4,765 matches
-
pe timp de noapte. — Clopotul de dimineață a sunat de o bucată de vreme. În curând se va crăpa de ziuă. Am nevoie să răsuflu. Să mă gândesc. Ieși din biserică străbătând Înapoi drumul din jurul abisului. Pe margine avu o amețeală, pe când trecea pe buza hăului, și se clătină. De data asta, nu mai era nici o mână care să-l ajute. Se spune că omul drept se recunoaște după felul cum pășește lipsit de șovăială. Se spune că nu există mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vedea erau niște noi efecte ale medicamentului, Însă pentru a-și explica acea moleșeală erau suficiente vinul cel roșu de Perugia și fumul Înecăcios din cârciumă. Se Întinse la loc, cu privirea ațintită pe grinzile tavanului, Încercând să Își stăvilească amețeala. Camera se rotea de jur Împrejur, precum veșmintele Antiliei. Strânse tare din pleoape, pentru a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din urmă, se ridică precaut. Trebuia să iasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și o Înfășură grijuliu În bucata de postav, Împreună nu măciulia aurită. Apoi, cu bocceaua strânsă sub braț, Își continuă drumul cu capul descoperit, sub văpaia soarelui. Dar după ce făcu nici măcar o sută de pași, o slăbiciune neașteptată, Însoțită de amețeală, Îl sili să se rezeme de zid. În timp ce Încerca să Își revină, cu ochii Închiși, așteptând ca vertijul să se oprească, Își aminti că nu pusese nimic În gură de o zi Întreagă. În afară de vinul lui Baldo, Își zise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care Îl găsise printre planurile meșterului din Como. — Messer Veniero, galerele dumitale au velele și sub chilă? Îl Întrebă. Marinarul se opri dintr-o dată, fixându-l. Își retrăsese mâna și nu Îl mai susținea. Dante fu cuprins de o amețeală violentă, fu nevoit să se agațe de brațul lui, În timp ce strângea puternic din pleoape, așteptând ca lumea să se oprească din Învârtit. — Nu, firește. Opera moartă e scufundată În apă. Ce sens ar avea o velă sub chilă? replică apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu voia să cedeze. Își Împinse brațele către ea, respingând-o. — Pleacă, Pietra. — Oh, messer Alighieri, În noaptea asta nu trebuie să te consolezi după soție? Atunci, ce te aduce la „Paradisul“? zâmbi ea strâmb. Din nou o senzație de amețeală Îi tulbură vederea. — Nu... nu știu. Privirea fetei păru să se Îndulcească. Dar În ochii Îi rămăsese o străfulgerare de viclenie. — Stăpâna vrea ca nimeni să nu iasă de aici nemulțumit. Vino, zise ea Întinzându-i o mână. Dante o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce sunetul devenea tot mai intens. În mintea sa Încețoșată luceau crâmpeie de amintiri, ce nu reușeau să prindă contur. Apoi, dintr-o dată, memoria i se limpezi, În timp ce ajungea la ultima cameră și se oprea În prag, din nou pradă amețelilor. Își aminti natura acelui sunet Încă Înainte să vadă. Intră bălăbănindu-se și Își dădu drumul să cadă pe marginea patului, cu ochii ațintiți asupra spectacolului din fața lui. Aplecată pe pardoseală, cu brațele Întinse În față, către un obiect așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu a fericirii. Iar la glorie se ajunge cu virtutea, nu cu norocul. Căută ochii sienezului pentru a i-o striga În față, dar de acum era departe. Se așeză pe o bornă din piatră, la marginea străzii. O ușoară amețeală Încă Îl mai chinuia. Să urmeze calea virtuții... Dar ce ar fi trebuit să facă, dacă Într-adevăr ipoteza sa corespundea adevărului și masca de aramă de pe fața Antiliei era doar un truc iscusit pentru a-i ascunde trăsăturile nobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe gânduri. Fu cuprins de amețeală. Pentru o clipă, i se păru că timpul Încremenise. Semnele posedării păreau din ce În ce mai puternice: prin sufletul vegetativ Își fac drum diavolii În sufletul omenesc, deschizându-și un prag unde conștiința cea dreaptă e mai puțin trează. Percepția diminuată a spațiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vom părăsi Toscana. Dante nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
