434 matches
-
lucrare este că, alături de confrații lor de pretutindeni, destui autori dramatici români au găsit că merită să revină la Antichitate ca la un izvor fecund de inspirație. Bătrânețea și moartea unui poet Mulți comentatori ai operei lui Alecsandri au remarcat anacronismul din piesa acestuia Fântâna Blanduziei : scenariul imaginat de autorul român presupune tentativa lui Horațiu de a obține - prin intermediul versurilor sale din Arta poetică - bunăvoința lui August de a revoca sentința de condamnare la exil a lui Ovidiu, inițiativă imposibilă în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
încă de la Sofocle (I, p. 350). Eroii se raportează la tragediografi din epoci diferite care i-ar fi putut alege drept protagoniști, ceea ce sporește confuzia dintre lumea reală și cea a scenei. Amestecul planurilor temporale este confirmat și de prezența anacronismelor în scene ca aceea în care intendentul îi oferă de băut celui copleșit de vestea că actorii îi reprezintă pe scenă moartea și că altcineva primește aplauzele cuvenite lui (I, p. 350). El îi întinde regelui o sticlă pătrată cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
de la liniile mari ale tragediilor grecești dedicate Atrizilor, Iosif Naghiu remodelează datele legendei spre a ilustra relația dintre viață și teatru, dintre istorie și legendă, și deconstruiește tragedia. Practicând nu de puține ori detașarea ironică față de mit prin recursul la anacronism și la limbajul familiar antieroic - procedee dragi autorilor francezi ca Giraudoux sau Cocteau -, dramaturgul român exersează formula teatrului în teatru și verifică pe cont propriu o problematică atractivă pentru dramaturgi din epoca barocă până la cea modernă. El se plasează astfel
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fi de adăugat că tocmai potrivirea nesigură dintre gândurile celor doi dă atracție piesei, care nu devine o pledoarie în favoarea unei teze, ci introduce un echivoc fertil sub aspect literar. La prima sa apariție, insolitul personaj atrage atenția atât asupra anacronismului prezenței lui într-o epocă mult anterioară celei în care s-a născut, cât și asupra statutului său ambiguu între realitate și ficțiunea scenică : deși am sărit prăpastia sumbră a secolelor pentru a apare pe această scenă, n-am să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în funcție de optica și sensibilitatea publicului contemporan. Uneori, ei arată nostalgia sacrului, a echilibrului și a valorilor stabile exprimate în teatrul antic transferându-le în domeniul etic ori estetic. Alteori, prevalează, dimpotrivă, detașarea ironică și răsturnarea sensurilor originare prin recursul la anacronism și la limbajul cotidian care anulează atitudinea eroică. Orice modificări ar impune modelului clasic, autorii în cauză au aceeași disponibilitate de a explora o lume apusă. Prezent în mai multe literaturi, fenomenul revenirii la izvoarele antice apare, sporadic, dar nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a acomoda miturile străvechi la sensibilitatea modernă diferă și pot fi chiar opuse. De pildă, Iosif Naghiu și Vlad Zografi recurg la formula teatrului în teatru, prilej de a reflecta asupra raportului dintre realitate și ficțiune. Ei apelează adesea la anacronismul și la limbajul familiar des întrebuințate de autorii francezi moderni atrași de tematica mitică. În schimb, când reconstituie faptic și chiar textual expunerea lui Titus Livius despre înlăturarea regalității la Roma spre a-și dezvolta meditația despre dictatură și democrație
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
perfectibilitate umană. Credința în creație constituie o permanentă resuscitare spre o viziune a Universului prin știință și a stabilirii locului și destinului omului prin religie. În această complementaritate credința dă sens motivației științei iar știința purifică religia de vrăjitorii și anacronisme contribuind la fundamentarea interpretativă a dogmelor. Încheiere Relativ la predarea disciplinei „Religie“ în școală, colaborarea, schimbul de idei între profesorii de religie și profesorii de științe, în special cel de Fizică, este esențială. Profesorii din domeniul științe trebuie să aibă cunoștințe
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
epică fracturată,dezarticulată, scrisă, dacă se poate, la limita inteligibilității semantice. (...) Un «roman-roman» - cum e Noaptea de Sânziene - li șcelor care refuză orice «formă» care le-ar putea aminti de Universul spiritual în care nu mai credț se pare un anacronism. Ceea ce le convine - deși poate nu le place întotdeauna - sunt romane ca Finnegans Wake, The Sound and the Fury sau Moloy. Asemenea texte dificile, esoterice, au și meritul că flatează perspicacitatea celor care le comentează și le dezleagă misterele”. 3
