KorAP: Find »[drukola/base=amuletă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...19 >

458 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

atacau niciodată. — Nu te mai urmărește nimeni - Valerius îi aruncă o privire gladiatorului. După cum ai auzit, Vitellius are altele pe cap, deși i-ar plăcea să te vadă măcelărit de gărzile lui. Însă vom pleca în curând - continua să răsucească amuleta în mână. Știi când? La calendele lui ianuarie, când legiunile vor sărbători noul consulat al împăratului Galba. Va fi îmbulzeală, vor fi o mulțime de oameni pe străzi... Va fi sărbătoare, și nimeni nu va lua în seamă doi bărbați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
că era deja departe, galopând prin pădure și, mai apoi, pe drumul ce ducea la stejar și la pârâu. Dar cum putea să-l părăsească pe gladiator - și tocmai la Colonia Agrippinensium, unde îl adusese chiar el? Ridică din nou amuleta în dreptul ochilor și se uită cum oscilează, limpede ca apa izvorului, înainte și înapoi, în lumina micii flăcări. — Foarte bine, zise hangiul. La calendele lui ianuarie va fi zarvă mare. Puteți pleca fără să-și dea seama cineva. Încet-încet, amuleta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
amuleta în dreptul ochilor și se uită cum oscilează, limpede ca apa izvorului, înainte și înapoi, în lumina micii flăcări. — Foarte bine, zise hangiul. La calendele lui ianuarie va fi zarvă mare. Puteți pleca fără să-și dea seama cineva. Încet-încet, amuleta se opri din legănat. „Bine, gândi Valerius. Voi aștepta până la calendele lui ianuarie și-l voi lua pe Titus cu mine.“ Părea că-i vorbește Velundei, așa cum făcea când o ținea în brațe. „Bine. O să duc misiunea asta la bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Bine. O să duc misiunea asta la bun sfârșit. Cât despre cealaltă, a cărei țintă n-o cunosc și care a început să-mi însemne viața de când am ales să-l ajut pe Titus, mă încredințez ție și stelelor mele.“ Duse amuleta la buze. Două zile mai târziu, la calendele lui ianuarie, stegarul Legiunii a patra aduse la Colonia Agrippinensium vestea că o parte a armatei din Germania Superior refuzase să-și înnoiască jurământul față de împărat. Statuile care-l înfățișau pe Galba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să te duci? - Valerius își închise traista cu un gest nervos. Nu cunoști ținuturile astea; ai nevoie de o călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta la piept și, cu un gest hotărât, o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște barbari înaintau târâș, aproape invizibili în vegetația bogată. Lor li alăturară alții, iar apoi alții. — Quazi, sunt quazi. Și sunt foarte mulți. Valerius căută amuleta și o strânse în pumn. Să mergem, repede. Nu vreau să mor înfipt într-un par și jupuit de viu. — Stai - Titus îl apucă strâns de braț. Nu ne văd. Dacă plecăm, se vor lua după noi. — Ba ne vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei de suverană a tainicei lumi a cunoașterii și profeției. Duse mâna la amuleta pe care o purta la gât, o strânse în pumn și o revăzu pe Velunda în fața focului, transfigurată, îi auzi glasul care îi prezicea lui Julius Civilis pericolul reprezentat de romani și, mai ales, de Nero. Oare clarviziunea nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul pe care-l făcea apa. Își desfăcu mantia la gât, căutând amuleta. O strânse în pumn. „Velunda“, gândi el. Chipul ei. Trupul ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le împlinea în cinstea Zeiței Naturii, cea mai veche și mai puternică dintre toate zeitățile, mai puternică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le împlinea în cinstea Zeiței Naturii, cea mai veche și mai puternică dintre toate zeitățile, mai puternică decât însuși Odin și cortegiul său de zei războinici. Răsuci amuleta între degete; abia atunci își dădu seama că Lurr nu mai era lângă el. Cu puțin timp în urmă mergea în fața lui pe cărare. Unde era? Se uită în jur. Fluieră de mai multe ori, chemându-l. Zadarnic. Neliniștea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
grabă rănile, una după alta. Ce importanță mai avea să știe ce se întâmplase, dacă acum cerul însuși îi spunea că Velunda era la un pas de moarte? — Nu mă lăsa! Cum am să trăiesc fără tine? În clipa aceea, amuleta i se desprinse de la gât și căzu pe pământ, în sângele Velundei. Ia-o, șopti ea. Pădurea părea un templu ridicat în jurul frasinului lângă care zăcea Velunda. Linștea era adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un templu ridicat în jurul frasinului lângă care zăcea Velunda. Linștea era adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele pentru ca Valerius s-o audă. — Ia-o și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu te voi părăsi niciodată. Eu sunt aici, în piatra asta, să nu uiți, șopti ea. Trebuia să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât. Valerius se supuse. Velunda ridică o mână și atinse amuleta. — Nu te voi părăsi niciodată. Eu sunt aici, în piatra asta, să nu uiți, șopti ea. Trebuia să mor. Acum începe drumul tău. Acum începe misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus - un surâs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți și de cele trei femei. Întinse mâna spre Ausper, care o înfășură în mantia lui. Scena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Nu-i spusese oare că moartea ei avea să deschidă calea pe care destinul o alesese pentru Valerius? Dar ea, suspină Valerius, ca și cum prietenul lui ar fi știut ultimele cuvinte rostite de Velunda... Nu știi că fără ea... Maktor văzu amuleta de la gâtul lui Valerius și o atinse. — Numai Velunda putea să-ți dea asta. Strânge-o în mână, Valerius, și ridică-te. Valerius nu se mișcă. Afară se auziră glasuri și pași care se apropiau. — Valerius, îl imploră Maktor. Soldații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zidurile cetății, acoperite de iederă. Valerius se întoarse să privească sclipirile luminii în apă. Vârî mâna în fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură peste amuletă. Amuleta Velundei. O strânse în pumn, apoi o privi în lumină: strălucea, transparentă. Frumusețea ei nu pălise, de parcă Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cetății, acoperite de iederă. Valerius se întoarse să privească sclipirile luminii în apă. Vârî mâna în fântână, trasă cercuri din ce în ce mai mici și numără vrăjit vălurelele care dispăreau încet-încet. „Plec“, se gândi. Își trecu mâna peste piept. Degetele dădură peste amuletă. Amuleta Velundei. O strânse în pumn, apoi o privi în lumină: strălucea, transparentă. Frumusețea ei nu pălise, de parcă Velunda n-ar fi murit, de parcă nu l-ar fi părăsit. Era oare cu putință ca ea să nu mai fie în stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și lumea morților? În fiecare noapte așteptase să-i simtă răsuflarea, să o simtă alături, dornică să-l îmbrățișeze. De când fusese ucisă, o așteptase zadarnic, noapte de noapte. Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Cum se putea ca Velunda să nu mai vină la el, dacă amuleta era tot limpede? Nu era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
era oare transparența simbolul unirii lor, o legătură care urma să se rupă doar când piatra avea să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se născuse. Chiar în noaptea dinainte - o noapte cu lună plină - săvârșise ritualul, într-o pădure din apropierea cetății

