379 matches
-
căruia i se contestă rolul decisiv în comunicare, prin construirea unui tip de discurs conversațional vidat de sens. Metamorfoza textului ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teritoriu îndeobște înseninat de veselie și vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons, soufles, soupirs
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nuvele Călugări și ispite, Pocăința starețului, Necazurile părintelui Ghedeon, Eros la mănăstire etc. mediul monahal apare extrem de propice pentru explorarea discrepanțelor de esență boccacciană dintre stilul de viață predicat și identificat în mod ideal cu cel al reprezentanților bisericii și artificialitatea, automatismul și banalitatea din traiul acestora. Întotdeauna însă ironia sau întrevăzuta satiră sunt îndulcite de tonul bonom, indulgent. În eroicomicul roman pseudopolițist Cazul maicii Varvara, de exemplu, deși personajele feminine au un comportament verbal asemănător mahalagioaicelor din schițele lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și comedia "amară" a lui George Mihail-Zamfirescu, Idolul și Ion Anapoda. Dacă la V. I. Popa conflictele între generații (Mușcata din fereastră) sau între etnii (Take, Ianke și Cadâr) se anulează melodramatic în final, în piesa lui G. M. Zamfirescu, artificialitatea și convenționalismul constau tocmai în punerea într-o tranșantă și definitivă opoziție a două lumi: pe de o parte, cea a "pampoanelor de paradă", reprezentată de văduva colonelului Stavăr, de Mioara, "păpușa" lipsită de dorința de autocunoaștere a ibsenienei Nora
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și ți-a făcut și lucrările de la cealaltă slujbă!49 Se observă deja cum, în mod surprinzător, eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă, disimularea, optimismul inconștienței, iresponsabilitatea, lăudăroșenia puerilă, desfiderea autorității conturează imaginea unui Mitică arhicunoscut, caragialesc. Spre deosebire de acesta însă Mitică Popescu "place[...] E ca nuca, ... are
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fonogramic prin metatext, ca procedeu folosit experimental de Caragiale în neterminata Poveste, de pildă, dar devenită, după cum se știe, o practică obișnuită în scrierile prozatorilor optzeciști, pune în relație termenii paradoxalei autenticități obținute prin "asocierea dintre maxima naturalețe și maxima artificialitate"167, sau prin simultaneitatea tendinței centrifugale și centripetale a autorului în raport cu textul, mai exact, prin completa neutralitate și neimplicare, coroborată cu permanenta preocupare pentru explicitarea și demascarea strategiilor textuale folosite. 4.4.2. Concizia O altă caracteristică a stilului caragialian
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
idei, cel mai vizibil aspect care leagă proza și dramaturgia lui Teodor Mazilu deopotrivă de viziunea lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu asupra absurdului, ține de fantoșizarea și de grotescul personajelor. La cei trei autori dezumanizarea este ilustrată prin artificialitatea gesturilor, stereotipia limbajului, mimetismul sentimentelor, mediocrizarea și aplatizarea gândirii. Deosebirile sunt, totuși, semnificative. Dacă la Caragiale și la Eugen Ionescu limbajul și situațiile revelau găunoșenia morală și vidul sufletesc al unor veritabili "nebuni fățarnici", dar și ignoranța tragică a acestora
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și deformator, prezentarea maniheistă a unor situații fac ca orice text confecționat în felul acesta să devină previzibil, mai ales atunci când semnificația unor episoade este ostentativ semnalată de narator. Cum unele scene se regăsesc în mai multe romane, impresia de artificialitate a ansamblului și de precaritate a invenției epice se instalează temeinic. Declarat autobiografic, romanul Din neagra țărănie este totuși mai bine realizat, întrunind în egală măsură calitățile și defectele scrierilor lui I. Funcționează adecvat, în acest caz, memoria afectivă, prin intermediul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287637_a_288966]
-
critici, 340-344; Liviu Petrescu, Bravuri genologice pentru uzul elevilor, TR, 1984, 20; Hristu Cândroveanu, „Civilizația romanului”, RL, 1984, 31; Mihai Ungheanu, „Civilizația romanului”, CREL, 1985, 3; Iorgulescu, Prezent, 305-309; Ioana Bot, Între romanele posibile, TR, 1988, 27; Romul Munteanu, Paradisele artificialității, FLC, 1988, 35; Z. Dinulescu, Un roman al nuanțelor, TMS, 1988, 9; Gabriela Negreanu, Romanul unei civilizații, LCF, 1988, 40, 42; Gabriel Pleșea, Scriitori români la New York, București, 1998, 195-230; Ion Roșioru, Exilul ca experiență hipertextuală, CL, 1999, 2; Titu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
