510 matches
-
minore este tocmai «oglinda strâmbă» a ficțiunii, «lanterna magică, fata morgana, fantasticul și fantasmagoria care se strecoară consolator între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie». Din contactul permanent cu cei ce ne privesc de sus se naște «acea autoironie care ne permite să ne jucăm cu propria soartă, luând-o peste picior, îngânând-o, preschimbând declinul în legendă eroicomică, iar scorneala transformând- o în ceva ce aduce a izbăvire»“. Poate fi și aceasta tot o iluzie consolatoare, dar, dacă
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
pe sine, ca pe un ales al zeilor. Primește de la ei totul, cu totul: bucurii, suferințe - genialitate. Thomas Mann, foarte orgolios de felul lui, aderă discret la acest maximalism; deși, în romanul său târziu, Alesul, îl tratează cu ironie, cu autoironie: cunoaște măsura în nemăsurare! Nu ne comparăm cu asemenea "aleși". Îmi cunosc locul umil sub soare, atâta vreme cât mai exist.
Ion Ianoși: "Ziua sunt optimist, noaptea - pesimist" by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/8581_a_9906]
-
despre lucruri fundamentale fără emfază (vezi reproșurile aduse Aurei Christi, de pildă, căreia îi admiră proiectul literar ambițios și idealist, dar îi propune împlinirea lui prin coborîrea mai frecventă în concret, prin distanța necesară față de propriile aspirații, ceva umor și autoironie). Exhibarea eului, prin modul filosofic de a se apropia/depărta de cărți și de autori, nu e narcisiacă, vrea să exprime finitudinea, condiția de muritor a celui care citește și scrie, conștient că "totul e relativ, la urma urmei. Și
Critica reflexivă by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/7568_a_8893]
-
navigau pe Mississippi, era scris în franceză cuvîntul dix... A relata povestea puternicului dolar înseamnă a povesti istoria SUA. Este ceea ce face, cu erudiție și umor, un englez, Jason Goodwin, în volumul Greenback, apărut la Ed. Hamish Hamilton. Luciditate și autoironie „Cu Manuel de Freitas, poezia portugheză revine la o grandoare pe care o pierduse de peste douăzeci de ani” - scrie cotidianul „Público” din Lisabona. Un compliment frumos pentru tînărul absolvent de Litere, care a publicat pînă la 30 de ani cinci
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13628_a_14953]
-
mai recent, Game Over, e considerat de revista „Expresso” o cronică amară și dezabuzată a prezentului, a „băltirii” dezolate în melancolie și pace, proprie portughezilor. Poemele lui Manuel de Freitas mărturisesc în același timp o luciditate feroce, punctată de o autoironie dezarmantă. Volumul, divizat în patru cicluri, a căror tonalitate muzicală variază, are pentru criticul Carlos Bessa importanța unui eveniment în poezia portugheză contemporană. Un virtuoz al provocării Copil teribil al literaturii olandeze, Arnon Grunberg (32 de ani) a debutat în
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13628_a_14953]
-
cămașă de săgețile întrebărilor, că își riscă viața pe „o amintire de semne”, că numai la o depărtare de trei metri se deschide „drumul real,/ unde poate ajunge/ sărind printrun cerc magic”. În clipele de indispoziție, îi vine în ajutor autoironia. Destinul îi apare ca un tren desuet tras de o locomotivă cu aburi, punîndu-l în situația de-a rămîne, în urma unei mișcări greșite, „aplecat peste golul cimentului,/ cu piciorul (dreptul?) prins (...) în ușa destinului”, indecis dacă evită „un dezastru” sau
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
căuta, cu neostenită fervoare, identitatea adâncă a ființei sale. Tema falsului, a raportului dintre adevăr și minciună, dintre autenticitate și inautenticitate capătă un contur lămurit, pregnant în poezia Hau hau, în care accentul etic e fluidizat de inserțiile ironiei și autoironiei: „Oh bietul adevăr bolnav de gâlci/ se culcă-n grâu și se trezește-n bâlci...”. Cert este că poetul are pe deplin conștiința degradării universului; adevărul decade în minciună, frumosul este în disoluție, lucrurile și-au pierdut ponderea semnificativă, ființele
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
