378 matches
-
caracteristice ale instituției constantinopolitane: ... dualitatea puterii seculare și spirituale a șefului statului (cea de-a doua, exercitată "în acord" cu biserica), ca și recunoașterea jurisdicției acesteia din urmă. Multiple referințe directe la imaginea basileului se regăsesc în figura voievodului-domn și autocrat: doctrina virtuților imperiale, cu datoria de filantropie și de generozitate (domnul-everget, binefăcător), așa de importantă pentru structurarea feudală a societății; poziția de judecător suprem, care deleagă puterea sa, fără a se despărți cu totul de ea și fără a o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Recitind literatura română veche I 136-52). Învățăturile lui Neagoe Basarab, de altfel exemplul ortodox (major) de "oglindă a principelui" (Mazilu, Recitind literatura română veche II 228-331), au păstrat și cel mai înalt (ambițios) program politic local. Chiar și mai târziu, autocratul, tot după modelul lui Constantin I, adresează adevărate omilii curtenilor săi - discursuri care se rostesc uneori și în situații nefericite: Șerban Cantacuzino, la mazilirea sa în 1716, ... au făcut un cuvânt minunat pentru zădărniciia lumii aceștiia, după aceastea cerând ertăciune
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în text, imagine și în structurile imaginative ale identității colective (Țighiliu 127-72): chiar în condițiile suzeranității otomane și ale dispunerii politice în numirea pe tron, domnitorul, ... de îndată ce era înscăunat, binecuvântat de biserică și uns de Dumnezeu prin mitropolit, devenea un autocrat cu o putere și un prestigiu care nu se epuiza în atotputernicia și arbitrariul Porții. ... Domnia, ca instituție, rămânea la nivelul construit ideologic și juridic de biserică și de basileu. (Valentin Al. Georgescu 128) Deși Miron Costin, ca și Grigore
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
documentele interne și externe să se vadă acest lucru −, dar fără putință de tăgadă asupra conștiinței lor etnice (mă bazez în special pe demonstrațiile făcute de autorii numiți anterior, care citează la rândul lor o bibliografie exhaustivă). Concepția politică a autocraților români a trebuit să se modeleze în spiritul timpului și după cerințele impuse de diverse și agile strategii politice, pentru a asigura menținerea formelor statale respective. Unul dintre deziderate a fost păstrarea independenței - foarte dificil de realizat -, disimulate sau relative
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a pliat pe o societate slab dezvoltată urban, care nu a putut să constituie alternativa economică, socială și culturală a "cetății de scaun". Practic, conceperea rețelei de centre locuite din teritoriile românești părea să răspundă în oglindă sistemului puterii: un autocrat, căruia i se subordonează în egală măsură și lumea laică, și cea clericală − o stratificare minimală a spațiilor de civilizație, cu o Curte constituită după un model medieval comun (foarte departe de Constantinopolul real, poate doar unul imaginat, mult simplificat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în echilibru mersul lumii (creștine) și relația dintre laic și religios. Summum al modelelor voievodale, Alexandru Macedon − întemeietor de cetăți și civilizator, monarh "elin" convertit la creștinism (!) în urma unor apariții mirabile de sfinți, apărător al credinței, fiu și soț respectuos, autocrat drept, judecător imparțial - ocupă o poziție centrală în sistemul rolurilor emblematice proiectate în imaginarul medieval. Fondator de civilizație, figură foarte populară la nivelul comunității, el dublează într-o oarecare măsură modelul politico-religios și cultural al lui Constantin I. Eroul Alexăndriei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
modelul politico-religios și cultural al lui Constantin I. Eroul Alexăndriei (text din Codex Neagoeanus), deși este adaptarea locală a unui personaj străin, întruchipează suma atributelor regalității, atât de dragi imaginației mitizante românești (Moraru 60-82). Alexăndria, roman pseudo-cavaleresc al inițierii viitorului autocrat, este și o narațiune în spirit hagiografic, ce fixează în cultura și în imaginarul medieval românesc figura apologetului militar - cunoscută și din scrierea Varlaam și Ioasaf, în reușita variantă din 1648 datorată lui Udriște Năsturel (vezi mai ales Mazilu). Structurile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
neagoeană de învățătură, chipul idealizat al domnitorului caută să răspundă și programului general al politicilor militare locale, și celui de guvernare creștină, care are drept suport moral și drept etică a judecății dogma religioasă. Din principiu, ca "uns" al divinității, autocratul substituie instanța supremă atunci când veghează atent asupra credincioșilor, după cum autorii notează în același loc: Ce lucru mai bun și mai dumnezeesc supt soare iaste, prea luminate și înălțate Doamne, decât binele și folosul de obște ... Coboară dară Măria Ta, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
