444 matches
-
țopăise ca un cocoș neajutorat, agitând brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și‑l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducând c‑un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mâna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lui Simon Făcătorul de Minuni răzbise până‑n nori; o pată neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcând mătănii, ținându‑se cu mâinile de cap, cuprinși de extaz. Până și câțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blând al cerului câțiva nori alburii, ce n‑aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscând, ci doar a fuioare de lână albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atât cât ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atât cât sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui, nu, Într‑adevăr, nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și casante, să tremurăm neastâmpărați de ospățul serii, să fredonăm în surdină melodii uitate în ceasul delăsării, să ne- nfruptăm dornici cu lingurița din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte și să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de alburii păcate!
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
rădăcină din malul galben al Baisei. Nicanor își întoarse privirea de către depărtări, coborând-o încet spre beșica de porc, prefirând printre degete sâmburii lustruiți de pepene. Se simțea în mare încurcătură și parcă, pe dată, îi venea, așa în zorii alburii, să gâfâie, ca de o inexplicabilă osteneală. Tresări violent, de parcă ar fi fost șfichiuit de un junghi neașteptat, când în tăcerea zorilor de ziuă, clănțăniră, lângă el, aspre vorbe, ce păreau nemțești: Die Totten reiten schnell 1... Adică: morții sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
acoperise de o palmă pe amândoi. Privi fără să înțeleagă ceva spre insul de alături, care, sub plapuma de zăpadă, dormea, strângându-se tot mai încovrigat de frig și tot mai acaparat de voluptosul dor de hodină. Ațintindu-și ochii alburii și tulburi, Mesalina socoti că bancnotele care ieșeau dezordonat din buzunarul necunoscutului, risipindu-se printre frunzele de nuc, i se cuveneau ei, într-un fel. Găsind că așa e firesc, se apucă să le tezaurizeze după străvechea metodă a inconștientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ardeau de pofta de a recolta din ochii privitorilor admirația cea multdesmierdătoare de orgolii. Înșelați de tunetul tobelor voinice, cei câțiva nori bucălați, tolăniți leneș sub boltă, se ușurară brusc de poverile lor lichide. Textura firelor de apă și ceața alburie nu mai lăsară să se deslușească translările corpurilor marțiale pe întinsul platou de paradă, dar regimentele ignorară meteoricul eveniment. Prin ploaie, ele conturau la marginea platoului de paradă un semicerc de soldați care se deforma din mers, după vectori preciși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea îngrijorarea. Trupul lui uriaș și aspectul ciudat atrăgeau privirile tuturor. Nici o mișcare încă în piațeta din fața gării. Ceața alburie a dimineții începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele nu circulau încă, iar magazinele erau închise. Ici și colo mai ardea câte un felinar albăstrui. Gaston s-a rezemat de fațada gării și privi în sus, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
N-am zis nimic, dar n-am crezut, asta-i ca Moș Gerilă. Cum să fie oameni negri sau colorați? - Vino să vezi, mă apucă de mână Nadia. Hai, repede... vino să-ți arăt ceva.... Ara o cicatrice pe frunte, alburie, aproape în diagonală, până la rădăcina nasului, și genunchii plini de bube. - Vrei un cap în gură? îl scutură de guler pe vlăjganul care m-a prins, îmi sucește mâna la spate și-mi cară castane. Lasă-l, ce ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lase să i se scurgă În același timp secrețiile din vagin, din anus și din gură, era unsă cu ulei de bebeluși, obligată să spună de nenumărate ori „Mi-e rușine de mor“. Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia Își arcuia spatele și mai tare, cu semeție, șoptind În direcția mea: „Tu nu știi ce-i dragostea“, fără a Înceta să zâmbească. Cu o clipă Înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un bătrânel apărea pe balcon, de cealaltă parte a străzii. Cu părul alb și bine pieptănat, drept și sever în hainele lui de croială militară, el chema pisicile cu un "pis, pis" distant și totodată blând. Pisicile își ridicau ochii alburii de somn, dar fără să se miște. Bătrânul rupea atunci bucățele de hârtie și le risipea în aer deasupra străzii, iar animalele, atrase de această ploaie de fluturi albi, înaintau în mijlocul drumului, ridicând lăbuțe șovăitoare spre ultimele bucăți de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
