1,203 matches
-
acestei anulări. Cât de complexă îmi pare însă o existență care, stabilind această echivalență, nu încetează totuși să se frământe, până la limită, în anumite conținuturi. Existența de înțelept este sterilă și goală, fiindcă este complet lipsită de elemente contradictorii, de antinomii și deznădejdi, fiindcă nu cunoaște tragismul marilor pasiuni. Sânt infinit mai fecunde acele existențe care, trăgând toate consecințele, nu încetează de a se contrazice, nu încetează de a fi devorate de contradicții organice și insurmontabile. Resemnarea înțeleptului răsare dintr-un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
negative ale existenței nu fac decât să intensifice farmecul armoniilor și strălucirea splendorilor. Frumusețea nu va salva lumea, dar va apropia mai repede de fericire pe acei care umblă pe această cale. Se poate ca frumosul, în această lume de antinomii și de paradoxuri, să fie în afară de aceste anomalii? Întreg farmecul și întreaga structură particulară a frumosului derivă din faptul de a fi numai obiectiv un paradox, iar subiectiv, pentru cel ce trăiește frumosul, de a fi dincolo de orice paradox. Fenomenul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
știind sau neștiind - culturile mari. Prin conținuturi, mesianismele se deosebesc, se opun, se războiesc; numai substratul este identic. Motivele generatoare sânt aceleași,numai motivările altele. Să ne gândim la câteva idei de misiune și la sensul lor mai adânc, la antinomia ideologică și istorică a mesianismului, dar la identitatea substanțială a rădăcinilor lor. Două popoare mesianice nu pot trăi în pace. Neservind același sens în lume, dar luptând cu o intensitate și cu un dramatism egal pentru ideea (în fond pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dar n-am respecta nuanțele, de am numi-o cultură mare. O națiune care a dat lumii numai o conștiință juridică, metode de colonizare și istoriografie n-a depășit categoriile elementare ale spiritului. Mesianismul francez și cel germanic își justifică antinomia durabilă nu numai în ireductibilitatea ca atare a orientării mesianice, ci și într-o sumă de elemente psihologice și spirituale, care diferențiază specific fizionomiile națiunilor. În cultura franceză, care este o cultură de stil și în care grația temperează elanurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și într-o sumă de elemente psihologice și spirituale, care diferențiază specific fizionomiile națiunilor. În cultura franceză, care este o cultură de stil și în care grația temperează elanurile vitalității, n-a existat niciodată, ca o problemă torturantă și dramatică, antinomia dintre viață și spirit. (În Franța, bergsonismul este o erezie.) Francezul trăiește mai unitar, nici prea departe de viață și nici prea aproape de ea. Din acest motiv, nu veți găsi niciodată la francezi neliniștea și teama de a te fi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și elementară, iar spiritul construiește, alături de viață sau deasupra ei, sisteme și perspective ce variază de la o mărime halucinantă la fantezii inutile și sterile. Barbaria rezultă din incapacitatea de a găsi o formă care să închege pe un plan derivat antinomii originare. Toată amploarea culturii germane derivă din această incapacitate, din această disproporție care închide în sine un tragic impresionant. Arhibanala distincție între dinamismul germanic și statismul francez nu trebuie interpretată ca o degenerare franceză și o exuberanță germanică, ci ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai puțin imperialist. Discreția mesianismului francez, masca permanentă sub care se ascunde,ne face să înțelegem de ce el a fost privit totdeauna cu mai multă simpatie decât sinceritatea brutală a celui teutonic. Determinarea omului german ca o existență frământată în antinomii, în contradicții și tensiuni, incapabilă de a se menține numai la nivelul normal și la stilizarea formală a culturii, explică de ce îl poți numi oricum, numai "cult" în sensul obișnuit, nu. Germania are o existență aparte în Europa. Astfel, pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
absolut sfârșesc istoria nu în dramă, așa cum se desfășoară sfârșitul în viziunile apocaliptice. De altfel, dialectica, absolutizând procesul și istorizînd cosmosul, refuză - teoretic vorbind - escatologia. Între stil și escatologie, sistemul lui Hegel păstrează un echilibru și se dovedește consecvent proporționalizării antinomiilor - intenția mărturisită a oricărei dialectici. Mult mai mult decât germanilor, rușilor le-a lipsit stilul în cultură. El este o expresie a tendinței vieții de a-și crea temporar o formă, de a se realiza într-o structură determinată și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
religie ține de esența și destinul unui neam. Dacă prin ea nu reușește să-și ridice nivelul istoric, înseamnă că el este steril spiritual. La multe popoare, fenomenul religios este anchiloză, retrogradare, încît teoreticienii de stânga au stabilit o adevărată antinomie între religie și revoluție. Care este temeiul reacționar al religiei? Cât este principiu și cât istorie în rezistența religiei la spiritul revoluționar? Teoreticienii revoluționari nu sânt împotriva religiei dintr-un refuz teoretic al valorilor religioase, ci din cauza opoziției acestor valori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
