647 matches
-
Dan. Într-un capitol, Introducere în proza transilvană, B. vorbește despre apologia vieții rurale la scriitorii ardeleni și despre critica orașului (a civilizației urbane), socotit „locul înstrăinării”, cetatea în care domină străinul, decadența și corupția. Această atitudine ar fi specific ardelenească (deși nu lipsește nici la scriitori din alte regiuni românești): „Ceea ce în sensul cel mai larg putem numi umanismul transilvan își are originea în acest atlas al satului. Transilvania și-a descoperit curând o vocație profetic-didascalică; ea a devenit o
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
Cânturile mele). Încă din 1864, B. începuse să culeagă poezii populare și a continuat această activitate, sistematic, în vara anului 1869, când, în calitate de membru al Societății „Orientul”, a primit însărcinarea de a culege, împreună cu Miron Pompiliu și N. Droc-Barcianu, folclor ardelenesc. Primele texte le-a publicat în „Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, apoi în „Convorbiri literare”, „Noul Curier român”, „Trompeta Carpaților”, „Globul” și, în sfârșit, „Curierul român”. Procedând aidoma lui Miron Pompiliu, B. nu modifică textul, dar
BADESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285535_a_286864]
-
de B. au contribuit la valorificarea folclorului dintr-o regiune mai puțin cercetată până atunci, făcând cunoscute câteva doine de o frumusețe deosebită. O întinsă activitate a desfășurat B. în calitate de ziarist. Încă elev, el colaborase la cele mai importante publicații ardelenești, precum „Albina”, „Concordia”, „Familia”. A publicat articole și în presa maghiară, semnate cu pseudonimul I. Bágyai. În ziarul propriu, „Noul curier român”, a semnat, uneori cu pseudonimul Reștolțanu, numeroase articole, foiletoane și reportaje. Timp de peste optsprezece ani, a fost director
BADESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285535_a_286864]
-
moralizeze un public încă nedeprins cu teatrul, în schimb, cele câteva proze vădesc reale însușiri de povestitor. Acestea, de altfel, dau valoare și publicisticii lui B. de după 1919, situată în mare parte la granița dintre istoriografie și memorialistică. Episoadele istoriei ardelenești dintre 1890 și 1914 sunt relatate cu obiectivitate, dar și cu detalii bogate, iar protagoniștii sunt portretizați sugestiv. SCRIERI: Epigrame, Sibiu, 1898; Pe sub arini, Sibiu, 1901; Mortua est, Sibiu, 1902; Cântece, Sibiu, 1902; Pe povârniș. Însurăm pe Victor!, Arad, 1916
BAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285549_a_286878]
-
mici: „Dimineața copiilor”, „Universul copiilor”, „Lumina copiilor”. A mai colaborat la „Universul”, „Convorbiri literare”, dar și la foi modeste, ca „Opaițul satelor”, la calendare și diverse almanahuri. Câteva încercări de istorie literară se apleacă, de preferință, spre clasici: Un plagiat ardelenesc după romanul „Ciocoii vechi și noi” al lui N. Filimon (1932), Delavrancea. Omul și opera și Eminescu, dramaturg (ambele din 1940). Povestitor „născut”, tânărul debutant învie scene alerte, spirituale (Teatrul lui Buzilă, În nopțile sfinte, Bonurile lui Ali), unde candorile
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
fost”, agitația de o clipă a urbei, ambianța balcanică. Trecerea timpului pune surdină, atenuând din exuberanțele comice, în Bună dimineața, băieți! (1972), unde disputa ingenuă clasă-catedră e ecou târziu din Cișmigiu et Comp. SCRIERI: Din țara basmelor, București [1924]; Un plagiat ardelenesc după romanul „Ciocoii vechi și noi” al lui N. Filimon, București, 1932; Schițele și nuvelele lui Delavrancea, București, 1939; Delavrancea. Omul și opera, București, 1940; Eminescu, dramaturg, București, 1940; Cișmigiu et Comp., București, 1942; ed. București, 1992; Mintea și norocul, București
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
50-’80 ai secolului trecut - se orientează întreaga tematică a prozatorului, preocupat în mod esențial de definirea de sine în raport cu un mediu social deformator. Proza lui realizează o sinteză, care îl singularizează printre scriitorii contemporani, între realismul de solidă tradiție ardelenească, evident prin mulțimea, diversitatea, exactitatea faptelor prezentate în narațiuni, pe de o parte, iar pe de alta, tematica existențială a descoperirii esenței autentice a eului în confruntarea cu ceilalți, care reprezintă sursă de înstrăinare de sine și de strivire a
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
preciza o atitudine față de adevăr, primește confesiunile a doi foști adversari, unul călău, altul victimă: călăul este viitorul său socru, activistul de partid Radu, care a înfăptuit colectivizarea agriculturii cu pistolul, distrugând oamenii și tot ce întemeiaseră ei în satul ardelenesc, victima este Carol Măgureanu, ultimul fiu al unei familii de țărani gospodari, care s-a salvat de la moarte petrecându-și toată tinerețea închis, ascuns în pivnița casei părintești. Radu pozează el însuși în victimă - i-a fost incendiată casa în