câinelui pe care ea nu-l vrea, răspunse Cipriano Algor, și ieși fără să audă șoapta femeii, Poate că ai dreptate. Ploaia cădea din nou, era aceeași burniță înșelătoare, aceeași pulbere de apă dansând și amestecând distanțele, până și forma alburie a cuptorului părea hotărâtă să-și ia tălpășița, iar furgoneta semăna mai mult cu o fantomă de caleașcă decât cu un vehicul modern, cu motor cu explozie, chiar dacă nu de model recent, așa cum știm. Sub dudul negru, apa se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe-aci să asculte ce-i spunea instinctul, e adevărat c-a apucat să-și ridice amenințător piciorul, dar, în ultima clipă, s-a stăpânit, poate speriat de tăcerea minerală care-l înconjura, de simplitatea grosolană a construcției, de tonul alburiu și fantomatic al podelei și pereților, sau poate, pur și simplu, pentru că bănuia că stăpânul s-ar supăra pe el dacă și-ar găsi spurcat de un pișat infam regatul, tronul și altarul focului, creuzetul unde argila visează de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în împărăția ordinii... Străveziu, kir Ianuli, galben, negru, chipul îngust sub coama părului încărunțit. Nu, nu îl vede și e bine așa, nici el să nu-i vadă ochii arși, mâinile avide, febrilitatea lor ardentă, tăind aerul. Cerneala cerului, petele alburii, mișcătoare, în care recunoaște fiara nocturnă. O amețeală... se lungesc membrele și ghearele și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o prindea dintr-o parte. Nu-i fu greu să observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete alburii, aproape rotude, nu mai mari decât ștampila parohială. Se vedea clar că locurile acelea fuseseră de curând pilite, date cu hârtie de șmirghel și apoi văcsuite cu un lac transparent. Se foi neliniștit. Dădu să-și facă cruce cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din totdeauna parcă, a timpului sec, prăbușit după moartea lui Stelian. Dar miracolul nu venea. Dimpotrivă, chiar și așa, zăcând cu ochii închiși în fotoliu, simțea cum prind a țâșni din ea lăstari firavi de înmugurire, cum vițele unor rădăcini alburii îi străpung pielea, cum cruste puroiate crapă, se descojesc și lasă în locul lor doar mătasea umedă, îmbujorată, a unei pajiști abia trezite din amorțire. Toropită, abia mișcându-se, de parcă atunci învăța să umble, descoperind pas, după pas, drumul spre noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nou și încè nu stie lumea despre el! Ies pe culoar că sè fumez, când, pentru o clipè, mi s-a pèrut cè aud un zvon îndepèrtat și vag de glasuri, dar liniștea totalè din tren, accentuatè de pustietatea peisajului alburiu de afarè, mè face sè cred cè aș putea fi singurul cèlètor, Nici controlorul n-a apèrut încè! Și totuși, departe de mè intrigă, caracterul acesta neobișnuit al întâmplèrii care m-a adus într-un tren aproape pustiu, nu mè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dălți, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai arăți! {EminescuOpI 114} DE CÎTE ORI IUBITO... De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de ghiață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pustiuri Și corăbiile negre legănîndu-se pe râuri, Valurile verzi de grîe legănîndu-se pe lanuri, Mările țărmuitoare și cetăți lângă limanuri, Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor, Vede țară lângă țară și popor lângă popor - Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri, pân-la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruință se pornește îndelung Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător, Strigăte de Allah! Allah
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apocaliptice și ,,distracția,, se termină cu o ploaie de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz , și creierul lui nu mai dă ordine limpezi. Însfârșit, se urnește cu greu, simțind pe sub boarfele care-i acoperă trupul slab, cum sângele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Se însera pluteam fierbeai și ne iubeam într-un desen pictat cu orizonturi. Râvneam și-n ziuă ceața alburie ne diseca se-mprăștiau apusuri, vieți cenușii și colbul se răspândea umplându-ne cu vise. Ne ascundeau cometele de lucși și noaptea albastră cenușie se-nviora. Era târziu și - totuși - ni se părea... dorința miticului ars mustea din luminările încinse
Crepuscul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83712_a_85037]
-
să mulțumesc lui Dumnezeu că mi-am făcut o viață și o carieră aici, În timp ce, dacă rămâneam acolo, muream pe front sau putrezeam Într-o Închisoare... Orașul Începe să se zărească departe, Într-o ceață lăptoasă, străvezie, sub un cer alburiu. Capitolul 9 Generația expirată — Planul de măsuri! Ce holbezi ochii la minecât cepele? S-a ținut să nu răcnească la el, deși, de fiecare dată când Îi vede nasul poros, striat de vinișoare violacee, Îi vine să-l dea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
stând, așteptând, carnea pulpelor lor, bine Îndesate, se tot umfla, fenomenul devenind vizibil mai ales sub baretele sandalelor cu toc cui, păstrate din Îndepărtata tinerețe, a lor și a lui Elvis Presley. Sub apăsarea nemiloasă a curelelor de la sandale carnea alburie se tot umfla, creștea moale, dădea pe de lături, ca o cocă. Iar ele și dăduseră drumul la bandă. * — Ce păcat că Buni nu a apucat măcar luna asta! Să fi stat și ei amândoi de vorbă! —La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]