1,523 matches
-
umane. Concluzia se impune de la sine: În absența, probabil definitivă, a acestui instrument, nu este posibilă nici o clasificare rasială eficientă a rasei umane (Hiernaux, 1981 și 1991). La aceeași concluzie ajunge și Jean Gayon. După ce amintește că generații Întregi de antropologi au Încercat, În secolele al XIX-lea și XX, să definească rasele umane bazându-se pe criterii morfologice, apoi serologice, el notează că „problema oricărei tentative de acest fel În cazul omului este că, de Îndată ce sunt introduse mai multe criterii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pluralismului cultural radical, apărat de Lévi-Strauss, norma necondiționată este aceea de a acționa În vederea conservării diversității culturale, chiar cu prețul unei anumite intoleranțe de grup. Poziție pe care aș numi-o diferențialistă. Rezultă că intoleranța implicată de etnocentrism posedă, conform antropologului, o valoare pozitivă, prin rolul ei de mecanism de conservare și totodată de diferențiere: „Trebuie să recunoaștem”, scrie Lévi-Strauss, „că această diversitate șa «societăților umane»ț rezultă În mare parte din dorința fiecărei culturi de a se opune celor care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
la denunțarea rămășițelor sau a reaparițiilor sale. Simple urme ale trecutului. Teză cât se poate de optimistă, care constă mai Întâi În a justifica, scuzându-le de orice deviere rasializantă, manifestările de intoleranță generate de etnocentrism și xenofobie, pe care antropologul le consideră „inevitabile”. Lévi-Strauss (Lévi-Strauss, 1983, p. 16) nu-și ascunde tentativa de reabilitare ă desigur, nuanțată ă a tendințelor și pasiunilor „exclusiviste”, și nici un relativ fatalism: „Deoarece aceste Înclinații și atitudini sunt, Într-un fel, consubstanțiale speciei noastre, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fizică). Această ipoteză presupune că rasismul nu și-a Început cariera așa cum afirmă partizanii teoriei modernitare restrânse, o dată cu apariția primelor clasificări ierarhizante ale „raselor” concepute ca varietăți ale speciei umane, chiar dacă naturaliștii secolului al XVIII-lea (Buffon, Linné), apoi primii antropologi care au recurs la craniologie (Blumenbach, Camper), ca și pionierii antropometriei (White) au contribuit la stabilirea unui număr de prejudecăți și stereotipuri privind rasele „superioare” și „inferioare”. I se Întâmplă chiar și prudentului Buffon să noteze că „intervalul care separă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Începând cu 1960. Astăzi, rețele de cercetători, site-uri Web, reviste științifice și colocvii sunt consacrate, atât la nivel național, cât și pe scena internațională, acestei teoretizări care a dobândit o extindere pluridisciplinară (Seca, 2001). Dacă istoricii, sociologii, psihologii, geografii, antropologii, economiștii și alți specialiști folosesc În lucrările lor, În mod explicit, prin sinonimie sau metonimie (mentalitate, cultură, sistem de opinii, de semne sau discursiv, mod de viață, etnometodologie, univers semiotic etc.), referințe din domeniul RS, motivul este că acestea nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de suma trăsăturilor culturale convergente care permit definirea unei identități de grup, În ciuda interferențelor generate de faptul că aparținem Întotdeauna mai multor medii sau ansambluri simultan (de exemplu, etnic: peul, iar religios: tidjane, În cadrul culturii din Guineea actuală), pe care antropologul le consideră În general subculturi. Tineretul muncitor catolic de după război a dezvoltat un tip de subcultură care ținea simultan de cultura tinerilor, de cultura proletară, de cultura catolică, de cultura populară și de cultura franceză. O anumită jati are valori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
totodată natura aparte a constantelor acceptate, ca și a variabilelor percepute în raport cu acestea. Astfel, pentru a nu se risipi la nesfârșit în precizări preliminare ale substantivelor pe care le folosesc („gratoar”, „oraș”, „clasă socială”, „burghezie”, „societate” etc.), istoricii, arheologii sau antropologii sunt nevoiți să accepte un anume număr de locuri comune, de stereotipuri - „concepte neistorizate”, ca să alegem o expresie a lui Paul Veyne. Aceste convenții, care ocolesc deliberările și refuză analiza - și care nu trebuie confundate cu idealtipurile weberiene, deliberat construite
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
deliberat construite ca modele „la limită” -, exprimă cel mai bine bagajul conceptual, preferințele teoretice și limitele proprii unui demers științific umanist, așa cum rafinarea lor, printr-o mai bună contextualizare, devine, în fapt, sinonimă progresului cunoașterii<footnote Cum nota un faimos antropolog, „[...] our ordinary state of mind is always a profoundly mystified consciousness . . . To emerge from myth and legend to mature consciousness we need to compare the full range of past and present cultures.” (Harris 1974: 5). footnote>. Cea mai importantă trăsătură
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
