977 matches
-
al Anticristului. Tiranul eshatologic va fi un Β∀<≅¬Δ(≅ Η (un „viclean”, un „răufăcător”, dar foarte abil), care va da o nouă viață imperiului apus (verbul <∀<γφΦγ4< este foarte semnificativ; Anticrist va „revigora” vechiul sistem). „La Hipolit”, scrie Norelli, „activitatea Anticristului este zugrăvită ca o reluare, sub toate aspectele, a Imperiului Roman, care conținea potențial, la rândul său, activitatea Anticristului: cele două fiare sunt aproximativ cele două fețe ale aceleiași realități”. În consecință, comportamentul Anticristului eshatologic ar putea fi dedus încă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
da o nouă viață imperiului apus (verbul <∀<γφΦγ4< este foarte semnificativ; Anticrist va „revigora” vechiul sistem). „La Hipolit”, scrie Norelli, „activitatea Anticristului este zugrăvită ca o reluare, sub toate aspectele, a Imperiului Roman, care conținea potențial, la rândul său, activitatea Anticristului: cele două fiare sunt aproximativ cele două fețe ale aceleiași realități”. În consecință, comportamentul Anticristului eshatologic ar putea fi dedus încă de pe acum din comportamentul împăraților romani. Și invers: tiranul eshatologic va relua principiile și stilul de guvernare al predecesorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sistem). „La Hipolit”, scrie Norelli, „activitatea Anticristului este zugrăvită ca o reluare, sub toate aspectele, a Imperiului Roman, care conținea potențial, la rândul său, activitatea Anticristului: cele două fiare sunt aproximativ cele două fețe ale aceleiași realități”. În consecință, comportamentul Anticristului eshatologic ar putea fi dedus încă de pe acum din comportamentul împăraților romani. Și invers: tiranul eshatologic va relua principiile și stilul de guvernare al predecesorilor săi. În acest sens, trebuie menționat că suflarea care dă viață statuii și care o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că suflarea care dă viață statuii și care o face să vorbească se identifică cu nomoi (legile) Statului. Deși insistă mult asupra analogiei dintre regimul actual și cel de la sfârșitul veacurilor, Hipolit nu merge până la identificare. Roma nu este regatul Anticristului, după cum nici acesta din urmă nu va fi simpla copie a Romei. Tiranul eshatologic își va clădi pseudoimperiul pe ruinele și după modelul legislativ al imperiului fondat de Augustus, el însă va fi un rege de origine iudaică (din tribul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
martirilor. Hipolit îl menționează pe Antiochos Epiphanes, primul care a impus iudeilor asemenea sacrificii, din două motive: Antiochos constituie, în opinia sa, prefigurarea ultimului persecutor al „sfinților”; moartea sa îngrozitoare (a fost „mâncat de viermi”, 2Mac. 9,9) anunță sfârșitul Anticristului. În acest punct, exegetul atinge tema răzbunării divine, temă capitală în scrierile lui Lactanțiu. Prin aceste referiri livrești este sugerată realitatea cotidiană - comportamentul Romei este similar celui de odinioară al Imperiului Macedonian și anunță viitorul imperiu în care răul va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
limpede pentru toți că [textul se referă] la latinii care stăpânesc și acum, în zilele noastre. Dacă transferăm numele lor în numele unei singure persoane, obținem LATEINOS. Așa încât nu trebuie nici să anunțăm cum că acesta [Imperiul roman] este cu adevărat [Anticristul], nici să ignorăm că el se poate numi și altfel, ci adăpostind taina lui Dumnezeu în inimă curată (1Tim. 3, 9) cu teamă și cu credință să păstrăm cele spuse de fericiții profeți, pentru ca știind dinainte cele ce se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
arăta [în carne și oase], atunci și numele său va fi dezvăluit direct tuturora. Urmând exemplul lui Irineu, Hipolit ezită să propună o soluție exactă. El desemnează Imperiul Roman - prin structura sa politică și prin legislație - drept model virtual al Anticristului, dar, de îndată ce se pune problema avansării unui nume clar, acesta devine prudent: „Despre acest nume, așa cum ne‑a povățuit și învățat fericitul Ioan, nu trebuie să aflăm prea multe amănunte. Ajunge să‑l intuim doar” (50, 1). Împrejurările îl vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ne‑a povățuit și învățat fericitul Ioan, nu trebuie să aflăm prea multe amănunte. Ajunge să‑l intuim doar” (50, 1). Împrejurările îl vor descoperi la vremea potrivită. În afara acestor cifre învăluite în mister, profeții oferă și alte informații cu privire la Anticrist. Daniel spune: 6∀ℜ ≅®漀ϑ≅4 ∗4∀ΦΤ2ΖΦ≅<ϑ∀4 ƒ6 Πγ4Δ∈Η ∀⇔ϑ≅¬, +∗Τ: 6∀ℜ 9Τ∀∃ 6∀ℜ ΔΠ← Λ⊇™< !::Τ < (11, 41). În consecință, afirmă Hipolit (51), „fiii lui Esau” (Gen. 36), Ammon și Moab, „născuți de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑un prim moment, vor încerca să i se împotrivească. Apoi se va năpusti asupra cetăților Tyrului și Sidonului (cf. Is. 23,4.5), precum și asupra regiunilor învecinate, iar în scurt timp va stăpâni lumea întreagă: „Așadar, în vremurile acelea [Anticristul], după ce va fi aclamat de către aceștia și va zdrobi în război trei dintre cele zece coarne și le va smulge - adică Egiptul, Siria și Etiopia -, după ce va lua toate leșurile și prăzile, supunând pe urmă și celelalte șapte coarne, va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și prăzile, supunând pe urmă și celelalte șapte coarne, va începe să se mândrească în inima sa și să se semețească împotriva lui Dumnezeu, socotind că are stăpânire peste întreaga lume locuită de oameni” (52, 1). Devenit stăpân al lumii, Anticristul va desfășura două activități principale. Pe de o parte, el va aduna toți iudeii din diaspora în vechea lor patrie și va întreprinde reconstrucția templului (55‑54); pe de altă parte, el va persecuta sfinții la instigația iudeilor (56‑62
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pe de o parte, el va aduna toți iudeii din diaspora în vechea lor patrie și va întreprinde reconstrucția templului (55‑54); pe de altă parte, el va persecuta sfinții la instigația iudeilor (56‑62). Pentru descrierea primei acțiuni a Anticristului, Hipolit recurge la un testimonium de origine necunoscută (54, 1), precum și la un fragment din Ieremia: „Prepelița a țipat și și‑a adunat la ea pui pe care nu i‑a născut. Fiindcă își strânge bogăție fără dreptate, la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la cuib și țipă cu propriu‑i glas, recunoscându‑l îndată puii îl părăsesc pe părintele vitreg și se grăbesc să ajungă la cel adevărat. Profetul s‑a folosit de o astfel de analogie pentru a vorbi, de fapt, despre Anticrist, care cheamă la el întreaga omenire, socotindu‑i ai săi pe niște străini și făgăduind tuturora o eliberare deșartă, el, care nu e în stare să se mântuiască pe sine. În al doilea rând, tiranul eshatologic, instigat de evrei, va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mântuiască pe sine. În al doilea rând, tiranul eshatologic, instigat de evrei, va persecuta sfinții. Hipolit (57, 1) adoptă interpretarea parabolei „judecătorului nedrept și văduvei stăruitoare” de la Lc. 18,2‑5, propusă pentru prima dată de Irineu. Judecătorul este simbolul Anticristului, în timp ce văduva închipuie cetatea Ierusalimului, părăsită de „mirele cel desăvârșit și ceresc”. Cetatea Ierusalimului va cere dreptate și răzbunare de la un judecător pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „mirele cel desăvârșit și ceresc”. Cetatea Ierusalimului va cere dreptate și răzbunare de la un judecător pământesc, plângându‑se că „a fost nedreptățită de Cristos” (57, 1). Hipolit accentuează opoziția, esențială la Chiril al Ierusalimului, între Isus, împărat ceresc, și Anticrist, împărat pământesc. Acesta din urmă va îndeplini toate dorințele evreilor. Capitolul 58 constituie o virulentă diatribă împotriva „trădătorilor lui Dumnezeu”, împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva „persecutorilor sfinților”, având ca model cunoscutul discurs al martirului Ștefan din Faptele Apostolilor (cap. 7). Iudeii sunt actorii unei escalade a nelegiuirii - ei au trădat succesiv Legea, Profeții, Evangheliile și Apostolii (58, 2) - care va culmina cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de furtuni” pe „marea lumii” (59, 1), metaforă sortită unei cariere îndelungate. La îndemnul iudeilor, Anticrist declanșează o persecuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu recunoașterea lui Anticrist. În același timp, Hipolit citează Is. 18,1‑2, dând pasajului o interpretare eclezială. Este vorba de metafora Bisericii‑navă „zguduită de furtuni” pe „marea lumii” (59, 1), metaforă sortită unei cariere îndelungate. La îndemnul iudeilor, Anticrist declanșează o persecuție nemiloasă împotriva „sfinților”. Textul de bază este episodul referitor la „femeia și balaurul” din Apocalipsă (12,1‑6;13‑17), care primește o interpretare fără precedent (61, 1‑3): Femeie înveșmântată în soare indică limpede Biserica, îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un amplu citat din 2Tes. (2,1‑12), fără raport direct cu citatele anterioare, dar care conține faimoasa teorie asupra întârzierii parusiei. Procedând astfel, Hipolit sugerează că, în ciuda tuturor persecuțiilor