601 matches
-
reacționar care așteaptă pe americani. Ca ultimă chestiune, Fărocoastă ridică problema „cadavrelor de animale moarte” ce zac pe ulițele satului în timp ce, cu nepăsare, cadrele școlii trec pe lîngă ele. Era semnalul „momentului Mitică”, așa că și directoarea se potoli. Pe jumătate amorțiți, bărbații se ridicau din bănci dar cu aceștia Aneta Gărgăun mai avea o treabă. Trebuia montate panourile pe care le pictase Michea. Grea ca o roabă cu bolovani, fiecare lozincă nu putea fi cărată decît de doi bărbați. Bătrînul Gărgăun
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de pe motor. Printre ele urca un firișor de fum de motorină arsă. Își puse pălăria pe ochi și bărbia În piept și În curând adormi. Peste vreo două ceasuri, șoferul veni să-l trezească. Coborî, Își Îndreptă cu greu șalele amorțite și gâtul țeapăn, Își scoase coșul din burta mașinii. Dădu câțiva mărunței unui puradel care Îl ajută să-și care marfa până În piața de peste drum. Aici nu se lăsă Înfiorat nici de zbenguielile vrăbiilor ce cuibăreau sub acoperiș, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și mirare, dar frica trecea repede și a doua zi ne bălăceam iar, plini de viață și tinerețe, sfidând ochii răi ai morții. Zărim ceva în depărtare. Mă arunc în apă înainte de a mă îndemna femeia. Înot cu trupul parcă amorțit. Ajung în dreptul obiectului nedefinit. Era doar o pungă de plastic. Suntem doar noi în tot ținutul ăsta, pe malul apei. Noi și undeva în burta apei, înecatul... Se lasă mantia înserării și nu pot să o las singură. În câteva
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
relee tainice, inaccesibile lor. Prin scăfârlia recepționerului Anatol Dominic Vancea Voinov, zis Tolea, treceau gânduri, gânduri, circuitele lucrau non-stop, perpetuum mobile. Mai ales că primăvara... o, da, adevărată boală, adevărată agresiune, primăvara. Ceva în sfârșit real, puternic, pentru care șoriceii amorțiți nu mai aveau reflexe. — Instigatorii, locatari ai blocului! Poftim, spune și tu... Recepționerul tresărise, parcă. Brusc, cuvântul „instigatori“ îi amintise de taică-su... Ei bine, urmașul va proba că atunci când jocurile par pierdute, trebuie inventat unul nou, oricât de bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ziua și să încerci să găsești ultimul indiciu de la integrama din Irish Times. Fetele râd la unison. — Oricum, e doar tânără, spun încet. Și are o întâlnire diseară, adaug. Nu știu de ce le spun asta, pentru că de fapt mă simt amorțită. Cred că sunt în stare de șoc. Parcă mi-a fost împunsă inima cu o sabie, iar în mintea mea încă domnește confuzia. Nu cred că am asimilat încă totul. —Norocosul, zice Tania, plină de ironie în glas. — Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
prostiile, acuma! (Anton) În gara neprimitoare, unde avem de stat câteva ore bune de la opt seara până mâine dimineață când o trece trenul de la Tulcea, reușesc să adorm târziu după miezul nopții și mă trezesc dintr-o picoteală probabil scurtă, amorțit ca lemnul. Zina se lăfăia pe vreo trei locuri, cu capul pe umărul meu și picioarele pe pervazul geamului. În lumina de pe peron i se disting labele picioarelor cu unghiile lăcuite, gambele sângerate de pișcăturile de țânțari, dezvelite din fusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
își înalță brațele interminabile, parc-ar fi înșiși stâlpii care susțin sala aia, își aruncă bluza și-și arată în lumină mușchii-pereche ai burții. Hai să vezi cum îmi bate inima, cred c-o să mor! Îmi nimerește prin întuneric mâna amorțită și începe să mi-o plimbe pe sânul ei cu o carne fără nici o asprime, chiar carne de domnișoară - se vede că asta am spus-o iar cu voce tare, fiindcă ea a început să chicotească: - Ți-am zis, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fix. Dacă vreți să îmi semnați și mie aici... — Ei, atunci să nu te mai țin! exclamă Alicia, uitându‑se amuzată la pachetul meu. Bucură‑te de restul șederii tale aici! — Mersi, răspund. Așa o să fac. Și, simțindu‑mă vag amorțită, mă îndepărtez, ținându‑mi hainele strâns la piept. Endwich Bank SUCURSALA FULHAM Fulham Road 3 Londra SW6 9JH Domnișoarei Rebecca Bloomwood Apt. 2 Burney Rd 4 Londra SE6 8FD 8 septembrie 2001 Stimată domnișoară Bloomwood, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
