2,496 matches
-
în nomadismul lor eroic, de neînțeles pentru central-europeni. Nu poezia „peisagiului”, cu sublimitățile masivelor montane, ale întinderilor nesfârșite de apă (văzute, de altfel, cu anxietate), ci aceea a diversității umane, a climatului cultural, a inepuizabilului realității, în care identitatea și alteritatea se războiesc necontenit, o neașteptat de modernă „poezie” a cotidianului face din această proză de călătorie o lectură seducătoare și dinamică. Autorul nu „instruiește” despre țări, drumuri, vapoare, ci despre secretul călătoriei ca experiență unică, fundamentală. R. a tradus versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
de anumite fundamente metafizice. De altminteri, în prima parte a eseului, unde analizele conturează profilul omului polemic, exegeta face o arheologie a polemicii și dezvăluie ceea ce s-ar putea numi straturile ontologice ale acesteia. Bunăoară, relația osmotică dintre identitate și alteritate este aceea care face să irupă la un moment dat, în atitudinile comportamentului uman, spiritul polemic, figura acestuia din urmă profilându-se dinspre fondul magmatic al ființei umane, un aluat tensionat și conflictual care-i structurează natura intrinsecă. (O disciplină
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și el lucrează în spațiul logic al binomului identitate-alteritate. Cu alte cuvinte, energia polemică va fi activată ori de câte ori identitatea unui eu singularizat sau, foarte adesea, a unui eu ce-și asumă interesele și obiectivele unui "noi" se opune acut unei alterități percepute ca ostile sau doar diferite și, prin urmare, susceptibilă de intenții potrivnice. În forma ei cea mai generală, dimensiunea polemică se conturează acolo unde predispoziția conflictuală și impulsivă din adâncurile oricărei ființe umane (nucleu semnificativ al psihologiei individuale) intră
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
lui și tocmai de aceea cercetarea resorturilor sale intime, a mecanismului care declanșează reacții spontane mentale și/sau viscerale, ofensive sau defensive, de respingere sau de adeziune ne dezvăluie dinamica evolutivă a relațiilor interumane. Orice confruntare presupune, mai întâi, conștientizarea alterității și, apoi, percepția unui anume grad de adversitate în raport cu aceasta. Fie că e vorba de pericol, fie că empatic există nesincronizări sau pur și simplu avem de-a face cu o reacție ofensivă gratuită, abordarea conflictului (evitare, implicare, declanșare) ține
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar actul de socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de intenții ostile. În această ipostază, ea reprezintă o atitudine logic-rațională verbală și non-verbală de respingere, într-un anumit context situațional, a unui dat (obiectul polemicii, animat sau inanimat, individual sau colectiv, concret sau abstract etc.), disputabil, asupra căruia
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cazul ne vom referi și la satiră. Mai toate deosebirile teoretic evidențiate au legătură cu faptul că, semantic, cei doi termeni aparțin unor registre diferite. Polemica, așa cum am văzut, are aceeași vârstă cu limbajul articulat și conștientizarea sinelui și a alterității. Ea reprezintă, în termeni antropologici, conflictul arhaic dintre "eu" și "ceilalți", redat substanțial de Huizinga în celebra sa Homo ludens ("dorința de a da un spectacol și cea de a doborî un concurent într-o luptă publică" reprezintă "cele două
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de Germania nazistă. Concluzionând, vom spune că dimensiunea polemică a creației argheziene se alimentează, în planul mental, prediscursiv, din surse biografice cu mare potențial conflictual, grefate, se știe, pe un datum structural inconformist în raport cu sine însuși, dar și cu o alteritate pe care o desconsideră din varii motive: ipocrizie, mediocritate, imoralitate, interes meschin etc. Putem vorbi, la Arghezi, de o capacitate inepuizabilă de contestare, de negare, detectabilă în aproape fiecare text publicistic, în diferite grade de intensitate și într-o diversitate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
uman, fie vocea artistului, a unui personaj, ca dedublare auctorială, sau vocea aparent neutră a moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu, de regulă nepersonalizat în text, dar cuprins în textura sa, un tu care desemnează o alteritate compromisă și pe care îl critică, îl ironizează, într-un cuvânt, îl respinge ca imoral (adică inadecvat setului de valori pe care le etalează și le susține eul plural). Cu acest tu își dispută obiectul și îi partajează semificația de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