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
ajunși la destinație, au uitat harta locurilor pe unde au trecut. Înțeleg perfect că evangheliștii nu vizau nici premiul Goncourt, nici doctoratul în geografie. Iar dacă sunt însumi șocat de caracterul abrupt al acestei asociații de idei, faptul se datorează anacronismului: efectiv, nu regăsesc, la relectură, linia melodioasă, suavă, adăugată de posteritate acestui patchwork de parabole în care morala reduce anecdoticul la aproape nimic. Mă aflu adică în situația melomanului nevoit să judece o operă muzicală numai după libret. Luată ad
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a fi atribuit simbolicei confruntări dintre Învățător și șef, ce importanță mai are ce și cum anume s-a spus: nu mai contează decât ceea ce ni s-a transmis. Trebuie ignorat tot ce se datorează artei majore și vitale a anacronismului pentru a denunța Vechiul Testament ca fiind o însăilare de enormități istorice. Legenda, îmi amintește fratele Poffet, biblist emerit și director al Școlii Biblice, a fost la toate popoarele prima formă de scriere a istoriei, și poate că va fi și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dintr-o nouă apariție editorială constituie un tiraj mare. Citește cineva în cort? Și ce nevoie ai de cărți atunci când ai șansa de a avea Cartea? Televizorul i-a fascinat pe arabii tineri. Tineretul israelian rezistă. Un punct forte, acest anacronism înscris în chiar geneza țării. Aici Cartea n-a ucis cărțile. În fond, este singurul stat din lume care nu se poate priva de lectură: Biblia îi ține loc de Constituție. Iar prima lui instituție a fost o universitate, cea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
împresoară din toate părțile... Natura e aproape de ei și n-o observă Viața și îndeletnicirile lor... Ce erau odată lăudatele mănăstiri... Domnii și boerii binecredincioși de odinioară... Poporul dădea Poporul robea Boerii și egumenii asupreau Călugării robeau: Ioniță Pisoschi ș.a. Anacronisme... [SCRISORI CĂTRE "CASA ȘCOALELOR"]* Domnule Administrator, În urma însărcinării ce ați binevoit a-mi da, am îngrijit textul, am orânduit materialul și am îngrijit tipărirea celor trei broșuri care alcătuiesc Răvașele unui doctor în Biblioteca pentru popor a Casei Școalelor. Vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să înfrângă rezistența majorității medicilor, motivați în special de criterii clientelare; nu-i mai puțin adevărat că această rezistență ascundea și un conservatorism "academic" (altfel spus, ignoranță) care condamna orice inițiativă de modernizare a tocitei practici medicale, devenită de un anacronism vinovat; este destul să menționez că pe un raport semnat de doi tineri chirurgi din Târgu Neamț, care semnalau că la Spitalul lor fuseseră vizitați inopinat de "măriile sale Principele Carol și Principele Gustav al Suediei, care tocmai absolvise medicina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Gregori descrie pe larg toată această ambianță febrilă de modernizare, ce o îndreptățește să atragă atenția asupra rejudecării etichetei de romantic târziu a poetului: "Cum să repetăm formula standard "romantic târziu" și să-i reiterăm conotațiile inadaptare la ritmul istoriei, anacronism, decalaj în raport cu "ora" culturii occidentale etc. când opțiunile intelectuale ale lui Eminescu în perioada decisivă a formației sale se îndreaptă tocmai spre ceea ce oferă mai modern și mai actual știința germană?" Domnia sa este atentă la modul în care aceste acumulări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Odiseea și deși nici astăzi nu este dovedit că Homer a existat. Numele lui Dante, pronunțat de mine pentru că începusem să-l traduc, fu iarăși primit așa pe încredere, deși opera lui cu greu se mai poate ceti, fiind un anacronism literar cu totul în nepotrivire cu spiritul timpului de astăzi. Shakespeare și Goethe au fost aclamați fără discuțiune, iar Molière a căzut cu paritate de voturi. Așadar, stâlpii cei mari ai omenirei au rămas și în "Junimea" tot acei consacrați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu fața mohorâtă ca ceaunul, cu dăiraua 194 în mână, cu ursul Carpaților legat de botniță lângă dânsul, aici la porțile Parisului, în vechiul culcuș a lui Ludwig al XIV-lea, în mijlocul civilizației celei mai rafinate! Ce contrast izbitor, ce anacronism, ce nepotrivire de timpuri și moravuri! Cu câți seculi era în urmă acest reprezentant al barbariei față cu tot ce-l încunjura! Și totuși inima mea a fost mai adânc mișcată de vederea acestei figuri evocatoare a unei lumi ramase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un om strângând mâna bătătorită a țăranului, un om strângând mâinile a zeci de conducători de state. Mereu între oameni, mereu printre oameni, mereu prin oameni, mereu pentru oameni.“ (Contemporanul, 3 februarie 1978) ORNEA Zigu „Asupra gravei nocivități a acestor anacronisme a avertizat în mod necesar secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în expunerea din 4 august din fața activului central de partid și de stat.“ (Scînteia, 8 octombrie 1978) OȚETEA Andrei, acad. prof. Un nepot al lui Burebista - Petru Groza
