498 matches
-
din nou în fața cotletelor sale. Oh, oare cum va reuși să termine chestiile alea oribile, carbonizate? Chiar când se întreba dacă să le arunce sau nu în toaletă și să tragă apa, fu întrerupt de domnul Chawla. — Cine e? întrebă alarmat perceptorul districtual. — E tatăl lui Baba al Maimuțelor, spuse domnul Chawla deschizând ușa șubredă de lemn care dădea spre veranda din față și intrând. Și eu, spuse el ferm, am o propunere de făcut. — Ce propunere? întrebă perceptorul districtual, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe fundal, o portavoce pârâi și cuvintele se scurseră într-o ceață lipsită de sens. Fața i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine? îl întrebă Pinky exasperată. — Pentru că așa e, țipă tare și nervos, iritat subit de toate și de toți. Aveau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
era acolo dubița cu înghețată! — O să-l împușc, articulă brigadierul, vorbind dintr-odată încet. Pe cuvânt, am să-l împușc și-am să-l omor pe nebunul ăla. — Vai, domnule, spuse domnul Gupta, ridicându-se și chirăind ca o pasăre alarmată. Nu faceți asta, domnule. E un biet vânzător de înghețată. Alb la față, perceptorul districtual atârna de marginea jeep-ului. În ce se transformau lucrurile? Era prizonier într-un coșmar. Nici măcar nu era treaz, iar acesta era un coșmar respingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pădurea de cercetare a universității, unde vârfurile copacilor se clătinau cuprinse parcă de un vârtej, calea maimuțelor către munți indicată de un tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
urmat a fost prea rapid ca să mai poată reacționa. În timp ce Enro se așeza, Ashargin-Gosseyn a leșinat. * Când și-a revenit, Gosseyn se găsea așezat la masă susținut de doi servitori. Imediat corpul lui Ashargin se contractă. În așteptarea unui reproș. Alarmat, Gosseyn combătea leșinul posibil. Aruncă o privire la Enro, dar dictatorul înfuleca de zor. Nici preotul nu-l privea. Ospătarii îl abandonară și începură să-l servească. Mâncarea aceasta îi era cu totul străină lui Gosseyn, dar de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
uitat tot ce se întâmplase ieri.) — Pot observa prin ochean o femeie care citește pe o terasă în fundul văii, i-am povestit. Mă întreb dacă volumele pe care le citește sunt liniștitoare sau alarmante. — Cum vă pare femeia? Liniștită sau alarmată? — Liniștită. — Atunci citește cărți alarmante. I-am povestit Ludmilei ideile stranii pe care le am despre manuscrisele mele: că dispar, reapar, nu mai sunt la fel ca înainte. Mi-a spus să fiu foarte atent: există un complot al apocrifilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de mult până să stabilească meniul, încât, la sfârșit, ziceai că el însuși e un pește-luptător. —Cei care țin cură de slăbire, când se duc undeva, nu vor să mănânce mâncare dietetică - decât dacă e prânz, afirmă el cu hotărâre. Alarmată, Julie ridică una din sprâncenele ei frumos pensate. Ea știe una și bună, iar asta-i mâncarea dietetică. Oamenii vor să se simtă în siguranță, la adăpost, în vremurile astea. Ați văzut ce se-ntâmplă în lumea asta? Groaznic! Sfatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
poate scăpa de sentimentul ridicolului care o asaltează. Se simte ridicolă! — Dar nu înțeleg... Nu, nici eu nu înțeleg; dar asta e, se simte ridicolă. Și face asemenea lucruri, încât mă tem pentru... intrus... sau intrusă. Dom’le! - exclamă Augusto alarmat. — Nu, nu, Augusto, nu, nu! Nu ne-am pierdut simțul moral, iar Elena, care e, după cum știi, profund religioasă, se supune, fie și scrâșnind din dinți, voii Providenței și se resemnează să fie mamă. Și va fi o mamă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ce i-a spus sălbaticul ăla de Martín Rubio bietului don Emeterio la câteva zile după ce acesta a rămas văduv? — Nu, cred că n-am auzit. — Păi să vezi; a fost când cu epidemia aia, știi doar. Toată lumea era foarte alarmată, pe mine nu m-ați lăsat să ies din casă câteva zile bune și mă puneați să beau apă fiartă. Toți fugeau unii de alții și dacă-l vedeai pe cineva în doliu, parcă ar fi fost ciumat. Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
