479 matches
-
exclamative Enunțuri asertive În enunțurile asertive, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat de conținutul mesajului. Enunțurile asertive se impun ca expresie sintactică a cunoașterii prin limbă a unei realități extralingvistice și mijlocul principal de comunicare a acestei cunoașteri. În procesul comunicării, enunțurile asertive se întemeiază pe verbe ale aserțiunii (aspune, a zice, a afirma etc.), verbe care pot rămâne implicite în însuși actul aserțiunii: După ticăloșirea Ioanei a trecut la ticăloșirea intensivă a Andrei. sau pot primi expresie sintactică: Îți spun încă o dată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diateza impersonală: Mi s-a spus că toți au plecat din oraș. sau, în stil direct, într-o relație de incidență, în structura unui enunț complex: „- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistrețul acela nu vine pe-aici.” (Șt.Aug. Doinaș) Enunțurile asertive, cu verb implicit, se pot realiza ca enunțuri constatative, când actualizarea planului lor semantic se înscrie în sfera cunoașterii empirice: A început să ningă din nou. sau ca enunțuri ilustrative, când actualizarea planului lor semantic este subordonată unei interpretări de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rătăcind prin pădure. Planul semantic al enunțurilor constatative poate fi supus probei adevărului fenomenal (Ninge sau nu ninge), în timp ce planul semantic al enunțurilor ilustrative este supus probei adevărului conceptual (Verbul a trebui dezvoltă sau nu componenta semantică ‘ipoteză’). Când verbul asertiv reprezintă, ca verb performativ (Austin), însăși realizarea actului lingvistic al aserțiunii, el generează enunțuri performative: „Eu îți spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile asertive sau propoziții din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ipoteză’). Când verbul asertiv reprezintă, ca verb performativ (Austin), însăși realizarea actului lingvistic al aserțiunii, el generează enunțuri performative: „Eu îți spun încă o dată că adevărul nu poate fi sufocat.” În funcție de situarea planului lor semantic în desfășurarea categoriei modalității, enunțurile asertive sau propoziții din alcătuirea lor pot fi reale, ipotetice, potențiale, ireale, optative: „De când s-a dus, sunt ca o creangă veștedă, Care-nainte de-a-nflori se scutură, Și lumea nici o bucurie nu-i mai dă Inimii mele, boală și putredă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scări (...); ai fi zis că te scobori în fundul pământului.” (C. Hogaș), „Cum aș fi încheiat cântecul, cobrele ar fi ieșit de sub vrajă.” (O. Paler) Implicarea/neimplicarea afectivă a subiectului vorbitor în transmiterea mesajului determină dezvoltarea a două variante de enunțuri asertive: • enunțuri asertive obiective (neutre), prin care subiectul vorbitor transmite conținutul semantic al mesajului în mod obiectiv: „Omul e zidit din același lut care se târăște în șarpe și zboară în vultur.” (M. Codreanu) • enunțuri asertive subiective (exclamative), prin care subiectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi zis că te scobori în fundul pământului.” (C. Hogaș), „Cum aș fi încheiat cântecul, cobrele ar fi ieșit de sub vrajă.” (O. Paler) Implicarea/neimplicarea afectivă a subiectului vorbitor în transmiterea mesajului determină dezvoltarea a două variante de enunțuri asertive: • enunțuri asertive obiective (neutre), prin care subiectul vorbitor transmite conținutul semantic al mesajului în mod obiectiv: „Omul e zidit din același lut care se târăște în șarpe și zboară în vultur.” (M. Codreanu) • enunțuri asertive subiective (exclamative), prin care subiectul vorbitor își
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a două variante de enunțuri asertive: • enunțuri asertive obiective (neutre), prin care subiectul vorbitor transmite conținutul semantic al mesajului în mod obiectiv: „Omul e zidit din același lut care se târăște în șarpe și zboară în vultur.” (M. Codreanu) • enunțuri asertive subiective (exclamative), prin care subiectul vorbitor își comunică totodată și atitudinea sa afectivă față de (sau provocată de) conținutul semantic (admirație, extaz, indignare, surpriză, uimire, ironie, dispreț, regret etc.): „Ce frumoasă, ce nebună / E albastra-mi, dulce floare! Și te-ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
