696 matches
-
frate-său o dată cu ei.“ „Vai, să nu spui asta“ - a zis - „nu vreau să aud așa ceva.“ Eram grozav de mînioasă pe taică-tu. „Tare-mi pare rău de Mel“ - zice. „A trecut prin clipe grele și-acum e necăjit și amărît că știe că or să-i spînzure pe toți.“ „Da’ de unde“ - am zis. „Dacă tu crezi asta Înseamnă că ești mai naiv decît mine și nu-l cunoști pe Mel Porter cum Îl cunosc eu. Ascultă-mă pe mine, altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
auzise despre posibilitățile dodecimale ale creierului lui Gosseyn. Normal, era numai o posibilitate, nu o certitudine. Așadar, Gosseyn ocoli întrebarea: - Nu sunt mai inteligent decât eram atunci. Apoi adăugă: - Cine ar fi bănuit că te obosești să ții casa asta amărâtă sub supraveghere? Ținu privirile ațintite pe fața netedă cât rosti cuvintele cu substrat de laudă. Și fu încântat să observe o ușoară mulțumire de sine în expresia celuilalt. Dar Blayney nu spuse nimic; nu oferi nici o explicație pentru prevederea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
165} Bate vântul dintr-o parte Departe-i draga departe. 99 Codrule cu râuri line, Nu mă spune că în tine Am vărat toată vara - Las - să mă spue frunza De ce-am vărat cu nana. 100 Nană, nu te amărî Ca și cum nu te-aș iubi, Nu gândi că te-am urât, Că mai tare te-am drăgit. 101 Turturică turturea, De ce-mi ești așa de rea Și nu-mi stai alăturea? Că mi-e dor de-un turturel Ce
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Petece o mie, Ață o cocie; În picioare cisme-ncăputate Tot cu ață înnodate, Pe la căpute Erau toate rupte: Când fugea În potloage se oprea, Când alerga În ațe se-mpiedeca. Și citiră carte cu mare jale 309 {EminescuOpVI 310} Și se amărâră țiganii foarte tare, Și scriitorilor îndată porunciră, Și veniră Cum auziră, Cu ciocanele, Cu cleștele Și cu stropitoarele, Doi foi, două baroase, Cu pilele, Și rupseră legile Și scriseră la Moidit, Mitropolitul cel vestit, Carele ține douăsprezece țări vestite, Adică
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mâinile jos, dezvăluind o față plină de confuzie. Pentru sufletul lui Osip Maximovici. Porfiri clipi agitat. ă și poți face asta? ă Dumneavoastră puteți? ă Eu sunt credincios, spuse Porfiri. și cu toate astea mi-este peste putință să îl amărăsc pe Dumnezeu cu astfel de rugăciuni. ă Am încercat. Spre binele ei. Virginski căzu pe gânduri. Brusc își aduse aminte de ceva și îi înmână un plic pecetluit, adresat unei anumite Iecaterina Romanova Lebedieva. Numele îi părea familiar lui Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mari și părul Îi atârna În dezordine. Fără apă, lipsită de un minim confort, avea să se transforme curând Într-o cotoroanță urât mirositoare. Se Întrebă cum mai arăta Ana, prietena ei din copilărie. Se cunoscuseră În Prăjani, un sătuc amărât din Romania, când aveau paisprezece ani. Bunicii lui Kitty o duseseră la țară În vara aceea, să vadă cum se mulge o vacă, cum se cosește fânul, să se bucure de viața simplă de la sat. Fusese o vară magică, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zgomotul loviturilor i se părea diferit, poate pentru că tatăl nu era însuflețit de simpla nevoie de a munci, ci de mânia neputincioasă că n-o va mai face. O să dau telefon, murmură Marta, tot gândindu-mă la asta o să mă amărăsc la fel de mult ca și el. Ieși din bucătărie și se îndreptă spre camera tatălui. Aici, pe măsuța unde Cipriano Algor își ținea socoteala cheltuielilor și câștigurilor olăriei, stătea un telefon de modă veche. Formă un număr al centralei și ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este. Dacă el ține atât de mult la asta, o fi existând vreun motiv, bineînțeles, respectabil, un gentilom e Întotdeauna un gentilom. Du-te la Paris, o strângere frumoasă de mână și totul s-a terminat. Bine? Și nu te amărî mai mult decât trebuie. Dumneata știi că eu sunt mereu aici.“ Apoi pusese În funcțiune interfonul: „Doamnă Grazia... Ei, poftim, nu-i acolo, niciodată nu e când ai nevoie de ea. Dumneata ai necazuri, dragă Belbo, dar dacă le-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