discursuri patriotice reglementare în prezența lui și-a celorlalți soldați. Bietul căpitan nu-și putea dezlipi ochii de la ochii și de la gura istețului băiat, spionându-i mimica, ceea ce nu-l împiedica să nimerească altceva decât locurile comune ale discursului, până când, alarmat și speriat, nemaistăpânindu-se, i se adresă soldatului, zicându-i: „Ce, zâmbești?“, iar tânărul: „Nu, domnule căpitan, nu zâmbesc“, la care celălalt: „Ba da, pe dinăuntru!“ Așa cum tot aici, la frontieră, m-am putut edifica despre perversitatea radicală a politicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prin părul meu, țâțâind din buze. Ei bine, nu poți să rămâi în halul ăsta. Zic să-ncercăm un blond drăguț. N-ai nimic împotrivă să fii blondă, nu, draga mea ? Blondă ? — N-am fost în viața mea blondă, zic alarmată. Nu sunt prea sigură că... — Ți-ar sta bine. Începe să-mi perieze părul. — Dacă nu e foarte blond, zic iute. Să nu fie... știți ce vreau să zic, culoarea aia falsă, de curvă, blondul ăla platinat.. Amuțesc brusc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zic politicoasă. Bărbatul mă privește în tăcere preț de câteva momente, aruncându-și din când în când ochii la un tabloid pe care-l ține împăturit în mână. — Sunteți Samantha Sweeting ? spune în cele din urmă. Îl măsor din priviri alarmată. — De ce ? — Sunt de la Cheltenham Gazette. Îmi flutură repede prin fața ochilor actul de identitate. Aș dori să obțin un interviu în exclusivitate de la dumneavoastră. „De ce am ales Cotswolds ca ascunzătoare secretă” - genul ăsta de chestie. Îl fixez fără expresie vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spun, șocată. E vorba doar de viața mea, pe care mi-o trăiesc cum vreau. Dar nu ți se pare incorect ca femeile să fie legate de chiuveta de la bucătărie ? O femeie cu părul grizonat mă fixează intens. Nu ! zic alarmată. Adică da ! Cred... Răspunsul meu e acoperit de o rafală de întrebări și de blitzuri. — E adevărat că firma Carter Spink e o speluncă ordinară plină de misogini ? — E un truc prin care vrei să le forțezi mâna să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
firmă pentru plasarea articolelor ei. Ca de obicei, un muncitor se apropie să dea o mână de ajutor la descărcat, dar subșeful de la recepție îl chemă și-i ordonă, Descarcă numai jumătate din cantitate, verifică după listă. Cipriano Algor, surprins, alarmat, întrebă, De ce numai jumătate, Vânzările au scăzut mult în ultimele săptămâni, probabil va trebui să vă înapoiem marfa din magazie din lipsă de cumpărători, Îmi dați înapoi marfa din magazie, Da, conform contractului, Știu bine ce scrie în contract, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor și Marta ieșiră din olărie. Găsit alergă spre ei, în astfel de momente are impresia că, în sfârșit, va înțelege totul, dar impresia n-a durat, nu durează niciodată, stăpânul scoase un țipăt enorm, Fugi de aici, stăpâna strigă alarmată, Stai, cine să-i mai înțeleagă pe oamenii ăștia, câinele Găsit va observa doar peste câteva clipe că stăpânii duc niște figuri de lut în echilibru pe niște mici tăblii, câte trei pe fiecare, imaginați-vă dezastrul dacă nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zis? — Să nu‑ți iei prea multe bagaje, repetă Suze. Știi și tu ce‑nseamnă asta: să‑ți iei doar o geantă de voiaj micuță sau așa ceva... — Știu și eu ce înseamnă „să nu îți iei prea multe bagaje“! zic alarmată, pe un ton cam pițigăit. Dar... nu pot! — Sigur că poți. — Suze, n‑ai văzut câte chestii am de luat? spun, ducându‑mă în dormitor și deschizând larg ușa. Uită‑te și tu un pic. Suze mă urmează cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
