1,723 matches
-
cum sună ultima adiere a unei silabe din sunetul unei rostiri girul marnei divin și înălțarea unde este păstrată semnificația lui te ajută să atingi meritul rostirii când înclinându te săruți icoana izvorului de unde curge stingi limpezimea apei atunci cu ardoarea sărutului ,,te,, și îndoi genunchii spre a putea să încapi în sintagmă de anghel zamfir dan sonderborg marna Referință Bibliografică: cuvântul / Anghel Zamfir Dan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2232, Anul VII, 09 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright
CUVÂNTUL de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383126_a_384455]
-
SONETUL LUMINII, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 1929 din 12 aprilie 2016. Cuvântul mi-a fost leagăn și-alinare Iar casa mea e însăși poezia, Pe prispa ei veghează veșnicia În doine și lumini strălucitoare. Mă cheamă cu ardoare datoria Când strâng la piept buchetele din soare, Doar versuri cântă fără încetare Sfințind în doruri lacrime și glia. Există, oare, floare mai frumoasă Ori cer curat atât de cristalin Cum este poezia luminoasă Care aduce mărilor senin? Nicicând nu
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
intră noaptea-n a mea casă Căci lampa mea e versul din suspin. Citește mai mult Cuvântul mi-a fost leagăn și-alinareIar casa mea e însăși poezia,Pe prispa ei veghează veșniciaîn doine și lumini strălucitoare.Mă cheamă cu ardoare datoriaCând strâng la piept buchetele din soare,Doar versuri cântă fără încetareSfințind în doruri lacrime și glia.Există, oare, floare mai frumoasăOri cer curat atât de cristalinCum este poezia luminoasăCare aduce mărilor senin?Nicicând nu intră noaptea-n a mea
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
ochii tăi și de ninsoare, Mi-e dor de cerul unei nopți de vară, De zorii care cântă la vioară, De răsăritul dezmierdat de mare. Mi-e dor de-o ploaie de lumini pe seară, De toamna care freamătă cu-ardoare, De valuri care tremură sub soare, Mi-e dor de clipe dragi, de-odinioară. Și focul care arde mă frământă, Am ostenit în haina de mister, Doar stelele și luna mai cuvântă Iar eu privesc aievea către cer. În noaptea
SONET DE DOR de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383155_a_384484]
-
săruți Și încet să te apropii Șoaptele să îmi asculți La toate le ești regină: Mie, munților, pădurii... Numai prin a ta lumină Vine ceasul izbăvirii. Și rămas fără suflare În adânc să mă petreci Chiar de nu mai am ardoare Să mă-ngropi, apoi să pleci Eu, la fundul apei sta-voi Și privind la luciul său Să zăresc cum lumina-vei ... Citește mai mult LUMINA LUNIIautor, Bertoni D AlbertLuna oglindește-n apaLacului de sus, din munțiIar sub apă este
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
material pentru a da viața sacră unui spațiu care va folosi nemijlocit nu numai unui popor aflat în rugăciune, ci și unui popor chemat să-și afirme mereu identitatea, verticalitatea și măiestria, precum și fidelitatea față de năzuințele înaintașilor care doreau cu ardoare zidirea unui asemenea locaș. Comuniune a oamenilor cu Iisus Hristos și întreolaltă, legătură între generații, punte între eclesial, cultural și social, deschidere responsabilă spre istoria și spiritualitatea poporului, afirmare a identității și a permanenței creștinismului ortodox pe aceste meleaguri, simbol
VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
-
Loncear, originar din Bocșa Montană, ar fi sprijinit-o să se lanseze în lumina, splendoarea, dar și asperitățile carierei artistice. Fapt este că în 1950, Aurelia Fătu-Răduțu ia admiterea la Conservatorul din București, dovadă a nivelului superior de studiu, și ardoarei de a și-l dezvolta, iar traseul ei solar prin cântecul de suflet, românesc, indică propriul talent, certa sârguință, seriozitatea, munca neîntreruptă. Ca om și ca artistă fermeca. „Era”, spune poetul Nicolae Sârbu, creionându-i portretul total, fizic și lăuntric
AURELIA FĂTU-RĂDUŢU. STRADĂ A NEVOIAŞILOR, URCATĂ ÎN CONSTELAŢIA BOGAŢILOR SPIRITUALI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383209_a_384538]
-
