1,123 matches
-
Vuk pe flancul drept și Vlatko pe cel stâng. În fața armatei sârbești era cavaleria, iar infanteria era în spate. Deși paralelă, distribuția nu era simetrică, deoarece centrul sârbilor se suprapunea peste cel turcesc. Bătălia a debutat cu un tir al arcașilor turci îndreptat spre cavaleria sârbă care apoi a trecut la atac. Aceasta a reușit să pătrundă prin flancul stâng al turcilor, dar nu au avut același succes în centru și în flancul drept. Nici măcar flancul stâng nu a fost înfrânt
Bătălia de la Kosovo Polje (1389) () [Corola-website/Science/307739_a_309068]
-
de soldați, însoțiți de circa 30.000 mercenari. În componența acestei armate se numărau "ienicerii" (trupele de elită); pedestrașii; "spahiii" (cavaleria feudală); "saialii" (trupele de sacrificiu formate din sclavi care puteau să-și câștige libertatea în cazul că supraviețuiau); "achingiii" (arcașii); "silahdârii" (gărzile armelor sultanului, de asemenea protejau flancurile); "asabii" (lăncierii); "beșlii" (cei care mânuiau armele de foc); și gărzile praetoriene care serveau ca garda de corp a sultanului. Fratele vitreg al lui Vlad, Radu cel Frumos, care era de bunăvoie
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
se considerau englezi și de aceea au trimis soli la regele Henric al VI-lea al Angliei, cerându-i să reia provincia. Pe 17 octombrie 1452, John Talbot, conte de Shrewsbury, a debarcat lânga Bordeaux cu 3000 de infanteriști și arcași. La auzul acestei vești, garnizoana franceză a fost alungată de orășeni, care au deschis, bucuroși, porțile cetății englezilor. Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul lunilor de
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
Mare-maestru al artileriei regale). A fost o excelentă desfășurare defensivă, în condițiile în care Bureau menținea asediul Castillonului. Când Talbot s-a apropiat de tabăra franceză, la 17 iulie 1453, el s-a confruntat mai întâi cu o trupă de arcași, pe care avangarda sa călare a pus-o rapid pe fugă. Aceasta acțiune a insuflat curaj englezilor, dar iscusitul lor comandant nu a făcut greșeala de a porni mai departe, în urmărirea inamicului. El știa că trupele sale sunt obosite
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
de dorită, Talbot n-a mai dat curs prudenței sale obișnuite și a poruncit atacul. Abia ajunși în preajma taberei franceze, pe care o credeau deja părăsită, englezii au avut neplăcuta surpriză să constate că parapeții erau apărați de mii de arcași și de sute de tunuri. Era prea târziu ca Talbot să mai dea semnalul de retragere. Cum contele mai fusese capturat și jurase să nu mai ridice niciodată sabia împotriva francezilor, el nu a participat la bătălie și lipsa lui
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
drept amenințat, contele a dat semnalul retragerii. O retragere care se va transforma în fugă și în cursul căreia calul lui Talbot a fost ucis de o ghiulea de tun. Prăbușit la pământ, contele a încercat să fugă, dar un arcaș francez l-a recunoscut, după panașul coifului, și l-a ucis cu o lovitură de topor. a marcat „războiului de o sută de ani”; era totodată și răzbunarea francezilor pentru umilințele suferite la Crecy, Poitiers sau Azincourt. Izbucnirea „războiului celor
Bătălia de la Castillon () [Corola-website/Science/316644_a_317973]
-
vâslași, care înlocuiesc treptat mai vechile "pentecontere", vase cu 50 de vâslași dispuși pe un singur nivel. Policrate moștenește 100 de pentecontere de la tatăl său și își sporește flota și cu 30 de trireme și o forță de 1000 de arcași. Printre primele gesturi diplomatice, Policrate a afișat, de formă, o tentativă de alianță cu Miletul -- în ideea că eșecul ei îi va da libertate să formeze un nod de putere ionic. Acesta se găsea într-o nouă ordine politică generată
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
Diamant/Trăznet). Deoarece armata Pandava era mai mică decât cea Kaurava, s-a decis ca sa aibă întâietate tactica în care fiecare luptator sa se angajeze în luptă cu câți mai mulți inamici posibil. Aceasta a implicat un element surpriză, cu arcașii aruncând săgețile din ascunzători în spatele primei linii de atac. Prima linie de atac era echipată cu arme cu rază scurtă de acțiune ca ghioage, axe, săbii și lănci. Zece divizii ale armatei Kaurava erau așezate într-o formidabilă . Cea de-
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
