841 matches
-
acționa, de a participa: „Model de agitație zadarnică: Napoleon. Ă Cum i-am putut admira atâta vreme pe cuceritori?” (III, 281). Este momentul în care Cioran descoperă sensul negativității. Astfel, rezumă: „Tânăr fiind, îi iubeam pe Nietzsche, pe Spengler, pe anarhiștii ruși din secolul al XIX-lea, îl admiram pe Lenin, și aș putea lungi lista la nesfârșit. Îi iubeam pe orgolioșii de toate spețele, și sunt legiune” (III, 282). Firește, e vorba de orgolioșii care se instituie ca prezență. Or
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
nihilismului. E orgoliul celui care, asemenea ultimului profet, nu mai este un subiect, ci o entitate aflată deasupra umanității. Este ceea ce vede el însuși în destinul lui Buddha. Tânăr fiind, îi iubea, mărturisește, pe marii orgolioși. Printre ei, Nietzsche, Spengler, anarhiștii ruși, Lenin. Acum, s-a refugiat în Buddha. Numai că, se întreabă Cioran, „Buddha, pe care-l iubesc acum, n-a fost și el un mare orgolios, cel mai mare dintre toți? Să renunți la lume și să predici renunțarea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
12. Într-un alt interviu memorabil, luat de Paul Rabinow, intitulat Polemics, Politics and Problematizations (mai 1984), Foucault spunea următoarele: "De fapt, am fost situat în cele mai multe pătrate ale tablei politice de șah, una după alta și, câteodată, simultan: un anarhist, stângist, ostentativ sau deghizat marxist, nihilist, explicit sau cripto antimarxist, tehnocrat în serviciul gaullismului, un nou liberal ș.a.m.d. Un profesor american s-a plâns că un cripto-marxist ca mine a fost invitat în Statele Unite, și am fost denunțat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a Internaționalei I, în 1876, la puțin timp după prăbușirea Comunei din Paris, nu a împiedicat totuși dezvoltarea mișcării muncitorești 1. Aceasta va fi puternic divizată în două tendințe rivale care se dispută între ele. Pînă la începutul anului 1890, anarhiștii par în măsură să cîștige bătălia cu marxiștii, în special datorită influenței și prestigiului unor personalități ca: italianul Malatesta, olandezul Nieuwenhuis, rușii Bakunin 2 și Kropotkin. Continuînd redactarea Capitalului, K. Marx urmărește cu atenție evoluția primelor grupări și partide socialiste
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
și religioși) rezultă realități naționale distincte în care mișcarea socialistă, adesea ivită din rațiuni intelectuale, este încă minoritară, iar în cadrul său, marxiștii reprezintă doar o simplă tendință. În interiorul Internaționalei I Asociația internațională a muncitorilor (AIM)3 disputa dintre marxiști și anarhiști fusese aprigă; ea va continua și după dispariția acesteia. Mai multe tentative de reconstituire a AIM sau a unei organizații internaționale văd lumina zilei o dată cu închiderea conferințelor de la Berna (1876), Coire (Chur) (1881) și Paris (1883). La Paris, se vor
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
-și coordoneze acțiunile într-un mod eficace. Această nouă etapă, situată după o clarificare ideologică și politică a pozițiilor sale față de anarhism și de sindicalism se caracterizează prin construirea de mijloace proprii de organizare. Chestiunea va fi rapid reglată cu anarhiștii, definitiv excluși, după aprige dispute care au avut loc după încheierea celui de-al IV-lea congres (Londra, 26 iulie 2 august 1896). Incluzînd și intervenția în cadrul instituțiilor parlamentare, socialismul definește lupta politică ca fiind una din modalitățile de acțiune
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
în 1901 a unui Secretariat internațional autonom al organizațiilor sindicale. Decizia este luată o dată cu hotărîrea întrunirilor regulate ale congreselor sindicale. Din această practică se va naște, în 1919, Federația Sindicală Internațională 8. Într-o manieră mai generală, separarea Internaționalei de anarhiști, de care s-au apropiat numeroși sindicaliști, a favorizat incontestabil autonomia sindicalismului în mai multe țări europene. O dată cu congresul de la Londra se încheie, pentru a relua o formulă a socialistului francez Jean Longuet, perioada "constitutivă" a Internaționalei; aceasta face loc
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
putea fi în măsură de a regăsi la sfîrșitul anului 1880 o exprimare politică, chiar dacă mai multe congrese muncitorești, de orientare diferită, reușesc încă din 1876 să se unifice. La acea dată, mișcarea muncitorească este împărțită în multiple tendințe: colectiviști, anarhiști, socialiști, reformatori convinși (barberetiști) se alătură și își dispută rîndurile. O dată cu întoarcerea comunarzilor, amnistiați începînd cu 1880, organizarea politică va putea trece la un stadiu superior, iar orientările strategice se vor putea preciza și, în același timp, diversifica. Primul congres
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