aspirațiile celorlalți. Dar, revenind la înțelepciunea poporului roman condensată în proverbe, mă văd nevoit să conchid că „Nu e prost cel care mănâncă cinci pâini, ci acela care i le oferă”. Nenumăratele frustrări pricinuite de „lumea” în care doream cu ardoare să ne integrăm, m-au determinat să mă bucur la gândul că - din punct de vedere al timpului fizic - nu mai am înainte-mi, cât am lăsat în urma mea. „Nimic nu-i nou sub soare”, spunea un învățat al antichității
RETROSPECTIVĂ de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383230_a_384559]
-
Ion PREDESCU). Cel mai recent volum al poetului Sandu Cătinean, intitulat “Antizeism” este o încununare a frumuseților interioare și exterioare, o îngemănare a răsăritului spiritual cu amurgul temerilor, dar și o pledoarie pentru valorile ființei umane. Poetul își cântă cu ardoare trăirile așezate pe portativul luminii zdrobind întunericul și modelând din lutul vremii un drum presărat cu credință și seninătate. Sandu Cătinean este poetul sensibilității și al profunzimilor fără de margini care înalță spre bolta divină rugi copleșitoare în care freamătă dorința
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare ar fi fost scopul acelei pantomime, se gândi el, atât Îngerii cât și demonii ar fi făcut mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rădăcina acelor palmieri ofiliți ar fi curs cel mai firav firișor de apă care să le permită să-și continue existența, el ar fi fost capabil să-l găsească, de aceea fiii săi aveau obligația de a lupta cu aceeași ardoare cu care ar fi făcut-o Gacel Sayah. La apusul soarelui își reluară munca. Era într-adevăr o muncă istovitoare. Cel care se afla în fundul puțului trebuia să sape, fără nici un ajutor, doar cu mâinile, dedesubtul ultimei bucăți de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tine neîntrerupt. Treceam prin aerul acelei primăveri Însoțită de cîntece, mergeam În grupuri pe străzi intonînd „Erika“ și „Die Fahne hoch“ și În lumina difuză a catedralei, În fața altarului Sfintei Fecioare, „O, Du Frohliche, O, Du Selige“ și simțeam aceeași ardoare În fiecare cîntec și nu vedeam nici o diferență Între ele - cîntam. Inhalam binele și răul laolaltă fără să am știință de ele, pluteam Într-o confuzie tulburătoare, totul părea pur și impur deopotrivă, Înaintam În vîntul proaspăt al dimineții cotropită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fonograf care să funcționeze decent. Cel pe care-l am acasă e mult mai bun. Iată. Acest disc e al meu personal, și e un cvartet de Beethoven, opus optsprezece, numărul unu. Sesizați omogenitatea interpretării. Ah, mi-aș dori cu ardoare ca băiatul din rândul al treilea să înceteze cu rânjitul. Eu altceva decât limba engleză nu vorbesc aici. Mâine trebuie să recapitulăm vocabularul. Nu vă sfiiți să-mi împrospătați memoria.“ Nimeni nu râdea când domnul Farney vorbea. Știa prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
prieteniei. Fericirea mea era creată de mine și nu depindea decât de mine s-o transform într-un mod de a trăi. Prietenii mă vizitau aproape în fiecare zi - conversațiile noastre se roteau în jurul sexualității, războiului și comunismului. Vorbeam cu ardoare de soarta poporului nostru împins la criminalitate ca să supraviețuiască. Îi așteptam încă pe americani să ne elibereze. Ne era frică de bomba atomică și de un nou război tema noastră preferată. Femeile discutau mai ales despre îngrozitoarea lege a avortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai simple și mai directe, care per total dădeau prozei acestuia un aer pur și simplu extraordinar, superior celei scrise de el. „...atunci mi-am scos pula”, scria copilul, „și considerând că era exact lucrul de care avea nevoie cu ardoare tânăra din fața mea, mi-am introdus-o într-însa. Ea n-a avut nimic de obiectat. Ci, dimpotrivă, a gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților și a gemut de plăcere, spunând în același timp o poezie de Bacovia.” Genial, recunoscu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