Prunoiu, președinte al sfatului popular comunal), făcându-i să subaprecieze pericolul elementelor capitaliste de la sate sau chiar să stimuleze creșterea acestora (...). Măiestria artistică a lui Marin Preda, la prima vedere este «imperceptibilă». Aceasta pentru că forma lucrărilor sale este lipsită de artificialitate, exprimă organic conținutul, iar mijloacele sale artistice se disting printr-o simplitate și o limpezime de cristal (...). Acesta este poate și motivul pentru care critica noastră literară a fost zgârcită în analizarea formei artistice a nuvelei Desfășurarea. Cronica din Viața
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
mai curând anti-teme, intriga anti-intrigă (aproape de jurnal), eroii antieroi ("You! hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
und Drang-ului, S. mizând pe capacitatea provinciei, concept aproape filosofic, de a resuscita energiile creatoare și de a fixa destinul neamului pe un făgaș istoric, creator. În viziunea lui, poezia este altceva decât literatura, pe care o caracterizează prin artificialitatea și estetismul unei conștiințe căzute, pe când poezia e un mod de existență, o etică a participării la cosmic și la universalele divine. Perspectiva mistică face din sacrificiu o cale de cunoaștere și din poezie soluția identificării cu obiectul liric care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
conciliant, atitudini a căror absență este stranie pentru un istoric. Își scria articolele cu o emoție atît de spontană, încît și astăzi sînt citite ca niște strigăte de durere. Indiferent dacă avea sau nu dreptate. Sinceritatea și lipsa totală de artificialitate a lui Iorga conferă jurnalisticii sale un ton uman. Sute din articolele sale par încă de o actualitate frapantă. Tudor Vianu își amintea că opera lui Iorga "este o operă literară individuală; este imposibil să o confunzi cu opera oricărei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unde lucrează la Consiglio Nazionale delle Ricerche. Volumul de debut propune o formulă lirică de factură clasicizantă (în sensul clasicității greco-latine), un amestec de onirism și expresionism (poate influențat și de modelul poeziei lui Ioan Alexandru), exterior, decorativ, a cărui artificialitate se complică până la ermetism și manierism, tendință accentuată în volumele următoare. „Universul poetic”, „imaginea” sunt construite, livrești, circulare, închise. Ele comunică de fapt lipsa de comunicare, de fior liric, o absență. Țipătul „expresionist” este mai mult tăcere, ecoul unui sunet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
și despletit, îl plasează pe Rosetti la antipodul preceptelor lui Ruskin"89. Descrierea "efigiilor feminine" și disocierea de preceptele esteticii ruskiniene subliniază apariția unei noi dimensiuni în pictura lui Dante Gabriel Rossetti, care o apropie de sensibilitatea decadentă, și anume, artificialitatea. Femeile care apar în pictura din această perioadă a lui Rossetti au ceva statuar și sumbru în același timp, marcate de o androginie care le este definitorie și care va constitui una dintre temele favorite ale romanului decadent la Jean
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui peisaj oniric, din recuzita căruia fac parte un castel, un lac, lebede, pădurea. Prințesa are aerul melancolic-visător care o integrează numaidecât fundalului, pare să emane din el și să-i aparțină deopotrivă, deși există la Loghi această propensiune spre artificialitate care se relevă ca teatralizare a compozițiilor sale, cu un cadru și o recuzită împrumutate adesea din pictura simbolistă germană, și cu un motiv autohton, de obicei de factură folclorică. Ca și în Orientala sau Trufie patriciană, semnătura princiară și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contrast de fundal, asemeni tehnicii colajului. Părul femeii realizează însă relația cu fundalul conferind personajului, ca și în alte picturi ale lui Loghi, imaterialitatea-flotantă a unei apariții. Loghi întreține în pictura sa această relație artificială cu fundalul decorativ. Impresia de artificialitate o conferă și faptul plasării chipului într-un cadru aparent natural, dar care preia ceva din convențiile interiorului printr-o accentuată stilizare, printr-un ecleraj straniu, care nu corespunde luminii naturale. Fundalul cu o accentuată notă decorativă are, mai degrabă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o casă, o mână sau un picior"405. Este destul de simplu să realizezi că numai de autenticitate nu este vorba în pictura lui Loghi, chiar și atunci când te referi la peisaj, că idilismul său policrom are o doză mare de artificialitate. Cât despre optimism, această trăsătură a fost supralicitată prin omisiune sau ecuație statistică, pentru a subsuma întreaga creație a lui Loghi în opinia unor critici avizați precum Petre Oprea. Începuturile sunt însă relevante atât pentru devenirea ulterioară a artistului, cât