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
de acum prinse într-un mariaj de-atunci. Cu alte cuvinte, nimic interesant. Din cauza incapacității lui Knightley de a se încadra temeinic în epocă, m-am tot temut că filmul lui Saul Dibb o s-o dea rău de tot în anacronism. Cel mai tare m-am temut la secvențele care prezintă începuturile prieteniei dintre Georgiana și Bess. La un moment dat, Bess o informează pe ducesă că actul amorului nu înseamnă doar să faci copii și, cum stau ele tolănite în
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
din câmpul semantic al contem- poraneității și anume temporalitatea, iar cea de-a doua, neașteptată, ține de un efect perspectivă cu o focalizare privilegiată. În primul caz, contemporanul se definește în relație cu timpul la care aderă prin defazaj și anacronism ca modalități intenționate de a ieși în afara lui. Paradoxul pe care-l generează filozoful italian poate fi enunțat și astfel : se poate numi contemporan doar cel care nu apar- ține (exclusive) timpului său. „Celui qui appartient vérita- blement à son
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui par le déphasage et l’anachronisme.” „Prin urmare, contemporaneitatea presupune o relație spe- cială cu propria ta epocă, la care aderi nu fără a păstra distanța, aceasta este relația cu timpul care aderă la el însuși prin defazaj și anacronism.” (trad. mea, A.M.) În al doilea rând, a fi contemporan presupune sesizarea întu- nericului, a obscurității în ceea ce secolul are luminos, înregistrarea unui negativ, a zonei de nebulos unde iau naștere ambiguitățile. În opinia Elishevei Rosen, acest tip particular de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
teatru experimental. Dar nici nu mă interesează să produc un spectacol convențional, cum sunt atâtea. Acestea suferă continuu de lipsa de relație dintre muzică și imagine. În timpul pregătirii operei Faust de Gounod la Met, mi-am dat seama de următorul anacronism: În actul II se cânta o muzică de vals: deși tipică secolului al XIX-lea, În care și-a creat opera compozitorul francez, nu corespunde câtuși de puțin ambianței medievale În care are loc povestea lui Faust. Așa că am luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care și-a creat opera compozitorul francez, nu corespunde câtuși de puțin ambianței medievale În care are loc povestea lui Faust. Așa că am luat decizia ca epoca montării să fie epoca lui Gounod! În orice operă Întâlnim acest tip de anacronism, de unde concluzia: convenția lui „așa se face“ nu rezolvă contradicțiile prezente În orice subiect de operă. Un sfat pentru tinerii regizori: ignorați convenția, ea vă paralizează: căutați ce e adevărat acum, În acest moment, și apoi filtrați, Întoarceți-vă, faceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost În fața unei comisii de vizionare. Volpe s-a răstit la noi ca un caporal la soldați nătângi: „Măi, voi n-ați citit Faust? De ce decorul nu reproduce Evul Mediu?!“. Aveam răspunsul dinainte pregătit: „Mi-am dat seama de următorul anacronism: pentru actul II, Gounod a compus o muzică de vals: e atmosfera tipică secolului al XIX-lea și nu corespunde câtuși de puțin ambianței medievale În care are loc povestea lui Faust la Goethe. Nu găsiți că e mult mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a unui ac într-un car cu fân, dar care totuși se desfășoară la dubla tensiune a nădejdii / deznădejdii, alcătuind scena de cea mai largă respirație și mai patetică a filmului. Căința e o operă barocă, în care inadvertențele și anacronismele voite însoțesc aluzia istorică precisă, precum călăreții medievali însoțesc automobilul lui Varlam Aravidze, o operă încărcată de surprize - care smulg spectatorului prelungi „țipete” de uimire, asemenea celor pe care le emite Guliko Aravidze, văzând cadavrul socrului ei deshumat - și totodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ce se strâng sub lună, în ruină sombră populată de ciovlice și bufnițe. Teatrul lui Depărățeanu e neglijabil. Don Gulică sau Pantofii miraculoși, comedie-vodevil, nu-i decât o puerilă încercare burlescă. Grigore-vodă, dramă istorică în cinci acte, e plină de anacronisme și stângăcii, în proasta tradiție Bolintineanu. La curtea lui vodă sunt "o mie de lampe, de lustruri și de candelabre", vase de China și de Japonia, Ghica are "minister" cu "miniștri", cutare umblă cu "carabina", iar altul rămâne "stupefact". Doar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]