421 matches
-
reprezintă pe cei superiori și că restul lumii este inferioară; trebuie să îi ataci pe inferiori, să menții coeziunea și unitatea superiorilor. Cetatea lui Dumnezeu față în față cu cetatea omului. Nu pretind că Stalin a fost un romano-catolic sau augustinian, dar în termeni analogi, erau la fel. Imediat ce dizolvi tensiunea dintre grupul superior și societate, dacă grupul nu consimte să permită membrilor societății să fie egali ca indivizi, un singur lucru se poate întâmpla acelui grup: devine corupt. Aquinas, de
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea pariziana atât de activă. Urmează cealaltă luptă între franciscani și augustinieni, între dominicani și tomiști. Apare, în Anglia, Roger Bacon, precursorul omonimului sau Francis Bacon, un curios amestec între misticism și empirism, în spiritul anglicanismului de mai tarziu. ~n Franța, îl avem pe Jean de Meung, un spirit liber care a
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
maniheismul, apoi scepticismul și în final neoplatonismul. După convertirea sa la creștinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii. Teologia sa a influențat gândirea lui Martin Luther, care inițial aparținuse ordinului augustinian. Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare și luptă pentru despărțirea între Stat și Biserică. În opera sa târzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciază istoria omenirii ca pe o evoluție a
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
cumplite a Romei de către vizigoții lui Alaric în 410. Concepută inițial ca o scriere polemică față de acuzațiile aduse creștinilor de către păgâni, “De Civitate Dei “ a devenit un răspuns providențial și genial al bisericii creștine occidentale la provocările viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizații. Sf Augustin plasează istoria pe o axă temporală liniară care începe potrivit dogmei creștine de la facerea lumii de către Dumnezeu (Geneza biblică) și se termină în momentul Judecății de Apoi.. Datorită
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
spațiul devin câmpul de luptă dintre cele două cetăți iar Biserica apuseană își asumă rolul dinamic de a organiza și conduce războinicii creștini în lupta lor împotriva slujitorilor satanei, dușmani ai Bisericii și deci ai Dumnezeului creștin. Transformând idealul spiritual augustinian într-un obiectiv terestru concret, Biserica romană se transformă la rândul ei într-un stat al lui Dumnezeu pe pământ, cu un conducător spiritual dar și temporal totodată- papa, considerat “locum tenens Christi”- locțiitorul lui Christos pe pământ (cf. Matei
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
clădire din așezare, de aici se guvernează comunitatea. Sacerdotul creștin protejează cetatea, sub îndrumarea lui se organizează noua lume occidentală. Istoria acestei lumi se împletește strâns cu cea a instituției ecleziastice. Biserica romană reușește să solidarizeze masele cu idealul ei augustinian care devine și al lor. Odată cu răspândirea creștinismului printre germanici, conflictele dintre aceștia și latini se estompează treptat și ia naștere o nouă formă de solidaritate umană, legată de sentimentul apartenenței comune la armata lui Christos. Identitatea lingvistică/culturală devine
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
odinioară Imperiul Roman, cucerirea lumii. Dar acum primordială este îndeplinirea țelului spiritual augustinian-răspândirea mesajului creștin în întreaga lume ce urmează să fie condusă spiritual și temporal de Roma-capitala creștinătății, capitala Cetății lui Dumnezeu pe pământ. Primii care vor adopta idealul augustinian vor fi călugării irlandezi. Din mănăstirile lor, acești primi soldați ai lui Christos, misionari și civilizatori totodată vor porni din secolul al V-lea prima cruciadă spirituală a Bisericii romane: creștinarea și organizarea noilor popoare ale Europei apusene. Ei întemeiază
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
a nu fi fericiți. Dar „nu este fericit cel ce nu are ce-și dorește (...); or, nimeni nu este înțelept dacă nu este fericit: deci un academic nu este înțelept” . Ulterior, creștinismul se va dovedi foarte receptiv la această teză augustiniană a căutării adevărului în suflet, care va dobândi - chiar în formularea lui Augustin - dimensiuni mistice. Problema cunoașterii la Augustin presupune și doctrina iluminării. Cunoașterea presupune prezența nemijlocită a obiectului cunoscut în fața agentului cunoscător (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
