500 matches
-
Duncan, fără să-l privească. Duncan nu răspunse imediat. Stătură fără să scoată o vorbă și simți cum domnul Mundy se Încordează, de parcă i-ar fi fost frică... Da, spuse el atunci, foarte liniștit. Bine. Domnul Mundy dădu din cap aprobator, iar umerii Îi căzură, de parcă era ușurat. — Îți mulțumesc, fiule, zise el. Își trase mîna și o apucă Încet, tîrÎndu-și picioarele pe coridor, spre dormitorul lui. Duncan intră În camera lui și Începu să se dezbrace. Camera era mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spuse că se simte bine. — Ați ieșit În oraș În seara asta, Îmi Închipui, să vă distrați? Își Înclină capul și adăugă: V-ați Întîlnit cu prieteni vechi? — Am fost la cinematograf, răspunse ea În grabă. El dădu din cap aprobator, de parcă ar fi fost atotștiutor. — Da, un cinematograf. SÎnt locuri atît de curioase, cred. Atît de instructive... Data viitoare cînd vă veți duce la cinema, domnișoară Langrish, ar trebui să Încercați ceva. Întoarceți-vă capul și uitați-vă peste umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Las-o să ia cîinele, Patridge, zise Kay. Ce rău poate face? Dar decizia Îi aparținea lui Patridge, nu ei; și nu mai era timp să stai să argumentezi. Le-a lăsat să se certe și a dat din cap aprobator spre Mickey care se urcase În spatele dubiței, apoi a Închis ușile, a fugit În fața mașinii și a șters parbrizul: de douăzeci de minute și ceva, vehiculul stătea degeaba În stradă și fusese acoperit cu un strat gros de praf. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
suficiente lucruri Îngrozitoare În meseria asta, asta-i tot, și nu-i cazul să fii forțată să le vezi cînd nu trebuie. Mickey, o să te descurci cu O’Neil dacă mai vine vreun apel? — Bineînțeles, zise Mickey. Dădu din cap aprobator spre O’Neil. Kay are dreptate, O’Neil. Las-o baltă. — Da, consideră-te norocoasă, zise Hughes. Să faci la fel și cînd o să fie rîndul meu, Langrish! O’Neil era Încă Îmbujorată. — Ei, zise ea, Îți mulțumesc, Langrish. Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mișcîndu-se neliniștite. Tata a fost mutat la alt atelier, la Warner, Duncan, zise Viv. El Îi Întoarse privirea, clipind, iar ea atinse brațul tatălui. — Îi spuneam lui Duncan, tată, c-ai fost mutat În alt atelier. — Așa e, spuse el aprobator. — Da? zise Duncan. Și e bine? Nu-i prea rău. Lucrez cu Bernie Lawson acum. — Bernie Lawson? — Și cu fiica doamnei Gifford, June. Tatăl lui Duncan zîmbi. Se apucă să-i spună lui Duncan o poveste... Duncan Îi pierdu firul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să-ți trimit salutări, oricum, Își Încheie tatăl discursul. Întotdeauna Întreabă de tine. Și Pamela te Îmbrățișează, desigur. Mi-a zis să-ți spun că-i pare rău că n-ajunge să te vadă mai des. Duncan dădu din cap aprobator, uitînd o clipă cine era Pamela. Apoi, cu o mică tresărire Își aminti că-i cealaltă soră a lui... Venise să-l vadă de vreo trei ori, În timpul celor trei ani de cînd era aici. Nu-l deranja asta; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
picioare și așteptă ca lacrimile cele mai amare să se ducă. Gata, zise el. Ai primit o vizită de la tatăl tău, nu-i așa? Așa e, am văzut ordinul. Te-a zdruncinat puțin, nu-i așa? Duncan dădu din cap aprobator, ștergîndu-și fața cu batista aspră de Închisoare. — Puțin. — Întotdeauna oamenii sînt zdruncinați cînd văd fețe de acasă. Ei, ia-o așa, e greu să fii natural. Mai plînge puțin, dacă asta dorești. Nu mă deranjează. Am văzut oameni mai duri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ce-ți spun. Așa Îi spunea și tatăl lui, iar lui Îi venea să-l omoare. Dar acum Își mușcă o unghie și se uită la domnul Mundy peste buricele degetelor. — Credeți? Îl Întrebă el. Domnul Mundy dădu din cap aprobator. — Am văzut tot felul de indivizi trecînd pe-aici. Toți simțeau la fel ca tine din cînd În cînd. Și s-au descurcat foarte bine. Dar indivizii pe care i-ați văzut, insistă Duncan, nu aveau oare soții și copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să-ți ridice Povara, spunîndu-ți Las-o jos, băiete! dorindu-și să-l auzi. Pariez că, rîde dar și plînge: rîde că este acum, În plin soare, și plînge că tu te afli Încă În Întuneric. Duncan dădu din cap aprobator; Îi plăcea vocea liniștitoare a domnului Mundy, și