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
nu putea avea inițiativă singură. A stat cu mine fiindcă am reținut-o, apoi s-a dus cu altul fiindcă a luat-o cu el. E așa de greu de priceput ceva în toate acestea!... Eram amândoi într-un orășel ardelenesc, într-o micuță grădină publică, spre seară. Pe o bancă, nu departe de noi, un soldat și o fetișcană se drăgosteau, în înfățișare. Ea - frumușică, gătită, roză, rotofeie și cu gropițe. Vorbea tot timpul, se apleca spre el, nu-i
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
asemăn pe un om cu un piano, care are un spațiu bine calculat între sunetele clapelor. În lipsa ei, am fost în excursie cu câțiva prieteni la acea minune care poartă numele de: Cheile Bicazului. Am mers cu automobilul până la Bicazul Ardelenesc și acolo am luat un băiețaș de țăran ca să ne conducă și să ne poarte pachetele prim strâmtoarea miraculoasă, de-a lungul apei clare și sprintene, până la lacul Ghileoș, funebru, lac de plimbare parcă pentru melancolici. Băiețașul se identificase cu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aici de față, cu țâțele goale. O ridic, mă uit în ea, de ce să nu mă uit, dacă era în parohia mea. În pungă, un pachet într-un tișlaifăr de-ăsta folcloric, da’ nu cu specific din zonă. Mai mult ardelenesc sau oșenesc, ceva în felul ăsta, cu dungi. Și-n cârpă, un alt pachet, în hârtii de ziar. Scânteia, 28 octombrie 1985. Țin minte ca acu’ toate astea, că prea au fost de pomină. Noi eram în nouăștrei. Deci ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
guvernul personal al domnului Tătărescu”. Așa se plângea sărăcuțul de Maniu în gura mare, dându-se vârtos cu fundul de pământ, smulgându-și părul și cărându-și democratic pumni în cap pe care și-i administra cu o chibzuință curat ardelenească . La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a recurs la o lovitură de stat, punând capăt regimului democratic (Vai, vai, țipă unii, și eu de colo zic plin de compătimire: iaca scârț), iar Constituția din 27 februarie 1938, consfințea
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de cărți depozitate într-un cufăr greu în podul comun erau toată zestrea intelectuală a bunicilor. Temerile mele de copil se leagă de după-amiaza aceea în care mă apucasem să citesc, acolo în pod, de-a-mpicioarelea, protejat de o imensă scoarță ardelenească din părțile Bârgăului. Am ieșit la lumină abia când oboseala a început să mă furnice prin picioare, și când bunicul, negăsindu-mă pe nicăieri în casă, plecaseră după mine pe străzile din jur. Din observatorul meu abia puteam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
craci lungi, zdraveni, c-un bazin solid, în care ar fi înotat toți peștișorii din lume!), c-o dantură că-ți venea mereu să-i desfaci gura, ca la cai, și să i-o pipăi, râzând, având un fermecător accent ardelenesc și o fustiță de antilopă maro, cu franjuri, întru dezgolirea a tot ce e mai sfânt, purtând plovere mițoase peste mai mulți sâni în teribilă erupție. Citind asta, prietenul meu T, devoratorul de reviste, a aruncat deoparte gazeta pe cearceaful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o parte a ardelenilor au trecut munții, așezându-se în aceste ținuturi. Întrebarea este de unde au venit? Unii cercetători îi consideră coborâtori din Maramureș, alții presupun că vin din zona Banatului, iar documentele istorice spun că ar proveni din satele ardelenești din zona Vadul Feleacului de lângă Cluj Napoca, unde Ștefan cel Mare avea posesiuni primite în dar de la Matei Corvin. Atunci când stăpânirea maghiară era prea accentuată în Ardeal, o parte din locuitori au trecut munții căutând sprijin la domnii moldoveni. Cancelariile domnești
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE CRĂCIUN ÎN COMUNA MUNTENII DE SUS. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by IGNAT CIPRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2055]
-