parte ni se spune că respingerea ori acceptarea fie a grației, fie a păcatului, depind de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
de voința liberă. Mulți exegeți au considerat că aceste două principii sunt ireconciliabile. Pe acest motiv a fost posibilă, de pildă, aprecierea conform căreia doctrina augustiniană a grației este o „mare greșeală dogmatică” . Aceasta pentru că, așa cum sublinia Eugène Portalié , grația augustiniană a fost înțeleasă ca un fel de impuls supraimpus de Dumnezeu, în absența căruia voința nu se poate manifesta. Cheia problemei stă în felul în care Augustin explică guvernarea divină a voințelor. Astfel, voința nu decide niciodată fără un motiv
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
afirmă, de altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”. Faptul că Dumnezeu cunoaște "ante rem" care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal. Dimpotrivă
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
În comentariul său asupra Genezei ("Cartea facerii"), Sfântul Augustin constată o discrepanță între imaginea lumii din vremea sa și cea a autorilor biblici ("De Genesi ad Litteram", 401-415 d.Hr.) și subliniază necesitatea unei cercetări critice a scrierilor biblice. Tradiția augustiniană în epoca premodernă a fost continuă în Vest, marcată fiind de reprezentanți mai mici, precum Petru Abelard de exemplu, sau mai mari precum Toma de Aquino. În Biserica răsăriteană, învățatul Teodor din Mopsuestia face deosebirea între "spiritul profetic", adică iluminația
Exegeză () [Corola-website/Science/300258_a_301587]
-
Martin a studiat la Magdeburg și Eisenach și, mai apoi, s-a înscris la universitatea din Erfurt. Îndrumat de tatăl său, Luther a început, în 1505, să studieze dreptul, însă, ulterior, s-a dedicat carierei ecleziastice, devenind călugăr al ordinului augustinian. Și-a luat doctoratul în teologie în 1512 și a devenit profesor de științe biblice la prestigioasa universitate din Wittenberg. Seriozitatea cu care Luther și-a susținut vocația sa religioasă l-a condus la o criză personală profundă: se întreba
Martin Luther () [Corola-website/Science/298656_a_299985]
-
homo" ("De ce s-a făcut Dumnezeu om", în 1098) și "De conceptu virginali et de originali peccato" (Despre concepția imaculată și despre păcatul originar, în 1099-1100). De asemenea, mai există rugăciuni și meditații, scrisori oficiale. Anselm se încadrează în tradiția augustiniană specifică epocii (reprezentând chiar punctul culminant al acesteia), fiind influențat însă și de Boethius, a cărui autoritate creștea progresiv și prin intermediul căruia se fac simțite, încă în "Monologion", o serie de idei aristotelice. Anselm cunoștea prima parte din dialogul Timaios
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
Consolatio Philosophiae", este opera principală a lui Boethius, scrisă în cei doi ani de detenție în închisoare. Lucrarea este redactată în ""prosimetri"" (pasaje de proză întrerupte de "carmina", versuri de diferite măsuri). Tezele principale susținute de Boethius sunt: Preluând teoria augustiniană asupra originii răului, Boethius se întreabă de ce există totuși suferința umană și prosperitatea celor care întorc spatele lui Dumnezeu, aluziile clare fiind îndreptate către lumea decadentă a vremii sale . Deși augustiniană în principiu, cartea lui Boethius este influențată de teme
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
măsuri). Tezele principale susținute de Boethius sunt: Preluând teoria augustiniană asupra originii răului, Boethius se întreabă de ce există totuși suferința umană și prosperitatea celor care întorc spatele lui Dumnezeu, aluziile clare fiind îndreptate către lumea decadentă a vremii sale . Deși augustiniană în principiu, cartea lui Boethius este influențată de teme ale gândirii grecești (în unele locuri atribuie răul ignoranței, pentru ca la un moment dat să preia doctrina creației din Timaios). Pe de altă parte, trimiterile explicite la "Scripturi" sunt aproape absente
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
caută acel întreg numit „bine”, chiar dacă îl înțeleg greșit. Așa de mare este puterea naturii, încât, indiferent cât de variate ar fi părerile oamenilor, ele sunt de acord în alegerea binelui ca țel, se conchide, de data aceasta în manieră augustiniană (cartea a III-a, proza II). Dacă fericirea este binele suprem înseamnă că ea este de altă natură decât lucrurile bune accesibile în ordine temporală. „Suprem” înseamnă desăvârșit, or, lucrurile materiale sunt nedesăvârșite. Prin raportare la Binele suprem, bunurile nu