bunicului său(Bhishma), în ale cărui brațe s-a jucat ca și copil, și de asemenea pe respectatul profesor(), care i-a ținut mana și l-a învățat să tragă cu arcul, ajutâmdu-l să ajungă unul din cei mai mari arcași ai lumii. Arjuna se simte slab și descumpănit la gândul că va trebui să își ucidă întreaga familie, incluzând cei 100 de veri, sau prieteni precum Ashvathama. Descurajat și confuz despre ce este moral și religios, Arjuna se întoarce către
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
lung în lemn de tisa (în ) a fost foarte popular în Anglia și în Țară Galilor. A jucat un rol esențial în bătăliile de la Dupplin Moor (1332) și de la Halidon Hill ( 1333). La bătălia de la Crécy (1346) 5.500 de arcași englezi au împins arbaletrierile mercenari din Genova, apoi au masacrat cavaleria grea franceză. Totuși, arcul lung a rămas o specificitate engleză și galeza. Arcașii trebuie să fie bine antrenați, care implică faptul că țăranii trebuie să aibă arcul și săgeți
Tir cu arcul () [Corola-website/Science/325974_a_327303]
-
Dupplin Moor (1332) și de la Halidon Hill ( 1333). La bătălia de la Crécy (1346) 5.500 de arcași englezi au împins arbaletrierile mercenari din Genova, apoi au masacrat cavaleria grea franceză. Totuși, arcul lung a rămas o specificitate engleză și galeza. Arcașii trebuie să fie bine antrenați, care implică faptul că țăranii trebuie să aibă arcul și săgeți propri, iar puține țări au îndrăznit să-și armeze țărănimea. În Chină folosirea arcului ar putea fi mult mai veche decât în Europa. În
Tir cu arcul () [Corola-website/Science/325974_a_327303]
-
Dunării. Triburi izolate de sarmați apar și în Dacia : iazigii - între Dunare și Tisa și roxolanii - în zona Moldovei, în sec. al II-lea și al III-lea d.Hr. Sarmații sunt descriși ca popor războinic, buni călăreți și buni arcași. Sarmații s-au împărțit în trei ramuri: iazigii, alanii și roxolanii. În secolul al XIV-lea, alanii, la rândul lor, s-au împărțit în mai multe ramuri printre care iașii, stabiliți în zona Moldovei, unde au lăsat numele lor orașului
Sarmați () [Corola-website/Science/300202_a_301531]
-
Jászvásár") înseamnă mot-a-mot "Piața (Târgul) jassilor"; numele vechi românesc, "Târgu' Ieșilor" (și forma alternativă "Iașii"), ar putea avea aceeași semnificație[. În Ungaria, iașii au lăsat denumirea de Jász unui comitat și mai multor localități; pe de altă parte, sarmații erau arcași reputați, ori în limba maghiară "íjász" înseamnă tocmai "arcaș", de unde presupunerea că acest cuvânt s-ar trage tot de la iași. Etimologie eronată totuși, "íjász" fiind derivat din "íj" (respectiv "ív", ambele cu sens de arc) și sufixul de profesie "-ász
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
Târgu' Ieșilor" (și forma alternativă "Iașii"), ar putea avea aceeași semnificație[. În Ungaria, iașii au lăsat denumirea de Jász unui comitat și mai multor localități; pe de altă parte, sarmații erau arcași reputați, ori în limba maghiară "íjász" înseamnă tocmai "arcaș", de unde presupunerea că acest cuvânt s-ar trage tot de la iași. Etimologie eronată totuși, "íjász" fiind derivat din "íj" (respectiv "ív", ambele cu sens de arc) și sufixul de profesie "-ász/-ész" care dă spre ex. și cuvintele "kertész" ('grădinar
Iași () [Corola-website/Science/296948_a_298277]
-
raidurile inamice (loveau apoi se retrăgeau), el a păstrat coloana într-o formație strânsă, cu un centru format din 12 regimente calări, fiecare de câte o sută de cavaleri. Infanteria mărșăluia pe flancul dinspre uscat, acoperind flancurile călăreților. Chinuiți de arcașii lui Saladin și de către tarantule, care apăreau noaptea, abilitatea lui Richard a asigurat păstrarea ordinii și disciplinei chiar și în cele mai dificile circumstanțe. Baha ad-Din, cronicarul musulman, descrie marșul astfel: În timp ce armata cruciata mărșăluia spre partea îndepărtată a râului
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
cruciate, ospitalierii trebuind să suporte presiunea cea mai mare. Puțin câte puțin, bătălia s-a extins și pește restul armatei lui Richard. Incursiunile urmăreau același model: beduinii și nubienii lansau săgeți și sulițe înspre linia inamica, înainte de a le permite arcașilor calări să înainteze, să atace și apoi să se retragă, o tactică bine pusă în aplicare. Arbaletierii cruciați răspundeau ori de câte ori acest lucru era posibil, desi principala misiune printre cruciați era doar de a păstra formația în față provocărilor continue. În
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
împărțit trupele în trei: el comanda centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii conduși de Mircea cel Bătrân formau aripa stângă. Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie. Cavaleriștii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
