1,017 matches
-
postbelic (aflat fie în postura de expatriat izolat și marginalizat în civilizația de adopție, fie în aceea de inadaptat social, eșuat în compromisuri sau erori) și creionează, ca atare, destine fragile, de eroi "culpabili" în mod tragic conform vechii sugestii aristotelice. În penultimele volume de ficțiune (Ishiguro scrie și scenarii de film), The Unconsoled/ Nemîngîiații (1995) și When We Were Orphans/Cînd eram orfani (2000), construcțiile psihologice ale scriitorului se diversifică, mergînd pe ideea "înstrăinării" ca premisă a articulării universului în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la vremea cînd am început lectura lui Adorno, în interiorul diversificatului campus american. Anii de școală umanistă românească nu puteau fi șterși peste noapte cu buretele, lăsîndu-și amprente vizibile în identitatea mea academică. Totuși, noutatea venea din faptul că autorul intertextualizării aristotelice măcar în intenție -, din Minima Moralia, nu neutraliza caracterul declanșator al socialului, acceptînd influența sa, cel puțin mentalistă, asupra esteticului. Îi lipsea însă latura "activistă" atît de pregnantă în operele marxiștilor și culturaliștilor postbelici -, ceea ce va duce la unele disjuncții
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique"4. Caracterul normativ al acestui concept este studiat și prezentat de domeniul cunoscut sub numele de estetică, unde considerațiilor de ordin teoretic li se alătură cele de ordin istoric, cum ar fi originea aristotelică a acestui termen. După cum se știe, poetica lui Aristotel se axează "pe conceptul de mimesis ("arta imitare a naturii")"5. Aceasta devine prima poetică, apărută în anul 330 î. Hr., căreia îi urmează "alte celebre arte poetice pentru literaturile antice care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
identifică poezia drept limbaj absolut, reprezentând "realizarea tuturor posibilităților limbajului ca atare" și suspendând, în mod necesar, alteritatea, tocmai pentru a rămâne o creație absolută. Limbajul ca atare sau limbajul pur și simplu sau limbajul absolut reprezintă logos-ul semantikos aristotelic, anterior oricărei determinări, oricărei finalități (fie ea apofantică, pragmatică sau poetică), limbajul exclusiv semantic, a cărui funcție esențială și primordială este aceea de a semnifica. 20Ibidem, p. 80. 21Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei, București, Editura Eminescu, 1990, p. 56. 22Eugen Simion
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-l atribuie acesta față de "ce spune"; b) imaginea celui căruia îi este destinat discursul, locul ce-i este atribuit acestuia; c) relația care se creează pe baza celor două imagini între emițător și destinatar, construcție care, mutatis mutandis, răspunde principiului aristotelic al "adecvării" ("tò prépon"). Noțiunea are o filiație impresionantă, revendicată din ipostaze diverse: "intersubiectivitate" (Benveniste), "dialogism" (Bahtin), "intenție colectivă" (Searle), "intenționalitate reunită" (F. Jacques), "negociere" (Kerbrat-Orecchioni), ipostaze ce converg spre o definire contractuală a actului vorbirii, în general, care implică
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
un eveniment atît de ieșit din comun (răpirea, chiar uciderea celor două fete) să nu vină din exterior. Locuitorii acestui ținut au văzut și n-au văzut propriile mașini. Este povestea unui inspector care reușește să se elibereze de logica aristotelică potrivit căreia vedem sau nu vedem un lucru. Cum să ne dăm seama de ceea ce ne orbește în propria lume? Deschizîndu-ne către și, admițînd că vedem și că nu vedem ceea ce vedem. Ființa umană își construiește un posibil în ciuda faptelor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lui Dumnezeu, avem parte de cea mai bună dintre lumile posibile. Vorbind de "posibilitate reală", Hegel (1770-1831) se înscrie, oare, printre gînditorii posibilului? Posibilul este real în sensul în care el este realitatea în germene. Filosoful german trimite la noțiunea aristotelică a lui "a fi potențial". El respinge cealaltă dimensiune a posibilului propusă de Aristotel, "a fi contingent." Hegel reduce noțiunea de posibil și ne putem întreba dacă nu o neagă de-a dreptul: Ceea ce, în consecință, este în mod real
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aplicat umanului, el trebuie să facă uitate dezbaterile care au însoțit nașterea mecanicii cuantice; el se preface că ignoră existența concepției constructiviste a fizicii. E amnezia ca strategie. Mai mult decît atît, argumentația filosofului american este cu totul tributară logicii aristotelice a lui sau: el presupune că suntem realiști sau constructiviști, că trebuie să eliminăm unul din termenii contradicției. Împotriva lui sau noi îl susținem pe și. În același mod în care avem nevoie de două picioare pentru a merge, folosim
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a ales să "se îndepărteze de nonsensul, de absurditatea lor". (Idem.) E vorba aici de o altă formă de contaminare etnică a imagina rului limbii franceze prin imaginarul limbii române. În estetică a cuvîntului creator de univers stabil, potrivit logicii aristotelice, a terțului exclus. În vreme ce pentru limba română, actualul și virtualul conotațiilor cuvintelor, înghețate în rostire, au o forță egală și ace eași valoare ontologică, fără să joace separat sau opozitiv. În mod fundamental, absurdul nu există în viziunea românească despre
