398 matches
-
Ediție gândită și alcătuită de Ion Vartic (Cluj, Apostrof, 1995), pp. 5-6. 16 Iordan Chimet, Pavel Chihaia, Rezistența culturii românești, Asociația Mihai Eminescu, in: Luceafărul românesc (Montreal), 6, 61-62, ianuarie-februarie 1996. 17 Ruxandra Cesereanu, Schiț ă pentru Gulagul românesc. Cruciați, amorali și decăzuți, in: România literară, XXIX, 1, 10-16 ianuarie 1996; recent și amintirile lui Alexandru Zub, Despre rezistența spirituală anticomunistă, in: Memoria, 15, 1995, pp. 8-11; de consultat întreaga colecție a revistei. 18 Virgil Ardeleanu, Adevăruri inutile?, in: România liberă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
25 februarie 3 martie 1993; 9, 4-10 martie 1993; 10, 18-24 martie 1993. 1 22, 4, 1993, p. 10. 2 Corneliu Coposu, Dialoguri cu Vartan Arachelian (București, 1992), p. 19. 3 Am evocat ulterior această situație in: Convertirile unui talent amoral (Titlul original: De ce Pactul cu diavolul?, în legătură cu Petru Dumitriu), in: Cuvîntul, I (VI), 3 aprilie 1995. 4 Situația este scoasă ulterior, în mod independent, în evidență, și de H.-R. Patapievici: Orice ai face, nu există alternativă, în: Două măsuri
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Revue des Etudes Sud-Est Europăennes, XXX, 3-4, 1992, pp. 209-216. 4 Timișoara, Helicon, 1993. 5 București, Humanitas, 1995. 6 22, 7 10, 1993; în acest volum, pp. 104-118. 7 România liberă, 19 august 1995. 8 Adrian Marino, Convertirile unui talent amoral (titlu originar: De ce Pactul cu diavolul?), in: Cuvîntul, I, (VI), 3, aprilie 1995. IV. O nouă cultură română 1. Rănile revoluției culturale, in: România literară, 23, 1, 6 ianuarie 1990. în acest sens și articolele: Speranțele culturii libere, in: Tribuna
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
raportul tehnicii dramaturgice, el preia câte ceva de la autori francezi precum Eugène Scribe, Eugène Labiche, Victorien Sardou, ceea ce, însă, nu diminuează cu nimic originalitatea frapantă a unei opere de fulgerări geniale. Coabitează, în comediile lui, ariviști și mitocani, fandosiți, vanitoși și amorali. Lipsa de scrupule și nepăsarea, coruptibilitatea, prețiozitatea ridicolă, gogomănia sunt metehne ale acestor creaturi care viețuiesc în inerție și mimetism. Idei mari și generoase, dar degradate acum și pervertite, au caraghioase oglindiri în tărtăcuța lor buimacă. În râsul lui C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
ei nu sunt lipsiți de șiretenie și, cu o exuberanță aiurită, pun la cale farse, păcăleli (C.F.R., 1 aprilie), care provoacă situații de un comic inept sau de-a dreptul lugubru. Dacă zeflemeaua e un agrement în vacuitatea existenței lor amorale, iar calomnia, o descărcare a umorilor rele, obiceiul de a trimite scrisori anonime e încă un gest prostesc, ce denotă o funciară neseriozitate. În acest univers marcat de ușurătate, dar care poate lua contururi halucinante (Grand Hôtel „Victoria Română”), o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
ce urmează am grupat douăzeci de astfel de mituri în patru categorii: * Critici de natură etică; * Critici de natură economică; * Critici hibride de natură etico-economică; * Apărări prea entuziaste ale pieței libere. Critici de natură etică 1. Piețele sunt imorale sau amorale Piețele fac oamenii să se gândească numai la cum să își calculeze avantajul pur și simplu. Nu există niciun fel de moralitate în schimbul de piață, niciun angajament față de ceea ce ne distinge ca ființe umane: abilitatea noastră de a ne gândi
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
plagiatul din prima jumătate a veacului al XIX-lea greșesc. Pe vremea Contemporanului însă, oameni sus-puși, profesori de universitate și de liceu, nu mai pot fi tratați ca un Anton Pann. Aceștia, acumulând prin furt capitalul intelectual, românesc, sunt vinovați. Amoral sau imoral, plagiatul a fost fatal, până la un punct - util. Dar trebuia să i se pună un capăt, trebuia să se înceapă o dată mai mult asimilarea decât introducerea culturii - și Contemporanul a reprezentat, în istoria culturii românești, lupta împotriva acumulării
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
șireți, dacă nu deștepți, cum e Cațavencu; și oameni proști, ca Trahanache, Farfuridi etc. Apoi oameni morali, din punctul de vedere al moralei personale, ca Trahanache, Farfuridi poate, dar care, când e vorba de "politică", devin imorali sau mai degrabă amorali; oameni imorali ca Tipătescu, Cațavencu etc. În sfârșit, din punct de vedere politic, unii, cea mai mare parte, "moderați"; alții, "subversivi" în vorbe, cum e Cațavencu; alții, material pentru demagogia subversivă, ca Ionescu și Popescu (e o întreagă filozofie în numele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