un cuvânt, de dinamica enunțării unui eu plural. Receptorul real, adică cititorul, joacă rolul unui terț susceptibil de desolidarizare. Un el care poate fi în acord, deci partener de dialog, dar poate, tot așa de bine, să intre în categoria alterității incriminate și să devină un opozant. În cazul din urmă, demersul moralistului se înscrie într-o campanie satirică. Așadar putem vorbi de o apertură polemică implicită, care nu așteaptă și nu admite replică, împotriva unei lumi adverse ale cărei vicii
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
afectată, o injurie afectată, un râs afectat și deghizat" și se constituie într-un "delir savant și artificial." Altfel spus, acest receptor corespunde, în plan afectiv, intențiilor autorului, și este, până la urmă, o prelungire, o proiecție a sa în spațiul alterității. Artificiul, poza, bufoneria, așezate de Ștefania Mincu sub semnul "afectării", ca trăsătură esențială a discursului liric arghezian, ar deveni stratageme estetice de persuadare în discusul publicistic. Oricum ar fi privit, un potențial lector al publicisticii argheziene s-ar afla în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai puțin cunoscute, revelatoare însă pentru cutare sau cutare aspect din complexa problemă a ospitalității. Radiografierea este dublată de o reflecție filosofică asupra actului de ospitalitate, a raporturile de simetrie și asimetrie pe care aceasta le instaurează între identitate și alteritate și se deschide către o față neexplorată a acestei problematici și anume coincidența între dorința de ospitalitate și dorința de literatură. De altfel, vasta temă a ospitalității îl preocupă de câțiva ani buni pe profesorul, cercetătorul și eseistul Alain Montandon
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
exces de ospitalitate. Capcanele și dorințele ospitalității sunt multiple, greu de înțeles și gestionat; legile și regulile ospitalității spuse, scrise sau doar subînțelese sunt adesea încălcate; de aceea, ea poate deveni cu ușurință claustrare, prizonierat, conflict insolubil între identitate și alteritate. Dar ospitalitatea mai înseamnă, în toate timpurile, și un mod de a te pune în valoare, de a-ți asigura prestigiul și onoarea, o anumită imagine dorită cu ardoare. A nu avea oaspeții așteptați poate fi o rană gravă în
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
oricât de generoasă sau ispititoare nu-l poate reține, fără a fi resimțită ca excesivă. Întoarcerea în Itaca reformulează problema ospitalității, în ospitalitatea de acasă și în ospitalitate de sine, punând cu gravitate problema identității, a confruntării dintre identitate și alteritate. De aceea Itaca, în care ospitalitatea devine paradigma identității, capătă numeroase variante moderne la Rafael Alberti, Giorgios Krommidas, Vassili Karist, Giono, Johnson Eyvind, Iakovos Kambanellis, Ernst Schnabel, Vassilis Vassilikos, Alberto Moravia și alții. Relația între ospitalitate și erotică, destul de prezentă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
socială, la paradoxul unei ospitalități extreme, ospitalitatea de sine, acordată sieși. Iată așadar că în această radiografiere a ospitalității în toate tipurile și categoriile ei, Alain Montandon identifică la Rousseau o ospitalitate solitară care nu mai înseamnă întâlnirea celuilalt în alteritatea sa, ci întâlnirea eului în celălalt. Mergând mai departe cu analiza sa, exegetul lărgește ideea de ospitalitate la scris și literatură și vede în autobiografie, pornind de la Rousseau, paradigma ospitalității interne în care eul se găzduiește pe sine pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
figuri: pe de o parte, gazda afabilă sau ursuză, dar care nu se destăinuiește, nu se lasă cunoscută și își păstrează misterioasa identitate, pe de altă parte, oaspetele misterios, care își păstrează secretul, dar care în trecerea sa, datorită tocmai alterității sale inanalizabile, provoacă dezordine în comunitate pe care o vizitează. Dacă prima situație este bine ilustrată de Vercors cu Tăcerea mării, cea de a doua este bine pusă în valoare de o povestire precum Oaspetele de Camus sau Teoremă de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
îl are ospitalitatea în viziunea lui Alain Montandon. Actul de lectură însuși poate fi privit ca un act de ospitalitate ce găzduiește cuvântul străin. Lectura înseamnă în acest sens atenție, așteptare dar și ascultare a cuvântului Celuilalt, o deschidere către alteritate. Dorința de ospitalitate a textului se exprimă adesea în prefețe sau alte tipuri de text ce invită la lectură dar și prin interpelările adresate cititorului de a intra în jocul ficțiunii. Avem de a face, în același timp, cu ospitalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
limbi sau a aceleiași persoane și vom vorbi atunci de ospitalitatea de sine, acordată sinelui, de auto-ospitalitatea jurnalului sau a scrierilor autobiografice. Meditația autorului se încheie cu problema dorinței de ospitalitate ca dorință de identitate în scopul îmblânzirii părții de alteritate din ea. Iată așadar pe scurt problematica complexă a cărții lui Alain Montandon despre ospitalitate, pusă în legătură cu dorința, cu literatura și cunoașterea. Instrumentele fine cu care operează eseistul din Auvergne sunt furnizate deopotrivă de sociopoetică, istoria literaturii, psihanaliză, literatură comparată