suferință trebuie să trec ca să-ți scriu în felul ăsta. Habar n-ai tu câte am îndurat ca să ne salvez pe amândoi. Ca să trăiesc, trebuie să plec. Asta este cea ce-mi spun mie însemi. Dând cu capul, căci sunt amorțită, surdă, oarbă și moartă pe dinăuntru. Încerc să-i explic sentimentele mele contradictorii. Cât de greu îmi e să mă rup din această relație. Iubirea noastră acționează într-un mod foarte straniu. Întunericul care nu se mai sfârșea, până atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dimineața până seara În bibliotecă, Întinzând seara singurul costum, tot mai lucios În coate, sub saltea, ca să-l calce, mâncând o dată pe zi, dacă avea noroc, dezertor, așteptat de Curtea Marțială, de linia Întâi a frontului, transfug... Moțăie, tot mai amorțit, În scaun, Întrezărind În fugă o fotografie mișcată care se va risipi În buimăceală și somn când va Încerca să o rețină și doar niște cuvinte. nesiguranță frică singurătate foame Povestea lui nici ea, nici nimeni altcineva nu au s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de cafea, proiectată pe cerul intens albastru, cu stele aprinzându-se În jurul panoului publicitar. Lavazza. Literele roșii cu acoladă aurie. Plinul, mai Întâi. Și, pe urmă, el o decaf, ea un ceai de plante. Sau un espresso? Încordează mușchii moi, amorțiți - cum se ridica, dintr-un foc, altădată și de ce acum corpul cade, neputincios, la loc? Și Traian a căzut Într-o parte, cu capul rezemat de geam, și respiră ciudat, un fel de sforăit zgomotos... — ...Hai, trezește-te! Ce repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
decât respectiva confirmare sau poate că Julia intrase deja pe calea inevitabilului șoc care se instalează în mintea oricui primește o astfel de veste-bombă. Momentan, însă, Julia nu era nici furioasă și nu era nici măcar tristă. Se simțea doar complet amorțită. — Când? — Păi... Bărbatul părea speriat, de parcă s-ar fi așteptat ca Julia să explodeze și să se repeadă la gâtul lui în orice secundă. — Îți aduci aminte călătoria de afaceri de la New York? —D-daaaa, a răspuns lent Julia, încruntându-se puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un trandafir, număr stelele, mă minunez În fața frumuseții Creației, a perfecțiunii alcătuirii sale, a omului, cea mai frumoasă operă a Ziditorului, a minții sale Însetate de cunoaștere, a sufletului Însetat de dragoste, a simțurilor sale, a tuturor simțurilor, treze sau amorțite. Cu ochi gânditori, cadiul se ridică, vine să se așeze alături de Khayyam, punând pe umărul acestuia o mână părintească. Străjile schimbă priviri uimite. — Ascultă, tinere prieten, Preaînaltul ți-a dăruit tot ce poate dobândi mai de preț un fiu de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atrăsese atât de mult la ea. Era o năzuință a tinereții, rămasă neîmplinită și fără șanse de împlinire. Uitasem de ea, uitasem complet că am fost vreodată capabil de asemenea simțăminte. Hatsumi a trezit acea părticică din mine care zăcuse amorțită extrem de multă vreme și când mi-am dat seama, îmi venea să plâng. Hatsumi fusese o fată cu totul și cu totul specială. Cineva ar fi trebuit să facă ceva pentru ea, ar fi trebuit să încerce să o salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pișcăturile. Înainte, pericolul și teama Îi provocau un gol În stomac. Îl slăbeau ca și cînd ar fi avut febră și cunoscuse neputința de a se mișca, atunci cînd trebuia să se forțeze să facă un pas pe niște picioare amorțite de parcă ar fi fost paralizate. Dar toate astea dispăruseră acum, cînd Îndeplinea fărĂ nici o greutate tot ceea ce trebuia să facă. Pișcăturile erau singurele rămĂșițe ale acelei vaste capacități de Înfricoșare pe care unii bărbați curajoși o au la Început. