o urmărea necontenit. Nu știa ce e moartea, dar când se gândea la ea îi era frică. Amintirea agoniei lui îi mai stăruia încă în minte
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
că acel banal pat de dormit de ieri se va transforma într-un pat de moarte astăzi?! Da, iată că se întâmplă, se întâmplă rar, dar se întâmplă. Șerban nu înceta deloc s-o slăbească din priviri pe femeia care agoniza. Nimic, din tot ceea ce fusese cu câteva minute înainte, nu mai era acum la fel; totul se schimbase într-o singură clipă; parcă și camera era mai întunecată acum, ca și cum, afară, soarele de pe cer ar fi intrat după niște nori
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
clădi pe ele și ne despărțirăm pe tulburătorul fundal muzical al huruitului bulgărilor de pământ. 7. 14 dec. 80’ J.P. Sartre: “Duminica avea de pe acum un trecut...În urma mea, în oraș, pe străzile mari, drepte, la lumina rece a felinarelor, agoniza un formidabil eveniment social: sfârșitul duminicii.” De câte ori, într-o zi, sunteți siguri că n-ați murit? La cinematograf: Ibsen - Rața sălbatică (Lucian Pintilie). Citesc în Mâncătorii de etichete: 17 noiembrie ’77: “Nu-i venea să creadă ochilor că bătrânul orășel
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cu viteză fulgerului: dintr-un salt se ivi pe punte, deschise ușa adăpostului celui mai mare dintre porci, îl spinteca de sus până jos dintr-o singură mișcare a mâinii și îi înfipse țărușii în măruntaie. Animalul începu să guițe, agonizând, ceea ce atrase imediat atenția rechinului, care,cu o singură lovitură a cozii, se apropie până atinse peretele navei, însă, fără să-i lase timp pentru a-și da seama ce se întâmplă, Miti Matái aruncă porcul la circa trei metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o parte a plajei era deja semănata cu morminte simple, deasupra cărora înfipseseră câte două lemne încrucișate, iar într-un adăpost pe care il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi trecut mai mult de o lună de când Sân Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița pierdută în mijlocul oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îndrăznești să-i vorbești astfel reginei insulei Bora Bora? —Asta, regina insulei Bora Bora? repeta Ihona. Regina canibalilor, mai degrabă. Încă îmi mai răsună în urechi gemetele ei de plăcere, pe când se tăvălea cu porcul ăla, în timp ce biată mea sora agoniza. Dacă scroafa asta e regina insulei Bora Bora, prefer să nu mai pun niciodată piciorul pe insulă. Nici eu, nici vreuna dintre noi. Ajungea o privire pentru a înțelege, fără nici un cuvânt, ca și celelalte fete erau de acord cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
viața lui, Miti Matái era atât de derutat încât nu știa ce atitudine să adopte, nici cui să-i ceară ajutor, și în cele din urmă răspunse cu voce gravă: —E-adevărat? Făceai dragoste cu asasinul tatălui tău, în timp ce Purúa agoniza? — N-am de ce să dau explicații nimănui, veni răspunsul, ca de gheață. Legea spune că eu sunt regina. Zâmbi cu cinism. Altfel nici n-aș fi fost de acord să fiu predată în schimbul acelor prizonieri. Du-mă înapoi pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
clipă, apropiindu-se ca niște săgeți ale groazei din cele patru puncte cardinale, atrase de mirosul sângelui care curgea în șuvoaie din sute de răni hidoase. Tapú Tetuanúi se văzu nevoit să-și acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În atacul sau dezlănțuit, un uriaș rechintigru se lovi de unul din pereții Mararei, care se cutremura. —Înapoi! Înapoi! strigă imediat Miti Matái. Să plecăm de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