surse. Tragedia mai adâncă a culturii nu se află numai în simbolismul ei, care constituind valorile într-o lume derivată le îndepărtează de o zonă ontologică, ci în pornirile centrifugale ale spiritului care, începînd cu autonomia de viață, sfârșește la antinomia cu ea. Cine ar încerca să se descurce în multiplicitatea culturilor, în ireductibila lor complexitate tipologică, n-ar violenta prea mult individualitățile lor, dacă le-ar clasifica din punctul de vedere al soluției față de problema spirit - viață. (A soluției intrinseci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
proprietății. Un socialism de stat este o formulă mediocră, iar comunismul este prea mecanicist și mult prea iluzoriu. Colectivismul național, care ar da o valoare soluțiilor abstracte prin corectivul concretului național, își găsește mai repede o cale printre ireductibile și antinomii. Proprietatea pare a fi o fatalitate în fața căreia mă plec cu scârbă. Spiritul uman, ajutat de bestialitate, triumfă în revoluții numai pentru a atenua conflictele cauzate și exasperate de prezența în lume a proprietății. Aici rezidă sensul mai adânc al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a-și făuri imagini, iar conducătorilor de a seduce masele. Trecerea de la seria totemică la cea mozaică ar reprezenta un progres analogic celui al trecerii de la o tehnică impregnată cu magie la o tehnică științifică, de la o societate totală, ignorînd antinomia dintre viața personală și viața publică, la o societate divizată, care le recunoaște și le întărește prin norme etice. "Întorcîndu-ne la etică, scria Freud, putem spune în concluzie că o parte din preceptele sale se justifică în mod rațional prin
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sistem de drept conflictual la altul (așa încât armonia juridică internațională tot nu este astfel plenar asigurată, lăsând pe de o parte faptul că o soluție națională lex contractus, prin "localizarea" contractului ignoră ex hypothesis exigențele proprii situației "internaționale", aceasta fiind antinomia organică a metodei dreptului conflictual/internațional privat, care mobilizează la demersul dreptului substanțial uniform pentru raporturile cu elemente de extraneitate). Formulele de calificare propuse cunosc o mare diversitate; s-a avansat astfel un criteriu economic, după care trebuie calificat drept
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Tratatul de aderare este concepută ca soluții alternative în momentul inițial din care una este avută în vedere a fi principală, iar cealaltă subsidiară și interimară, și până la urmă, ca soluții cumulative, având drept convergență realizarea aderării; ca segmente în antinomie care fac parte dintr-un întreg și care asigură rezultatul avut în vedere aderarea. Drept urmare, Tratatul de aderare a intrat în vigoare în baza Actului, dar această soluție este concepută ca una interimară, întrucât după ce se va fi produs intrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
al lui Cantor l-a făcut pe L. Blaga să apropie expresia dogmei biblice a creației de figura mentală a simbolului aleph conceput „ca mărime transfinită care rămâne identică cu sine, orice mărime finită s-ar scădea din ea”1. Antinomia transfiniților este legată de teoria mulțimilor, elaborată între anii 1874-1897, care „necesitând axiome noi, cum sunt axioma infinitului și axioma alegerii, a condus la apariția unor antinomii imposibil de evitat”2, sesizate ulterior de Russell, evidențiind, totodată, câteva lucruri neașteptate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rămâne identică cu sine, orice mărime finită s-ar scădea din ea”1. Antinomia transfiniților este legată de teoria mulțimilor, elaborată între anii 1874-1897, care „necesitând axiome noi, cum sunt axioma infinitului și axioma alegerii, a condus la apariția unor antinomii imposibil de evitat”2, sesizate ulterior de Russell, evidențiind, totodată, câteva lucruri neașteptate. Unul dintre ele, poate printre cele mai importante (și cu atât mai puțin relevante) este transparența netă și ineluctabilă a figurii cercului hermeneutic, devenit o fatalitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
evidențiind, totodată, câteva lucruri neașteptate. Unul dintre ele, poate printre cele mai importante (și cu atât mai puțin relevante) este transparența netă și ineluctabilă a figurii cercului hermeneutic, devenit o fatalitate în exercițiile deductive ale matematicii axiomatice. Numeroasele paradoxuri și antinomii logico-matematice descoperite în prima jumătate a secolului XX au pus în evidență ireductibilitatea sistemelor formale matematice la o structură logică unică (așa cum spera logicismul fundaționist), dar și imposibilitatea fundării lor într-un metasistem axiomatizat consistent și decidabil (deziderat al formalismului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