mai palpabilă, a vânătorilor și culegătorilor contemporani, din a cărei făină plămădește propria versiune eternalistă, „vânătorul și culegătorul”. Și cum schimbul mutual de idei între cele două discipline beneficiază deja de o tradiție seculară, nu poate surprinde acordul general al antropologilor și arheologilor cu privire la importanța decisivă a ecologiei în structurarea și dinamica economică și socială a comunităților de vânători și culegători. Arheologia preistorică are și rațiuni mai practice pentru a prefera o asemenea viziune, decis materialistă: la urma urmelor, reconstituirile de
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
copiilor mari în diverse activități de la care erau excluși înainte vreme, cum ar fi inclusiv grija și educația fraților mai mici, crește și se afirmă de timpuriu (Hames & Draper 2003; Kelly 1992: 59). Fascinați de eficiența și exoticitatea mecanismelor egalitare, antropologii au pierdut din vedere câteva aspecte legate de integrarea socială a vânătorilor-culegătorilor, de maximă relevanță pentru analiza diacronică a tradițiilor culturale paleolitice. Gradul de integrare constituie, în fapt, o variabilă a complexității și stratificării acestor comunități: minim, în cazul vânătorilor
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
Kent 1999). Chiar și în societățile vânătorești complexe, amplasate de obicei în zonele temperate sau reci, vânătoarea este departe de modelul „recreațional sportiv”, mânat de vânătoarea de trofee și de prestigiu (Jarvenpa & Brumbach 2006: 317), care a populat tenace imaginația antropologilor (și a arheologilor): pentru aceste comunități, în care vânarea speciilor sălbatice reprezintă resursa vitală, vânătoarea nu se rezumă la doborârea unui animal; ea solicită un îndelung efort de pregătire, ca și unul de procesare a prăzii, femeile jucând astfel un
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
cel puțin în comparație cu unele societăți agrare sau horticole (Flanagan 1989, Peterson 1993), cu excepția unor excluderi generale din sfera activităților masculine (Graves-Brown 1996: 315). Măsura în care acestea sunt atribuibile pur și simplu discursului „oficial” - să nu uităm, ghidat euristic de antropologi, majoritatea bărbați și, prin forța lucrurilor, nevoiți să chestioneze preferențial bărbați -, sau realității efective, rămâne recunoscută. Nu sunt, însă, rare situațiile în care femeile dețin, în societățile vânătorești complexe, funcții politice importante (Trocolli 1999). În plus, distincțiile dintre sexe nu
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
contexte climatice, demografice și tehnologice fără nici un echivalent contemporan. Alături de particularitățile acumulării și conservării documentației arheologice, aceste variabile explică dificultatea operaționalizării univoce a bogatei cazuistici etnografice, ca și prudența manifestată de preistoricieni în translatarea, către paleolitic, a modelelor propuse de antropologi. Valorificarea datelor etnografice în cercetarea socială a paleoliticului reprezintă, oricum, o provocare uriașă, din nenumărate motive. Așa cum s-a remarcat de multă vreme (Wobst 1978), recuperarea datelor etnografice are tendința de a fi extrem de limitată în timp și spațiu, iar
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
a energiilor analitice asupra activităților segmentului masculin al comunităților paleolitice și corolarul său, ideea unui statut, dacă nu subordonat, cel puțin secundar sau neglijabil al femeilor și copiilor. Această predispoziție datorează mai mult, în opinia noastră, mentalității agro pastorale<footnote Antropologii au remarcat de multă vreme o restructurare a statutului socio economic al celor două sexe, după (dar nu cu necesitate imediat după) adoptarea modului de viață agropastoral (cf. Knight 2008). Turma, pământul, proprietatea, inclusiv asupra muncii (curente sau investite în
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
e interzis, în București etc.). Muncitorul român face treaba prost ca să te oblige să-l plătești din buzunar s-o facă bine. Când am avut Etica muncii... întreagă, am avut să-i fac Monicăi Heintz un singur reproș: etnolog și antropolog, nu se ocupă nicăieri de ideea că personajul nostru național, Păcală și-a lăsat gena în felul nostru de a munci. Și mai ales, nu dă glas deloc în cartea ei, regretului meu, că muncitorul român nu a primit în loc de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
care să aibă o mai proastă imagine despre sine, mai exact spus o mai slabă stimă de sine și o mai mare voluptate a autoblamului. (Într-o culegere de eseuri care va apărea în curând la Curtea Veche, în coordonarea antropologului Monica Heintz, intitulat Stat slab, cetățenie încertă, mai mulți sociologi, politologi, antropologi studiază "stima de sine" a cetățeanului în relație cu prestigiul și recunoașterea în lume a statului căruia acest cetățean îi aparține). Toată această lungă, totuși, cum nu se
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