află în legătură cu K. Marx ale cărui idei încearcă să le răspîndească în Franța, dar este adevărat sub o formă schematică și dogmatică. Federația va dispare foarte repede datorită plecării cooperatorilor, a pozitiviștilor și a radicalilor, apoi, în 1884, și a anarhiștilor. În anul următor, partizanii lui Paul Brousse, "posibiliștii", organizați într-o Federație a lucrătorilor sociali, încearcă să obțină "ceea ce este posibil" și chiar mai mult împotriva Statului considerat autoritar și centralizator; ei își concentrează acțiunea pe plan municipal, fără a
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
de afiliați. Activă pînă în 1876, ea predică acțiunea violentă și directă, dar în curînd această orientare va fi pusă în discuție printre membrii săi și, în 1880, în momentul în care dificultățile economice ale Italiei se înmulțesc, Federația "explodează". Anarhiștii și socialiștii se separă unii de alții, iar Partidul Socialist Italian, fondat în august 1892, devine un produs al acestei crize, găsindu-și liderul în persoana lui Filippo Turati și teoreticianul în cea a lui A. Labriola. În noua organizație
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
majoritate, socialiștii europeni sînt convinși de caracterul nemilos al viitoarei revoluții: avînd în vedere "legile naturale ale societății", formulate de marxism, capitalismul se îndreaptă inevitabil către prăbușire și dispariție. Această afirmație sau această speranță? este de altfel împărtășită și de anarhiști, optimiști, și în aceeași măsură convinși că vor asista într-un viitor apropiat la o mișcare revoluționară. Aceste concepții vor fi trecute pe un plan secund începînd cu 1896, cînd, unei faze de stagnare economică, îi succede în Europa o
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
restrînsă, a internaționalismului. Pe de altă parte, Internaționala a II-a nu este singurul curent al mișcării muncitorești, chiar dacă ea este cel mai important, care trebuie avut în vedere printr-o repunere în discuție a valorilor sale: sindicaliștii revoluționari și anarhiștii nu sînt menajați și, în marea lor majoritate, susțin într-un mod cu totul surprinzător declanșarea războiului. Este frapantă influența naționalismului exercitată masiv asupra mișcării muncitorești, fapt care exclude orice explicație ideologică adusă acestui proces. Cauza esențială pare să fie
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
găsesc ecou în Anglia, în special în cadrul Partidului Laburist (Independ Labour Party); în Franța, unde s-a constituit Comitetul pentru Reluarea Relațiilor Internaționale (CRRI)* în care se întîlnesc socialiști și sindicaliști, precum și Comitetul de Apărare Sindicală**, susținut în principal de anarhiști, și, în sfîrșit, în Germania, în rîndurile "Spartakiștilor" care, grupați în jurul lui K. Liebknecht, reafirmă necesitatea solidarității internaționale a muncitorilor; aceștia vor organiza la 1 mai 1916 prima grevă îndreptată împotriva războiului. În același timp, deputații socialiști germani care au
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Aceste chestiuni sînt dezbătute pe larg în timpul unui congres internațional 56, organizat în perioada 31 octombrie-2 noiembrie 1936, la Bruxelles, de Biroul de la Londra la care asistă cvasitotalitatea stîngii socialiste revoluționare din Europa, cu excepția troțkiștilor care îl disprețuiesc și a anarhiștilor care îl ignoră. Într-un raport introductiv, Fenner Brockway, secretar al ILP, pune accentul pe caracterul internațional al luptei de clasă pe care o cunoaște acum Spania, "prima bătălie a războiului de clasă care va deveni european". A lăsa pe
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
mișcarea comunistă internațională, dornică în ultimele luni ale anului 1936, apoi între 1937-1938, să suprime bineînțeles și fizic orice opoziție sau virtualitate opozițională, revoluționară față de stînga sa. Asasinarea lui Andrès Nin, a austriacului Kurt Landau care aderase la POUM, a anarhistului italian C. Berneri, a troțkistului german Rudolf Klement, precum și a multor altora, reprezintă una din compozantele, mult timp ascunsă, a politicii frontiste: aceasta este însoțită de suprimarea oricărei opoziții, existente "la stînga"58. Divergențele de analiză în legătură cu războiul din Spania
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Biroului (SAP-ul german care, în ianuarie 1937, se raliază Frontului Popular, se opune cu violență), cît și schimbării contextului politic european și în primul rînd, eșecului Revoluției spaniole. Zilele din mai 1937, caracterizate prin înăbușirea insurecției muncitorești, instigată de către anarhiștii din Barcelona marchează o cotitură în războiul civil din Spania și mai ales în ceea ce privește proletariatul european. De acum înainte, procesul revoluționar care a început în Franța o dată cu zilele din februarie 1934 se va încheia; proletariatul va resimți tot mai mult
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