continua să surâdă bonom, dar vocea lui nu lăsa loc nici unui dubiu: omul era cât se poate de serios. - Am avut de optat Între un asasinat și o răpire. Ce ați fi ales În locul nostru? Am simțit că mă apucă amețeala. - Puteți fi ceva mai explicit? Ce spuneți sună aiuritor... - Mister Adam, este adevărat că peste două zile dumneavoastră urmează să susțineți o anumită comunicare la Congresul mondial de istorie de la Paris? - Nu văd legătura. Și nu este vorba de nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
un sunet. Așadar, acesta era codul, cifrul... Codul lui Alexandru... Și dincolo de el... dincolo de el... Bucuria succesului mă paraliza. Tăceam Înfrigurată, evitând să fac cea mai ușoară mișcare, ca nu cumva vraja să se destrame și să mă trezesc din amețeala speranței că reușisem. Dar reușisem oare? Dacă totuși greșeam undeva? Dacă tot ce Îmi suna logic și verosimil - ergo, adevărat -, mi se părea a fi logic, verosimil și, deci, adevărat doar fiindcă eu Îmi doream năprasnic să fie așa? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de transpirație pe zi, și ceva mai mult decât dublul acestei cantități dacă ar fi fost obligați să se miște; și cum n-ar fi reușit să înlocuiască imediat cel puțin jumătate din acest lichid, ar fi început să aibă amețeli, să simtă oboseală, să aibă febră și să devină irascibili. Țesuturile superioare ale pielii lor s-ar fi înnegrit, întinzându-se și făcându-se ca un pergament, iar vederea acesteia le-ar fi provocat un atac subit de panică, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de clorofilă, ieșiți din trupul unui tubercul muribund. Viață măruntă cu tresăriri lente, speriate, ca respirația nocturnă a unui ghettou. Acest copil numit Idel cu hăinuțele lui negre, lustruite, cu fața roșcovană, pistruiată, cu mersul clătinat ținîndu-se de pereți - o amețeală trecătoare, m-am obișnuit, hipertensiunea, mă apropii și eu de șaizeci - circumvoluțiile lui În care Încep să se șteargă textele aramice și Tora și Biblia și Vedele și Upanișadele și toată cabala unei lumi adormite care i-a tulburat cîndva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
aflam de partea care trebuie. Dacă ar fi venit vreun polițist i s-ar fi spus că e o petrecere privată. Ceea ce nu ar fi fost o minciună. Tom era de partea cealaltă a mesei, pierdut pe moment într-o amețeală pașnică. Ajunsesem și eu la un stadiu de claritate, un fel de nirvana a nopților de băută. Privirile nedumerite ale lui Tom s-au agățat de mine. L-am văzut cum mă recunoaște și apoi cum își aduce aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vieții și a sexualității; vor fi preferate, în transparență, iubirile simultane, poligame sau poliandre. Colecționari, bărbați și femei, mai interesați de vânătoare decât de pradă, acumulând și exhibându-și trofeele, într-o permanentă mobilitate pentru a-și întreține starea de amețeală, ei vor fi, în mare parte, copiii unor familii aflate în continuă mișcare, mereu recompuse, fără o bază geografică sau o cultură. Nu vor fi loiali decât lor înșiși, vor fi mai interesați de cuceririle lor, de pivnița lor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