factura asta e pentru... 0 lire, nu? — Categoric, spun, rupând plicul. Zero! Sau, mă rog, zece lire, acolo. Vreo pereche de chiloței, cine știe... Desfac hârtia și mă uit la ea. O clipă, rămân fără grai. — Cât e? zice Suze alarmată. — E... e o greșeală, spun, încercând s‑o bag la loc în plic. E o greșeală, evident. O să le scriu o scrisoare... Ia să văd. Suze înșfacă factura și face ochii mari. 365 de lire? Bex... — Trebuie să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aia tivită cu blană. Pe unde o fi? — Cât e? — E... destul, răspund, băgând factura repede înapoi, înainte să vadă că sare bine de 400 de lire. Mă uit în altă parte, încercând să‑mi păstrez calmul. Însă mă simt alarmată și ușor enervată. E total aiurea. Ideea e că mi‑am plătit toate cardurile. Le‑am plătit. Dar, totuși... ce rost are să‑ți plătești toate cărțile de credit, dacă din ele răsar alte datorii? Ce rost are? Mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Adevărați newyorkezi! — Becky, spune Luke. Își lasă ziarul și, brusc, privirea îi devine serioasă. Trebuie să‑ți spun ceva. Cu toată agitația asta, n‑am apucat până acum... dar cred că trebuie neapărat să îți spun ceva. — OK, zic ușor alarmată. Ce anume? — Să te muți într‑un alt oraș e un pas important. Mai ales într‑un oraș atât de aparte ca New Yorkul. Eu am fost de multe ori aici, și tot mi se pare copleșitor câteodată. — Așa. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în care să conving o bancă foarte rigidă și conservatoare din New York că dețin controlul total asupra tuturor aspectelor vieții mele profesionale și personale. Și toți au văzut deja asta. O să fiu de râsul lumii! Dar ai controlul total! spun alarmată. Luke, ei sigur știu... sigur n‑or să... Ascultă‑mă, spune Luke, întorcându‑se spre mine. Tu știi care e percepția despre mine în orașul ăsta? Percepția generală este aici - nu știu din ce motiv - că nu mai sunt ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
trei cuburile de zahăr. Și tata zice să bei și un coniac. Și, dacă te mai sună vreun reporter dintr‑ăla, spune‑i să se ducă în aia a mă‑sii. — V‑a sunat și pe voi vreun reporter? întreb alarmată. — Ne‑a dat târcoale un individ de dimineață, să ne întrebe nu știu ce, zice mama amuzată. Dar tata a ieșit după el cu foarfecele de grădină. Nu îmi pot abține un chicotit firav. — Mai vorbim, mamă. Dar te sun eu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o clipă, îmi stă inima. — Pariu că‑i Miggy, zice fata, întorcându‑se. Ei bine, n‑o s‑o aibă. Șaizeci de lire. — Șaizeci de lire? face tipul de lângă ea, care se holbează la mormanul de haine de lângă ea, ușor alarmat. Pentru o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu e rândul meu, nu? Fata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
budoarul de domnișoară cu mărețul ei Matus, uriașul șchiop. Tolea lipit deradio, ascultând Londra, Mircea Claudiu aplecat peste căpșorul glacialei Astrid, să verifice lista cumpărăturilor pentru nuntă. În sufragerie, doar Dida, neliniștită de neobișnuita întârziere a atât de punctualului soț. Alarmată, bănuind ceva rău, dar neavând încă puterea de a vorbi, de a relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
alunecă în întunericul ce aștepta sub el. Am simțit un ghiont în coastele din dreapta. Abia dacă merita să-i dau atenție... Apoi încă unul. Și încă unul. De fiecare dată mai puternic și mai tare! Apoi o voce! O voce alarmată și plină de grijă. Trezește-te! Tu iar ai adormit? Trezește-te, măi, nebunule! Trezește-te că te-a întrebat profu' ceva! Am deschis ochii și am realizat că eram în sala de clasă... la ora de istorie... și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu m-am uitat înapoi. Ieșind din cabinet, am auzit niște voci ce veneau din stânga, de la scările profesorilor. M-am dus spre ele și l-am întâlnit pe Velail la colț. Mă căuta împreună cu alți câțiva colegi și păreau destul de alarmați. Unde ai fost? Te-am căutat toată ziua, fir-ai al naibii! Unde ai fost? Am fost aici, zisei vrând să mă îndrept spre încăperea din care ieșisem. Totuși, m-am răzgândit când mi-am amintit de vorbele profesorului. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]