404 matches
-
Mică". Curentul va avea reverberații și în plastică, în muzică, în teatru. Cum va arăta în teatru acest nou romantism, de exemplu? Fantomele nu vor mai flutura mâneci albe la cămășoaie, ci mâneci negre. Iar bu-hu-hu-ul lor va fi mai astmatic. Vom continua dialogul nostru și cu altă ocazie? De ce nu? Și așa literatura, arta e un ținut al amăgirilor în care dacă ai intrat cu adevărat rătăcirea devine drumul cu care te amăgești că ajungi la un capăt. La un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
erau făcute dintr-un material moale și umed, vâscos ca o meduză. Iar din ele nu curgea apă, ci un lichid cleios care i se lipi de degete ca gelatina de pește. Cu toată fuga sa, fugă de copil gras, astmatic, și cu toate chemările sale, care trimiteau ecouri nedeslușite În depărtările cenușii, Întretăiate uneori de un sunet acut și strident, amintind de o strună ciupită, nu reușea să micșoreze distanța fixă dintre ei. Era plin de disperare și spaimă, părându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
liniști când se găsi în fața unei necunoscute ursuze, cu un șorț mare, alb, de școală sau de spital, și care o întrebă fără bunăvoință: - Ce poftiți? Noroc că buna Lina, precedată de un mosor mare ce se rostogolea, sosea, mai astmatică ca totdeauna și, ca totdeauna, primitoare: - Dumneaei ... nu știe . Tu, Mini! Ce plăcere! . . . E nouă în casă . . . Îmi ajută să îngrijesc de Rim . . . X-ai idee ce rău a fost bolnav! ... Ce bine îmi pare că te văd! . . . E nepoata
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
înfundat la moșia lui socru-su al doilea... A luat-o de-a capu!... Bine că n-are și alți copii ... Cu gemenii, ce-i trage sufletul! . . înăbușite, încurcate, îngrămădite, noutățile de familie năpădeau abia acum glasul întretăiat de suflul astmatic al Linei. Cu familia, buna Lina rămăsese aceeași. Adăogase numai pe domnișoara Sia, despre care însă vorbea puțin. - Vezi! Trepte de. marmoră afară. Arhitecții ăștia! Să mai vii, Mini! Ai văzut ce bine i-a părut lui Rim. Plăcerea Linei
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de poezie: metabolismul meu liric. După program, dăltuiam în atelierul lui Göbel primele mele sculpturi mici în calcar: torsuri feminine, un cap de fată expresiv. Și, în continuare, blocul de desen Pelikan era umplut de ceea ce aveau de oferit bătrânii astmatici contra unei plăți în țigări: coală după coală, felurite, pline de cicatrice, stinse, uscate, fețe ce nu mai erau decât pielea și osul. Cu țepi pe față sau cu barbă, cu ochii licărind sau umezi și urduroși, bătrânețea se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
bine și mai frumos, pentru "fata lui" ... El și acuma ar vrea să se aranjeze. - A! poate crede că Elena sufere deși nu mărturisește! se repezi Nory. - Nu! De suferit, sufere în felul ei, dar - biata mea Lenora! oftă Lina astmatic subt voalul ei. în adevăr, Lenora . . . - Mai ales Lenora! . . . zise slab Mini. - Toate se grămădiseră azi: ultimatul dat prințului, exodul lăcustei și nevricalele Lenorei, observă Nory. Eu nu înțeleg pe Elena, dar am în ea atâta încredere încît socotesc că
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
supărase de tachinările doctorului, se învinețise 67 înăbușit, cum îi. era felul, ba chiar se înrăise, se vedea bine că are venin în ochi și pe buze, dar nu spunea un cuvânt, numai fum pe nas scotea cu răsuflarea ei astmatică. Biata Lina . . . Rim față de public căutase să fie cât mai ironic și îl prindea așa de rău, încît Mini avusese o mișcare interioară care îl azvârlea peste fereastra deschisă: o mișcare calmă, fără violență sufletească, așa cum ai goni un bondar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
că avea lacrimi În ochi și inima cotropită de invidie și de uimire. Chiar În acea luni, Monsieur Roquefort sună la editura din Paris pentru a solicita informații despre numitul Julián Carax. După multe insistențe, o telefonistă cu un ton astmatic și dispoziție virulentă Îi răspunse că domnul Carax nu avea o adresă cunoscută, că, În orice caz, nu era În relații cu editura În chestiune și că din romanul Casa roșie se vînduseră, Începînd din ziua publicării, exact șaptezeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