își vând femeile fie pentru bani, fie pentru protecție, adică tot pentru bani. Și le vând în modul cel mai natural, așa că am putea zice că inferioritatea lor sufletească merge până acolo, încît ei nu sunt imorali, ci, mai jos, amorali. Aceeași imoralitate, căptușită cu prostie, caracterizează și presa, acea instituție care este școala oamenilor maturi și care e menită să formeze opinia publică (Boris Sarafoff!, Sinuciderea din str. Fidelității etc.). Și aceștia formează publicul român, clasa conștientă a țării, "țara
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
însă în absența realismului clasic de care a fost precedat. Aici apar în prim-plan nume ca Hans Morgenthau, Edward Carr sau Reinhold Niebuhr. Prima imagine a lui Waltz este cea mai importantă în cazul relismului clasic. Natura umană, coruptă, amorală, lașă sau vindicativă se află la baza tuturor evenimentelor reprobabile are au loc în lume. Se poate observa aportul teologiei catolice la acest tip de realism: "păcatul originar" cu care fiecare persoană se naște, trăiește și moare oferă măsura relațiilor
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
fost decât un agitator politic semidoct. Filosofia lui Marx a fost deschisă, autoreflexivă, bazată pe analize empirice, cu un puternic mesaj moral și social (Popper: 2005, 270), în timp ce ideologia lui Lenin a fost închisă, dogmatică, indiferentă la realitățile empirice și amorală, respingând dialogul, compromisul și negocierile drept categorii "burgheze" care subminează conștiința revoluționară a proletariatului (Lenin: 1946). Trebuie ținut cont în primul rând de faptul că, spre deosebire de Marx, Lenin a făcut parte din ceea ce în Europa de Est și în special în Rusia
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
faptul că regimul însuși reprezintă o parte, chiar centrul problemelor, în nici un caz o sursă a soluționării acestora. Apare aici deosebit de vizibilă discordanța dintre marxism, pe de o parte, social și moral, și leninism, pe de cealaltă parte, ultrapolitic și amoral, fundamentat pe o ideologie proiectivă, militantă și total indiferentă la realitățile empirice. "Cu atât mai rău pentru fapte" obișnuia să afirme Lenin atunci când i se aduceau contra-argumente în privința inevitabilității revoluției globale. Dacă ar fi trăit în anii '80, Marx s-
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
aflată în devenire revoluționară, leninistă. Regimurile liberal-conservatoare, realiste în plan extern, urmăresc să-și maximizeze puterea nu din rațiuni științifice, ci pur politice. S-ar putea afirma chiar că realismul este o filosofie care îmbracă instinctualitatea umană, agresivă, rapace și amorală, pe când leninismul este o filosofie (pseudo)științifică și (pseudo)religioasă, așa cum a demonstrat Alain Besançon, care afirmă că duce modernitatea până la capăt, dar nu face decât să o submineze. Avem de-a face în primul caz cu regimuri moderne, pe când
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
pentru mine, luciditatea unui cititor luminat. Acolo nu există linii blînde, jumătăți de măsură, "perdele". Caragiale vorbește în primul rînd despre trădare. Despre amantlîc grav. Trădarea încrederii în persoana căreia îi încredințezi afacerea și prietenia. Poate că în realitatea noastră amorală, principiile sînt amorțite. Poate, însă, că nu. Cred că spectacolul lui Alexa Visarion vorbea tocmai despre asta. De aceea, nu punea surdina, nu ocolea adevăratul conflict și miza piesei. Indiferent de timp și timpuri, principiile nu se alterează. Ele veghează
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
furtunoasă devine prilej a dezvălui "măștile" unor oameni, dezlănțuiți în cadrul aparte al "nopții" într-o cavalcadă tragică și grotescă, dominată de două motivații clare: dragoste brutală, elementară, senzitivă și speculația politică abjectă, două așa-zise "idealuri" ale unor ființe abrutizate, amorale. Alexa Visarion nu vede în eroii lui Caragiale doar niște mahalagii oarecare mimând ridicol dragostea și crezul politic, ci niște ființe încrâncenate, obsedate de aceste orizonturi de viață ce prin trăirea lor devin grotești. Personajele iau în serios fiecare replică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
valori umane". Ceea ce caracterizează, totodată, terorismul este faptul că acesta nu se conduce după nici o regulă, el ignoră și încalcă în mod deliberat toate reglementările, inclusiv cele referitoare la conflictele armate. Limbajul comun al tuturor teroriștilor este violența. Terorismul este amoral, impredictibil și arbitrar în ceea ce privește mijloacele folosite, el este nediscriminatoriu în privința alegerii victimelor sale deoarece absența discriminării facilitează răspândirea fricii pentru ca astfel nimeni să nu se poată simți în siguranță. Potențialele sale victime sunt practic în imposibilitatea de a se salva
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