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Domnului că sunt din piele. Patrick mai degrabă ar fi murit decât să fi purtat așa ceva, deși întotdeauna aș fi dorit să-l văd îmbrăcat astfel. — Îmi pare rău, reușesc în final să mă scuz. Gura îmi este pe jumătate amorțită, de parcă tocmai vin de la dentist. Îmi controlez cu greu corpul, care reacționează haotic, pentru că sunt încă în stare de șoc. —Te-ai tăiat? mă întreabă Davey, conștient că e ceva la mijloc. Nu, e-n regulă, îmi pare rău... —E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nu se osteni să comenteze ordinul foarte hotărât. Parker aruncă o privire spre coechipierul care abia se ținea pe picioare. ― Salut! Mai ești cu noi, Brett? ― Păi! ― Norocul nostru! (Ripley făcuse mișto. Se întinse ceva mai estetic decât colegii ei amorțiți). Sunt fericită să văd că marele nostru orator este la fel de vorbăreț. Brett se mulțumi să zâmbească. Era cam tot atât de volubil ca și mașinile pe care le avea în primire, ceea ce nu însemna mare lucru. Echipajul obișnuia să-l tachineze mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o taxatoare ațipită, prin orașul fantomatic. Din cauza luminii portocalii din vagon, pe geam nu vedeam decât fețele noastre pământii și scaunele de șipci galbene, lustruite. Ajunși acasă, ne-am dus la culcare. M-am zvârcolit toată, noaptea într-o semitrezie amorțită, cu fragmente de vise fără noimă, am transpirat până am făcut fleașcă așternutul, am gemut în somn. În noaptea aceea am avut prima menstră. Firește, odată ajunsă acasă, vraja s-a destrămat. Mama a ieșit din spital după vreo trei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cîteva locuri, deși, dacă am reușit să mă urc singur În camion, probabil că nu e grav. M-am suit singur În camion? Încerc să-mi aduc aminte. Mă ustură dosul unei palme. Fața Îmi pulsează fierbinte, e Încă foarte amorțită. Toată lumea țipă (la șofer, să se grăbească), dar cel mai tare țipă Moise (i s-a rupt ceva, nu spune ce). Fața Îmi zvîcnește și Începe să mă doară, simt cum pur și simplu se umflă ca o bășică. Probabil
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în anomie se exprimă de asemenea o formă de umanitate. Sete de infinit a nomadismului, am analizat-o deja. Dar este aspectul ei incandescent cel care permite, la urma urmelor, ca societatea să nu moară în frigiditatea formelor de viață amorțite. Etica este un sejur, un "teritoriu flotant". Este de asemenea, stricto sensu, un cămin radiant pe care am fi inspirați dacă l-am lua în seamă. Mai exact, prin aceea că traduce un soi de "legislație spirituală", o lege internă
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
parte / La câțiva pași un lup sfâșie noaptea / Și-ncerc să mă lepăd de singurătate. În acest context, perspectiva oferită cititorului se înscrie în aceeași paradigmă, a căutării esențelor: Am să tresar cândva în timpul pur / Schițând în vis cu mâna amorțită /(...) / Desenul unor zodii fără leac / Spirala spațiului întors spre sine / Formula unor forțe genuine... Uneori, imaginile au o accentuată notă de livresc, subliniat prin gesturi largi, teatrale, în timp ce cade ninsoarea ca o focă mpușcată sub lună ori când Un păstor
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
mi-am zis, adesea. Ei nu au timp să fie altceva decât o mașină de trăit. Mă scol, în cele din urmă, și ies, ca de obicei, pe balcon. Marea e ca un lac azi. Nici un val nu încrețește luciul amorțit al apei. Așa va fi arătând, oare, Marea Moartă? Pe faleză, un bărbat îmbrăcat în trening aleargă, forțîndu-se să păstreze ritmul. Câțiva amatori de pescuit, cu undițele pe umeri și cu un mic pekinez după ei, pleacă să-și încerce
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cădea o ploaie măruntă, un fel de burniță, iar rarii trecători se grăbeau către casele lor. Tocmai mă despărțisem de o prietenă, care, fără doar și poate, dormea acum de mult. Eram fericit că merg pe jos, cu trupul puțin amorțit, dar calm, hrănit cu un sânge blând ca ploaia care cădea. Pe pod, am trecut pe lângă o siluetă întoarsă cu spatele, care, aplecată peste parapet, părea că privește fluviul. Uitându-mă mai bine am văzut o femeie tânără și subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
simt un dezrădăcinat. Probabil, Lisa e ultimul loc unde m-aș retrage, dacă aș crede în refugii. Am impresia că tună. M-am înșelat. Cerul e și azi pârjolit de secetă. Nu se vede nici un nor, iar frunzele oțetarilor par amorțite. 38. Când se prăbușeau nori amenințători, bolovănoși, de grindină, dinspre Olt, întunecînd cerul, se porneau să sune clopotele de la cele două biserici, implorîndu-l pe Dumnezeu să cruțe recoltele. De fiecare dată, asistam la un spectacol cosmic, în egală măsură grandios
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]