bătrân spaniol cu chipul aspru și brăzdat. Avea în fața lui, pe pătură, două oale pline cu mazăre. În clipa când intră doctorul, bolnavul, în capul oaselor, se lăsă pe spate ca să încerce să-și tragă răsuflarea lui gâjâită de vechi astmatic. Nevastă-sa aduse un lighean. ― Ei, domnule doctor, spune el în timp ce-i făcea injecția, i-ați văzut cum ies ? ― Da, spuse femeia, vecinul nostru a adunat vreo trei. Bătrânul își freca mâinile. ― Ies, îi vezi prin toate lăzile de gunoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ochi, a sporit haosul. Până atunci oamenii se plânseseră numai de câte un accident cam respingător. Își dădeau acum seama că acest fenomen căruia nu i se putea nici preciza amploarea, nici dibui originea, avea ceva amenințător. Singur bătrânul spaniol astmatic continua să-și frece mâinile și să repete: "ies, ies", cu o bucurie senilă. La 28 aprilie însă, Ransdoc anunța o recoltă de circa opt mii de șobolani și neliniștea atinse culmea în oraș. Se cereau măsuri radicale, erau acuzate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se dăruiau. Pentru prima oară medicul îi simțea reticenți, refugiați în adâncul bolii lor cu un fel de mirare neîncrezătoare. Era o luptă cu care încă nu era obișnuit. Și, pe la ora zece seara, cu mașina oprită în fața casei bătrânului astmatic pe care-l vizita ultimul, lui Rieux îi venea greu să se smulgă de la volan. Întârzia privind strada întunecoasă și stelele care apăreau și dispăreau pe cerul negru. Bătrânul astmatic stătea în capul oaselor pe patul lui. Părea să respire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe la ora zece seara, cu mașina oprită în fața casei bătrânului astmatic pe care-l vizita ultimul, lui Rieux îi venea greu să se smulgă de la volan. Întârzia privind strada întunecoasă și stelele care apăreau și dispăreau pe cerul negru. Bătrânul astmatic stătea în capul oaselor pe patul lui. Părea să respire mai bine și număra boabele de mazăre pe care le trecea dintr-o oală în alta. L-a primit pe medic cu o înfățișare veselă: ― Va să zică e holeră, domnule doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zilei. Tarrou îl observa pe bătrânel și bătrânelul scuipa pisicile. Grand venea acasă în fiecare seară să-și vadă de îndeletnicirea lui misterioasă. Cottard se învârtea de colo până colo și domnul Othon, judecătorul de instrucție, își conducea menajeria. Bătrânul astmatic își trecea năutul dintr-o oală în alta și îl întâlneai uneori pe ziaristul Rambert, cu aerul lui liniștit și interesat. Seara, aceeași mulțime umplea străzile și cozile se lungeau în fața cinematografelor. De altfel, epidemia părea să dea înapoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
referitor la asta culoarea cafeniu-deschis a ochilor doamnei Rieux, mama, afirma în mod ciudat în legătură cu ea că o privire în care se citea atâta bunătate va fi întotdeauna mai puternică decât ciuma, și consacra, în sfârșit, pasaje destul de lungi bătrânului astmatic pe care îl îngrijea Rieux. Se dusese să-l vadă împreună cu doctorul, după întrevederea amintită. Bătrânul îl primise pe Tarrou rânjind și frecându-și mâinile. Era în pat, sprijinit de pernă, având alături cele două oale cu năut: "Ah! încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe Tarrou. Lumea e cu fundul în sus, mai mulți medici decât bolnavi. Merge repede, hai ? Are dreptate părintele, o merităm". A doua zi Tarrou venise din nou fără să anunțe. Dacă e să te iei după carnetele lui, bătrânul astmatic, de meserie negustor de mărunțișuri, considerase la cincizeci de ani că muncise destul. Se culcase și de atunci nu se mai sculase. Astmul lui se împăcase totuși cu statul în picioare. O mică rentă îl dusese până la cei șaptezeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ce te îndeamnă să te ocupi de asta ? \ Nu știu. Morala mea, poate. \ Si care anume ? \ Înțelegerea. Tarrou se întoarce cu fața spre casă și Rieux nu i-a mai văzut obrazul până în clipa când au fost înăuntru, la bătrânul astmatic. Chiar din ziua următoare, Tarrou s-a apucat de treabă și a constituit o primă echipă care avea să fie urmată de multe altele. Nu este totuși în intenția naratorului de a acorda acestor formații sanitare o importanță mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
