735 matches
-
nuntă din Obroga, în formă de pasăre cu pui, reprezintă un simbol al fertilității.233 O altă constantă prezentă în mitologia românească este "pasărea-suflet", sculptată în lemn și așezată pe stâlpul de pe morminte.234 În mentalitatea arhaică românească, pasărea este ambivalentă, întruchipând atât forțele întunericului, cât și puterile luminii, prevestind binele sau răul, supunându-se metamorfozelor continue pentru a răstălmăci lumea înțelesurilor simbolice. Astfel, în hieraldica românească, pasărea prezentă este corbul, corbul valah și corbul corvinilor. În unele steme, corbul este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
oprește-te, nu zbura / și prinde a întreba / din femeie în femeie / orbalțul să nu steie, / Ia-l din cap, / de sub cap, / omul să rămână curat, / luminat, / precum maica cea sfântă l-a dat."315 În descântece, pasărea este ilustrată ambivalent, de la negrul htonian al fierului, asociat forțelor primordiale, ca simbol al transcendenței absolute, la albul purificator, al mutațiilor ființei, prin moarte și renaștere: "Păsărică albă / cu aripa albă, / din piatră ai crescut, / cu nor te-au bătut, / trei picături din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viii." Balaurii stau la Dumnezeu de jucărie; peste ei pune Dumnezeu pe Sfântul Gheorghe de-i orânduiește. Câteodată sunt pe lângă soare de ajutor, când nu se coc grâiele, ajută și ei cu focul lor."359 În mitologia universală, balaurul este ambivalent, ca simbol al forțelor demonice, păzind comorile ascunse Lâna de aur, Grădina Hesperadelor, iar în China, Perla dar este și un principiu activ, ordonator și creator, ipostază regală care străjuiește ritmurile vieții. Liant ontologic între cer și pământ, balaurul simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de Dumnezeu e lăsat / Și de oameni buni îndemnat.../ Să-i puie perina mă-sei șerpi / Și așternutul ciulini / Să nu se poată odihni, ostovi, / Până la mine n-o veni."377 Arhetip fundamental al mitologiei universale, șarpele este un simbol ambivalent, încorsetând sau eliberând cunoașterea, plăsmuind sau distrugând lumea ancestrală. Categorii ale cunoașterii soarele, luna, pasărea, șarpele se deschid înțelegerii umane, printr-un exorcism al timpului, într-un spațiu sacru, recuperat ritualic, pentru a reinstaura ordinea cosmică primordială. CONCLUZII GENERALE Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ei trebuie păstrată. Ea înseamnă frumusețea "inutilului" fără de care nu putem trăi și nu putem muri. Livada de vișini: o piesă-testament despre alegerea între trecut și prezent, din care iese sfâsietor imaginea viitorului. În viziunea lui Alexa Visarion, finalul este ambivalent. El ne lasă pe retină două imagini contradictorii: pe de-o parte prăbușirea violentă a cortinei de fier la un gest ferm al lui Lopahin, peste un teatru cu culise reci și descoperite; pe de altă parte livada de vișini
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
exemplu, Kressel si Pruitt (1989, apud Deutsch, 1998, apud. Constantin, 2004) subliniau faptul ca procesul de mediere are șanse mici de reușită în condiții de adversitate. „Disputele foarte intense, cu o slaba motivare pentru aplanare, care suferă de discordii sau ambivalenta in cadrul propriilor lor tabere si care negociază pentru resurse foarte puține pot să-i înfrângă și pe cei mai abili mediatori”. Pentru a face fata cu succes unui proces de mediere, elevii mediatori au nevoie de patru tipuri de
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
de la început dezechilibrat. În cazul lui Bologa, pierderea timpurie a părintelui nu va estompa cu nimic această formă de servitute conștientă și inconștientă. Mai mult chiar, dispariția fizică va accentua subliminal legătura tensionată cu instanța paternă, supunerea față de pattern, dorința ambivalentă a identificării și ieșirii de sub presiunea modelului. Începută ca o paradă cu explicația în rivalitatea masculină, competiție ce se cere alimentată cu fapte, decizia logodnicului e grăbită de evenimente: "Apoi, peste frămîntările lui, izbucni războiul... Și concepția de viață, clădită
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
îndoială, călinescianul Bietul Ioanide. Impunînd încă din titlu natura oblică a discursului și, respectiv, o vocație ludică abia disimulată, "nevinovat" manifestă, romanul pare o recreație intelectuală pe timpuri de recluziune. Reversul meditativ al atitudinii "neserioase", al opțiunii pentru jocul înțelesului ambivalent, trebuie gîndit în legătură cu vremurile sub care le e dat să trăiască și scriitorilor. Precum marchiza lui Valéry și în pofida împotrivirii sale mimate "cu o vehemență crescîndă", Ioanide ieși, totuși, ...la ora cinci, să onoreze ceaiul oferit de Saferian Manigomian. În
