679 matches
-
1981) se recomandă drept un nou Meșter Manole, comunist: „Manole sunt, Manole din vremea de demult, / Care-a purces pe drumul umanului partid”. Considerând că „geneza lumii-ncape în comunistul verb”, poetul evocă patetic ziua de 23 august, văzută prin apologetica de partid, slăvește „congresele lumii comuniste”, cu specială subliniere a însemnătății celui de-al IX-lea, citește și recitește istoria națională cu optica „omului nou”: „Istoria română o recitesc, să știu / De unde vin și unde voi curge mai departe, / Să
VADUVA-POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
le împărtășea ideile. Elocvent este articolul Literatura română există, cu care ripostează la negativismul tânărului Eugen Ionescu, ori Cațavencu a devenit mistic, îndreptat împotriva unui oaspete al V. pornit să nege rolul intelectualului, dar mai ales să conteste întinsul studiu apologetic despre Arghezi, replică la serialul D. Tudor Arghezi ca poet minor de N. Davidescu. În aceeași pagină se ocupă de cartea străină, cu precădere de cea franceză, Constantin Noica, Octav Șuluțiu, Anton Holban și Mihail Sebastian, semnează articole, comentarii, studii
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
Fludd printr-un ingenios calambur. Cuvântul Puhoi (cu majuscule) din titlu se baza pe jocul de cuvinte Fludd-flood (= „puhoi”). Deși adresa era clară, nu i-a răspuns nimeni. A doua lucrare, Tractatus Apologeticus Integritatem de Societatis de Rosea Cruce (Tratatul apologetic în sprijinul Societății Crucii cu Trandafiri), a apărut în anul următor și a fost, de asemenea, întâmpinată cu silentium. Oare „frații invizibili”, „iluminații”, nu existau? Nici pomeneală! Doar că „apologiile” lui Fludd nu le erau pe plac. Fludd lăuda matematicile
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tehnologii. Tema catastrofică era mai veche, fiind lansată de antimoderniștii deceniului anterior. Ea era însoțită de denunțarea științei și demonizarea tehnicii. Discursurile contestatarilor se sfârșeau, aproape întotdeauna, cu lamentații privind „distrugerea omului”, „dezumanizarea omenirii” și instalarea „antilumii” pe Pământ. Discursurile apologetice propuneau imagini total diferite. Daniel Bell, de exemplu, anticipa dispariția „luptei de clasă” și a „exploatării omului de către om”, profetizate de Marx; în societatea postindustrială va avea loc o restructurare radicală; vechile clase, capitaliștii și proletarii vor dispărea. Vor apărea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
retorica feministă cu privire la egalitatea dintre sexe. În anii ’80 au fost însă atacate și problemele „toleranței față de orientarea sexuală”. Totuși, pedagogia feministă nu s-a cantonat în pledoarii sterile în favoarea homosexualismului, masculinismului sau lesbianismului. Pedagogia feministă este preponderent critică, nu apologetică. În anii ’80-’90 s-au explorat aspecte de mare gravitate pe care diferențele sexuale și de practică sexuală le îmbracă în societatea modernă și în postmodernitate: mesajele „academice” pe care le conțin curricula moderne cu privire la sex și inegalitatea sexuală
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
criterii evaluative din instrumentarul criticii estetice și al istoriei de valori. Prin aceste opțiuni, ca și prin amploare, el depășește în studiul G. Bogdan-Duică lucrarea de același tip a lui Vasile Netea (1940). Cartea, „excelent studiu monografic”, „obiectiv, exact, nici apologetic, nici minimalizator” (Al. Piru), urmărește să identifice ceea ce rămâne valabil dintr-o activitate impresionantă sub aspectul erudiției (dimensiune pentru care autorul cercetat a nutrit un „cult cvasimistic”) și în același timp contradictorie. Performanța monografului stă, pe lângă contribuțiile documentare și obiectivitate
PETRESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288784_a_290113]
-
granițe precise între dialecte. Lucrare cu caracter expozitiv, sistematică și precisă, bazată pe reproducerea unor citate ample din lucrările luate în discuție, monografia conține doar arareori observații critice. Cercetătorul, sedus de o personalitate de excepție, îi prezintă pe un ton apologetic ideile, fără să sancționeze decât în treacăt erorile sau exagerările, și se arată adesea părtinitor în aprecierea poziției lui Hasdeu în polemicile în care a fost implicat. Chiar dacă entuziasmul prevalează câteodată asupra spiritului științific, studiul are meritul de a reconstitui
POGHIRC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288871_a_290200]
-
mesager al spiritului românesc, un titlu de glorie este triada feminină în care, alături de verișoarele ei, Elenă Văcărescu și Martha Bibescu, a captivat lumea literară franceză antebelica și a adus notorietate României. În vastă bibliografie care i s-a consacrat, apologetic sau polemic, o temă recurenta este tocmai alchimia inclasabila a lirismului ei și aportul rădăcinilor românești („valahe”/„danubiene”/ „balcanice”) la insolitul prin care N. s-a impus în lirica de dupa parnasianism și simbolism, instaurând intempestiv o resurecție romantică aparte: astfel
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