minune, / Ș-a murit iubirea noastră - Floare-albastră, floare-albastră! / Totuși este trist în lume!” (M. Eminescu) „- Măi! anapăda lucru ș-aista, zic eu înciudat...” (I. Creangă), „Și câte nu s-au încercat în contra «Convorbirilor literare»!” (T. Maiorescu) Sub aspect structural, enunțurile asertive pot aparține tuturor categoriilor și pot avea diferite dezvoltări: „- Cât ai pierdut, mă! -... Tot.” (I.L. Caragiale) „- Nu ți-am spus de trei ori să pleci? - Da.” (I.L. Caragiale) „Pustiu...” (G. Bacovia) „De prea mult aur crapă boabele de grâu.” (L.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
drumețul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar dac-a venit întâmplarea de așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru.” (I.Creangă) În planul expresiei, în comunicarea orală, marca distinctivă a enunțului asertiv o constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
așa, apoi trebuie să împărțim drept în două ceea ce ne-a dăruit oaspetele nostru.” (I.Creangă) În planul expresiei, în comunicarea orală, marca distinctivă a enunțului asertiv o constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituie intonația, care este în esența ei descendentă. Caracterul descendent al intonației asertive se accentuează în enunțurile exclamative, în care energia de articulare și pronunțare se concentrează în partea lor inițială: „Nenorocitul de Anghelache!” (I.L. Caragiale) În afara acestei deosebiri, enunțurile asertive exclamative se caracterizează în mod frecvent și prin prezența unor mărci distinctive specifice: • elemente exclamative: pronumele (adjectivul) ce (eventual urmat de adverbul mai, prepoziția de sau de amândouă), adjectivul pronominal cât, adverbele cât (singur sau urmat de prepoziția de), unde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plângă?” (M. Eminescu) În limba veche avea același rol adverbul au, prezent și în poezia eminesciană, pentru caracterul său modalizator: „Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?” (M. Eminescu) Cel mai adesea, enunțurile interogative totale se disting de cele asertive numai prin intonație: „Îmi aduc aminte, poate / Că făcui parte din toate?” (T. Arghezi) În enunțurile analitice realizate ca frază dezvoltată, intonația interogativă o poartă cel mai adesea propoziția-predicat: „Dacă din povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
povești adevăr rămâne / că trăim prin imponderabil cei vii, poate să mai umble cuvânt că trupul / este o povară?” (L. Blaga) Interogativa indirectă, fiind subordonată, își pierde intonația specifică. Enunțul din care face parte este în esența lui un enunț asertiv: „A întrebat-o un aprod bătrân pe cine caută.” (M. Sadoveanu) Enunțuri interogative retorice Sunt enunțuri sintactice care se caracterizează printr-o contradicție între prezența unei intonații ascendente, interogative, sau a unor elemente interogative în planul expresiei și caracterul asertiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asertiv: „A întrebat-o un aprod bătrân pe cine caută.” (M. Sadoveanu) Enunțuri interogative retorice Sunt enunțuri sintactice care se caracterizează printr-o contradicție între prezența unei intonații ascendente, interogative, sau a unor elemente interogative în planul expresiei și caracterul asertiv al planului semantic: „Nu ești îndestul de smerită, îndestul de chinuită, îndestul de sfâșiată?” (Al. Russo), „Și într-adevăr dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: așa voiesc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic exprimă conținutul semantic al imperativului: „Tu să șezi la grajd, nedezlipit și să îngrijești de calul meu ca de ochii din cap...” (I. Creangă) Observații: Situarea verbului la imperativ poate fi doar marcă a caracterului afectiv al unui enunț asertiv: „Ei! ei! de acum drege-ți „vocea” și descurcă-te, măi Trăsne, dacă poți.” (I. Creangă) Intonația imperativă este orientată de accentul sintactic și depinde de dezvoltarea enunțului; este ascendentă când enunțul se realizează doar printr-un vocativ, o interjecție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu.” (I.L.Caragiale); este mai întâi ascendentă, apoi descendentă, când enunțul are o dezvoltare mai amplă: „Cântați-mi durerile voastre / Ca să am la ce să visez.” (A.E. Baconsky) Enunțurile imperative indirecte au intonație nespecifică; ele devin, de fapt, enunțuri asertive: „Și cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoșul, să-l zvârle într-un cuptior plin cu jăratic și să puie o lespede