declanșate împotriva credincioșilor în momentul de față, instaurarea domniei lui Anticrist nu este un eveniment iminent. Capitolele 64‑66 abordează problema ƒ6ΒβΔΤΦ4Η‑ului și a Judecății de Apoi. Nu există perioada de o mie de ani între acestea două, așa cum există la Irineu. Lumea se va sfârși fulgerător, în momentul epifaniei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos (64, 1). Rezumat și concluzie parțială Înainte de a începe analiza Comentariului la Cartea lui Daniel, să reluăm în rezumat ceea ce am expus de‑a lungul acestui capitol. De Christo... este prima monografie consacrată de un autor creștin temei Anticristului. Hipolit se adresează unui frate, pe nume Teofil, dornic să aprofundeze problemele eshatologice. El lucrează pe baza unui dosar de texte profetice - sau alcătuiește el însuși acest dosar - cele mai interesante dintre ele provenind de la Daniel, Isaia și din Apocalipsă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Apocalipsă. Exegetul își propune organizarea sistematică a acestor testimonia și lămurirea pasajelor dificile, asistat fiind de Duhul Sfânt. Tratatul dezvoltă douăsprezece teme, enumerate în capitolul 5, organizate în jurul unei teme principale - tiranul eshatologic de origine iudaică, persecutor al creștinilor. Anticristul este caracterizat prin opoziție cu Cristos (există nouă opoziții, prezentate în capitolul 6). Potrivit profețiilor lui Moise și Ieremia, el se va naște din tribul lui Dan, în perioada ulterioară divizării Imperiului Roman în zece mici democrații și va fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vor fi supuse prin forță: Egiptul, Libia și Etiopia. Devenit stăpân al lumii, el va aduna în jurul lui toți iudeii din diaspora, restaurând patria de odinioară și rezidind templul. La îndemnul acestora, el va persecuta sfinții până la venirea lui Cristos. Anticristul zugrăvit de Hipolit este în esență un tiran sângeros. În centrul dosarului hipolitan se află câteva texte care accentuează această idee: capitolele 2 și 7 din Daniel, și capitolul 12, 1‑6 din Apocalipsă. Anticristologia ia forma teologiei politice. Atât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
accentuează această idee: capitolele 2 și 7 din Daniel, și capitolul 12, 1‑6 din Apocalipsă. Anticristologia ia forma teologiei politice. Atât prin structura sa administrativă, cât și prin atitudinea sa față de creștini Imperiul Roman anunță viitoarea domnie a lui Anticrist. Acesta își va construi regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuțiile actuale reflectă in paruo groaznicele persecuții care vor avea loc la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Anticrist. Acesta își va construi regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuțiile actuale reflectă in paruo groaznicele persecuții care vor avea loc la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va fi pedepsită de alte puteri și va dispărea de pe fața pământului înaintea venirii tiranului eshatologic. Un alt aspect asupra căruia Hipolit insistă este caracterul pământesc al acestei domnii, opus radical caracterului ceresc al împărăției lui Cristos, afirmat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sfârșitului lumii. Comentariul este alcătuit din patru părți, fiecare parte încheindu‑se cu o exortație. Ne propunem, în paginile următoare, clasificarea și analiza unei întregi constelații de teme recurente, care se organizează în jurul așteptării eshatologice. Hipolit tratează pe larg despre Anticrist în cea de‑a patra omilie (IV, 48‑58). În rest, de fiecare dată când subiectul revine în discuție, cititorilor le este recomandat tratatul precedent. Concepția anticristologică expusă în Com. Dan. nu diferă esențial de cea din De Christo..., ci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai puțin ambiguă și, în același timp, mai radicală. Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a situa compunerea seriei de omilii exegetice la Daniel între anii 203 și 205, în timpul persecuției declanșate de Septimius Severus (202‑203). În monografie, figura Anticristului era analizată dintr‑o perspectivă teologică mai mult sau mai puțin abstractă. Aici perspectiva se schimbă radical, starea de tensiune resimțindu‑se în repetate rânduri. Comunitatea trăiește deja „pe propria piele” suferința eshatologică și, de aici, o întreagă serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului. În raport cu ceea ce afirmase deja în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință de vremea în care trăiește, contracarând astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]