357 matches
-
cheamă, mamă, glas din pământ,/ Mă cheamă mormintele, fagii;/ Mă dor anii pribegi, m-apleacă desagii./ Aș vrea să mă-ntorc cu iuțeală de vânt”. Întregul poem, conceput ca o rugă într-o biserică a Bucovinei dintotdeauna, se încheie aproape apoteotic, dincolo de discursivitatea în care alunecă pe alocuri glasul liric: „Și curând vor vedea vânzătorii de Ialte,/ Caiafa cu vițelul de aur și comisarul ateu,/ Cum se ridică din morți neamul meu;/ Spre-altarul Tău, din lumi mai înalte,/ Cum coboară majestos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
esențială floarea răului, sexualitatea feminină. O litografie-guașă a lui Georges de Feure, Femei damnate (1896-1898), ilustrează elocvent relația pe care femeia o întreține cu florile în estetica decadentă. Femeia damnată, ca ipostază a femeii fatale, se regăsește într-o viziune apoteotică a infernului, la picioarele unui tron pe care se află o divinitate malefică, un demon cu aripi care-i țâșnesc fie direct din brațe, fie sunt prinse de omoplați, iar picioarele sale se termină cu ghiare de pasăre. În spatele tronului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
stând întins pe iarbă. Tabloul îi provoacă criticului un delicios derapaj stilistic de o plastică rafinată, diferită de abordarile convenționale, uscate ale subiectului în critica de artă a vremii, abordări bazate pe pe constatări și distincții cvasigenerale. Descrierea se termină apoteotic, criticul desfășurând tabloul propriei sale sensibilități estetizante, pentru care tabloul pictorului nu fusese decât un pretext. Bogdan-Pitești plonjează într-o mitologie senzuală, de rafinament decadent, cu rituri orgiastice, cruzimi orientale și mistere sesizabile în spectrul unei sensibilități decadente: "Ne vin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
păgâne căreia i se aduc sacrificii. Masca lui Dante deschide pentru neofit posibilitatea unei călătorii inițiatice prin infern către paradis, în excelsiorul poeziei. Salonul păstrează ambiguitatea unui spațiu liminal unde cele două lumi aparent ireconciliabile se întâlnesc oferind o viziune apoteotică căreia tronul îi conferă centrul de greutate al unei judecăți infailibile. Vizitatorii sunt "judecați" cu măsura poeziei, divinitatea în numele căreia Macedonski prezidează aceste liturghii estetice. Finalul primei etape inițiatice se încheie cu revelarea unuia din mistere, semnificația tronului cu întregul ansamblu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
despre care am văzut că formează cadrele memoriilor colective în această perioadă, centrul de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
al., 1971). Accentul este strămutat de pe istoria poporului român pe istoria statalității române, care este proiectată adânc în trecutul îndepărtat și căreia îi este conferită o continuitate istorică neîntreruptă. Pe plan comemorativ, reliefarea continuității statale românești și-a atins expresia apoteotică în 1980, cu ocazia aniversării a 2050 de ani de la întemeierea primului stat centralizat și independent sub conducerea lui Burebista. Recordul în materie îl deține, totuși, șahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, care în 1971 a celebrat printr-un fastuos pachet
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor săi umani. În mod tradițional, atitudinea generală a societăților față de propriul lor trecut se înscrie pe linia reverențiozității, a unei raportări pioase, plină de smerenie, față de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]