KorAP: Find »[drukola/base=atlant & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 17 >

419 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum gard și păzeau cucerirea vitejilor atlanți. A doua zi, Auta ieși posomorât din cortul slujitorului Zeului Puterii. La câțiva pași de cort îl aștepta Iahuben, însărcinat să-l însoțească. Iahuben fu mirat să-l vadă trist și după ce se depărtară îl întrebă: - Ți s-a întîmplat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe cei mai vrednici de muncă și mai ageri. - Și ce e rău în asta? făcu Iahuben. - Pe ceilalți va porunci să-i ucidă. Iată ce e rău! Iahuben se uită lung: era ceva nou chiar și pentru el. Armata atlanților nu-și omora prinșii de război niciodată: îi făcea robi pe toți. Soldatul lăsă ochii în pământ și murmură: - Te doare pentru ei, înțeleg... - Nu are să-i ucidă totuși, așa cred! zise Auta, fără să-l fi părăsit tristețea. Am

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iahuben. Când am fost întîia oară în țara Retenu, s-a arătat o stea cu coadă. - Da, știu îi spuse râzând Auta, Un preot din țara Akkad zicea că steaua a venit să măture cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cu coada ei de foc armata atlanților. Tefnaht zicea că, dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida și-a încărcat corăbiile cu robi și cu prăzi. - Dar cine-i Ntombi? întrebă Iahuben; povestea cu stelele nu-i prea era pe plac. Spuneai că nu mai e. Cine a fost Ntombi?... Agbongbotile

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă duc să văd. Tela îl apucă de braț și-și vîrî fața în obrazul lui Auta. Ochii vrăjitorului arătau groaza cea mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar gura lui rămase închisă. Se uită drept în ochii lui Puarem. Tefnaht simți că sclavul e gata să izbucnească și atunci îi spuse cu glas mai blând decât al viteazului comandant: - De ce taci, Auta, când viteaza căpetenie a armatei atlanților te întreabă unde ai fost? - Stăpânul Puarem știe unde am fost. Așa a spus! zise Auta. Puarem îl fulgeră cu privirea. - Leș putred ce ești, răspunde-mi la întrebare dacă nu vrei să fii biciuit! Eu n-am spus că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
voinici Auta și Iahuben, având între ei pe Agbongbotile și pe Mai-Baka. În urma lor, pe alți tauri, veneau alți trei ostași. Puarem nu mai putea să aibă încredere în trei robi păziți de un singur soldat. CAPITOLUL VIII De la plecarea atlanților din oaza pustiită trecuseră câteva luni. Fără a socoti femeile, Puarem sporise numărul robilor luați până la numărul soldaților aduși cu sine. Erau acum aproape patru mii de robi noi și tot atâtea roabe, astfel că înmulțirea lor în Atlantida nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și groasă și, încercînd s-o bea, o scuipară cu scârbă. Dar Hapi cel verde trecu destul de repede spre mare și după vreo douăsprezece zile începu să vină Hapi cel roșu. Apele lui păreau acum amestecate cu sânge și soldații atlanți le priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să vină Hapi cel roșu. Apele lui păreau acum amestecate cu sânge și soldații atlanți le priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele în râu fără teamă, unii soldați încercară să guste apa roșie, și îndată vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta, dând putere glasului său răgușit de plăcerile vinului și de strigătele de luptă, soldatul se pomeni cântând

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
rome, cărora li se luase câmpia frumoasă mărginită din două părți de pădurea de salcâmi și palmieri, iar din celelalte două de marea albastră și de râul cu desișuri de papirus și lotuși, o ocoleau resemnați. Cât mai erau aici atlanții, câmpia era atlantă. Treceau departe de tabăra străină, tăcuți, privind cu ură corturile albe. Își vedeau de îndeletnicirile lor nenumărate din luna semănăturilor a anotimpului pert, iar Puarem stătea în acest ceas pe țărm și privea miile de pânze de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
căror carne fusese mâncată de soldații săi și mai cu seamă mulțumit de cele câteva mii de robi și roabe, printre care harnicii și repezii bărbați ai neamurilor daza și teda, și pricepuții meșteri sau frumoasele cântărețe rome. Acum, soldații atlanți își pregăteau armele și sacii, iar scribii făceau socoteala prăzii luată pentru rege și preoți, hotărând câte vite, câți robi și câtă lână să încarce în fiecare dintre corăbiile de povară. De când se iviseră corăbiile în zare, Auta se făcu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o taină pentru care ai să-mi fii recunoscător, spuse Tefnaht cu voce tărăgănată. Ascultă, tatăl tatălui meu era preotul Zeului de Foc. Înainte de a muri, iată ce mi-a istorisit. Pe când era încă tânăr, a văzut coborârea pe pământul atlant a acelui zeu. Într-o zi când soarele lumina puternic, s-a născut în cer altă lumină, parcă aproape tot așa de puternică. Lumina aceea a străbătut cerul ca un stâlp de văpaie cu iuțeala celei mai repezi lănci. Tatăl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre deșert se zărea năvălind seara liliachie. Atlanții erau gata de drum. Țara Ta Kemet îi privea, jefuită. CAPITOLUL IX Corăbiile erau pe mare de mai multe zile. Ieșind în întîia dimineață să stea de strajă pe puntea corabiei pe care plutea (o corabie mare, de o sută