de dep]sit în situațiile de confruntare cu tipuri de comportament ce par la prima vedere s] le aduc] atingere. Reacția primilor antropologi a fost de a-i eticheta pe „s]lbatici” drept imorali sau, în cel mai bun caz, amorali ori „sclavi ai tradiției”. Cercetarea pe teren de mai târziu a ar]țâț falsitatea acestei opinii, dar tendința era de a analiza morală unei comunit]ți doar ca parte a religiei acesteia. Dup] cum am menționat deja, etică unei societ
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
r]mane valid, dar percepția asupra cadrului în care opereaz] s-a schimbat. Deși contextul ține în mare m]sur] de moral] (e bine s] r]zbuni uciderea f]r] motiv a altcuiva), logica aplic]rii principiului moral este complet amoral]. Nu fac aceast] remarc] pentru a acuză populația Nuer de confuzie în gândire, ci pentru a ilustra universalitatea enigmelor morale provocate de aplicarea aparent inevitabil] a unor combinații de principii orientate diferit (în cazul acesta, etică și logica amoral]) pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
complet amoral]. Nu fac aceast] remarc] pentru a acuză populația Nuer de confuzie în gândire, ci pentru a ilustra universalitatea enigmelor morale provocate de aplicarea aparent inevitabil] a unor combinații de principii orientate diferit (în cazul acesta, etică și logica amoral]) pentru a rezolva probleme morale. Ne-am obișnuit cu stoicism că în societatea noastr] s] ne enerv]m din cauza limitelor severe impuse de domnia regulilor. Absurditatea consecinței logice a supunerii inflexibile fâț] de o regul] este satirizat] de unii autori
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de conceptul „virtute”, care marcheaz] deja o arie mai mult sau mai putin definit] de cercetare efectuat] de c]tre „filosoful moral” - ins]și categoria moralei. Filosoful modern poate s] înceap] prin a cerceta natură relației dintre considerații morale și amorale, cea a gândirii raționale sau a cerceta chestiuni morale concrete. O asemenea categorie este greu de reperat în contextul grecesc. Subiectul investigației nu este morală, ci natură bunei vieți a omului; iar dac] putem accepta p]reri diferite cu privire la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a nu fură sau datoria de a împ]rți corect beneficiile cooper]rii. Convențiile reciproc avantajoase înlocuiesc într-un fel morală tradițional] și sunt considerate, din aceast] cauz], un cod „moral”, deși este „generat în calitate de constrângere rațional] începând cu premisele amorale ale alegerii raționale” (Gauthier, 1986, p. 4). Gauthier vorbește inspirat de un „artificiu moral” deoarece constrânge în mod artificial acțiunile pe care oamenii au dreptul natural de a le realiza. Deși constrângerile rezultate se suprapun parțial cu obligațiile morale tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
rile miniere sunt nocive mediului deoarece el urm]rește protejarea mediului sau consider] c] distrugerea mediului acestuia greșit] din punct de vedere moral. Principiile morale nu trebuie s] fie cuprinse în mod obligatoriu în contextul evaluativ: anumite persoane pot fi amorale. (Pot fi genul de egoiști raționali descriși în capitolul 16, „Egoismul”.) Totuși, multi oamenii doresc într-adev]r că acțiunile proprii și cele ale altor persoane, inclusiv a corporaților și guvernelor, s] fie conforme unor principii morale. Pentru aceste persoane, soluționarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fie moral] sau pentru a ști s] fie moral]. Altfel spus, oamenii nu pot fi drepți sau morali în vid; ei pot deveni drepți doar într-un mediu în care relațiile personale conteaz]. În mod corespunz]tor, relațiile între persoane amorale sunt riscante. Cunoscuții trebuie s] fie onești unii cu altii; lipsa de onestitate va distruge baza relației. Oamenii nu pot fi atât de onești precum ar trebui s] fie dac] sunt absorbiți într-o subcultur] construit] pe necinste și pref
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ai încredere în acea persoan]. Neîncrederea d]uneaz] onestit]ții. Pe scurt, posibilitatea unor relații personale reale este limitat], dac] nu chiar eliminat] într-un mediu imoral. Dac] oamenii nu sunt interesați de bun]starea altor oameni - dac] ei sunt amorali sau imorali - atunci când într] aparent într-o relație personal] o vor face pentru câștigul lor personal; aceste relații nu vor fi personale în sens relevant. De vreme ce ei nu sunt deloc înclinați s] acorde atenție nevoile legitime ale altor oameni, ei
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c]ut]rii profitului Etică afacerilor nu se mai ocup] doar de critică acestora. Profitul și „avariția” nu mai sunt condamnate în predici moralizatoare, iar corporațiile nu mai sunt v]zute că monoliți f]r] fâț], f]r] suflet și amorali. Preocuparea de acum este reprezentat] de abordarea profitului în contextul mai larg al productivit]ții și al responsabilit]ții sociale și de felul în care corporațiile, în calitatea lor de comunit]ți complexe, își pot servi cel mai bine atât
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]