voi găsi aici! - De unde atâta dorință de a mă vedea? replică priorul, trecând instinctiv În defensivă. - E nevoie de domnia ta la hanul Îngerului. E un mort. Dante Își plecă fruntea, strângând din pumni și din pleoape pentru a-și Înfrânge amețeala care punea stăpânire pe el. Inima Începuse să Îi bată nebunește, În timp ce o mânie surdă Îi năvălea În suflet. Iarăși! Își impuse să respire adânc. Parcă străzile Florenței ar fi fost ale lui Hades. Aerul cald care Îi intra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai zăcea mâna dreaptă a mortului, exact În centrul unui octogon trasat cu cărbune pe pergament. Capul Îndoit părea să se fi Întors cu fața către trupul de care Începuse să se desprindă. Priorul fu nevoit să Își Învingă o amețeală neașteptată, Înainte ca ochii săi să se hotărască Încotro să privească, Înspre care dintre cele două părți ale mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat de câteva ferestruici deschise sus, spre curte. Aerul greu, Îmbâcsit de miasmele de excremente, Îi tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unui stâlp. Dintr-o dată, oboseala se abătu peste el. Până În acel moment, tensiunea nervoasă Îl susținuse, dar acum simți cum i se taie suflarea Într-o gâfâială chinuită, iar genunchii i se Îndoiră. Stâlpul continua să se legene și o amețeală neașteptată Îl sili să Închidă ochii, În timp ce În creier Îi exploda o jerbă de scântei. Se simți pierdut: dacă nu cădea, oricum, sabia necunoscutului avea să isprăvească cu el. Încetul cu Încetul, simți cum răsuflarea Își reintra pe făgașul normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prunci. Ieșind din biroul judecătorului Mierck, după ce am lăsat-o acolo pe Josăphine, nu eram prea mândru de mine. Am pierdut vremea puțin prin V., cu mâinile-n buzunare, murdărindu-mi pantalonii de noroiul care băltea pe trotuare. Orașul avea amețeli. Un oraș beat. O mulțime de recruți băteau orașul, umplând străzile cu umorul lor lăudăros și cu râsetele prostești. O nouă tranșă, mult mai numeroasă de data asta, se pregătea să fie trimisă pentru a-i întâlni pe nemți. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ale aceluiași suflet, un suflet ce dăduse trupurilor care-l înveșmântaseră un zâmbet identic, o blândețe și o strălucire fără pereche. Aceeași frumusețe, pierdută și regăsită, născută și distrusă, apărută și dispărută. Văzându-le astfel, una lângă alta, te lua amețeala. Treceai de la una la alta, dar o regăseai pe aceeași. Era în asta ceva pur și diabolic, un amestec de seninătate și groază. În fața unei asemenea statornicii, ai fi putut chiar crede că frumusețea rezistă neschimbată, în pofida timpului, și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care îmi spusese că nu mai sunt nici un fel de speranțe, că îl trimite acasă să moară în patul lui; la ce-o fi mai bine să mori așa, nu știu. ― Mă bucur tare, Marcel. Înțeleg că nu mai ai amețeli, că e totul ok? ― Nu, mă mai doare, maestre, mă doare - și aici a început să plângă - mă doare, fir-ar el să fie, dar Marcelino nu se lasă, nu-i așa, maestre, că nu trebuie să mă las? ― Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
scăldam Într-un fel de toropeală care părea, totuși, să-mi alunge dezamăgirea de a nu simți vreo excitație sexuală. Era ca și cum un vid Își făcea loc În mine absorbind toată băutura pe care o Îngurgitasem. Mă trezeam treptat din amețeala băuturii și perspectiva de a mă culca cu Akemi după opt luni de pauză Începuse să mi se pară absolut banală. Clientela barului era alcătuită În principal din cupluri de vreo douăzeci și ceva de ani. Vârsta este necruțătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
rolul meu de ascultător răbdător, lăsând impresia că manifestam un real interes față de colegul meu mai mic care Încerca să Îmbine un mod radical de a trăi cu viața lui banală de zi cu zi. Yaguchi, ajutat și de ușoara amețeală de la bere, devenise foarte volubil. Mai demult, un vechi coleg de la institutul de cercetări și consiliere, care se ocupa de studierea riscului de țară, un tip destul de conservator, Îmi ceruse să fac o mică expunere despre pericolele lumii În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]