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vedea aievea vreodată, își desfăcu fălcile și printre buzele îngroșate și aspre scuipă în mare. Apoi rosti pentru sine un cuvânt pe care cei doi nu-l auziră bine sau nu-l pricepură decât atunci când biciul din mâna unui slujbaș atlant, ce tocmai trecea pe acolo, sfâșie șuierând spinarea vâslașului. Iahuben se întoarse spre vâslaș și abia acum zări pe slujbașul de lângă ei. Voia să spună ceva și nu știa ce. Grăi la întîmplare: - În Ta Nuter viața-i frumoasă... Robul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ascundeau sub punte, în pântecul navei. Iahuben se aplecă spre sclav și-l întrebă: - Ți-au venit puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mai avea mult de mers. Până la poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la cărarea pe care călca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la cărarea pe care călca măgarul. Auta îl urmări un răstimp

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
urmări un răstimp cu coada ochiului, apoi nu se mai uită și zâmbi. În cea din urmă călătorie ochii săi se obișnuiseră să vadă mulți oameni scunzi. Mai ales răsăritenii din Șumer sau Akkad, sau mărunții hananei nu le ajungeau atlanților mijlocii nici măcar până la umăr. Iar acum ochii îi erau tulburați de înălțimea de prăjină a acestui soldat, care i se părea caraghios. Soldatul nici măcar nu i-a spus cum îl cheamă, și nici Auta nu l-a întrebat. Asinul îl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
era cum a fost totdeauna în această Atlantidă cu care sclavul negru se obișnuise mai mult decât cu țara unde l-a ars soarele la începutul vieții. Numai ciudata stea nouă nu i-o mai arătase până acum niciodată cerul atlant. Chiar învelindu-se, târziu, cu pătura de lână, înainte de a-și muta viața din afară înăuntru, în clipele de așteptare a somnului, Auta nu se mai gândea decât la steaua aceea. Și era nerăbdător să stea în sfârșit de vorbă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
schimbau nici o vorbă. Auta nu se mirase nici în întîia parte a drumului de firea acestui soldat. În armata atlantă erau mulți la fel. Nu-l smulgea nimic din tăcerea lui și era în toate privințele soldatul bun al regelui atlant, făcând tot ce i se poruncea să facă, murind dacă trebuia să moară sau omorând pe alții când i se cerea să ucidă, fără ca vreodată dorința lui de a ști să fie ațâțată de vreun lucru din jur. Poate că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zidul palatului. Acest palat uriaș cu câteva sute de încăperi se afla așezat pe o colină rotundă din mijlocul unei mari câmpii pe care era împrăștiat orașul celei dintâi dintre cele zece țări alcătuitoare ale Atlantidei, ascultând toate de regele atlant. De pe zidurile late de câte zece pași, pe coama cărora stăteau străjile, Iahuben privi cu nesaț în primele două zile întinderile sclipind la soare în câteva culori ale străzilor largi, cu case zidite din bucăți drepte de piatră neagră și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lungi din oricalc, mai sus, pe o altă terasă a colinei, se zărea clădirea de înfățișare barbară a Marelui Templu al celor cinci zei mari, stăpâni ai vieții și ai morții acestei lumi, cărora li se închina din vechime poporul atlant. Aceleași metale intraseră și în alcătuirea templului, dar amestecul lor ciudat de frumos și nesemănând cu nimic din tot ce văzuse vreodată Iahuben, atât prin înălțimea dreaptă și amețitoare a stâlpilor, cât și prin jocul nebun de culori, băga în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit nu s-ar fi vădit bune la nimic, nu erau nici lucruri care să poată folosi la ceva, nici podoabe. Alese un glob mic de piatră străvezie de munte, în care un meșter dibaci închisese un fluture rar cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
hrăni. Spre înălțimile mai mari erau păduri de pini și mai creșteau tufe nenumărate de ienupăr, totdeauna verzi, cum și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși orice atlant putea să se înțeleagă destul de lesne cu ei pentru că nu puține cuvinte erau aceleași, chiar dacă se rosteau altfel

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]