o mai slabă stimă de sine și o mai mare voluptate a autoblamului. (Într-o culegere de eseuri care va apărea în curând la Curtea Veche, în coordonarea antropologului Monica Heintz, intitulat Stat slab, cetățenie încertă, mai mulți sociologi, politologi, antropologi studiază "stima de sine" a cetățeanului în relație cu prestigiul și recunoașterea în lume a statului căruia acest cetățean îi aparține). Toată această lungă, totuși, cum nu se poate mai sumară și grăbită introducere mi-a fost necesară ca să explic
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
și al pieței libere în menținerea acelor comunități. El propunea o "antropologie structurală", sprijinită pe noțiuni de teoria informației, atent și la cercetători americani precum Ruth Benedict (1887- 1948), Margaret Mead (1901-1978), apărătoare ale dimensiunii umaniste a antropologiei, precum și la antropologi care susțineau rolul fundamental al culturii și al sacrului în viața socială. (Idem., p. 433) Enunțul că "științele politice seamănă mai degrabă cu un bazar aleatoriu" (Idem., p. 437), completat cu influențele darwinismului, teoriei einsteiniene a relativității, ale psihanalizei și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Z. Ornea Unii antropologi de astăzi neagă posibilitatea identificării unui grup specific de însușiri comune la întregi popoare, stăruind în ideea că nu se pot decupa și studia decît însușirile individuale, cele colective fiind apreciate ca o imposibilitate evidentă. Dacă aceste ipoteze se verifică
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
este specifică regimurilor cu trăsături naționaliste. Apoi, autorul nostru trece la examinarea tipologiilor anunțate. De pildă, demonstrează că acel clișeu tipic după care portretul de evreu se reduce la imaginea de silen (buze groase, nas coroiat) nu e confirmat de antropologi. Se citează, în sprijin, pe Ernest Renan care, în 1833, afirma că "nu există un tip evreiesc unic, ci mai multe tipuri, care sînt absolut ireductibile unele cu altele". Și, totuși, antisemiții (dl Oișteanu îl citează și pe C.Z
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
computer-music, muzică și politică, postmodernism și hipermodernism, ecologie muzicală, crossover-music - fiecare luare de poziție pornește de la impulsul redefinirii valorilor muzicii noi în lumea actuală, în noul secol și mileniu. În Statele Unite a apărut acum câțiva ani o carte controversată a antropologului Georgina Born, intitulată IRCAM, Boulez, and the Institutionalization of the Musical Avant-Garde (IRCAM, Boulez și instituționalizarea avangardei muzicale) și o sumedenie de articole pro și contra acesteia. Iar de curând, pe Internet, am găsit un scurt articol al lui Miller
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
secolului 20 se prăbușește sub propria-i greutate!). Să le iau pe rând. Mulți cred că Georgina Born îndeplinește, prin cartea sa, rolul de psihanalist al sistemului instituțional al muzicii noi. Având atu-ul cuiva care vine din afara sistemului, fiind antropolog de formație, autoarea prezintă în cartea sus-menționată o teză pe care voi încerca să o rezum astfel: IRCAM-ul parizian al anilor ’80-’90 (Institut de Recherche et Coordination Acoustique/Musique) este, după Darmstadt-ul anilor ’50-’60, noul centru mondial
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
unei tinere, lansează ipoteza endocrină - cea a unei insuficiențe hipofizare - cachexia hypophyseopriva sau sindromul Simmonds - numai că ipoteza aceasta conduce pe terapeuți într-o direcție greșită. Asociația Americană de Psihiatrie în manualul ei diagnostic DSM III, precum și psihiatrul Paul Gurfinkel, antropologul David Gamer de la Toronto și John Feigner de la St Louis în SUA (mai restrictiv) au definit criterii mai precise de diagnostic ale anorexiei nervoase. Katherine Halmi a descris diverse aspecte psihologice ale pacientelor cu anorexie, ca de exemplu surprinzătorul interes
Anorexie nervoasă () [Corola-website/Science/310469_a_311798]
-
1949, iar fratele său Ricardo în 1953. Afectat din ce în ce mai grav de arteroscleroză, Pío Baroja a murit în 1956 și a fost îngropat într-un cimitir civil ca ateu, în ciuda scandalului provocat la nivel oficial și a presiunilor asupra nepotului său, antropologul Julio Caro Baroja, de a renunța la voința unchiului său. Coșciugul a fost purtat pe brațe de, între alții, Ernest Hemingway și Camilo José Cela, amândoi câștigători ai premiului Nobel pentru literatură și admiratori ai lui Baroja. Cela își amintește
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
se numără printre cei care susțin că ”încoronarea” lui Ion Cioaba din primii ani post-revoluție este încercarea vădita a sistemului de atunci de a discredita Casă Regală și tentativa MS Regele Mihai I de a reveni în țară, în 1992. Antropologul Ciprian Necula a prezentat documentul prin care autoritățile române îl recunoșteau pe Ion Cioaba, în 1992, drept ”rege” al romilor din România. Actul e parafat de instituții precum Ministerul de Interne, Ministerul Culturii și Camera Deputaților.
Ciuvică: Recunoașterea lui Cioabă, gestul politic urât al lui Iliescu, repetat de Băsescu by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/35712_a_37037]