puțin însă angajată, care promovează interese concordante cu cerințele dezvoltării întregii colectivități. Din perspectiva acestei distincții, putem să înțelegem cum este posibil ca o analiză sociologică angajată, partizană, ideologică deci prin însăși orientarea sa fundamentală, să nu fie neapărat mistificator-justificativă, apologetică; ea poate fi strict obiectivă, științifică. Distincția dintre o abordare sociologică angajată, științifică, obiectivă și una justificativ-mistificatoare este destul de dificil detrasat, dar absolut necesară. Ceea ce caracterizează o abordare sociologică angajată, ideologic-justificativă este faptul că ea prezintă punctul de vedere al
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
specifice pentru perioade scurte și lungi. O Biserică Ortodoxă nu poate lansa doar proiecte pentru a repara mai ales deficiențe. Lipsește comunicarea activă - prin intermediul radio-TV și al revistelor culturale - cu intelectualii creștini dornici de reflecție vie, dar incapabili de unison apologetic 1. Cunoașteți cumva ritmul traducerilor și calitatea academică a reeditărilor din colecția „Părinți și scriitori bisericești” a Editurii Institutului Biblic? Încercați s-o comparați cu oricare dintre seriile de literatură patristică ce se tipăresc în Rusia sau Grecia, fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
abuzul sau constrângerea vor fi fost din start excluse. Cei tineri nu pot crește pregătiți pentru întâlnirea și, eventual, confruntarea cu lumea fără să fie instruiți în arta discursului secundar și în știința comunicării sensurilor penultime. În absența unui preludiu, apologetica este ca o biserică fără pronaos. Orice viitor „junimist” ortodox trebuie înarmat cu toată știința de carte a „egiptenilor” înainte de a face drumul către „pământul făgăduinței” - și aceasta este garanția ieșirii dintr-o mentalitate sectară, riscul idolatrizării unui mentor sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
uneori un test obligatoriu și pentru cei lipsiți de înzestrare. În sfârșit, predarea unor subiecte de studiu, precum filozofia sau istoria religiilor, ar trebui făcută în alt spirit și cu ajutorul altor manuale decât cele aflate până astăzi în uz. Tendința apologetică de caricaturizare a filozofilor păgâni sau de satanizare a fondatorilor altor religii - portretizați ca niște simpli rătăciți sau dușmani necondiționați ai „dreptei credințe” - s-ar cuveni abandonată 1. Studiul acestor discipline istorice merită făcut doar în condițiile unei neutralități epistemologice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
comunități aflate adeseori sub atac deschis (cum a fost cel întreținut, nu fără violență, de către importanți reprezentanți ai neoplatonismului), dascălii creștini s-au întrecut în abile deconstrucții ale „mitemelor” dominante în reflecția „păgânilor”. Atunci când se adresau unei audiențe mixte, inteligența apologetică se specializa în nuanțe. În orice caz, discursul pentru cei „din afară” era diferit față de predania accesibilă celor dăruiți deja cu alt har și alte convingeri. Dacă în Antichitate religiile își declarau pe față război, modernitatea a încercat să reconfigureze
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii este pus în cauză, ci problemele girării unui corp ecleziastic într-o epocă macerată de entropie și atrasă de confuzii. Conștienți de propriile slăbiciuni, Nae Ionescu și colegii săi de redacție vorbeau mereu din interiorul Bisericii, cu o inteligență apologetică lipsită de crispări, piperată cu ironie și altoită pe tangenta unei priviri generoase către alteritate. Sub privirea ascuțită a profesorului, ortodoxia putea hrăni diversitatea fără să amenințe unitatea, stimulând polifonia. În cuvintele lui Mircea Vulcănescu, scrisul lui Nae Ionescu era
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a negat că babele cu psalmi pe buze - câte mai sunt - pot să ne învețe lucruri mai de preț decât un doctorat saturat cu note la subsol în douăsprezece limbi? Cine își imaginează - afară de profesorii ratați - că o carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât faptul de a ști, fără scârbă, să-ți speli la fund copilașul, să-ți fericești familia și să-ți iubești nevasta? Ce este mai de preț ca bucuria întâlnirii cu un suflet omenesc, singur și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de o aparentă irelevanță. Summa summarum, Evanghelia nu ignoră, deși depășește noțiunea grecească de „istoricitate”. Cum arată însă relația creștinilor cu alteritatea și spectrul uman al totalității? De la început, orice competențe culturale erau motivate în Biserică mai ales de ambiții apologetice. Într-un fel legitim, cunoașterea - primă expresie a iubirii - devenise un indispendabil instrument misionar, mult mai durabil și mai prețios decât luciul săbiilor de cruciat sau cavaler. „Tuturor toate făcându-se” (I Corinteni 9, 22), fiind „datori elinilor și barbarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau rusă) ajunge să fie suspectat de „protestantism”. Antidotul nu rămâne decât congelarea unor forme de cult opace atât credincioșilor „simpli”, cât și celor „educați”. Adâncindu-și conștiința istorică din care izvorăsc atât rugăciunea pentru întreaga lume, cât și subtilitatea apologeticii, teologii ortodocși ar putea dobândi mai multă demnitate, autoironie și distanță față de propriile lor dileme identitare. Întâlnirea cu străinul reprezintă întotdeauna un prilej de a te elibera de stereotipii parazite și de a adânci cunoașterea de sine. Nepăsarea față de lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