devenit studentul la Litere din anii tranziției, orizontul său cultural a suferit mutații majore, iar stilul narațiunii ține pasul cu noul său statut intelectual. Naivitățile stilistice de compunere școlărească a unui copil din clasele I-IV au dispărut, ironia și autoironia bat la porțile sarcasmului, referințele culturale (în special la filme de autor, dar nu numai) răsar la tot pasul. Altminteri însă, miza rămâne aceeași - maxima autenticitate - iar autorul pare preocupat, în mod special, de aducerea la lumină a faptelor și
La vie en prose by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10287_a_11612]
-
ceilalți. Un elogiu în răspăr al integralității - nu și al integrității - ființei." Tania Radu Irealitatea TV Am preluat o zicere din cele multe și haioase ale Cîrcotașilor. Băieții aștia chiar sînt buni! Și, mai rar în peisajul societății noastre, au autoironie. Din plin. Își etalează și își taxează propriile greșeli, mai nou. Nu au iertat niciodată nici gafele sau erorile postului Prima, unde este difuzată și Cronica lor săptămînală. În felul acesta, totul este credibil, nimeni nu este sus-pus în fața greșelilor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12392_a_13717]
-
unui astfel de mister, ca "revenirea din morți", reclamă doi anchetatori.. Iată așadar o pereche de detectivi: Elías Contreras, comisar în trupele de gherilă, zapatist, vorbăreț și aparent naiv, Héctor Belascoarán Shayne, detectiv rafinat șlefuit în capitală și plin de autoironie. Adică insul provincialul și omul orașului își intersectează investigațiile într-o radiografie a vieții unei țări, surprinsă în toate nenorocirile ei: corupția și cinismul clasei politice, dramele "amărăștenilor" din mahalele ori sate, masacrele ordonate chiar de oamenii puterii și lupta
Răul și Răii lumii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7486_a_8811]
-
sau large de floricele, chiar în rândul din fața mea, și să mă bucur că-l văd, prins ca-ntr-o cușcă, la o peliculă despre jumătatea goală a paharului, pentru vizionarea căreia ai nevoie de o doză foarte crescută de autoironie - asta ca să te simți bine! Și mai mult decât un film despre viața și cariera lui Harvey Peacker, așa cum ar fi riscat să sfârșească în cutiile pentru role de film, American Splendor este un film viu despre viața adevărată, nudă
Americanii invadează marile ecrane by Mădălina Roșca () [Corola-journal/Journalistic/12685_a_14010]
-
încălcarea prejudecăților, de înfrîngerea propriilor limite, ca un supliciu punctat cu riscul ridicolului, al ratării și eșecului, succesul confruntat cu oprobriul și umilitatea, vecin cu iluzia, dar în opoziție cu brutalitatea socială, plătit cu sacrificii și întîmpinat cu îndoială sau autoironie, succesul nesupunerii, dar și al smereniei în fața sublimului, cu intuiția că mai există ceva deasupra, neatins, intangibil. Alternativa nu are însă succesul asigurat nici pe propriul său continent. Cahiers du cinéma pare să-și amintească de timpurile când lăuda Detașamentul
Fețele globalizării by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16360_a_17685]
-
și individuale, despre ce am trăit, despre limitele curajului sau ale lașității din noi. Intuiam că maniera regizorului nu este una sobră, că nu se intenționează un fel de documentar pus în scenă. Intuiam că se apelează la ironie, la autoironie, dar mă temeam de bășcălie. N-a fost deloc așa. Am văzut un gen de epopee care mi s-a părut că dorește să ne arate, calm, detașat cumva, dar cinic în esență, că l-am creditat cu foarte mult
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
pentru că ne-a ajutat să ne cunoaștem, să ne apropiem, să transformăm lucrurile și situațiile mai mult sau mai puțin importante în pretexte de a ne privi, de a rîde în hohote, de a deveni complici la poante, ironii și autoironii. Am înțeles, din nou, că există întîlniri frumoase. E important să știi să nu le ratezi. Cum spuneam, Victor Parhon era mai marele acțiunii și, desigur, cu mult mai ocupat decît noi, Alexa și cu mine. Așa încît, obiceiul de
Gară pentru trei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14728_a_16053]
-
o dispariție miraculoasă. Protagonistul, Cezar Fecioru, mânuit în clar-obscur, pare un Mesia nerecunoscut și ratat. În Ceață pe Tamisa, Nicolae Stan se arată - inclusiv prin finalul cu incitantă frază neîncheiată - drept un prozator consistent, de o inventivitate bine temperată de autoironie.