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
prezentarea legilor și regulilor ospitalității în cutare civilizație, prin cutare operă, la cutare autor. Ea ne oferă o interogație modernă asupra acestora, ne alertează asupra pericolelor și derapajelor ospitalității și ne propune o deschidere spre problematica raportului dintre identitate și alteritate, atât de actuală, din perspectiva actului de ospitalitate. Deși sprijinită pe o bogată erudiție, cartea se citește cu plăcere și ușurință, fiind ea însăși, pentru a rămâne în terminologia domeniului, un exemplu de stil primitor, ospitalier față de cititorul care acceptă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Ulise revărsată asupra lui Euriloh): "Hai, luați din bucatele astea, beți din vinul ăsta și prindeți iar curajul pe care l-ați avut când ați părăsit pământul pietros al țării voastre" (10.472)42. Ospățul nu mai este deriva către alteritate, ci întoarcerea de sine către sine, a aceluiași către același, într-atât încât tot petrecând, înfruptându-se din vinuri bune și fripturi din belșug, Ulise ajunge sa uite însuși motivul călătoriei sale și de data asta tovarășii săi îl vor
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
este simbolul medierii între două sfere cu totul diferite. El este necunoscutul, el vine de departe, el este temut, e o ființă greu de surprins care pătrunde într-un loc delimitat, un spațiu circumscris, cel al locuinței. Orice străin prin alteritatea sa neliniștitoare posedă această dimensiune numinoasă în care Rudolf Otto vedea esența sacrului. Necunoscutul generează teamă și înfiorare, chiar dacă aduce și o deschidere către lumea exterioară, chiar dacă aduce cuvinte noi. El este totodată amenințare și dar154. Odiseea cunoaște astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
din pricina dezordinii iscate în absența sa, dar care este cu adevărat alta, în însăși geografia ei, de vreme ce peisajul i se pare necunoscut și de vreme ce își pune aceeași întrebare, mereu repetată de-a lungul aventurilor sale și a întâlnirilor sale cu alteritatea și cu străinul, aceeași pe care și-a pus-o coborând pe țărmul Ciclopilor: "Vai, unde mă aflu? Ce oameni mai locuiesc acest pământ? Sunt ei răi, sălbatici, nedrepți, ori primitori și temători de zei?"171* Chestiunea ospitalității este din
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
întoarse, joc de oglinzi. Actrița e considerată oglindă, Lucain oglindă a acestei oglinzi. Dar la aceste schimburi corespunde un regim particular prin hipertrofierea semnelor, prin monstruozitatea lor barocă. Ospitalitatea este teren de întâlniri, de schimburi, de amestec al identității și alterității și arie de interculturalitate prin excelență. Am văzut că povestirea începea la Paris prin evaziuni multiple cu Lucain, dar mai ales cu Horus, fiu al vechiului Egipt, dar și al Africii și Americii. Apoi sosirea unei Mitubishi ne face să
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
ospitalității solitare. Restrângerea cercului, izolarea de ceilalți pentru a ajunge la o stare lipsită de contradicții și de ceilalți, în care Rousseau "nu ar avea nevoie decât de mine însămi pentru a fi fericit". Ospitalitatea nu înseamnă întâlnirea celuilalt în alteritatea sa, ci întâlnirea eului în altul. Dacă el se iubește prea mult pentru a-i urî pe ceilalți 310, este pentru că celălalt nu există decât în măsura în care face parte din sine. Și această perspectivă pigmalionescă a oaspetelui nu poate exista decât
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
semnificat nu doar prin vitraliul care este trecere între interior și exterior, lumină și opacitate 400, dar și prin această panglică a lui Moebius pe care o reprezintă paradoxul ospitalității, panglică a lui Moebius care răsucește limita identității și a alterității dezvăluindu-le fața unică. Imaginea finală de carte poștală reprezintă această conjuncție miraculoasă. Fără îndoială întâlnireaa cu leprosul reflectă pentru Iulian o dorință de regresiune, de reîntoarcere la un stadiu preoedipian. Scena de fuziune cu Hristos a putut fi interpretată
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
epifania în figura dramatică a leprosului" scrie Shoshana Felman care adaugă cu o rară perspicacitate: "Pentru prima dată Iulian se iartă și se acceptă: el se iartă pentru pielea pătată sau tarată, se iartă pentru că este marcat de propria lui alteritate. El se acceptă ca un text maculat, totodată negru și alb, nevinovat și vinovat". Lepra lui Iulian (în tinerețe Falubert a evocat petele lăsate pe pielea leprosului) este obiectul unei recunoașteri, a unei fraternități în ultima scenă de ospitalitate. Putem
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]