cuvintele ciudate pe care le folosea: să-ți ridice, Povara, Greșeala, băiete; dar, În adîncul inimii nu credea o iotă. Își dorea ca Alec să fie acolo unde Îl descria domnul Mundy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un teanc de hîrtii. Erau subțiri, „ușurele“, genul de hîrtie pe care Helen Îl primea la slujbă. Erau acoperite cu scris strîns, cu cerneală neagră. — Nu vrei să zici că-i manuscrisul tău? Întrebă Helen, impresionată. Julia dădu din cap aprobator. — E o mare bătaie de cap, dar bombele mă fac să-mi fie teamă pentru el. ZÎmbi. Pentru mine, hîrtiile astea nenorocite valorează mai mult decît cuvintele Încrucișate. Îmi dau seama că trebuie să le iau cu mine oriunde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să scîrțîie. Drumul era plin de pietriș, pămînt și sticlă spartă. Încetini, tîrÎndu-se puțin, apoi se opri și coborî fereastra pentru că apăru un jandarm. Observă că mergea fără să se grăbească. — Prea tîrziu? Întrebă ea. Omul dădu din cap aprobator. Le luă și le arătă cadavrele. — Isuse, spuse Mickey. Erau două persoane, un bărbat și o femeie care se Întorceau de la o petrecere. Casa lor era la doar cincizeci de metri depărtare. Strada era semicirculară, Întretăiată de o fîșie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
guvernului? — Undeva În Londra. — Undeva În Londra, așa deci. Și cum vă numiți? Sau și chestia asta e interzisă? Ea ezită, dar o clipă numai, apoi se gîndi Ce-i rău În asta? și-i spuse. El dădu din cap aprobator, cercetîndu-i fața. — Vivien, zise În cele din urmă. Da, vi se potrivește. — Chiar așa? — E nume de fată trăsnet, nu-i așa? N-a existat o Lady Vivien sau ceva de genul ăsta? Pe vremea regelui Arthur? CÎnd eram puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
loc, o să fim Împreună oricum. Îl țintui pe Duncan cu ochii lui strălucitori și roșii. Cel mai urît lucru ar fi să te afli acolo de unul singur, nu crezi? zise el cu simplitate. — Da, spuse Duncan, dînd din cap aprobator. Da, ar fi groaznic. Alec Își trase sufletul. Pulsul Îi crescuse, aproape sărind În lamă. Dar cînd vorbi, i se adresă ca din Întîmplare, Încît Duncan crezu că glumea, și aproape că izbucni În rîs. — Pe curînd, Duncan. Își Încordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de deasupra, Își Îndeasă toată plăcințica În gură și dă verdictul Într-o aversă de firimituri: —Extra-or-di-na-re plăcințele, Kate. Ai ținut fructele În coniac italienesc? —Ei, știi tu, un pic dintr-una, un pic din cealaltă. Ea dă din cap aprobator. —Mă gândisem să vorbesc cu toată lumea și să facem stollen 1 anul viitor. Ce zici de idee? Ai vreo rețetă bună? Nu, dar știu un supermarket care are. —Ha-ha-ha-ha! Asta a fost bună. Ha! Ha! Ha! Alexandra e singura femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
un nume foarte la modă, remarcă Paula. Da, zic eu, dar adu-ți aminte de fetița lui Woody Allen și a Miei Farrow. O chema Dylan și a ajuns să-și dorească să-și schimbe numele. Paula dă din cap aprobator: —Și celuilalt copil i-au pus un nume tâmpit parcă. —Satchel 1! — Da, asta era. Paula râde. Mă alătur și eu: nebunia vedetelor fiind una dintre marile plăceri democratice. Se simte deja că i-a mai trecut supărarea când, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
57: În toaleta ca pentru păpuși din tren, Îmi scot ciorapii rupți și execut o mișcare à la Houdini ca să mă strecor În perechea nouă neagră. După ce ies pe culoar, sunt surprinsă să-l aud pe Însoțitorul de tren fluierând aprobator. Când mă uit În jos constat că ciorapii au iepurași Playboy desenați cu strasuri pe partea din spate a piciorului. Jur că o aud pe Jill râzând. Catedrala St Botolph, Greengate, 15.17: Ajung la timp să-l aud pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și Împăcat cu sine Însuși cînd Îmi oferi un zîmbet amabil și o strîngere de mînă, iute Întreruptă de polițistul care Îl păzea. Nu participă cu nimic la audieri, dar ascultă concentrat tot ce-i spunea translatorul, dînd din cap aprobator pe anumite pasaje ca să sublinieze, pentru judecător, rolul principal pe care-l jucase În evenimentele descrise. CÎnd ieși din sală, Îmi făcu un semn de Încurajare, de parcă mă pregăteam să intru după el În cabinetul directorului școlii. M-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