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi rămas neconsolat". (NN) Dacă Cioran este în așa măsură locuit de gustul paradoxului, e și pentru mobilitatea hermeneutică și polisemia pe care le comportă acesta, așezînd principiul contradicției în miezul său și făcînd să explodeze unitatea monolitică a logicii aristotelice. Fizica cuantică și transdisciplinaritatea au spart numeroase clișee relative la viziunea noastră asupra lumii, îndeosebi la statutul observatorului și al obiectului observat, ce nu mai apare ca un raport în care subiectul ar fi perfect detașat și neutru în fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
caducă... Iată-ne deci atașați de avatarurile noastre, nu doar pentru că noi le-am creat, ci pentru că ne dau această iluzie imersivă a cufundării într-un între, un neloc, un spațiu al libertății aproape absolute, pe care cotidianul euclidian și aristotelic ni-l interzice. Roussy alege absurdul fantezist și virtualul, Cioran preferă să alunece între etichete, să se cunoască în imposibilitatea unei cuprinderi globale, unitare. Alături de ei, ne aflăm simultan "în" și "în afara" universului personal. "Mă dezindividualizez văzînd cu ochii", constată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scopuri sociale sau instituționale specifice"253, exemple în acest sens fiind discursul medical, discursul științific, discursul administrativ etc. Una dintre sursele de ambiguitate o constituie chiar momentul în care substantivul devine masificat (în exemplul autorului, o sintagmă precum "discursul științific aristotelic" poartă cu sine această ambiguitate), în timp ce "cea de-a doua utilizare implică faptul că discursul este o modalitate de ordonare a categoriilor gândirii sau cunoașterii, astfel încât el reflectă sensul "comun" al unui "discurs" ca fiind un tip de text sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este asociat termenul de "transcendent", des folosit de idealismul modern pentru a separa lumea simțurilor de lumea inteligibilă. Apropiați de acest termen sunt "transcendental" și "transcendentalism". Medievalii foloseau termenul "transcendental" pentru atribute care nu făceau parte din cele zece categorii aristotelice, cum sunt unul, adevărul, binele. Im. Kant l-a folosit pentru a denumi facultatea rațională de cunoaștere. "Transcendentalism" și-a numit eseistul și poetul american Ralph Waldo Emerson (1803-1882) credința că există un spirit universal numit "suprasuflet". Dumnezeu este un
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
stăpânirea unor "legi generale", care repetă proverbele, generalizările juriștilor ori maximele lui Machiaveli. (Idem., pp. 127-128) Întrucât istorismul s-a asociat adesea cu relativismul, MacIntyre respinge acuzația adusă de critici în acest sens. El amintește că, fiind adeptul tradiției morale aristotelice împărtășită și de filosofi ca Nussbaum, Rorty, Williams, Ricoeur, se delimitează de "metafizica biologizantă" aristotelică, promovând o teleologie aptă "să ne ofere o interpretare clară și fundamentată a telos-ului", atunci când acceptă că în viața omului un rol central îl au
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
127-128) Întrucât istorismul s-a asociat adesea cu relativismul, MacIntyre respinge acuzația adusă de critici în acest sens. El amintește că, fiind adeptul tradiției morale aristotelice împărtășită și de filosofi ca Nussbaum, Rorty, Williams, Ricoeur, se delimitează de "metafizica biologizantă" aristotelică, promovând o teleologie aptă "să ne ofere o interpretare clară și fundamentată a telos-ului", atunci când acceptă că în viața omului un rol central îl au antagonismele și conflictele. (26, pp. 175-176) Astfel, relativismul cedează locul unor convingeri opuse. Una din
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
nu sunt apte de generalizări cu caracter de lege, "orice încercare de a-l înțelege (comportamentul, n.ns) în termenii unei explicații mecanice intră în conflict cu aristotelismul. Noțiunea de "fapt" cu privire la ființele omenești se transformă deci dintr-o viziune aristotelică într-una mecanicistă (...). "Faptul" încetează să fie purtător de valoare, "este" se separă de "s-ar cuveni", iar explicația, ca și evaluarea, își schimbă caracterul ca rezultat al acestui divorț între "este" și "s-ar cuveni". (28, pp. 106-107) MacIntyre
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
contrazisă de intervenția continuă a lenei, eșecului în istoria comunităților. Mai reținem sugestia că, ontologic, limita caracterizează ființa (metafizică, n.ns) iar nelimitatul duce către "nimicul pur". Privită împreună cu actele încercărilor (gr. peira) omenești, limita devine prudență (phronesis) în etica aristotelică sau "fenomenologie a limitei și a atitudinilor față de limită", pe care autorul o numește peratologie. Împreună cu hermeneutica (filosofică la Gadamer, care recomanda "fuziunea orizonturilor", și științifică la W. Dilthey), cu iconologia și imagistica, peratologia devine partea centrală a antropologiei filosofice