și a doua: "Après le socialisme autoritaire, quelles transitions démocratiques? 19 S. July, in "Libération". CRONOLOGIE 1889: Congresul (2) de fondare al Internaționalei a II-a de la Paris 1896: Al IV-lea Congres al Internaționalei de la Londra. Evicțiunea definitivă a anarhiștilor 1898-1899: Începuturile crizei revizioniste în rîndurile socialismului german, francez și rus 1900: Al V-lea Congres de la Paris. Crearea Biroului Socialist Internațional (BSI). Începutul structurării Internaționale 1904: Al VI-lea Congres de la Amsterdam. Condamnarea formală? a revizionismului lui Bernstein și
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
ales de știri și mesaje privind chestiuni capitale, în ciuda unor erori de redactare sau rânduri sărite (aluzie la editarea fracturată de versuri, stenograme și onomatopee din ultimele culegeri). Depresivul ce-și exibă marca ratării, utopicul, abulicul era de fapt un anarhist dornic să schimbe viața lumii precum Rimbaud: străin de toate, a fost poetul cel mai interesat de social, deși "atât de robit percepției unor esențe pur ontice, pur existențiale și pur metafizice". Ignorând premeditat poemele de inspirație simbolistă, "în curs
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
încrederi în mai binele social. J. Michelet a știut să observe aceasta în conduita numeroșilor tineri vaniți la studii în metropola de pe Sena. Atenția analistei se îndreaptă deopotrivă spre V. Hugo, E. Quinet, Proudhon: un vizionar, un liberal și un anarhist, toți trei definind cumva atitudinea franceză față de viitor. Ce era de făcut? Interogația lui Cernîșevski, fie și sub formă românească, era semnificativă pentru fervoarea optimistă a unei întregi categorii de militanți ai progresului, de apostoli ai schimbării, ai noii pedagogii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
care este Dumnezeul meu"40. Propune un ideal de tip anarhic, pentru ca, așa cum spune cu ironie, "am facut o treabă bună: reacționarii m-au persecutat, numindu-mă comunist, iar comuniștii m-au numit reacționar și trădător"41. În cazul său, anarhist înseamnă un "nu" la tot: comunismului, neoliberalismului, creștinismului, "un fel de anarho-creștinism, ca al lui Tolstoi (...), ca și al atâtor idealiști din vremurile noastre, cum este Camus (...)"42. Ernesto Sábato a știut să recunoască, spune Lorenzo Peirano, "modestele mesaje ale
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
colegi care erau fii de muncitori, de imigranți socialiști"7, cu care pierdea nopți întregi, dezbătând probleme sociale. Despre perioada să de aderare la idealurile comuniste și apoi la anarhism, aflăm de la personajele sale, printre care "analfabetul Carlucho, unul din anarhiștii aceia deosebit de buni la suflet, care mergeau pe jos din sat în sat ca să predice cât de frumos era anarhismul"8. Întreaga tinerețe a lui Cioran a fost marcată de deplasările sale dintr-un loc în altul, fie ca să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
forțele distrugerii și se dedică, trup și suflet, altei forme, contrare, benefice, promotoare a condiției umane. Fuge de la congresul socialist de la Bruxelles, unde participă că delegat al tineretului argentinian, si se ascunde câteva luni la Paris, găzduit de bătrânul portar anarhist de la Sorbona. Șederea lui Sábato la Paris îi deschide ușile suprarealismului, mișcare pe care o numește "o explozie de libertate", care îl face să pună sub semnul întrebării însăși menirea științei. Se simte atras de caracterul ei irațional, opus rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
îi plăcea că această mișcare "agită spiritele", când a ajuns el la mișcare, "singurul suprarealism etern era cel rău", așa cum scrie în Scriitorul și fantasmele lui: În 1938, când am locuit cu ei, deja se trăia din amintiri, iar impulsului anarhist din vremurile eroice îi luase locul o ortodoxie școlară"; mai tarziu îi recunoaște prelungirea în existențialism. Sábato spune despre mișcarea suprarealista că Biblia să a fost dezordinea, arma să imaginația, teritoriul său visul și imaginea absurdă, tehnica să automatismul, păcatul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ființei umane, dar și ale bunătății sale, unde autorul este uneori narator, alteori personaj, întotdeauna protagonist al scenelor pe care "creatorii lor smintiți le țes pentru a ilustra absurdul existenței umane"47. În mansarda friguroasa în care îl găzduia portarul anarhist de la Sorbona, unde noaptea se învelea cu colecțiile vechi ale oficiosului comunist francez "L'Humanité", păstrate de gazdă lui cu mormăiala "știu, nu e prea anarhist, însă... faute de mieux...", fugarul ia viața de la zero, creând, împotriva atacurilor furibunde, comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a ilustra absurdul existenței umane"47. În mansarda friguroasa în care îl găzduia portarul anarhist de la Sorbona, unde noaptea se învelea cu colecțiile vechi ale oficiosului comunist francez "L'Humanité", păstrate de gazdă lui cu mormăiala "știu, nu e prea anarhist, însă... faute de mieux...", fugarul ia viața de la zero, creând, împotriva atacurilor furibunde, comuniste și fasciste, împotriva sărăciei și invidiilor, prin românele și eseurile sale, o operă în care locul central îl ocupă Omul cu majuscula, care trăiește toată viața
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]