o zi Înainte nu foarte adînc, la douăzeci de metri de poartă. În vreme ce se toastează pentru regină, el se pregătește să pătrundă În casă. Cea mai apropiată și mai comodă e ușa care dă În bucătărie. Am dat din cap aprobator, Însă apoi l-am Întrebat: — Dar cu menajera cum rămîne? Cu siguranță că l-ar fi văzut, nu? — Nu. Menajera și soțul ei erau pe terasă, ajutau personalul angajat temporar să servească antreurile și șampania. Ridicau și ei paharele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În urmă. Numai pe profesioniști te poți baza să facă o treabă ca lumea. În urma noastră, Helmut și Wolfgang se Întorseseră la piscină. Săriseră În apă de la trambulina dublă și se Întreceau către celălalt capăt. Doamna Shand Îi privi zîmbind aprobator. — Arătoși băieții, am comentat. Prieteni de-ai dumneavoastră? — Gastarbeiteri (##notă: Gastarbeiter - „oaspete lucrător“ (În limba germană); cetățeni veniți la muncă În Germania prin programul de atragere a forței de muncă (Gastarbeiterprogramm) desfășurat de statul german În anii ’60-’70 ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să plătești masa? — Încă nu m-a pus. Astea-s pentru uns vreun oficial de la Închisoare care ar putea să-i fie de folos lui Frank. Le-aș zice mită, dar sună prea meschin. — Bun, spuse Paula, dînd din cap aprobator În timp ce-și reînnoda eșarfa și-și aranja decolteul În oglindă. Nu-ți uita cheile mașinii. Astea-s... un set de rezervă. Cheile pe care le găsisem În livadă erau pe birou. Nu-i spusesem nimic Paulei despre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
club, nu? — Nu. Doar Încercam apa. Pare destul de curată. — E nou-nouță. Ai botezat-o cu buzele tale. Acum știe cum o cheamă. — O să mă mai gîndesc la asta. (Dădu din cap În direcția șezlongurilor și-a meselor, cu un aer aprobator.) Cred că e cea mai curată piscină de pe Costa del Sol. Nu se compară cu bălegarul ăla lichefiat prin care Înotăm de obicei și-l luăm drept apă - detergent, ulei de plajă, anti-transpirant, aftershave, gel vaginal, urină și Dumnezeu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
timp... Eu am pornit motorul, iar el s-a instalat pe locul din dreapta al Citroënului, cu o mînă atîrnată pe geam și cu geanta de voiaj Între picioare. CÎnd m-a văzut prinzîndu-mi centura de siguranță, a dat din cap aprobator. — Bravo, Charles. Admir mințile disciplinate. Greu de crezut, dar pînă și-n Residencia Costasol se mai Întîmplă accidente. — Tot locul ăsta e un accident. Aici a dat-o-n bară finalul de secol douăzeci. Unde vrei să mergem, la Clubul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de fotbal. Fără mobilă și decorațiuni, casei Îi lipsea o funcție clară. Bucătăria prevăzută cu toate utilitățile semăna cu o stație de salvare, pe jumătate unitate de terapie intensivă, pe jumătate dispensar medical. În vreme ce Crawford mă urmărea cu o privire aprobatoare, mi-am dat seama cît de bine funcționa mecanismul său de descifrat personalități - deja mă simțeam În largul meu În vila aceea, liber de datoriile trecutului, de morena amintirilor În care mi se cufundaseră tălpile și care mă Înconjura de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
om e Într-o stare mentală În care de-abia reușește să-i pese de ceva. — Și eu simt la fel, m-am grăbit să-l asigur. Nu e o priveliște plăcută. — Sigur că nu, spuse Sanger, dînd din cap aprobator. Domnule Prentice, În ochii mei vă deosebiți complet de Bobby Crawford - și de doamna Shand, și de Hennessy. Poziția mea aici e ambiguă. Practic, m-am retras din activitate, dar În realitate Încă mai profesez, iar Laurie Fox se numără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ca vizită de răspuns, în ospeție la Cetatea furnicilor! glăsuiră chefliii amatori de pleașcă și de pomană, care visau totdeauna, lăsându-le gura apă, la butiile cu înmiresmate vinuri din hrubele adânci, unde se păstrau îmbătătoarele licori. Majoritatea greierilor mustăciră aprobator la ideea alcătuirii unei fastuoase delegații de stat, rânduită să-i reprezinte într-o vizită oficială, și, mișcându-și cu nonșalanță degetele pe corzile ghitarelor lustruite de îndelungă mânuire, acționară pe cea de a șaptea strună, pentru a se furișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]