363 matches
-
pe cerul de seară este cuprinsă între sfârșitul lunii mai și luna septembrie; în Emisfera Nordică este vizibilă chiar și la începutul toamnei, mulțumită declinației boreale a stelei, însă în Emisfera Sudică ea poate fi observată doar în lunile toamnei australe târzii.
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. ECHINOCȚIUL DE PRIMĂVARĂ se produce pe 21 martie, cănd longitudinea astronomica a acestuia revine la valoarea de zero grade. La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australa a sferei cerești în cea boreala. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine
Echinocțiul de primăvară. Ce NU este bine să faci pe 21 martie by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/101303_a_102595]
-
Borges. Pe 3 iulie 1990, Nichita Stănescu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Orfeu în vechea cetate Poetul, cu un șoim pe umăr intră în cetate. El se simte foarte tulburat și întocmai ca steaua Canopus, cea din emisfera australă cea văzută numai de cei care poartă ochelari la inimă. Nu-l vede nimeni pe poet. Unii nu-l văd pentru că nu au vedere. Alții nu-l văd pentru că nu au inimă. În fine restul nu-l văd pentru că nu
Ce se va afișa în toate Oficiile Poștale din Capitală, din 21 martie by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/101311_a_102603]
-
că radiantul lor este situat în constelația Pupa, la câteva grade spre sud de steaua Pi Puppis, la o ascensie dreaptă de circa 7h 20m și o declinație de -45 de grade. Acest fapt o face vizibilă doar observatorilor cerului austral. Aceste ploi de meteori au fost descoperite în 1972 și au fost observate cam la fiecare 5 ani, la fiecare trecere la periheliu a cometei, dar adesea cu o intensitate slabă. În anii 1977 și 1982, indicele ZHR a fost
Pi Puppide () [Corola-website/Science/334139_a_335468]
-
din epocă își procurase un exemplar; este sigur că acest catalog, de o precizie niciodată atinsă până atunci, i-a servit de bază la realizarea atlasului său ceresc. Totuși, tabelele lui Brahe, măsurate din Danemarca, nu listau stelele cele mai australe. Pentru a realiza cea de-a 49-a planșă a atlasului său, care introduce 12 noi constelații din emisfera sudică, Bayer a utilizat un catalog produs de navigatorii olandezi Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman între 1595 și 1597
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
care reprezintă umărul lui Orion, este clasată înainte de Rigel (β Orionis), piciorul, deși aceasta din urmă este cea mai strălucitoare dintre cele două stele. Stelele reprezentate pe cea de-a 49-a planșă (aceea care prezintă cele 12 noi constelații australe ale lui Keyser) nu au primit totuși denumiri din partea lui Bayer, semn probabil al calității mediocre a informațiilor de care dispunea. Stelele acestor constelații nu și-au primit denumirile decât 160 de ani mai târziu, în 1763, de la Nicolas-Louis de
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
hărți însoțite de texte explicative. Primele 48 de hărți corespundeau celor 48 de constelații ale lui Ptolemeu, cu câteva modificări și adăugiri (vezi mai jos) Cea de-a 49-a pagină introduce 12 noi constelații (vezi mai jos) ale cerului austral, necunoscute de Ptolemeu întrucât sunt invizibile din bazinul mediteranean din cauza declinației prea joase. Ultimele două pagini sunt tipărite cu planisferele care reprezintă emisferele cerești nord și sud în totalitatea lor. Gravura paginii de titlu prezintă un motiv arhitectural, titlul complet
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
imposibil să fie consultate amândouă simultan, reducându-se mult interesul ansamblului. În toate edițiile următoare (începând din 1624), verso-ul hărților a fost lăsat alb, iar tabelele au fost tipărite separat. Cea de-a 49 ilustrație introduce 12 noi constelații australe menționate de navigatorii de la sfârșitul secolului al XVI-lea Pieter Dirkszoon Keyser și Frederick de Houtman între 1595 și 1597. Ele sunt, într-o oarecare măsură, oficializate de Johann Boyer în „Uranometria”. Întrucât catalogul făcut de Keyser și de Houtman
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
aphyllum" - "Hypericum apiculatum" - "Hypericum apocynifolium" - "Hypericum apricum" - "Hypericum arbuscula" - "Hypericum arceps" - "Hypericum arenarioides" - "Hypericum armenum" - "Hypericum asahinae" - "Hypericum ascyron" - "Hypericum asperuloides" - "Hypericum asperulum" - "Hypericum asplundii" - "Hypericum assamicum" - "Hypericum athoum" - "Hypericum atomarium" - "Hypericum attenuatum" - "Hypericum aucheri" - "Hypericum augustinii" - "Hypericum auriculatum" - "Hypericum australe" - "Hypericum austroyunnanicum" - "Hypericum aviculariifolium" - "Hypericum baccharoides" - "Hypericum balearicum" - "Hypericum balfourii" - "Hypericum barbatum" - "Hypericum beamanii" - "Hypericum beanii" - "Hypericum beccarii" - "Hypericum bellum" - "Hypericum benghalense" - "Hypericum bequaertii" - "Hypericum bifurcatum" - "Hypericum bithynicum" - "Hypericum boehlingraabei" - "Hypericum bolivaricum" - "Hypericum boreale" - "Hypericum bourgaei" - "Hypericum brachyphyllum" - "Hypericum brasiliense
Hypericum () [Corola-website/Science/334694_a_336023]
-
fi expulzat în spațiu timp de milioane de ani, prin jeturi de plasmă ieșite de la poli. Restul din hipernovă va forma o nebuloasă spectaculoasă unde noi stele vor putea, poate, să se formeze. Este o stea situată în emisfera cerească australă. Poziția sa moderat sudică face ca această stea să fie observabilă cu ușurință îndeosebi din emisfera sudică, unde se arată sus, pe cer, în zona temperată; din emisfera boreală observarea stelei este mult mai dificilă, îndeosebi la nord de zona
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
ușor de găsit chiar și în zonele urbane de dimensiuni moderate. Perioada cea mai bună pentru observarea stelei pe cerul nocturn este în lunile cuprinse între decembrie și mai; în emisfera sudică e vizibilă încă de la începutul iernii, mulțumită declinației australe a stelei, în timp ce în emisfera nordică poate fi observată doar în lunile toamnei târzii și la începutul iernii. În 1896 Edward C. Pickering a observat linii spectrale misterioase în ζ Puppis, care urmează formulei lui Rydberg, dacă numerele semiîntregi sunt
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
este un mic asteroid din Centura principală descoperit în 1969 de astronomul Nikolai Cernîh la Naucinîi. Asteroidul a primit numele astronomului sovietic Kărlis Šteins (1911-1983). Un studiu al Observatorului European Austral a demonstrat că este un asteroid de tip E, relativ rar, întrucât doar 21 de asteroizi de acest gen au fost repertoriați în 2008, cu un diametru de aproximativ 4,6 km.Este constituit din silicați, iar suprafața sa este
2867 Šteins () [Corola-website/Science/332519_a_333848]
-
în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° și 27' . La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină - la data respectivă - egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine
GOOGLE. Echinocțiul de primăvară, marcat printr-un logo special by Crișan Andreescu () [Corola-website/Journalistic/102219_a_103511]