982 matches
-
vizeze interesele unui număr semnificativ de persoane. De aceea, opinia publică se manifestă față de programe sociale și politice, personalități sau partide politice, poluare, dezarmare, noi produse de consum etc. Bineînțeles că, în funcție de problemă, numărul de indivizi care iau o poziție atitudinală diferă, și deci expresia „număr semnificativ de persoane” trebuie tratată cu relativitate. Acest număr nu înseamnă neapărat majoritatea populației sau a unui public, iar eficacitatea opiniei publice în relația cu puterea nu depinde atât de numărul membrilor ce profesează o
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
semnificativ de persoane” trebuie tratată cu relativitate. Acest număr nu înseamnă neapărat majoritatea populației sau a unui public, iar eficacitatea opiniei publice în relația cu puterea nu depinde atât de numărul membrilor ce profesează o anume opinie, cât de intensitatea atitudinală ce stă în spatele opiniilor și de activismul în viața socială (Allport, 1937). Populația preocupată de o anumită problemă formează publicul. Există mai multe publicuri, fiecare constând din totalitatea indivizilor afectați de o acțiune, personalitate sau idee specifică. Opiniile sunt strâns
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
În 1935 se înființează Institutul American de Opinie Publică (Gallup Polls), care și-a dobândit repede o mare popularitate și prestigiu, prognosticând corect, în ciuda părerii majorității observatorilor politici, alegerea, în 1936, a președintelui F.D. Roosevelt. Prin sondaje și prin scări atitudinale, opiniile sunt tratate cantitativ, numărate și măsurate. Agențiile, oficiile și centrele de cercetări academice de sondare și investigare a opiniei publice au proliferat repede în SUA și țările occidentale, în special după cel de-al doilea război mondial. În 1956
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
fidelitateaă Îi este proprie, Îl Îndeamnă către sârguință, strădanie, dărnicie și modestie, ferindu-l, În același timp, de viciile lenei, bicisniciei sau mișeliei (cap. VĂ; În sfârșit, este Înzestrat cu răbdare, paciență, blândețe, care se recunoscu după manifestări În plan atitudinal, precum dragostea față de adevăr, minte vitează față de dușmani, dar și spirit iertător și capacitate de a nu răspunde la rău cu rău. În Învățătura metafizicii, În partea a III-a: „Etica sau Învățătura obiceiurilor” Peripatethice Analiza lui Samuel Micu asupra
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
efectua meseria la standardele învățate, migrează spre organizațiile non-guvernamentale sau în alte țări. Valorile Pavel Popescu Neveanu consideră că valorile sînt "structurări personologice ce permit raportarea individului la sine și la alții. Ele sînt determinante și definitorii pentru întregul sistem atitudinal al personalității umane, definind, global, și nu particular, modul de a fi, în notele sale esențiale, atît al unui individ luat distinct, cît și al unor diverse grupuri sociale ce prezintă particularități specifice"131. Altfel spus, valorile dau semnificații, acordă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
că această categorie constituie mai mult de jumătate din eșantionul total pe care s-a realizat cercetarea. Sistemele de valori și norme formale și informale Valorile unei culturi se constituie în sisteme axiologice, care adună elementele de constanță comportamentală și atitudinală a indivizilor și grupurilor. Acest fapt nu trebuie să inducă însă ideea unor valori veșnice, pentru că ele sînt supuse presiunilor situaționale, interpretărilor și schimbărilor. Am analizat pînă acum acele elemente ale culturii care s-au dovedit mai rezistente în timp
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
de ritm (scrisul este de șase ori mai lent decât rostirea), de formă (accentuarea compensatorie a dimensiunii paraverbale din comunicarea profesorului atunci când elevii iau notițe și pierd o parte din informația nonverbală), de conținut (diminuarea și chiar pierderea dimensiunii afectiv atitudinale în cazul comunicării scrise). f) Personalizarea comunicării didactice face ca același cadru instituțional, același conținut formal (programă, manual), același potențial uman (clasa/clasele de elevi) să fie explorate și exploatate diferit și cu rezultate diferite, de profesori diferiți. În funcție de propriile
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3059]
-
atitudine psiho-morală, prin care individul caută, printr-o supraevaluare excesivă, să se impună celorlalți. Totul se centrează pe propria sa persoană, mergând până la negarea oricăror valori ale celorlalți. Este forma cea mai accentuată a egocentrismului. Aroganța este forma prin care, atitudinal, orgoliul se manifestă ca violență psiho-morală În relațiile dintre individ și ceilalți. Ea este disprețul afișat de o persoană față de cei din jur, dar și dorința de a și-i subordona. Modestia apropie. Orgoliul depărtează. Aroganța irită și trezește reacții
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