urmărească cu privirea. Încercând să contrabalanseze, își scoase maceta ascuțită, gata să taie funia la cel mai mic semn de primejdie, dar nu a fost nevoie și, după câteva clipe, totul s-a liniștit. Marele caiman se odihnea pe fund, agonizând, și înceta să se mai agite, mărginindu-se, poate, să-și aștepte moartea. Începu să tragă încet de parâmă, în așa fel încât nu atrăgea animalul spre el, ci dimpotrivă, ambarcațiunea era cea care aluneca până ajunse vertical deasupra animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cred că această garanție o să-i convingă pe yubani. Sunt izolați, dar nu sunt proști. Știu că duzini întregi de triburi au dispărut pentru că au consimțit să negocieze cu albii. Alte triburi, ca huanga, au devenit șlehte de „semi-cerșetori-semi-tâlhari“, care agonizează lent... Nu mai au nici mândrie, nici libertate, nici spirit de trib. Cei care nu umblă cu cerșitul prin împrejurimile Misiunilor au sfârșit ca mici pungași prin taberele minerilor sau jefuitori de ferme - clătină din cap, convins. Nu. Yubani-i nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se pregătiseră de la începutul veacurilor, pentru că dacă vor ieși învinși, nu vor mai avea o altă ocazie și vor dispărea pentru totdeauna din selvă, din istoria marelui fluviu și de pe fața Pământului. Inti Ávila se îndepărtă de căpătâiul fetiței care agoniza, îl lăsă pe misionar să se ocupe în continuare de ea și se așeză pe jos, lângă Sierralta, cu spatele rezemat de un trunchi de copac și cu picioarele atingând rugul. Bătrânul Xudura amesteca în tăcere într-un vas în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lucru din micile lui agoniseli de viață. Ai un răgaz acum; căldura umedă a norilor În acest sfîrșit de septembrie se insinuează aproape olfactiv În pereții blocului. Stai la masa de scris și aștepți să se arate marginile unui imperiu agonizînd de la Începutul lumii Într-o placentă. El bătea kilometri Întregi Într-un oraș levantin cu mahalale sordide, cu femei grase, cu mustării și cu braga, cu copii desculți, pășea șovăielnic ca un intrus În halele asurzitoare ale uzinei de autobuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov Pandele, să vedem ce e. Directorul nu răspunde. Adjunctul consideră că trebuie să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Însuși s-a schimbat În acea zi cât alții Într-un an. În tindă se afla tot timpul o găleată cu apă rece, acoperită cu un fund de lemn și cu un ștergar gros de in. Într-o altă cameră agoniza cineva, un bătrân sau o bătrână, bunic, unchi, rudă Îndepărtată sau pur și simplu strămoș. Semiântunericul și răcoarea se păstrau constante În toată casa și În tot lungul zilei. E clar că amintirile lui provin dintr-o zi de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
erau, Într-adevăr, mai multe femei ale casei și de prin vecini (poate Între ele era și fetița, sora, verișoara, vecina sau ce era) și cu toatele stăteau În Întuneric pe prispă. Era clar că nu-l plângeau pe strămoșul care agoniza Într-una din camere pentru că atunci ar fi plâns acolo, Înăuntru, la căpătâiul lui și nici pe el, cel care tocmai ieșise din ascunzătoare. Pe el, de fapt, nici nu l-au luat În seamă, iar bătrânul (sau bătrâna) era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
său, iar Radu A. Grințu, despre care Zare credea că e sora lui mai mare, Îl căuta, nu-l găsea și, ca de obicei, Începea să bâzâie. Astfel. Am uitat să spun că În tot acest timp soția Învățătorului Popescu agoniza. Ea a murit abia după arestarea lui Florea. La moartea ei a venit și Niculae, nebunul satului, și acesta a fost un prilej de mare furie pentru bătrânul Învățător. În același timp el era ocupat și cu expedierea cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
noastră va fi simplă: acolo / în fiecare zi / iedul de jertfă pe jeratic / vigoare dându-ne spre purificare), aceasta părând chiar a avea un învins (Și de fiecare dată, eu, învinsul, îngenunchind / la porțile cathedralei închizându-se..., încât Înfrânt, luptătorul agonizează pe scut...) și se petrece la oră / când zodiile se întâlnesc în cer / când sângele descalecă de pe caii nebuni / când se-ntâmplă minuni în răspântiile nopții. Continuând invocarea iubitei, în partea a doua a cărții, Jurământul, poetul schimbă formula prozodică
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]