administrator la moșia lui măcar vreun an, doi, știu că ți-ar pune Dumnezeu mîna-n cap și te-ai face om! observă Gavrilaș, mai târziu, gânditor și cu o privire de admirație invidioasă spre Titu, care înfuleca zdravăn din tocana ardelenească păstrată caldă. Gavrilaș era tot atât de mic la statură ca și nevastă-sa, avea niște mustăți groase și prea mari pentru chipul lui, fruntea foarte încrețită și o roșeață pe toată fața, parc-ar fi fost vopsit pentru o reprezentație de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și explică în câteva cuvinte cum a ajuns în Amara. Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de adineaori. Cu stângăcia sfiiciunii, acuma părea și mai simpatică. Pe Titu numai costumul țărănesc îl nedumerea. Cu mentalitatea-i ardelenească, el își închipuia că învățătorul, adică reprezentantul intelectualității în sat, trebuie să fie îmbrăcat orășenește, ca astfel să se poată bucura și prin exterior de un prestigiu deosebit în fața poporului. ― La dumneavoastră și stăpânirea dorește, probabil, să aibă dascăl cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cuprins atâta energie! Tânărul Herdelea nu scoase nici un cuvânt, ci numai ascultase cu entuziasm. Degeaba, s-a născut în zodia norocului, își zicea în gând, încîntat. Și la masă a mâncat cu poftă, iar la urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cântat Lunga-i drumul Clujului și a stârnit ovațiile tuturor. Până și Miron l-a felicitat, în vreme ce Nadina, care obișnuia să strâmbe din nas când auzea muzică românească, îi luă promisiunea să-i cânte la București toate doinele pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la Raul pentru că e totdeauna vesel și... ― O, de ce? Foarte bine!... Bietul Raul! zise bărbatul cu o compătimire disprețuitoare. ― Uite, poate să vie și tânărul cela, cum îl cheamă, din Ardeal? continuă Nadina. Îl vom pune să ne cânte colinde ardelenești... Crăciunul cădea într-o joi. Nadina hotărî să plece cu toții marți după-amiază la Amara, să doarmă acolo în tihnă, ca să fie odihniți pentru seara din ajun. În Gara de Nord îi aștepta numai Raul; ceilalți cavaleri mondeni se scuzaseră în ultimul moment
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
departe. Chinuiți de foame, ne-am oprit la prima cîrciumă din cîmpia întinsă a Banatului. Am mîncat un platou de pește cum numai la tanti Valentina de la Sfîntu Gheorghe am mai avut parte. Pe înserat, am ajuns într-un orășel ardelenesc cochet. Am tras la un hotel confortabil de multe stele, să ne limpezim gîndurile. Impecabil, ștaif, distincție afișată. Stilul Ludovic al XVII-lea, vorba mea ; barocul românesc post-comunist, vorba soției mele : grinzi aparente stil bavarez, cu oglinzi venețiene superbe, brocarturi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
totuși cu o urmă de tristețe în glas. După formă și material, a fost desigur utilizată cu mult înaintea vremii mele... Tot ți-e frig? se adresă lui Vladimir. Stai, să-ți mai pun ceva pe spate. Găsi o fotă ardelenească și i-o așeză ca o pelerină pe umeri. Ar fi vrut să mai adauge ceva, dar zări un păianjen negru, uriaș, răsărit parcă atunci de sub ladă și, întinzînd repede piciorul, îl ajunse din urmă și-l strivi. - Mă rog
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
către pământ în acea plutire imprevizibilă? Și cine îi spune unde să se așeze? Când s-a ivit din mugure, știa cât are de trăit până în clipa finală?” Și, ca un făcut, în auz a prins a-mi răsuna cântecul ardelenesc, cu miez plin de adevăr: “Care frunză pică jos Nu mai urcă unde-o fost. Care frunză pică-n vale Nu mai urcă pe sub soare”... Vibrând odată cu tremurul ghersului, am ajuns la izvor, unde m-am așezat pe covorul de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
dori să scriu : într-un fotoliu comod și cu o masă rabatabilă care să cuprindă fotoliul și să poată fi îndepărtată cu ușurință. Sonia, fata de dimineață, m-a văzut chinuindu-mă să scrijelesc trei semne în agendă (din superstiție ardelenească : ce scrii azi, sigur n-o să scrii mâineă, întoarsă pe-o parte, sprijinită în cot. M-a instalat pe un frumos colac verde, mi-a pus la spate o pernă-banană și la gât un suport moltonat, mi-a adus miraculoasa
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
trebuie încep aiurea un ritm anapoda, se arată în față, în lumina tare a reflectoarelor și, pe muzica melancolică, execută un dans furtunos, "bat tureacul", cum zice provincialul, adică execută acele mișcări, pe care le găsim prezente transetnic, în dansurile ardelenești românești și ungurești. Vă spun acum ce este și cu naivii, vă spun ce sunt aceștia: ei se prezintă, de regulă, ca niște semeni de-ai noștri care văd într-un fel și vine un ins cu program politic, adică
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
puține, prin crochiuri esențiale, autorul epistolei schițează o tipologie a oamenilor politici ardeleni și din Vechiul Regat, distingând între naivitatea morală și lipsa de experiență a primilor, și îndrăzneala și inteligența ofensivă, debarasată de scrupule, a celorlalți. Portretul făcut elitei ardelenești nu este deloc flatant, iar cel al politicienilor regățeni este de-a dreptul antipatic. Dar în privința aceasta, Vuia mai schițase și anterior judecăți de valoare. Într-o scrisoare către Iosif Popovici, docent la Universitățile din Viena și Budapesta, iar mai
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]