religios specific timpului, în cadrul căruia transmiterea prerogativelor puterii se face de la instanța superioară (divină) la cea subordonată (vasalică) prin ceremonialul de legitimare (pe tron) de către Curte. În fond, se realizează o integrare oficială a personajului istoric în familia elitistă a autocraților. De aceea, se impune o etică a relației de "vasalitate" și un cod de legi ce țin de tradiție, dar și de legi specific medievale, care reglementează trecerea puterii și a dreptului de judecată de la stăpânul absolut la autocratul delegat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a autocraților. De aceea, se impune o etică a relației de "vasalitate" și un cod de legi ce țin de tradiție, dar și de legi specific medievale, care reglementează trecerea puterii și a dreptului de judecată de la stăpânul absolut la autocratul delegat, de la acesta la feudali, de la ei, la bărbații proprietari cu drept de stăpânire, așadar de la oikonomia creștină la familie. Așa cum domnul pământean este supusul și reprezentantul celui celest, tot astfel boierul îl slujește pe voievod și femeia pe bărbatul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mare împărătească ... (Letopisețul Cantacuzinesc 190-91) Spre diferență de occident (cu excepția Castiliei, menționează Le Goff), în spațiul bizantin supusul îngenunchia în fața stăpânului său, pentru a-și pecetlui credința prin sărutarea mâinii ocrotitoare, subliniindu-se și în acest fel rolul proeminent al autocratului. Poziția de inferioritate este mai accentuată în acest tip de ceremonial, în care încheierea contractului prevede un triplu rol al mâinii: de a se întâlni cu cea a partenerului în ceremonial, de a jura pe Biblie și de a primi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru că s-a ajuns până la uciderea sa, cu știința lui Constantin Brâncoveanu, domn cu care intrase în conflict politic. Mitropolitul își exprimase consecvent și tranșant punctul de vedere asupra necesității despărțirii celor două funcții, implicit asupra autonomiei bisericii în raport cu voința autocratului laic: ... cununa cea împărătească are despărțeală de mitra cea arhierească și împăratul care se nevoiaște pentru binele și folosul norodului său, atâta la cele trupești și trecătoare, cât și la cele sufletești și duhovnicești, măcar că nu are acea vrednicie (arhierească
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
legea unei sensibilități și a unor mentalități stabile și cu rare tendințe către straniul pur și către mirabil; mai curând, el relevă modele și coduri eroice, figura împăratului creștinat din Alexăndria sau tipologii ale sfinților-martiri. Relațiile de "vasalitate" (credință față de autocrat), practicate în spiritul politicii și al moralei românești, pun în evidență, în același con de lumină unde se află și figura voievodală și tot pe schemele gândirii populare, chipul boierului devotat, modelul monahal (Daniil Sihastrul) și prietenul nobil și credincios
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a femininului. Preluând modelul suprem constantinian, regalitatea locală, vrând cu orice preț a da toată strălucirea efigiei pământene a descendentului domnesc, nu putea înlătura o relație ce avea menirea să sensibilizeze profund, în lumina dublului sacru Iisus-Fecioară: aceea dintre stăpânul autocrat și mama sa. Iată că masculinitatea dominatoare acceptă o abatere de la cutuma de castă și impune, în plan secund, un pseudo-model marianic, reîntrupat de Sfânta Elena și actualizat, din când în când, cum se poate vedea, în cronicile muntenești. În
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ritualurilor ei se amestecă indiscernabil cu "guvernarea" (oikonomia), cu gestiunea eficace din ordinea imanentă, cum se manifestau ele în lumea veche? În evul mediu românesc, lucrurile nu s-au petrecut altfel decât în celelalte zone de influență bizantin-ortodoxă. Tronul și autocratul erau văzuți a fi în relație unică, directă și de nedislocat cu Judecata divină. Așa cum reflectă și ierarhia "politogramelor" locale (astfel pot fi numite, după istoricul Vlad Georgescu, structurile textuale ce redau idei politice), rolul și funcțiile "unsului lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginea fixă din trecut prinde viață tocmai prin "demascarea" Regelui ca păcătos, văduv netrebnic sau om blestemat, în paralel cu dezvăluirea celorlalți actori medievali. Deși sala tronului rămâne, în topografia palatului, ca și în simbologia puterii, zona cea mai importantă, autocratul o părăsește acum și se preumblă firesc prin toate spațiile lumii sale. Autorul îl urmărește cu "camera de filmat" pe umăr, iscoditor și ironic uneori, emoționat sau cinic în alte dăți. Înțelegând spiritul și miza istoriei mentalităților, operatorul rămâne câteodată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
filtrul medio-bulgar al țaratului lui Simeon, vezi și I 16-33. 23 O analiză atentă a valorii simbolice a însemnelor domniei - sceptrul, crucea, spada, lancea, coroana, lanțul de aur purtat la gât, tronul, costumul domnesc −, dar și a formularisticii oficiale - domn, autocrat, Io-Ioan, împărat, voievod -, vezi în Pippidi 23-78; Daniel Barbu, Rome, Byzance et les Roumains 61-75. 24 În configurarea acestor paradoxuri multiple ale fondării statelor medievale românești m-am bazat pe bibliografia de specialitate, de istorie, dar și de analiză a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