puternic, mobilizat de forțele active ale unui Supra-Eu de același tip. Persoanele dominate au un Eu slab, căruia Îi lipsesc forțele care să-l activeze, să-l dinamizeze, având un Supra-Eu inactiv. 3. Atitudinea față de obiecte și valori Această caracteristică atitudinală a Eului personal are la bază tot tendințele Supra-Eului. Ele apar sub două aspecte: fie că este vorba de tendința de a aduna, de a acumula obiecte și valori, indiferent de natura acestora; fie că este vorba de tendința de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
patra formă este recunoașterea, formală cel puțin, a inutilității confruntării, ca fiind lipsită de sens, de scop final. A cincea formă este concilierea, Înțelegerea reciprocă asupra situației și soluționarea acesteia prin consens bilateral și prin Împăcarea părților. Toate aceste situații atitudinale sunt expresia acțiunii normative a conștiinței morale asupra conduitelor individului. Prin ele, atitudinea de evitare anulează conflictele, sau cel puțin le deturnează de la transformarea lor În acte de violență. Se poate vedea, din cele de mai sus, că evitarea confruntării
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
fie de a celorlalți. Responsabilitatea pentru modul În care este prețuită și trăită viața depinde Însă și de forța eului personal, de atitudinile care decurg de aici, față de sine și de propria viață. Distingem, În această privință, două mari direcții atitudinale ale persoanei față de viață: o atitudine activă și o atitudine pasivă. 1. Atitudinea activă Atitudinea activă a persoanei față de propria sa viață presupune antrenare și dinamism, interes și voință de a se realiza plenar. Dar această atitudine activă se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
organizației, tensiuni interpersonale sau intragrupale, habitudini și tradiții, ansamblul efectelor nedorite, neprevăzute prin structurarea formală (Mucchielli, 1973, p. 56). # Dacă oamenii sunt obligați să respecte structura formală, ei nu sunt obligați să-și manifeste deschis anumite trăiri psihologice, îndeosebi afective, atitudinale, valorice, de un tip sau altul față de cei care încarnează aceste structuri. Dimpotrivă, ei pot formal să respecte structura oficială, dar informal, psihologic, s-o submineze. Într-o grupă de muncă s-ar putea să existe un individ care întreține
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în plan practic de selecția liderilor, noua teorie se preocupă de formarea și antrenarea liderilor (prin autoevaluări, cursuri, discuții în grup, studii de caz, jocuri de roluri etc.). Nu‑i mai puțin adevărat că nu rezultă prea clar cum schimbările atitudinale și comportamentale ale liderilor cresc eficacitatea grupului. Unii autori (Schriesheim, Kerr, 1966; Korman, 1966; House, Dessler, 1974, apud Jago, 1994, pp. 119‑120) vorbesc despre decepția care a însoțit eforturile de formare a liderilor. Aceasta deoarece teoria celor două dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de la un individ la altul sau sunt asemănătoare, iar, pe de altă parte, datorită altor numeroși factori diferiți sau asemănători care influențează stilul (imperativele vremii, particularitățile social‑istorice, situația concretă, stadiul de dezvoltare a grupului etc.). În felul acesta, latura atitudinal‑motivațională și cea comportamentală se regăsesc reunite în stilul de conducere, care capătă valențe deosebite de îndată ce este interpretat situațional. Definiții mai mult sau mai puțin asemănătoare întâlnim și la alți autori. # Stilul de conducere este maniera în care sunt îndeplinite
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pentru reflecție, nedozarea corespunzătoare a comportamentului, necunoașterea punctelor nevralgice ale întreprinderii, lipsa viziunii de ansamblu asupra ei, insuficienta dezvoltare a „simțului esențialului” la conducători, lipsa competenței interpersonale etc. sunt tot atâtea particularități ce țin de laturile cognitive, afective, aptitudinale sau atitudinale ale conducătorilor care, în măsura în care lipsesc sau sunt foarte puțin dezvoltate, se instituie în adevărate „bariere” psihologice în calea unei conduceri eficiente. Dintre cele două categorii de dificultăți, pe noi ne interesează mai puțin cele obiective și mai mult cele psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
comportamente favorabile sau nefavorabile în raport cu diferite aspecte ale vieții organizaționale. Unii autori - cum ar fi, de exemplu, Montuclard (1960) - interpretează participarea în termeni de atitudini, în timp ce alții, ca de pildă Tannenbaum (1960), preferă prezentarea ei în termeni comportamentali. Disjuncția dintre atitudinal și comportamental ni se pare a fi superfluă. În fapt, participarea dispune de o natură dublă - atitudinal-comportamentală -, cele două aspecte fiind intim legate între ele. Chiar dacă relația dintre atitudini și comportamente nu este nici unică, nici strictă, existența ei nu
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
postului și sarcinile sunt relativ constante, ceea ce pledează pentru existența unei surse dispoziționale a satisfacției în muncă. Oldham și Hackman, creatorii modelului caracteristici acestor, au descoperit că schimbările caracteristicilor job-ului n-au avut efect pe termen lung asupra răspunsurilor atitudinale, ceea ce poate fi interpretat prin tendința oamenilor de a reveni la propriul echilibru atitudinal, în ciuda schimbărilor din contextul organizațional. Pe de altă parte, alți autori (vezi îndeosebi Gerhart, Milkovich, 1990) au demonstrat că schimbări ale salariului, statutului și complexității activității