crucii. Gândirea creștină își refuză luxul conștiinței odihnite în axiomele trecutului. Ucenicii Cuvântului divin nu justifică retrospectiv, nici nu legitimează prospectiv violența și absurdul veacului, din trecutul cel mai îndepărtat până în prezentul imediat al lumii. Așa cum ne arată tratatele de apologetică ale Bisericii primare, gândirea teologică este gata să judece foarte aspru orice amănunt din istoria perpetuei căderi a omului. Așa cum pocăința este datoria zilnică a oricărui suflet ce caută să se sfințească, critica tuturor instituțiilor veacului poate fi temelia unei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ordinii naturale. Date fiind aceste premise general acceptate, miza polemicii părea să fie definirea raportului dintre „religia naturală” și „religia revelată”. Replica antideistă a teologilor a rămas foarte puțin ascultată, iar în canonul formării inteligenței europene de mai târziu episodul apologetic (începând cu Pascal și postulatul celui de-al treilea ordin, sesizat prin organul invizibil al „inimii”, până la încercările apologetice ale episcopului Bishop Joseph Butler din Anglia) a fost ignorat fără remușcări de către „enciclopediști”. Critica noțiunii de revelație coincide cu deconstrucția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
religia revelată”. Replica antideistă a teologilor a rămas foarte puțin ascultată, iar în canonul formării inteligenței europene de mai târziu episodul apologetic (începând cu Pascal și postulatul celui de-al treilea ordin, sesizat prin organul invizibil al „inimii”, până la încercările apologetice ale episcopului Bishop Joseph Butler din Anglia) a fost ignorat fără remușcări de către „enciclopediști”. Critica noțiunii de revelație coincide cu deconstrucția conceptului de inspirație (testimonium Spiritus sancti internum). Această decizie teoretică a modernității deschide drumul cercetării istorico-critice a Scripturilor. Semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un ritualism decerebrat și asemantic, încurajat de o vagă psihologie a fricii și potențat de reflexul muzeificării. Ortodoxia își denumește întemeietorii cu apelativul de „Sfinți Părinți” tocmai pentru că întemeietorii Bisericii sunt mai mult decât niște doctori, specialiști în doctrină și apologetică. Întemeietorii Bisericii sunt sfinți care și-au însușit atributul duhovnicesc al paternității. Viața lor este organizată într-o sintaxă liturgică, imitând taina chenozei fără de care n-am putea gândi revelația. Paternitatea și condiția filială sunt rezultatul unui eveniment care anulează
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a polemiștilor bizantini. Un comentator l-a numit pe Yannaras un combatant în câmpul „isihasmului politic”1 datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic totalizator 2. Heidegger și Areopagitul reprezintă un demers speculativ care ne reamintește că, în marea tradiție reprezentată de Sf. Dionisie Areopagitul, dintre cele două tipuri simbolice de nume scripturistice folosite pentru descrierea economiei divine a lucrărilor lui Dumnezeu în lume
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
generalităților aplicate de Heidegger istoriei gândirii occidentale, Yannaras nu distinge cu precizie momentele de criză și ruptură în tradiția teologică a creștinismului occidental. Intenția demonstrației sale ar putea sugera însă o altă cronologie. Primul semn al derivei este noul stil apologetic practicat de teologii scolastici, convinși de imperativul concilierii rațiunii cu exigențele credinței. Apare atunci invitația la dialectică, rezumată de pariul „dublului adevăr” la care Toma d’Aquino s-a supus încercând să demonstreze pe bază silogistică obiectivitatea existenței lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
inteligența teologică în dezbaterea publică românească. Răspunsul nu se lasă mult așteptat. Dirijate în general de o greoaie administrație, având o circulație restrânsă și un format grafic nu întotdeauna atractiv, revistele ecleziastice sunt practic necunoscute publicului educat. Confiscată de o apologetică defensivă, presa bisericească a reușit să se mențină la o apreciabilă distanță față de laicatul Bisericii și, cu atât mai mult, față de formatorii de opinie din interstiții. Rezultatul imediat este dispariția aproape completă a argumentelor teologice chiar în cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ordine interioară, nevoia de a construi alianțe este la fel de acută ca imperativul unui diagnostic corect pus mediului înconjurător 2. Rolul discernământului este vital. Fără să ignore imperativul carității, Părinții Bisericii includeau nu doar encomiul, ci și diatriba în discursul lor apologetic. Această polifonie stilistică răspunde unei realități istorice: mai multe tipuri de modernități coabitează foarte adesea în același spațiu public 1. Prin urmare, într-un dialog despre lucrurile cu adevărat importante este mereu nevoie să pierzi din vedere sistemul de referință
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]