de prima linie. Cavaleriștii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața liniei de țepușe. Aici au început să smulgă țepușele din pământ, în acest timp aflându-se sub tirul arcașilor turci. După ce au fost îndepărtate țepușele, cavalerii descălecați au trebuit să facă față atacului infanteriei de elită otomană - ienicerii. Francezii, superiori la capitolul armuri, au respins atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
din care proveneau recruții. Armata regulată "(gund)" sau "(murtaziqa)", era plătită de stat. Voluntarii, proveniți mai ales din beduini, primeau retribuție când se aflau în serviciul militar. Armata regulată era alcătuită din infanterie "(harbiya)", dotată cu lănci, săbii, scuturi, din arcași și din cavalerie "(fursan)", echipată cu coifuri, securi, platoșe și lănci lungi. Incepând cu al optulea calif, Al-Mutasim(833-842), s-a înmulțit numărul mercenarilor sclavi cumpărați, cei mai mulți de origine turcică, nucleul gărzii califului și chiar al armatei abbaside fiind format
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
analizează în omilia 4 (38): „Sunt bolnavă de iubire” (Cântarea Cântărilor 2, 5), este cel mai deosebit Și mai interesant mod de a trata motivul iubirii. Sfântul Grigorie spune că boala Sulamitei este provocată de rana lăsată de o săgeată. Arcașul ar fi iubirea, săgeata ar fi, la rândul ei, tot iubirea - Tatăl fiind cel care își trimite Fiul să străpungă inima miresei. Într-adevăr, binecuvântată este rana aceasta Și dulce este durerea prin care viața pătrunde în suflet<footnote Anthony
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
care sufletul iubitor se odihnește în brațele Iubitului Divin Și, în același timp, zboară spre Țelul infinit la care nu ajunge niciodată. „Simultan”, spune Origen, „sunt purtat de actul său de tragere cu săgeata Și mă Și odihnesc în brațele Arcașului”<footnote Idem, In Canticum Canticorum, IV GNO, 129; trans. 104; cf. Bernard McGinn, „The Language of Inner Experience in Christian Mysticism”, în Spiritus: A Journal of Christian Spirituality, I, Nr. 2, 2001, p. 159-160. footnote>. Cu siguranță unul dintre cele
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
incluse în Cântarea Cântărilor caracterizează tripticul provocator al Sfântului Grigorie asupra rănii din dragoste în omilia a patra, a doisprezecea Și a treisprezecea. În cea mai laborioasă analiză a acestei teme, omilia a patra prezintă săgeata ca imagine trinitariană explicită. Arcașul este iubirea (ἀγάπη), ulterior identificată cu Dumnezeu, iar săgeata însăși este Fiul, Singurul Născut. Vârful săgeții (credința) care are trei ramuri, este cufundat Și înmuiat în Duh. În timp ce atracția tipică a Cuvântului asupra miresei Și amplificarea de către Duh a dorinței
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
mireasă pentru uniune exersându-i dorința Și încântarea în această rană de laudă. Această descriere a uniunii este într-adevăr extraordinară, pentru că mireasa este introdusă în dinamica Sfintei Treimi. Mireasa se minunează la vederea săgeții divine în trupu-i. Combinând imaginile Arcașului Și Mirelui, Sfântul Grigorie descrie mireasa îmbrățiȘată de Preaiubit, dar Și Ținută de Arcaș ca o săgeată în arc, gata să fie trasă. Într-o izbitoare coincidență a opușilor care desemnează spațiul apofatic în care ne aflăm, Sfântul Grigorie o
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
descriere a uniunii este într-adevăr extraordinară, pentru că mireasa este introdusă în dinamica Sfintei Treimi. Mireasa se minunează la vederea săgeții divine în trupu-i. Combinând imaginile Arcașului Și Mirelui, Sfântul Grigorie descrie mireasa îmbrățiȘată de Preaiubit, dar Și Ținută de Arcaș ca o săgeată în arc, gata să fie trasă. Într-o izbitoare coincidență a opușilor care desemnează spațiul apofatic în care ne aflăm, Sfântul Grigorie o face pe mireasă să proclame: „Mâna sa dreaptă mă primește Și mă trage îndărăt
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
opușilor care desemnează spațiul apofatic în care ne aflăm, Sfântul Grigorie o face pe mireasă să proclame: „Mâna sa dreaptă mă primește Și mă trage îndărăt, ușurându-mi călătoria spre înălțimile spre care mă îndrept fără a fi separată de Arcaș. Simultan, sunt purtată mai departe de acest act de tragere, dar stau Și pe loc, în mâinile arcașului”<footnote Ibidem, IV, 129.12-16. footnote>. În aceeași omilie a patra, regăsim ultima, Și cea mai atrăgătoare Și mai complexă, alegorie trinitariană
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]