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ca pe o cocotă" este o ezitare...împărțită, între presupusul observator și naratorul însuși. Complexul, pe care l-am numit în altă parte al "Damei cu camelii", atestă forța obscură cu care personajul îmbrățișează interior, neputîndu-se desprinde de ea, imaginea ambivalentă, impură, a femeii. (7) Omogenitatea discursului în romanul lui Holban este conferită de o formă stilistic dominantă, cu ascendențe în turnura textului proustian. Tinzînd să exprime "caracteristic" natura Ioanei, naratorul recurge consecvent la considerații generalizatoare despre personaj. Le-am putea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
romantic încearcă să se salveze prin evaziunea din timpul biografic în timpul eternității, în timpul mitic sau in timpul istoric. În poemul Luceafărul, timpul este nesfârșit, deoarece Luceafărul se întrupează din soare și noapte, elemente ale eternității. În Scrisoarea I, timpul este ambivalent (infinit și trecător), reprezentat de lună și ceasornic. Altădată, poetul se refugiază în timpul mitic al Daciei legendare (Memento mori) sau într-un timp istoric, în viziunea lui grandioasă (Scrisoarea III). Evaziunea în spațiu: un spațiu cosmic sau un spațiu terestru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o groaznică și nestăvilita frică de mine însumi". Nu de puține ori, are chiar senzația că realitatea onirica devine cu mult mai palpabila și mai intensă că cealaltă reiterează situațiile din vis, evident însoțit, de fiecare dată, de acelasi personaj ambivalent, împărțit acum între cele două planuri. Este motivul pentru care incearca, disperat, o nouă, la fel de inutilă tentativă de evadare din această realitate alterată, constituită din aliajul extrem de puternic de real și oniric, de fapt. Fugă de pe moșia campestra și revenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
acordă, prin însăși natură lui, o importanță mult mai mică decât limbajul teatral. Elementul de bază al limbajului cinematografic îl constituie imaginea. Aceasta este consideră Marcel Martin "materia primă a filmului (...) o realitate complexă. Geneză să este marcată de o ambivalenta profundă: este produsul activității automate a unui aparat tehnic apt să reproducă întocmai și în mod obiectiv realitatea pe care o prezintă. Dar această activitate este dirijata în sensul dorit de realizator"2. După cum observa Rudolf Arnheim, în teatru, reprezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
însă este întreruptă de replică lui Milos: "Emanou? Emanou est là!" ("Emanou? Emanou este aici!"). Pentru a înțelege mai bine importantă pe care o are replică pentru un vorbitor de limba franceză, trebuie sa remarcam bogăția și, în același timp, ambivalenta semantica a adverbului "là". Așadar, "là" înseamnă "într-un loc diferit de acela în care se află persoană care vorbește", ca de exemplu: Ici îl pleut, là îl fait beau.84 În schimb, construcția "être là" se traduce "a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Potrivit textului biblic, în momentul în care mintea lui Saul este tulburata de un duh necurat, vindecarea îi este adusă, în mod miraculos, de sunetele harpei. Când instrumentele tac, ele se transformă în imagini ale îndolierii și durerii celor surghiuniți. Ambivalenta instrumentelor muzicale menționate în Biblie, vine din contextul în care apar. La Isaia 23, 15-15, întâlnim chitară în momentul în care femeia desfrânata, uitată de toți, rătăcește pe străzi cântând referene cunoscute pentru a-și putea duce traiul. Această imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a concepției lui Nietzsche despre puterea de a lupta contra debilitaților, a sănătății contra bolii, desfășurarea unei mușcătoare ironii (mult diferită de sistematică și dialectica ironie și sobrietate prezente la Kierkegaard), preocuparea pentru lupta contra vulgarității și a dezgustului, atitudinea ambivalenta față de vocația poetica, atracția seducătoare, dar căreia îi rezista, pe care o are asupra lor conștiința religioasă, ostilitatea față de istorie și față de mare parte din aspectele vieții moderne. Ceea ce lipsește în opera lui Cioran este efortul disperat al lui Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
atașează de obiectul pierdut, se identifică chiar cu el. Conchide Sorin Alexandrescu, citându-l pe Freud: "El știe pe cine a pierdut, dar nu și de ce, de aceea nu poate deveni conștient. Urmează de aici un clivaj și o atitudine ambivalenta a eului"7. De aici plângerea contra sinelui, care nu ar fi, de fapt, decât o plângere contra altcuiva, identificarea obiectului iubirii și urii în unul singur. Dacă obiectul pierdut este, pentru Cioran, liceana "necredincioasa", prin neînlocuirea ei cu alta