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
critice anterioare oprindu-se la această evidență. Arghezi insistă însă asupra incapacității pictorului de a transmite o emoție sau o reflecție, unde și relevarea unui repetitiv obsedant, a unei circularități mecanice a temelor și motivelor. Ceea ce Arghezi remarcă numaidecât este artificialitatea, "poza" acestor tablouri, pe care o aseamănă celei a lucrărilor unui alt decorativist afin simbolismului și Art Nouveau-ului, Ștefan Popescu. Arghezi era refractar decorativismului, fie că în primul deceniu Art-Nouveau-ul își epuizase energia, fie că poetul avea o inaderență constitutivă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe când Whistler evita orice conotații literare. În "Palais de l'Athénée. Exposition Kimon Loghi" din L'Indépendance Roumaine, L. Bachelin, (R.C.), acuză o parte din pictura sa de facilitate și superficialitate, de lipsă de sinceritate și de emoție, adică de artificialitate. Kimon Loghi transformă natura, fie prin stilizare, fie printr-un efect de culoare, în element decorativ, și din acest punct de vedere, observația criticului este justă. De asemenea, caracterul de pastișă al unora dintre picturile lui Loghi este evident, pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ar trebui totuși, căci acesta este rostul picturii. Poezia e un accesoriu la calitatea pictoricească și se vădește în modul de expunere, iar nu în alegerea subiectului. Subiecte "Poetice" nu există pentru pictor 432. Și Francisc Șirato remarcă decorul teatralizat, artificialitatea postúrilor, a gesturilor, în aceeași manieră literaturizantă care se constituie, pe un alt versant, ca o trăsătură simbolistă, în măsura în care pictorul încearcă să redea situații emblematice, decupaje ale unei coregrafii hieratice. "D-sa pictează cu predilecție scene din povești cu zâne
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nordului, la eclerajul mediteraneean, solar, viu. Ceea ce trece drept artificial în pictura lui Loghi, derivat uneori până la Kitsch și evidențiabil numaidecât în portret, constituie un aliaj imperfect dintre decorativismul Jugendstil cu pictura unei état d'âme simboliste. De asemenea, aceeași artificialitate a feeriilor sale, care fac vizibil atât un eclectism, cât și un omagiu prea apăsat față de pictura maeștrilor săi simboliști, devine doar în parte manieră, în parte constituind un propriu al picturii simboliste, cu încercarea de a crea o realitate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de o mare naturalețe. Virgil Cioflec, care s-a aflat mai des în preajma pictorului, a menționat nu numai extrema sensibilitate a acestuia, dar și o serie de considerații privitoare la relația dintre natură și pictură în concepția pictorului. Chiar dacă respinge artificialitatea, pictorul nu este partizanul transcrierii naturii în tablou, ci filtrării ei printr-o "état d'âme". Theodor Enescu face un portret al artistului la tinerețe prezentându-l ca funciar antiteoretic, urmându-și propriile instincte: "eu fac ce simt și mă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de misterul vieții, al cărui fruct este prețuit parcă în gestul personajului din mijloc, o laudă a creației. X.2. Țigăncile lui Vermont Senzualismul decadent Compozițiile lui Nicolae Vermont (1886-1932) având ca temă țigăncile se remarcă prin nota clară de artificialitate, indusă și de postúrile pe care acestea le adoptă, pentru că Vermont își conduce modelul către o anumită atitudine. Țigăncile sale sunt cele mai multe florărese, dar de multe ori pictorul folosește același model și pentru figurile de țărănci. Spre exemplu, tabloul cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ca pocăință, se încarcă de un sens religios, femeia stând în genunchi cu corpul pliat și fruntea sprijinită de pământ, făcând invizibile trăsăturile personajului feminin, figura unei totale devoțiuni. Feminitatea este accentuată prin fluiditatea părului. Comparația revendică numaidecât pentru Salomeea artificialitatea unei coregrafieri atente, care circumscrie estetic dominanta posturală. O altă tratare a temei, datând din 1926, Salomeea (ronde-bosse în bronz, semnat pe postament spate cu monograma FS, nedatat, 575 x 14,5 x 46 cm, inventar 915467, 1926), ne oferă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]