întinde mâna ajunge la ei. Pe munte urca anevoie Gaston. Se ținea de stânci și de copaci și înainta pas cu pas, gâfâind, spre vârf. Din când în când îi mai scăpa câte un picior și aluneca îndărăt. Era tare amărât când se dădea cu fundul de pământ, dar se ridica și pornea mai departe. Lui Takamori i se părea caraghios și râdea de fiecare dată când cădea Gaston, dar se pare că acesta și-a dat seama că era privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de mila voastră disprețuitoare. XXXV ― Poate, ar trebui să renunț, Galilei, să-ți spun mai departe ce cred. Încep să te irit, îmi dau seama. Și n-aș vrea să mă așezi printre "procurorii", cum îi numești tu, care-ți amărăsc bătrânețea. Oricât de mult te-ar mira că un necunoscut îți spune o vorbă atât de ciudată, mă leagă de tine ceva care, în același timp, mă desparte. Și eu gândesc cu inima, Galilei, chiar dacă, prin intransigența mea, ți-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
acela, pe lângă ei trecea un Wolksvagen Golf, în care Fulgerică și Greață țineau dintr-o parte și dintr-alta o adolescentă ce plângea în hohote. Zogru știa dintr-o privire ce se întâmplă, iar cei doi erau unii care îi amărau viața; îi cunoștea de o bucată bună de timp, pentru că făceau parte dintre acei oameni în care Zogru nu putea să intre. Și mai era și într-o perioadă de epuizare. Nu mai stătuse de multă vreme în locul lui cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se părea o insultă la adresa lui. Aceasta la început, în primul sfert de oră, când și el și Giulia au așteptat răbdători. Dar Andrei Ionescu nu avea de gând să vină și nici Giulia să plece. Lipsa ei de demnitate îl amăra și mai rău. Și nici nu putea să vină în studentul mărunțel, crăcănat și cu părul zburlit și să-i spună nu-l mai aștepta pe nenorocit, du-te acasă, pleacă, nu sta ca proasta, că probabil s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în camera de alături și ascultase conversația dintre el și Cateluța. Era, de fapt, o cameră improvizată și doar un paravan subțire, mascat de tencuială, despărțea cele două încăperi care fuseseră una singură, la un moment dat. Pe Victor îl amărâse rău toată întâmplarea și abia se abținuse să n-o dea pe Cateluța afară chiar atunci. Apoi, luni în șir și chiar ani fusese mai grijuliu cu fiul lui, îi cumpărase chiar în anul acela un Tico verde și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
urma urmei, alerga ca un bezmetic din corp în corp, de teamă să nu facă rău cuiva, și se străduia din răsputeri să mențină armonia și dragostea în lume, iar pentru ei, el nu era decât un rău ucigător. Era amărât și distrus când a luat-o pe Polonă, spre Giulia. A intrat într-o fetiță, fără să fie atent la ce se gândea aceasta, apoi a sărit într-un bărbat supărat că nu avea suficienți bani ca să dea șpagă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și mai ales filmul Giuliei se bucuraseră de succes. Lucrarea urma să fie publicată în buletinul simpozionului, cu semnătura lui, firește, deși paginile fuseseră scrise de Daniel, corectate de Ancuța și traduse de Giulia. Cătălin, colegul cu care plecase, era amărât că numele lui nu apărea nicăieri, nici măcar în programul simpozionului, deși proiectase și el filmul, nu se poate spune că nu făcuse nimic. Lui Andrei nici nu-i trecea prin minte că cineva ar fi nemulțumit. Faptul că el prezentase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ei și dușmanul de moarte al tuturor caprelor de prin împrejurime, badea Vasile, cumătrul lupul, un lup viclean și chitros la suflet cum nu există pe lume. De l-ai putea stoarce, ar curge atâta pelin dintr-însul, încât ai amărî tot pământul. Bună ziua, jupâneasă! Ce vânt te aduce pe-aici? Apoi cum ce, cumetre? Am venit și eu să cumpăr de ale gurii sămi hrănesc feciorii, că-s bărbați în toată firea și au nevoie de putere, să se apere
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