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale lumii, fiind promotorul vieții, cel care creeaza timpul, face să se rotească astrele, constituind fără îndoială o divinitate cosmografica și geografică unde el se încolăcește în jurul oceanelor primordiale care la rândul lor înlănțuiesc pătratul pământului. Că și Janus, zeul ambivalent cu două fețe, Cioran se desparte în două, o parte rămânând însingurata și rebela, alta comunicativa și domestică, devenind, o dată cu trecerea timpului, "zeul" tranzițiilor și schimbărilor, marcând evoluția trecutului spre viitor, de la o viziune la alta, de la o stare la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pentru a obține de la conștient revalorificarea ei rațională. Dar conștientul se poate dovedi rebel, în loc să revalorifice dorința sub controlul supraconștiinței, el se încă-pățînează să o refuleze pentru a o sustrage controlului. Sancțiunea se agravează. Dorința refulată este încorporată în dizarmoniile ambivalente ale subconștientului și suferă deformarea patogenică, cae poate ajunge pînă la renașterea energiei refulate, simbolic deghizată în simptom psihopatie. Justiția supraconștient imanentă persistă. Energia pervers stăpînită prin refulare și devenită motive pentru viitoarele acțiuni iraționale nu este niciodată complet absorbită
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
neagă misterul și nici nu-l explică, dar neagă existența Dumnezeului real, explicîndu-L prin Dumnezeul-simbol. Raționalismul combate credința moartă, sprijinind-o pe cea vie și înlocuind-o prin complinirea ei culturală, adevărata religiozitate. Dimpotrivă, îndoiala intelectului nu este decît complinirea ambivalentă a falsei religiozități. Vrînd să evite metafizica dogmatizantă, el eșuează, deoarece ajunge la o afirmație speculativă asupra misterului: afirmația nonexistenței acestuia. Intelectul susține că existența vieții nu este un mister. Sau pretinde cel puțin dat fiind că această afirmație este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
strînsă între Orfeu și Iisus, încît cele două personaje au fost uneori chiar confundate. Conform fabulei mitice, Orfeu a fost la început un adorator al lui Dionysos, simbolul freneziei dezordonate, al setei insațiabile de dorințe, al dezlănțuirii instanței subconștiente, contrar ambivalent al refulării (Hades). Într-adevăr, Dionysos devine o figură centrală a misterelor eleusine; el sfîrșește chiar prin a-l înlocui pe Hades, înlocuire făcută posibilă de complementaritatea semnificației simbolice. Or, se spune că Orfeu s-a împăcat în cele din
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
armoniei, și pe recompensa imanentă a acesteia, bucuria, legea dizarmoniei și angoasa patologică care derivă din ea neconstituind decît aspectul negativ, sancțiunea imanentă. Sancțiunile imanente împotriva funcționării psihice sînt psihopatiile: nervozitatea și banalizarea. Nervozitatea și prea bunele intenții moralizante sînt ambivalent legate de intențiile agresive și dușmănoase ale banalității. Nenumăratele variațiuni psihopatice au drept cauză esențială (oricare ar fi motivele externe) plîngerea patetică și patogenică împotriva lumii și a vieții: consecința auto-disculpării fiecăruia și a inculpării implicite a tuturor. Justiția este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ușor justificabilă prin faptul că toți oamenii sînt motivanți falși, de unde rezultă că vanitățile vexate caută obsesia obținerea triumfului vanitos asupra celuilalt, fie prin meditațiile neputincioase ale nervozității, fie prin explozia revanșei lipsite de scrupule, caracteristică banalizării. Vina comună deși ambivalent contrastată duce la sancțiunea comună. Fiecare participă la vină și la sancțiune în măsura exactă a plîngerii sale excesive sau a triumfului său, dovezi ale justificării lui vanitoase. Sancțiunea nu se adaugă vinii, ea este imanentă acesteia: vina și sancțiunea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
că ambivalența creează prin solicitarea sa în două direcții opuse (excitația amoralizantă-inhibiția moralizantă) "forța moartă" (ceea ce mitul exprimă prin simblul "morții sufletului", moartea spiritului animant). Toate ambivalențele se datorează valorficării contradictorii a spiritului pervers, care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără îndoială includerea în maladile spiritului a contrapolului ambivalent al nervozității inhibitive: banalizarea triumfantă, flagel
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
care creează astfel cele două forme ambivalente ale maladiei psihice: nervozitatea-banalizarea. Iată de ce prudența limbajului înglobează psihopatiile în termenul de "maladii ale spiritului". Intenția în general prost înțeleasă a prudenței lingvistice este fără îndoială includerea în maladile spiritului a contrapolului ambivalent al nervozității inhibitive: banalizarea triumfantă, flagel al vieții sociale, cauza principală a domniei nedreptății în lume. Înțelepciunea mitică o exprimă prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Dumnezeu", începînd cu simbolurile "Dumnezeu-Fiul" (sanctificatul) și "Dumnezeul-Judecător" (justiția imanentă). Opoziția față de imanența justiției este bazată mai ales pe sărăcia materială, acuzată ca fiind o nedreptate flagrantă. Cu toate acestea, nu sărăcia constituie o nedreptate în sine, ci descompunerea ei ambivalentă în două extreme: mizeria și luxul, consecințe ale luptei înverșunate pentru posesia de bunuri materiale, făcînd din om dușmanul omului și din popoare inamicele popoarelor, ceea ce scoate în relief istoria Vechiului Testament, profetic pentru istoria omenirii pînă în zilele noastre
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]