30,381 matches
-
atins fie și În parte, atâta timp cât tăvălugul istoriei curgea mereu spre roșu. Parcă, vorba lui Orhan Pamuk, de mai târziu, cât pe ce și el Paler să se numească Roșu...! Numai că pentru Laureatul cu Nobel (În 2006), culoarea ca atare, luată În sine, indica evantaiul de nuanțe existente În picturile antichității persane, până la semnificațiile contemporane din zona orașului Istambul etc. Reies câteva (alte) aspecte rostite și scrise de prozator sau gazetar: cultul pentru tată (după o realitate existentă și, deci
De la și spre Octavian Paler. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Science/76_a_285]
-
doar pe hârtie. În ce ne privește, nu am abordat, (încă, poate) această problemă și ne-am rezumat în cele anterioare mai ales la cele legate de proliferarea în istoria acestei arte a unor modele (intonaționale) de notorietate, fie ca atare (citate), fie transformate (în tot felul), fie trecute sub tăcere (din ignoranță, poate). Acestea devin mentalități sau surse culturale operante în straturi suprapuse în dezvoltarea istoriei muzicii. [În paranteză vorbind, nu mi se pare nimic mai rizibil decât calificarea (adjectivală
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
conform poetului-matematician Ion Barbu) in uz. Deci, abordând Logica Lumilor Posibile în sens, rigoare, configurație și performanță s-ar putea face un pas în plus în afirmarea ordinilor implicite în fluxul generator și civilizator al fenomenului muzical, activându-se ca atare resorturi interne, fundamentale în configurarea muzicală a unui fenomen de cultură care își depășește permanent definiția în timp, prin timp; consecințele acestei activări par adecvate oricărei forme de comunicare (în spațiul timp...). În configurarea enunțului muzical, textul (partitura) va propune
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
lucru pentru securitatea Statelor Unite erau nu armele de război, ci cei cu idei care definesc ce este o ființă omenească (human being) ceea ce ar trebui să fie principiul fundamental la baza Statelor Unite (what the UȘA should be all about). Ca atare el, Eliade, a fost cea mai importantă persoană aprobată de dansa. Relatările lui Saul Bellow capătă o importanță capitala și din acest motiv le redam în toto, evitând numai câteva cuvinte referindu-se la propria lui persoană: “Am venit la
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
renumit savant și eu citisem una sau două din cărțile sale. Cred că citisem cartea sa despre istoria religiilor și mi-a atras atenția distincția făcută de el între timpul istoric și cel arhaic, ceea ce m-a impresionat enorm. Ca atare m-am bucurat mult să-l cunosc.” “În felul acesta am început să ne întâlnim la diferite petreceri (parties), cum el era o persoană foarte sociabila și foarte generoasă, dăruind unui nou-venit cât putea din propriul său timp. Noi eram
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
în unire cu Unul există un extaz autentic, în sensul unei ieșiri din sine. În acest urcuș sufletul nu devine Nous, nici Nous-ul (= Mintea, Intelectul) nu devine Unul: el trece din el însuși în altul. Plotin însuși a cunoscut atare experiențe de extaz sau răpire, după cum remarcă cu un prilej: „Adeseori, trezindu-mă în mine însumi din somnul trupului și ajungând afară din toate celelalte și înăuntrul meu însumi, văd o frumusețe minunată iar atunci cred că aparțin unui destin
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (I). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/138_a_420]
-
trece dincolo de el însuși”<footnote Ibidem, p. 107. footnote>. Origen poate fi văzut ca întemeietorul misticii intelectuale. După el, unirea contemplativă este unirea nous-ului, cel mai înalt punct al sufletului, cu Dumnezeu printr-o vedere transformatoare. Și „într-o atare vedere nous-ul își găsește adevărata lui natură; el nu iese afară din sine însuși în altceva; nu există extaz. Dumnezeul cu Care e unit sufletul nu e incognoscibil. Prin urmare, întunericul e o etapă lăsată în urmă, în urcușul
Experienţa extatică a sufletului în Dumnezeu după Sfântul Grigorie al Nyssei: beția trează, somnul treaz, rana și zborul sufletului (I). In: Transilvania by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/138_a_420]
-
de coarde în mi bemol major, op.22. nr.1, încheiat la 1 decembrie 1920. Câteva caracteristici transpar din partea întâi a Cvartetului în do major pe care le enunțăm: a) Juxtapunerea diatonicului și cromaticului, înterpătrunderea unor aspecte diferite, amplificate ca atare. b) Frecvența modulațiilor, care caută regiuni tonale îndepărtate, descriind o evoluție în cicluri. c) Ruperile de ritm interior dau dinamism acțiunii, împingând substanța tematică spre culminații succesive, subliniate în spirit concertant. d) Dezvoltarea îmbracă ipostaze variaționale melodic, ritmic și agogic
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