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
cele întregi și terminate, ajunge la cele secătuite și de ultim rang. Dacă (...) există o fericire nedesăvârșită, datorită unui bine incomplet, nu ne putem îndoi că există și o fericire întreagă și desăvârșită”. Tot platonician, în esență, în același timp augustinian în expresie, este argumentul ontologic formulat în continuare: „De îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun?” - spune Boethius, în cuvinte pe care
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
petrecându-se toate în acord cu prevederea providenței, este anulat liberul arbitru al omului. De la Proza II a cărții V până la final este vorba despre problema voinței libere a omului în contextul omniscienței divine. Boethius subînțelege problema răului în termeni augustinieni: răul este non-substanțial, prin urmare nu există decât ca alegere pentru evitarea binelui. Răul este deci rezultatul liberei voințe. Apare însă o nouă problemă: dacă Dumnezeu (ca providență) știe ceea ce vor face oamenii în viitor, cum se mai poate numi
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
formula despre Dumnezeu însuși: dacă este omniscient, înseamnă aceasta că știe și ceea ce va face El însuși în viitor? Mai este acțiunea Sa una liberă? În cartea V a Consolării, Boethius se dovedește cât se poate de conștient de sensul augustinian al problemei libertății dar pare a adăuga încă o condiție: aceea că actele umane sunt contingente. Cele două sensuri ale libertății voinței, lipsa constrângerii exterioare și contingența acțiunii, sunt punctele de sprijin ale argumentației lui Boethius. Dacă pentru Augustin problema
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
anume, dacă va supraviețui furtunii va deveni călugăr. El s-a rugat disperat:”Sf. Ană, scapă-mă și mă voi călugări”. La Erfurt erau 20 de mănăstiri. Luther a găsit una, cunoscută pentru fidelitatea observării regulilor monastice, aceea a ermiților augustinieni. Mai întâi și-a adunat prietenii, a băut, a cântat cu ei, declarându-le că este ultima dată când face acest lucru și a doua zi și-a început noviciatul. Era un frate model, își împlinea ascultările cele mai grele
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
sufletesc. El se întreba de ce „un om care a putut scrie atât de creștinește și cu atâta putere a fost ars...am închis cartea și m-am întors cu inima rănită”, spunea el. Johann von Staupitz, vicarul provincial al eremiților augustinieni, observându-i frământările, l-a sfătuit să înlocuiască ascetismul cu lectura alternativă a Sf. Scripturi și a Fer. Augustin. Călugării și-au exprimat solicitudinea și i-au oferit o Biblie latină, carte pe care un om o poseda cu mare
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
pentru a fi mântuiți prin jertfa lui Hristos. Această grosolană absurditate revine, la Luther și apoi la toți protestanții și neoprotestanții, în speranța fundamentării mântuirii prin credință. În 1508, la recomandarea lui Staupitz, Luther a fost transferat la o mănăstire augustiniană din Wittenberg, unde a obținut un post de instructor în logică și în fizică, apoi de profesor de teologie, la Universitate. Wittenberg-ul era capitala nordică, rareori reședința, a lui Frederic cel Înțelept. Un contemporan descrie orașul în culori destul de închise
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
începea barbaria”. Aici Luther a locuit până la sfârșitul vieții sale. Credem că între timp, Luther devenise un călugăr exemplar căci, în octombrie 1510, împreună cu un alt frate de mănăstire au fost trimiși la Roma, cu o oarecare misiune pentru eremiții augustinieni. Prima reacție, la vederea cetății eterne, a fost o teamă pioasă: se prosterna, ridica mâinile și striga: Te salut, o Romă sfântă! După care a observat toate gesturile unui pelerin, înclinându-se cu venerație în fața sf. moaște, urcând scara sfântă
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
și teologică. Tradițional, i se atribuie inițierea curentului nominalist oxfordian, deși în ultimii ani această teză este infirmată, considerându-se că nominalismul nu a fost niciodată un curent atât de dominant în Oxford: în paralel, erau extrem de active un curent augustinian și unul realist, cu care reprezentanții nominalismului au avut multe dispute. Ockhamismul s-a infiltrat însă mult mai sistematic la Paris, unde chiar reprezentanții augustinianismului îi adoptau filosofia naturală. În secolul al XV-lea are loc o renaștere a școlilor
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]