extravaganță - că „în secolul XX, Duhul Sfânt s-a sălășluit în științe”. Pentru un istoric al științei, lucrurile sunt departe de a arăta că stau așa. Recuperarea de către teologie a modelelor ontologice ale științelor contemporane, care pun în centrul lor antinomia și paradoxul, este totuși posibilă. Teoria relativității restrânse (1905), care a înlocuit cinematica galileană, a impus o regândire a principiilor de formalizare matematică ale experienței. Transformările lui Lorentz-Poincaré, folosite de A. Einstein (1879-1955) în articularea conceptuală a teoriei relativității restrânse
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cu tradiția vie și parțial nevăzută a Bisericii, țesută dincolo de cuvinte, „în Duh și Adevăr” (In. 4,23). Ni se sugerează, pascalian, că marea șansă a omului constă în conștiința radicalei sale finitudini. Soluția este „saltul în paradox” și asumarea antinomiilor ca destin teologic al raționalității. Este locul unde gândirea lui G. Marcel - filozoful pentru care reflecția asupra sfințeniei constituie „veritabila introducere în ontologie”2 - pregătește, în economia cărții lui A. Louth, tema esențială a tainei revelației sau a misterului cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
diverse inițiative spontane individuale pot contribui la realizarea coerenței organismului social. Aceasta l-a obligat pe un raționalist ca Adam Smith să vorbească, cu privire la mecanismele constitutive ale pieței, despre o „invizibilă mână” protectoare. O metaforă a Providenței menită să rezolve antinomia relațiilor sociale moderne, în care gânditorii scoțieni, mai ales, sesizează ireductibilitatea complexității ființei umane la statutul de simplă voință autonomă. La fel, societatea umană nu putea fi redusă la republica machiavelică unde fortuna este un ingredient important în chimia convulsiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu poate citi intenția acestei acțiuni decât în termenii situației sale obiectiv «tensionate» în cadrul unui proces general care-l asumă și modifică. Relația societate/individ nu este cea dintre formă și conținut, nici dintre întreg și parte cu statut atomic. Antinomia poate fi mediată doar prin narațiune (narration); o reflecție «transcendentală» adecvată asupra condițiilor de posibilitate pentru acțiunea socială descoperă caracterul inevitabil al istoriografiei, dar nu găsește nici un loc pentru știința socială.”2 În afara acestui cadru epistemologic, John Milbank mai reproșează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al cărții. Deși este conștient de incapacitatea fondării dialectice a credinței, MacIntyre reține din gândirea unor teologi ca Augustin din Hippo sau Toma de Aquino doar acele elemente care intersectează problematica filozofiei grecești. La această obiecție metodologică se adaugă critica antinomiilor rațiunii practice la Platon și Aristotel. Milbank identifică în etica celor doi filozofi atenieni un proiect fundaționist incapabil să integreze diferența culturală, ceea ce „pare să fie în mod special cazul lui Platon, în Sofistul”1. Chiar și atunci când țintesc dreptatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unui proces (economic, fizic, chimic, termic etc.), energia legată are o structură dezordonată, regăsită, de exemplu, în gazele de combustie (dioxid de carbon, dioxid de sulf, negru de fum etc.), steril, deșeuri diverse de fabricație, metale cu structură amorfă etc. Antinomia ordine-dezordine nu este pusă în relație numai cu procesul economic de transformare a energiei, ci și cu geomorfologia locală (care poate suferi modificări profunde), sau cu așezările umane (infrastructură, populație, structură socioprofesională, boli asociate procesului economic/tehnologic etc.). În timpul procesului
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
din viața politică a anilor 1938-1941. "Din moment ce un roman observă prin definiție invariabilul în variabil, presupusul document e întotdeauna falsificat". Intenția fundamentală a fost de a prezenta eroi complecși, fiecare având o concepție despre univers. Ioanide "are mereu în față antinomia construcție umană - eroziune", Pomponescu "oscilează între valoarea de castă și aceea a creației personale", Panait Suflețel "crede în clasicități" fiind dominat de frică asemeni lui Don Abbondio, Conțescu "cunoaște lumea sub unghiul geologicului", Gonzalv Ionescu are noțiunea adevărului sub forma
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prin concepte și definiții logice. Marcel are o extremă neîncredere în privința tehnicii și a științei, el le reproșează că dezumanizează omul desacralizănd lumea. Filosoful francez va refuza, în numele experienței subiective, „să considere relația imanență - transcendență ca expresie a unei veritabile antinomii”. Absolutul nu va mai fi căutat, ca în teologia creștină, în afara „relativului”, ci în intimitatea experienței interioare, deoarece explorarea „lumii interioare”, consideră Marcel în Journal métaphysique, „ne oferă căi de acces în intimitatea universului din afară”. G. Marcel, în efortul
Fiinţă şi transcendenţă la Gabriel Marcel. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Alin Negomireanu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2276]