gramaticală. Și ce Înșiruire strâmbă: ceva concret, un obiect, alături de abstracțiuni sensibile... Vreau să spun că chestiunile acestea nu țin de gramatică ori de lingvistică, nu se supun regulilor sau normelor care standardizează: este vorba doar de simțul limbii ca atare, o expresie sinonimică la ceea ce se cheamă Îndeobște „filologie”. Când autorul strânge expresia și pune puncte de suspensie după ea este de la sine Înțeles că o izolează, deci construiește mai Întâi atmosfera, lumina stinsă dinăuntru, iar apoi somnul și visul
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
trupului<footnote Sf. Grigorie Palama, Tomul aghioritic, în Filocalia..., vol. VII, p. 415. footnote>. Lumina divină, deși nu are formă materială, nu e ceva difuz, dezorganizat, ci se simte în ea o armonie superioară, o plenitudine de bunătăți și, ca atare, e frumoasă, e chiar frumusețea de model a oricărei frumuseți văzute<footnote Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr. 10, în Filocalia..., vol. VII, p. 415. footnote>. Această vedere a luminii, Sfântul Grigorie o va numi antinomic simțire intelectuală sau duhovnicească
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
luat celelalte biserici asemeni unor ramuri credința și sămânța Învățăturii și de acolo și-o iau Încă tocmai pentru a fi biserici. În acest fel și ele sunt socotite apostolice, drept descinzând din bisericile apostolilor” (De praesc. 20,4-7). O atare viziune, posibil de Întâlnit deja la Clement Romanul, a fost dezvoltată de către Irineu, care scrie: eos qui ab apostolis instituti sunt episcopi et successores eorum usque ad nos (Adv. haer. III,3,1; cfr. III,3,4; IV,26,2
DIVERSITATEA ŞI UNITATEA CREŞTINILOR ÎN PRIMELE TREI VEACURI. In: STUDIA UNIVERSITATIS „BABEŞ-BOLYAI” THEOLOGIA CATHOLICA by ANGELO DI BERARDINO () [Corola-journal/Science/144_a_159]
-
aspecte/principii fundamentale de expunere temporală - succesivitatea și simultaneitatea - cărora li se adaugă relațiile cele mai generale între obiecte: repetarea și schimbarea. Socotindu-le categorii, autorul induce și accepțiunea că aceste tipuri sintaxice sunt elementare, fiind ireductibile între ele. Ca atare sau prin diferite combinări, ele pot genera însă o multitudine de chipuri formale, unele dintre acestea statuându-se în timp ca genuri muzicale. Dacă pe principiul succesivității ni se relevă monodia, ca șir de obiecte sonore (considerate elementare), pe cel
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării) DMz, Vf poate fi și ea aspectată prin diferite registre ale unor coordonate specifice. O atare coordonată o constituie cantitatea (numărul elementelor) sau masa obiectelor din șirul sau secvența unei Vf. Așa cum într-un ambitus sonor spațial delimităm registre, traduse în percepția sensibilă prin senzația de acut/grav, iar într-un ambitus sonor temporal distingem durate
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
aspecte sau moduri de tipologie sintaxică, care conferă Vf o expresie de dramatizare (la-orizont). Dacă premisa definirii categoriilor sintaxice constă în relațiile de ordin temporal, condiția referirii lor este de a avea minimum două obiecte sonore (de nivel elementar). Ca atare, Vf nu este însă un obiect elementar decât la nivelul câmpului în care se propagă, adică în locul ei de continuitate (invarianță), și pe care-l ocupă în mod exclusiv. La nivelul expresivității (pe plan secvențial sau discursiv), Vf este un
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
diferite absolut sau (doar) ritmic, se relevă nuanța de polisonie; d) dacă înfățișările Vf alternează între unisonie și polisonie, comportă o nuanță de eterosonie. Toate cele patru nuanțe definite mai sus corespund generic categoriei de polifonie, care se definește ca atare - mai multe voci (vocale și/sau instrumentale) ori înfățișări formale - exclusiv în registrul plurivocal. Datorită univocității termenilor nu am mai adăugat explicit prefixul pluri. Observăm că în raport cu registrul masei Vf am distins șapte nuanțe sintaxice, pe care le considerăm generice
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
de dramatizarea muzicală. Acestui mod de prezentare i se poate sau nu adăuga un acompaniament, particularizând metaforic (pe plan interpretativ-artistic) rolul unui cadru de rezonanță, mai cu seamă pe coordonatele de armonie și pulsație (în raport cu melodia și ritmul cântecului). Ca atare, aspectele de solist și grup solistic nu se definesc în raport cu cel de acompaniament (decât la nivelul imaginii scenografice, ca poziție), ci cu modul cantitativ al unui demers de orchestrație. Dar, întrucât acompaniamentul nu poate fi definit în absența referentului (cântecului
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
reflecție interogativă, chiar și sub resortul nedumeririi de la ce bun? și multe altele. Mai este ceva. Școala de tip european îi formează pe muzicieni în referința unui model clasic de performare, atât în plan compozițional cât și de execuție. Ca atare, legitimarea se face pe baza unei tehnici dobândite pe durata multor ani de studiu și practică. Ce-i drept, merită, căci s-au realizat o mulțime de capodopere și s-au întemeiat numeroase instituții (filarmonici, teatre de operă, diferite genuri