deplină și tăcută, un sentiment ce nu mai exista între alți frați ai mei. Biata Bilha. După Dan, ceilalți copii ai ei - un băiat și două fete - au murit înainte de a fi înțărcați. Dar n-a lăsat tristețea să-i amărască sufletul. Ne-a iubit pe noi toți în locul lor. Iacob era acum un bărbat cu patru neveste și zece fii. Numele lui era cunoscut în împrejurimi. Era un tată bun și-și lua fiii cu el peste tot, de îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nenumărații ani care vin o să vă arate câtă dreptate are Krog. I-am privit pe Vindecătorii strânși roată În jur, doritor să văd ce simțiseră când spusesem vorbele astea care mie mi se păreau cu mult tâlc, dar ticălosul ăla amărât de Gupal mi-o reteză imediat: - În loc de nenumărații ani care vin, mai bine ai fi spus timpul, mă Îndreptă el cu glas mușcător. 38. Urcasem Într-atât de mult pe munții aceia mari, Încât nu mai puteam să răsuflăm omenește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cresc puii, care devini capabili de zbor după 14 zile. ─ Miau! Când o să am parte și eu de așa ceva? Niciodată, băiete. Niciodată. Ce cuvânt greu! Trebuie să-l învăț astăzi? Mai lasă-mă puțin, hai, doar un salt. ─ Mămăligă, își amărăști inima degeaba. Niciodată nu vei putea înhăța văduva paradis. Niciodată nu vei putea înhăța nici măcar o vrabie obișnuită. Ești mult prea gras. Ești mult prea leneș. Și apoi, ești al meu. ─ Bine, bine. Și motanul vine să se culce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
întreabă văduva. ─ Fii sigură. Da’ nu vreau să-l întâlnesc pe lumea cealaltă, părinte. Nu vreau să-l mai întâlnesc niciodată. Chiar dacă Dumnezeu o să-l ierte, eu nu vreau să-l mai văd. ─ Ești sigură, Victorie? întreabă părintele. M-a amărât destul, părinte. Nu mai vreau să-l văd niciodată, nicăieri, nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, niciodată, părinte, șoptește Victoria. Dezleagă-mă de el pentru vecie. Dă-mi verigheta, zice părintele. Victoria și-o scoate ușor de pe inelarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
băgat câțiva la anchetare, cu tabla, cu profilele, ceva de la combinat. I-a băgat da scapă, neică, scapă, că d’aia e democrația tare. Și dacă generalul Goncea e cu democrația la noi, vă dați seama că scapă! Ridică resemnat, amărât din umeri. Bătrânelul încerca să-și scoată cureaua. Părea că nu-l ascultă. Sau nu-l interesează nimic altceva, decât gaura lui de la curea. - N-am, zău, ridică din umeri tânărul. Și nu vreau să-ți stric cureaua. Văd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ai vândut nici proprietatea aia de groază a poponautului, din Charlotte Crescent. —Neil, pentru numele lui Dumnezeu, s-a milogit Hugo. Trebuie să-mi mai dai o șansă. Îmi pare rău, Fine. Ți-ai epuizat șansele. În timp ce Hugo se gândea amărât la situația asta, în urechi i-au răsunat cuvintele Barbarei. „E puțin probabil ca un tată fără serviciu să fie cel căruia să-i fie acordată custodia, atunci când mama este angajată.“ Mai ales când era vorba de o mamă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
divorța. Toți caii regelui și toți servitori regelui n-au putut să-l repare pe Humpty. —Mulțumesc, mamă, a zis Alice. Apreciez sprijinul tău. Sincer. Mulțumesc foarte mult. Apoi a trântit receptorul furioasă. Capitolul 28tc "Capitolul 28" Hugo se învârtea amărât prin camera pustie a lui Theo. În ultima vreme, venea deseori în camera aia; bărbatul își închipuia că ăsta era felul lui de a se pregăti pentru apropiatul moment când aceasta avea să rămână pustie pentru totdeauna. Îndreptându-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu inelele și a ridicat privirea către ea. Fețișoara copilului căpătase o expresie solemnă, iar ochii, o privire gravă. Hugo s-a uitat la el îngrijorat. Copilul acumula toată tensiunea din atmosferă ca un burete. A doua zi, un copil amărât de la Chicklets avea să sufere consecințele. Amanda l-a fixat pe Hugo. —Arăți ca dracu’, a observat ea cu franchețe. Hugo începuse să se obișnuiască cu genul ăsta de remarci. Probabil pentru că în ultima vreme nu m-am distrat prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
era așa de frumos! - Așa, singură? - Nu, am venit cu George, colegul meu de bancă. Gheorghe simți ceva în glasul ei și faptul că era schimbată la față, îl puse pe gânduri. Nu știa cum să înceapă discuția și se amăra în sinea lui că nu putea să aibă o discuție între ei așa cum ar fi avut-o Maria cu fiica lor, dacă aceasta era în viață. - Fata tatii, aș vrea ca noi sa fim foarte deschiși unul către celălalt. Ai
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]