MOMENTUL PE CARE ȘI L-A ALES TARROU PENTRU A SE DESTĂINUI ÎNTRUCÂTVA DOCTORULUI RIEUX. Într-o zi, pe la orele zece, după o zi lungă și istovitoare, Tarrou l-a însoțit pe Rieux care se ducea să-i facă bătrânului astmatic vizita de seară. Cerul lucea blând deasupra caselor din vechiul cartier. Un vânt ușor sufla fără zgomot prin răspântiile întunecoase. Veniți din liniștea străzilor, cei doi bărbați au dat peste vorbăria bătrânului. Acesta le spunea că erau unii care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Fata, cu toate că era slăbită, respira cu ușurință în patul ei. Rieux i-a spus lui Tarrou că era salvată împotriva tuturor regulilor. Dar în cursul săptămânii, patru cazuri asemănătoare s-au prezentat la secția doctorului. La sfârșitul aceleiași săptămâni, bătrânul astmatic l-a primit pe doctor și pe Tarrou cu toate semnele unei mari agitații. \ Gata, spunea el, ies iar. Cine? \ Ei, cine! șobolanii! Din aprilie încoace nici un șobolan mort nu mai fusese descoperit. \ Oare o s-o luăm de la capăt ? îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
EL CONCHISE ÎN MOD CURIOS CĂ BĂTRÂNELUL ERA JIGNIT SAU MORT, CĂ, DACĂ ERA JIGNIT, ERA PENTRU CĂ SE GÂNDEA CĂ ARE DREPTATE ȘI CĂ CIUMA ÎI DAR DACĂ ERA MORT, TREBUIA SĂ TE ÎNTREBI ÎN LEGĂTURĂ CU EL, CA ȘI CU BĂTRÂNUL ASTMATIC, DACĂ NU FUSESE UN SFÂNT. TARROU NU CREDEA ACEST LUCRU, DAR CONSIDERA CĂ EXISTĂ ÎN CAZUL BĂTRÂNULUI O "INDICAȚIE". "POATE, SE SPUNEA ÎN CARNETE, NU ESTE CU PUTINȚĂ SĂ AJUNGI DECÂT LA NIȘTE APROXIMAȚII DE SFINȚENIE. ÎN ACEST CAZ AR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
toate adjectivele". Și cu un surâs șmecher, și-a scos pălăria cu un gest ceremonios. Dar Rieux se gândea la Cottard și zgomotul înăbușit al pumnilor care strivise obrazul acestuia din urmă îl urmărea în timp ce se îndrepta spre casa bătrânului astmatic. Poate că era mai greu să te gândești la un om vinovat decât la un om mort. Când Rieux a ajuns la bătrânul lui bolnav, noaptea pusese stăpânire pe tot cerul. Din odaie se putea auzi rumoarea îndepărtată a libertății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ce se întâmplase. —Lăsați omu’ să respire, ne-a ordonat Joey. Hai, băiete! a mai zis el lăsându-se pe vine lângă Gaz. Respiră, omule! Hai, omule! Trage aer în piept! Gaz i-a făcut pe plac șuierând ca un astmatic. —Faceți-i mai mult loc, am murmurat eu. Ce s-a întâmplat? a întrebat Luke. Eu crezusem că Gaz era în starea aia din cauza căldurii, dar Joey ne-a zis supărat: Are și omu’ dreptu’ la puțină intimitate. Era limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
iunie, vară, o ploaie subțire și acidă, ca apa împroșcată de roțile unei mașini, și fără nici un strop de cer, fără nici un strop de cer. Londra e o bătrână cu respirația grea. Dacă o asculți, poți să auzi cum gâfâitul astmatic îi mănâncă plămânii. Nesuferita Londră. Până și mumele ei atârnă ca o piatră de moară. Uneori, când merg pe stradă - trebuie să mă războiesc cu vremea. Atunci mă iau de zeii vremii. Îi fac praf. Îi izbesc ca picioarele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și cerul. Iisuse! în penumbrele aburului slinos, cu ochiuri de lumină în care se distingea doar întunericul și tivul de ceață și unsoare, aerul atârna m spatele și în fața mea ca o chiuvetă veche, plină cu vase murdare. Distrusă, terminați, astmatică, Londra, cu obrazul ros de vărsat, își ispășea condamnarea sub cerul mustind de apă. La intrarea ornamentată a unui magazin de la parterul unui bloc, stătea un bătrân cu un palton închis cu nasturi și pantofi mari, lustruiți, vorbind ploii. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
țitroane cum nu mai găsești decât în povești cineva bate în ușă semnul secret știut doar de noi alerg să deschid în fața mea doar amintirea tăcută și albă Colind din vârful muntelui încărunțit de spaimă peste noapte se tânguie vântul astmatic chiciură pe frunți de copaci în frisoane pe amurguri grele de nori și melancolii cu lumini abia licărite ce se despoaie cu grabă în fulgi cad amintirile rebele pribegită în lume cu doruri vijelindu-mi prin clipe mi-am găsit liniștea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu obrajii supți, parcă mai slab ca niciodată În cămașa de noapte, cu un șal aruncat peste umerii osoși. Suferea de mai multe boli, fiecare În parte inofensivă, dar care, Împreună, Îl scoteau din circulație: indigestie, gingivită și o tuse astmatică, șuierată, pe care Încăpățânarea de a fuma, În ciuda sfatului medicului, nu o Îmbunătățea cu nimic. Viața nu merită trăită dacă nu mai fumezi câte o țigară din când În când, mai ales atunci când nu poți mânca hrană solidă, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]