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
alegoria) și o reprezentare care înlocuiește inexpri mabilul cu ceva ce poate fi exprimat (simbolul). Alegoria este specifică abordării filozofice (de exemplu, Maimonide) a revelației, pentru care, de exemplu, numele biblic Lot este o alegorie a intelectului material din tradiția aristotelică. De cealaltă parte, simbolul este caracteristic exegezei cabaliste (Moise Nahmanide) și este prezent acolo unde limbajul nu este rodul unei convenții, ci își afirmă originea în chiar creuzetul revelației; prin urmare, în acest ultim caz, numele nu mai trimit exclusiv
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în rolul profesioniștilor mișcării, care recită la minut orarele metroului, fie al turiștilor, navigând cu harta în mână, fie al celor tăcuți, țintuiți în cursa clădirilor și copacilor de după geam, berlinezii vechi sau cei adoptați de curând învață firesc lecția aristotelică despre mișcare ca semn al nedesăvârșirii și al dorului. Ca mijloc de organizare a spațiului și de tocare a timpului, mișcarea nu și spune întreaga poveste. Abia în călă toriile lungi, din Marzahn până în Langvitz, mai ales dacă nu te
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dată de apartenența la o anumită clasă. Lumea este constituită din clase de obiecte, gândite ca realități discontinue, constante și stabile, adică cu granițe net conturate. În tradiția platonică, identitatea unei clase este dată de un arhetip ideal, în cea aristotelică de însușiri esențiale ale obiectelor, opuse însușirilor neesențiale, contingente prin care se deosebesc indivizii dintr-o anumită clasă. Privilegierea ontologică a generalului, ca notă distinctivă a esențialismului, se exprimă prin supoziția că însușirile esențiale, proprii tuturor indivizilor unei clase, au
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
cele care fixează cadrul a ceea ce prezintă interes pentru știință. Cele două regnuri - al plantelor și al animalelor - se divid în încrengături și, mai departe, în clase, ordine, familii, genuri și specii. Cuvântul specie este traducerea dată în scolastică termenului aristotelic eidos, care semnifică forma fixă. Cercetătorii naturii care împărtășeau presupozițiile gândirii esențialiste considerau însușirile comune ale unei anumite categorii taxonomice drept însușiri definitorii, esențiale. Ei respingeau evoluția speciilor deoarece aceasta implică existența a numeroase forme de tranziție între categoriile sistematicii
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
se află în inima identității noastre. Dialogica culturală În perioada Evului Mediu, creștinismul disimulează conținuturile iudaice, grecești, latine pe care le înglobase, însă încetează a le ține încremenite începînd cu secolul al XI-lea: gîndirea creștină se nutrește cu ideile aristotelice (prin intermediul traducerilor din Avicenna și Averroes), revine la lecturile antice, se raportează la dreptul roman (secolul al XIII-lea). Din acest moment, mesajele evanghelic, grecesc, roman fermentează sub mantia bisericească, însă aceasta le ține în frîu și împiedică orice răbufnire
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
rațională a posibilității categoriilor generale ale rațiunii de a surprinde realul, care este întotdeauna unic și particular. Un alt curent de gîndire, care se dezvoltă odată cu tomismul, are la bază strădania intensă de a face coerentă una pentru cealaltă rațiunea aristotelică și teologia creștină. Asistăm așadar în Evul Mediu la dezvoltarea unei rațiuni constructive și a unei rațiuni critice. Însă rațiunea critică nu afectează Credința, ci dimpotrivă: autocriticîndu-se, ea întărește Credința. Cît despre rațiunea constructivă, aceasta consolidează în mai mare măsură
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și va deveni matrice și motor al dezvoltărilor lor. Europeană și universală Misiunea științei nu se limitează la controlarea naturii și dezvoltarea societății. Ea este de asemenea, începînd cu Galilei și Kepler, aceea de a reconstrui Lumea. Vechea lume ptolemeică, aristotelică, teologică este definitiv distrusă. Desigur, pînă la Newton inclusiv, știința are încă nevoie de un Dumnezeu omnipotent și omniscient care să se afle la temelia Ordinii Universului. Însă odată cu Revoluția franceză se va desfășura și o revoluție cosmică: Laplace îl
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
posibilitatea saltului din protologic în logic. Ipostaza logică a gândirii este sediul cunoașterii științifice. "Logicul", ca ipostază a gândirii, este obiectul "logicii" ca știință a ordinii și rigorii, a formelor, operațiilor și legilor gândirii corecte. Istoria logicii de la Organon-ul aristotelic la pluralismul logic contemporan demonstrează capacitatea acesteia de generalizare metodologică și deschidere tematică. Deschiderea logicii spre realitate, acțiune, istorie, societate, politică, precum și examinarea propriei substanțe și interiorități, au făcut posibilă apariția ipostazei metalogice, conștiința de sine a logicii capabile să
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]