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
satisfacției în muncă. Oldham și Hackman, creatorii modelului caracteristici acestor, au descoperit că schimbările caracteristicilor job-ului n-au avut efect pe termen lung asupra răspunsurilor atitudinale, ceea ce poate fi interpretat prin tendința oamenilor de a reveni la propriul echilibru atitudinal, în ciuda schimbărilor din contextul organizațional. Pe de altă parte, alți autori (vezi îndeosebi Gerhart, Milkovich, 1990) au demonstrat că schimbări ale salariului, statutului și complexității activității în timp determină schimbări ale satisfacției globale în muncă, ceea ce înseamnă că prevalența consistenței
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în ciuda schimbărilor din contextul organizațional. Pe de altă parte, alți autori (vezi îndeosebi Gerhart, Milkovich, 1990) au demonstrat că schimbări ale salariului, statutului și complexității activității în timp determină schimbări ale satisfacției globale în muncă, ceea ce înseamnă că prevalența consistenței atitudinale asupra factorilor situaționali nu poate fi susținută. Disputa dintre „dispoziționaliști” și „situaționaliști”, analizată dintr-o perspectivă teoretică, poate fi continuată la nesfârșit. Interpretată însă dintr-o perspectivă practic-organizațională, ea capătă valențe noi, incitante. Abordarea dispozițională susține că factorii ereditari sau
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
atitudini durabile, de lungă durată și care au fost denumiți factori de valorizare sau de conținut; cea de a doua categorie cuprinde tot 5 factori (politica unității, competența tehnică, remunerarea, relațiile dintre persoane, condițiile muncii) care produc insatisfacție, antrenează modificări atitudinale scurte și care, dat fiind faptul că se referă la relațiile omului cu mediul în care își desfășoară munca, au fost denumiți factori de ambiantă, de context sau de igienă; − cele două categorii de factori sunt independente una de alta
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ar putea degenera în conflict/mobbing. Grupurile sociale diferă însă foarte mult sub aspectul specificității; unele își găsesc echilibrul mai facil atunci când există o polarizare, omogenitate crescută a atitudinilor și opiniilor membrilor. Ele devin însă rapid sensibile la tendințele dispersionale atitudinale, manifestând presiuni coercitive, fapt ce face ca individul în cauză să se conformeze sau să se autoexcludă, devenind „țap ispășitor”. Autoexcluderea mai ales sub aspect psihologic este rezultatul încălcării normelor de grup, în special a celor informale. În acest sens
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
experimental și măsurarea variabilei dependente poate fi marcat și de alte evenimente, exterioare în raport cu situația experimentală, care pot interveni în explicarea relației cauzale. De exemplu, un cadru didactic introduce un program de educație interculturală, cu scopul de a surprinde schimbările atitudinale ale elevilor; o criză locală sau chiar mondială majoră (atacuri ale unor grupări extremiste, conflicte interculturale etc.) mediatizată intens și care se produce în același interval de timp poate contribui la schimbarea atitudinii elevilor, astfel încît nu se mai poate
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
sănătății publice Modelul social (Peele) Modelul dezvoltării sociale (Catalano, Hawkins) are la bază teoria controlului social, teoria învățării sociale și teoria asocierii diferențiate Teoriile învățării (Bandura, Goleman) Modelul etapelor motivaționale multicomponente Werch și DiClemente Teoria interacțională a delincvenței (Thornberry) Teoriile atitudinal comportamentale Modelul procesului de afirmare al tinerilor (Kim și colab.) bazat pe teoria controlului social, a modelului dezvoltării sociale, a comportamentului problemă și a învățării sociale) Teoria sub-culturilor deviante (Merton) Teoria acțiunii raționale (Fishbein și Ajzen) Modelul maturității prin consumul
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
prin imitare. Un rol important, mai ales în etapa de debut a consumului de droguri, avându-l învățarea socială. Teoria susține că există patru faze în învățarea de la un model: faza atenției, faza reținerii, faza reproducerii și faza motivației. Teoriile atitudinal comportamentale susțin că este posibilă o prognosticare a consumului plecând de la atitudini și credințe ale subiectului sau de la comportamentele sale anterioare. Dintre aceste teorii, aducem în atenție, teoria acțiunii raționale a lui Fishbein și Ajzen, (1975, p. 47) și teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
În același timp, alături de aceste elemente generale, există un număr important de interacțiuni atât între grupurile de influență, cât și între niveluri. Bandura (1986) și ulterior și Flay și Petraitis consideră comportamentul ca rezultat al situației, persoanei și mediului. Influențele atitudinale, sociale și intrapersonale intervin într-un mod interdependent și afectează într-o forma interactivă deciziile de a acționa sau nu într-un anumit mod (de a consuma sau nu substanțe). Elementele intermediare de influență sunt: * ceea ce individul extrage din mediul
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]