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spun că Vitellius îl aduce în arenă pe gladiatorul care îi aparține numai dacă acesta e mai puternic decât toți ceilalți și e sigur de victorie. Pe cât pui pariu? îl întrebă, trecând monedele dintr-o mână în alta. Valerius strânse amuleta în pumn. — Voiam să aflu vești despre Școala din Tolosa. Conducătorul ei este tot Manteus? Tot el, ticălosul ăla bătrân. Ultima oară când gladiatorii lui au luptat aici am pariat pe adversarii lor și am pierdut. — Știi cumva dacă printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aici. Își ținea mâinile pe umerii lui Valerius. Am auzit că ai venit să vorbești cu Vitellius. Valerius rosti numele acela cu greu, cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l caute pe Vitellius și să-i înfigă pumnalul în inimă? Oftă, disprețuindu-se, fiindcă știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la prețuri mult mai mari. În mulțime se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
senzația de libertate. Iar avusese visul acela, auzise cuvintele care continuau să-i bântuie somnul. Acum însă, când știa care îi era destinul, semnificația visului și a cuvintelor acelora i se părea mai puțin surprinzătoare și mai puțin obscură. Căută amuleta pe care o purta la gât și o strânse în pumn. De când ajunsese la Ludi, mulți încercaseră să-i smulgă de la gât piatra de culoarea apei, dar nimeni nu reușise. Amuleta părea lipită de trupul lui. Privi piatra; era transparentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]