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
urât). Așadar, o operă sonoră poate fi și muzicală, pe când o operă muzicală este categoric o operă sonoră. Pe de altă parte, ne-am obișnuit să-l numim compozitor pe autorul unei opere sonore, conotând astfel toate perspectivele incluse unui atare fapt. Termenul trimite însă doar la o competență de ordin tehnic. A compune înseamnă a pune laolaltă, iar dacă ne referim la domeniul sonor, presupune a alcătui o combinație de sunete expozabilă fizic, în spațiu-timp, ca simultaneitate și succesivitate. Compozitorul
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
până la nivelul acelor misterioase adâncimi prin care sunetul se propagă în tăcere (neauzire), așteptând la întâlnirea cu sine, ca înțeles sau sunet cu sens. În persoana sa, autorul este om. Mai bine zis, făptură viețuitoare, purtătoare de suflet (viată). Ca atare, se află într-o necontenită mișcare lăuntrică. Caracteristica de a fi animat se transferă implicit operei sale, care, privită astfel, este ea însăși condiționată mișcărilor sufletești sau afectelor. Ca ființă deci, autorul atribuie aprioric operei sale un statut asemănător. Prezentată
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
monadică). Pe plan formal, durabilitatea OS corespunde stării de-o clipă, pe coordonata unei simultaneități tip cluster negru, ca pluralitate compactă, inevaluabilă, fără reverberație, precum un zgomot surd. În acest stadiu, OS apare ca materialitate incidentă, fenomenală și unică. Ca atare, este reperabilă sensibil prin prisma senzațiilor și a impresiilor de moment. Întrucât TA este perfect indecelabil de OS (încremenită peste el), conținutul acesteia rămâne inaccesibil, fiind absorbit cu totul (incomensurabil) în chiar clipa (limita) lui. Orice abordare rațională este însă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
OS ca atmosonie, conștiința își afirmă nu doar apartenența la starea de viu/vietate/viață ci și intima năzuință a necontenirii întru aceasta, ca trăire nemuritoare. 4. Timp suspendat (intervalizat) = prin aceea că OS este raportată unui TA imaginar. Un atare timp suspendă în fond dramatismul curgerii (temporalitatea), printr-un interval de temporizare. Astfel, în acord cu onirismul conștiinței, OS se închipuie pur artistic. Prin aceasta se produce glasul sau tonul poetic al OS, într-o variație intonațională care iese din
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
aceasta, OS devine ea însăși mod și model de acordaj, echivalentă unui ton ne(pre)dat dinainte (și asupra căruia va trebui reflectat). Pe plan formal, dilatarea în anterioritate oferă cadrul parcursului cu finalitate sau de cadențialitate a OS. Ca atare, cadențialitatea este exprimarea rezumativă a parcursului OS reductibilă unei finalități. Prin conturul său, timpul cadențial exprimă conductivitatea unui către-aici/acum, ca loc/moment al modului de ajungere în gata-de-inițiere. Dar, ceea ce pentru autorul călăuzitor/revelator reprezintă un proces catarctic
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
care se adaugă cel al complementarității profilelor (din melosonie) și, în fine, formula de cadență din stadiul actual. În schimb, planul cadențial sau cadențialitatea este un mod de relevare reductiv-rezumativă a întregii OS, prin care aceasta devine descriptibilă și, ca atare, interpretabilă la orizont. Din perspectivă estetică, tot acest de-auzit extinctiv, ca parcurs cadențial către o finalitate ce reduce sunetul la aspectul său contrar, de tăcere (din care să redevină posibil), relevă un proces de teleosonie. Putem spune că teleosonia
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
care să redevină posibil), relevă un proces de teleosonie. Putem spune că teleosonia reprezintă OS în perspectiva de (sau ca) parcurs ritual cu caracter (scop) cadențial. Ca teleosonie, OS constituie un model (cum) de conduită întru finalitate. Pentru conștiință, o atare perspectivă are un beneficiu semnificativ, dacă ridicăm OS la rangul de simbol al destinului uman, dramatic condiționat de cadențialitatea morții. 6. Timp mitic (originar) = germene al tuturor posibilităților (modalităților) temporale și atemporale, nu însă și al efectivării lor. Fiecare posibil
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
act, pe sub care, de această dată, verbalizarea (rostirea sensului) este cea ascunsă auzirii, în tăcere. Căci autorul își va vădi actul exclusiv prin opera-de-audiat, ca metaforă-simbol a verbalizării sale, sensul textualizat al acesteia păstrându-se drept temei tainic, neauzibil ca atare. ● La suprafață, ceea ce se lasă de-auzitului prin destăinuire, ia simbolic chipul unei povestiri sonore incantatorii, prin a cărei magică sugestie se induce o stare de înțeles<footnote Ca atare, înțelesul se articulează doar prin reflecție activă, constând dintr-o
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]