la gura cuptiorului...” (I. Creangă) Enunțuri exclamative În enunțurile exclamative, raportul emițător-mesaj-destinatar este dominat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă); sau intră, în planul incidenței, în structura unor enunțuri complexe: „Știu eu, să nu crezi că doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci, să dormi!” (I. Creangă) Caracterul distinctiv al enunțurilor exclamative în raport cu varianta exclamativă a enunțurilor asertive este dat de absența în planul lor semantic a informațiilor despre realitatea extralingvistică aflată la originea reacțiilor afective ale subiectului vorbitor. În planul expresiei, identitatea specifică a enunțurilor exclamative este fixată de mai mulți factori: • caracterul specific lexico-gramatical al termenilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ziuăț și relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic sau (și) structural. 1. Dacă aparțin enunțurilor asertive, întemeindu-se pe opoziția logico-semantică afirmativ-negativ, acestea se impun ca enunțuri afirmative și enunțuri negative. Prin enunțuri afirmative, subiectul vorbitor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic sau (și) structural. 1. Dacă aparțin enunțurilor asertive, întemeindu-se pe opoziția logico-semantică afirmativ-negativ, acestea se impun ca enunțuri afirmative și enunțuri negative. Prin enunțuri afirmative, subiectul vorbitor afirmă, confirmă sau aprobă actualizarea, prin predicație, a unui anumit conținut semantic: „În faptă, lumea-i visul sufletului nostru...” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i vina nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic, trei tipuri de enunțuri: • enunțuri interogative retorice cu aspect negativ: „...Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viața lui toată?” (M. Eminescu) • enunțuri interogative exclamative cu rol afirmativ: „- Tu spui asta?/ - De ce nu?” (O. Paler) • enunțuri asertive cu caracter restrictiv: „Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit.” (O. Paler) Natura pozitivă a acestor enunțuri este fixată în planul expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Cum ar fi fost cu putință marile fapte ale omenirii, dacă oamenii ar fi răi?” G.Călinescu) Se caracterizează printr-un raport similar de contradicție între planul expresiei (cu aspect pozitiv) și planul semantic (cu caracter negativ) și unele enunțuri asertive sau interogative exclamative: „- Ce-mi pasă a cui ești, zise el.” (M. Eminescu) „- Ei! Ș-apoi?... Ce-mi pasă?” (I.L. Caragiale) „Ce era să-i răspund? De ce să-i stric o iluzie?” (B. Fox) RELAȚII ȘI FUNCȚII SINTACTICEtc "RELA}II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se îmbina verbele cu numele. În schimb atunci s-a armonizat și deopotrivă s-a născut vorbirea producîndu-se o primă înlănțuire, într-un sens vorbirea elementară și cea mai scurtă." (id.). Propoziții ca: "Omul învață" sau "Apuleius povestește" sînt enunțuri asertive minimale. Depășind prima numire prin "ordonare-întrețesere" a două componente, s-a înfăptuit un act de referință, s-a încheiat ceva, s-a constituit un ansamblu care ține de logos-discurs. Platon pune în gura Străinului următoarele: "[...] nu se denumește doar, ci
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
punctului, aici avem de-a face cu o structură nominală al cărei mod de funcționare este studiat de Benveniste în indo-europeană și în greaca veche (2000: 142-158). Benveniste consideră că există două moduri distincte de enunțare care formează un enunț asertiv finit. În această ipoteză, enunț nominal și verbal sînt două tipuri concurente și complementare de aserțiune: Fraza nominală are un verb. Ea este la fel de completă ca oricare alt enunț verbal" (2000: 150). Atît timp cît acest tip de enunț a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
lungul mileniilor trădarea lui fu uitată, zeii uitară, vulturii, el însuși. După cea de-a patra, lumea se plictisi de ceea ce devenise fără fundament. Zeii se plictisiră, vulturii. Rana se închise și ea, plictisită. Rămînea inexplicabilul masiv stîncos.7 Propozițiile asertive din primul paragraf par evidente. Greu de negat, ele se încheie totuși cu raționamente îndoielnice. Sîntem în situația de a admite cea de a treia propoziție modalizată prin deonticul are datoria să, pe baza argumentativă a adevărului prezentat ca admis
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]