niciodată. O seară care începea cu un ghinion prevestea un șir de alte ghinioane. După trei ore de umblat pe bulevarde, după un șir întreg de neșanse (care se multiplicau pe măsură ce eram refuzat și-mi pierdeam viclenia aceea plină de ardoare cu care pornisem, devenind tot mai grosolan cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu mai aveam nici o dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fără corespondență reciprocă, înseamnă să rupi și viața în două. Și îmi mai închipuiam, desigur nu pe Sonia, ci pe o altă femeie sau fată cam din același aluat cu mine, mi-o închipuiam pe această fată îndrăgostită cu o ardoare excesivă, excepțională. Iat-o întorcându-se acasă. Uite cum în întunericul de pe bulevard o ajunge din urmă un golan pe care nu-l cunoaște. Nici măcar nu poate vedea dacă acest om este tânăr, urât sau bătrân. Și iat-o înșfăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
șoaptă. Acum alergau de-a binelea. Lui Cristi i se părea că se depla sează prin vată. Pașii lor abia se auzeau, în timp ce în jur domnea o liniște nefirească. Stătea cu ochii ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare să ajungă cât mai repede în oraș. Nu mai era mult până acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă. O teamă cumplită îl cuprinsese. Se lupta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
murmurînd rugăciuni și cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvîntați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tînăr care se aplecă deasupra lui de-a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să accepte una ca asta. Oare chiar maiestatea lui Dumnezeu se putea revela În felurile acelea schimonosite, În vătămarea Îngrozitoare a trupului? Sub forma unor spectacole de saltimbanci? Și asta pentru a asmuți plebea la niște fapte pe care, dimpotrivă, ardoarea și virtutea s-ar fi cuvenit să le stârnească? Dumnezeu chiar avea nevoie de așa ceva pentru a elibera de dușmanii săi țara natală a Fiului? - Poartă ghinion... e blestemată, șopti cineva În spatele lui. Dante se Întoarse căutând să vadă de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care acele imagini mă obligau să mi-o imaginez. — Oroarea În totalitatea ei? Ce vrei să spui? — Faptul de a te lăsa pradă disperării, renunțarea la tot, supunerea tăcută, asta vreau să spun. Pentru mine e ceva de nesuportat, acea ardoare morbidă care survine În timpul războiului, acea aprigă pornire de a-i supune pe ceilalți. Nu mai e nevoie să o spun, dar acea dorință de a-i supune pe ceilalți se hrănește dintr-o dorință cu totul opusă, aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în capătul patului și-și lăsă capul pe pernă, cu coapsele desfăcute larg astfel încât puteam să văd unde începe viața, și din nou am lins-o și am sărutat-o acolo înainte de a-i face cunoștință cu întreaga măsură a ardorii mele, vârându-mă cu putere în corpul ei până când am crezut că numai capul și umerii îmi vor rămâne afară. În cele din urmă, când nu mai rămase nimic în nici unul dintre noi, ea se înfășură în jurul meu și plânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
are să se judece cu severitate, din punctul de vedere al matematicianului trădat. "Am greșit desigur față de legea mea internă. Adevăratu-mi rost era cercetarea exactă. Credeam însă pe atunci în Poesie și aduceam în adâncirea ei o veracitate carteziană și o ardoare de navigator." De Crăciun, i se publică în țară, într-o plachetă, poemul După melci. 1923 Cunoaște la Tübingen, în casa unei prietene, pe Gerda Hossenfelder, fiica unui medic de vază din Cotbuz, pe atunci studentă în anul întîi la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Se-ntoarce somnoroasă, în ciclul ei steril, Sub fard și mască, mimma unei absurde arte... Și totuși deasupra rotirilor deșarte Făuritor de sensuri, să te ridici viril; Și, beat de aderare activă și adâncă, - Aplauze unice în searbădul decor - Smulgând ardorii tale cuvântul creator, Eternei reîntoarceri a Vieții să-i chemi: "Încă!" PYTAGORA În calmul multor zile de drumuri lungi pe mare Spre sânul adâncimii fluide am privit; Iar ochiul meu lăuntric e încă năpădit De-a umbrei și-a culorii
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Și-n pacea-ntinderii, cuvântul Pe-atîtea buze bănuit. Dar iar intrat în noapte, sfântul Cuvânt, va fi, va fi rostit? III Miraj fluid, formă fugară, Străbate surele poteci Șerpuitoare și coboară În toamna vânturilor reci. Dorința mea îți va aprinde Ardori ce nu se pot grăi Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb mărunt, argintul lor; Până când, greu de ierni eterne, Slăvitul prinț al orelor, Va obosi să mai
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]