deși femeile pot adopta stiluri diferite de leadership decât bărbații, ele sunt cel puțin la fel de eficiente în pozițiile de conducere. Femeile tind să fie mai degrabă democratice în stilul de conducere față de bărbați care, în general, adoptă un stil mai autocrat, acest lucru fiind apreciat de angajați. Cum se explică atunci că femeile sunt în continuare în urma bărbaților ca acces la poziții managerial de top? Diferența de gen în această situație nu se referă la procesul de a conduce propriu-zis, ci
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
limba". Dar cînd și-a retipărit, în 1910, lucrarea (în care prezentase humorul aproape exclusiv pe baza simpatiei), Fröding și-a pierdut credința în drepturile marelui humor, socotind că-l supraestimase. După părerea sa, humorul n-ar trebui să fie autocrat. În cele spuse pînă aici, nici eu nu m-am arătat orb față de îndoielile pe care le poate acoziona, întrucît am relevat primejdiile oricărui sentiment total cu caracter concluziv. Dar prin cercetarea raporturilor în care se află humorul cu înțelegerea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
2. Drepturi esențiale 3. Libertate generală 4. Autodeterminare 5. Autonomie morală 6. Dezvoltare umană 7. Protejarea intereselor personale esențiale 8. Egalitatea politică În plus, democrațiile moderne generează: 9. Atitudine favorabilă păcii 10. Prosperitate 1. Democrația ajută la prevenirea guvernării de către autocrați cruzi și infami. Probabil că problema fundamentală și persistentă în politică este evitarea conducerii autocratice. Pe parcursul istoriei, inclusiv în vremurile noastre, lideri împinși de megalomanie, paranoia, interes personal, ideologie, naționalism, convingeri religioase, convingeri privind o superioritate genetică, sau simpla emoție
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
de a realiza o guvernare mai democratică, democrațiile moderne au multe deficiențe. Totuși, în ciuda defectelor sale nu trebuie să pierdem nici o clipă din vedere beneficiile care fac democrația preferabilă față de oricare alternativă posibilă: 1. Democrația contribuie la prevenirea guvernării de către autocrați cruzi și infami. 2. Democrația garantează cetățenilor săi un număr de drepturi fundamentale pe care sistemele nedemocratice nu le garantează și nu le pot garanta. 3. Democrația asigură cetățenilor săi o varietate de libertăți personale mai mare decît oricare alternativă
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
lui Balica B) sfârșește domnia lui Dobrotici C) începe domnia lui Roman I a) ABC b) BAC c) CAB d) ACB 29) Marcați litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o considerați corectă: A) N. Alexandru își ia titlul de domn autocrat B) maghiarii ajung la Someșul Mic C) maghiarii ating linia Oltului a) ABC b) BCA c) CBA d) ACB 30) Marcați litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o considerați corectă: A) maghiarii ating valea Târnavei Mari B) se răscoală vlahii
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
dublează practic numărul. Se constituie astfel o clasă de mijloc numeroasă care stratifică și mai mult structura socială și Îi diversifică exigențele și mentalitățile. Pe lângă aceasta, există o experiență directă cu diferite culturi. Regii Egiptului nu mai sunt solitari și autocrați Într-o lume Închisă, ci au „frați”, nu mai puțin puternici și autoritari decât ei, cu care trebuie să dialogheze și de a căror activitate autonomă sunt puternic condiționați. 14. TEBA ȘI REGALITATEATC "14. TEBA ȘI REGALITATEA" Această lume nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apariția în toate limbile a cuvîntului pogrom. Aceste pogromuri au devenit o politică oficială, o supapă de siguranță împotriva nemulțumirii, transformîndu-i pe evreii ruși în țapi ispășitori; Ministerul de Interne a fost cel care le-a organizat. Pe la 1900, sistemul autocrat rusesc bazat pe birocrație nu mai putea face față nemulțumirilor sociale. Astfel, Ministrul de Interne, Contele Viaceslav Plehve, a dat următorul ordin: "Trebuie să înecăm revoluția în sînge evreiesc!" Teoria lui Hugh Seton-Watson s-a adeverit deci punct cu punct
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
prosperi și nici liberi, dar nici Întemnițați Într-un sistem Închis ermetic. „Titoismul” era opresiv, nu represiv. Pe atunci, diferența conta. A treia cale spre stabilitate era „stalinismul național”. Era opțiunea albaneză: o societate Închisă, oprimată, condusă tiranic de un autocrat din partidul local, paranoic și atotputernic. Descriere care se potrivea din ce În ce mai mult și României. Hrușciov, care detesta România (sentiment des Întâlnit la rușii din generația sa), Încercase să-i atribuie un rol exclusiv agricol În distribuția internațională a muncii În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]