Rememorare blurată by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3534_a_4859]
-
există scriitori români care merită să apară la TVR ”, conchide pe drept cuvânt Ovidiu Șimonca. Alo, Stelian Tănase, mai ești pe fir? Agresiune inimaginabilă În DILEMA VECHE (nr. 526, 13-19 martie), Andrei Pleșu scrie un articol cuceritor, prin inteligență, umor, autoironie, observație fină a caracterelor și a situațiilor. Tema - diferența devastatoare dintre solicitările la care e pus să răspundă și puterile sale evident limitate de a răspunde: „Mi se cereau și mi se cer: job-uri, recomandări pentru burse în străinătate
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2724_a_4049]
-
din franceză și care au sensul "afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva" (DEX), respectiv "anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane" (DEX); de aceea sînt folosite adesea cu o anume autoironie. Cel mai normal mijloc de echivalare terminologică rămîne în acest caz verbul a atașa și participiul său atașat (folosit adjectival sau adverbial, dezambiguizat de context). În formulele care anunță prezența unui document atașat, mulți utilizatori ai poștei electronice recurg la
"Vă rog găsiți atașat..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9496_a_10821]
-
et l’expérience du gouffre), Fundoianu înșiră Cîteva cuvinte pădurețe cu vizibil accent avangardist. Dar dincolo de teribilismul unor afirmații de tipul: „Volumul de față aparține unui poet mort, în vîrstă de 24 de ani, prin anul 1923”, străjuiește, sub coaja autoironiei (permanenta sa lumină de veghe), o luciditate cutremurătoare, blecheriană. Poate amintirea halucinantului „ghetto ancestral”, pomenit de Ov. S. Crohmălniceanu, îl face să resimtă, atît de dureros - anxios, împrejmuirile. Tîrgul, „excrescență parazitară”, se delimitează net de țarina sănătoasă și reavănă de
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
un copil, poznaș, afurisit". Parcă prin contrast, Emil Botta îi apărea Luciei Demetrius ca ,un băietan, ca un înger, înalt, cu părul negru, cu ochi albaștri, alb ca o chiparoasă, sfios și încurcat în mișcări". Alterna tristețea cu gluma, cu autoironia. Vagabonda întru încredere și îndoială. Adânc a fost în el, până la sfârșitul vieții ,sentimentul unui tragic universal". Alte portrete care se țin minte ale scriitorilor și artiștilor sunt acela al Elenei Văcărescu, Gala Galaction, G. M. Zamfirescu, Ionel Gherea, Sergiu
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10908_a_12233]
-
acesteia, divagînd, povestind, înscenînd sub unghiul unei iluzorii înstrăinări de sine, a unei renegări. Cu cît pare a înainta în adîncimea introspecției, cu atît e mai preocupat a-și asigura o strategie complicată a replierii. Discreție? Procedeu stilistic? Autopunițiune prin autoironie? Teamă în fața abisului deschis înlăuntrul propriului eu? Probabil că din toate cîte ceva. În orice caz, avem a face cu o postură antilirică (un atilirism soft, spre deosebire de cel hard al avangardei). Printr-un reflex magic, poetul se ferește să-și
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
temă: moartea. Pe o scenă goală, cu elemente minime de recuzită și de decor, în costume din pînză de sac, cîțiva adulți - ce actori excepționali! - povestesc despre ei, despre viață și despre moarte. Cu disperare, cu teamă, cu ironie și autoironie, cu frică, cu umor negru, cu un firesc paralizant. Cu o emoție răvășitoare. Un comentariu fin, demn, asumat, despre nimicnicia omului pe pămînt, despre derizoriul existenței, despre șansa pe care apropierea morții o poate da, uneori, ca să descoperim ceva esențial
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
de literatură!) și a caror actualitate este pur jurnalistică. Pe scurt, o făcătură. Deși autorul se dă mare cunoscător al mediului, cunoașterea lui pare cam după ureche. Românul e scris neglijent și într-un limbaj trivial voit provocator. Umbră de autoironie care plutește uneori deasupra alegațiilor protagonistului, un bărbat spre 40 de ani, jurnalist on-line, nu le justifica natură discriminatorie și rasistă. Lipsa de ambiguitate se răzbună. În definitiv, disprețul arătat membrilor organizației antițigănești Crucea e de fapt cinic în cazul
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
ele paharul de coniac, al cărui cristal de cea mai bună calitate vibra ușor ducându-l la buze. - Superb pahar - îl elogie, ca să zică ceva. Bibliofilul era de acord, și făcu un gest pe jumătate de resemnare, pe jumătate de autoironie, sugerând o lectură secundă a tuturor celor aflătoare atunci și acolo: cupa fină, cele trei degete de coniac din sticlă, casa despuiată. Ba chiar și a prezenței lui printre ele: elegant, palid și uscat strigoi. - Mai am doar unul la
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
docte în sociologie, de jurnalism (cultural) sau de literatură propriuzisă. Din punctul de vedere al „ușurătății” trecerii de la un gen la altul, doar Ruxandra Cesereanu sau Ovidiu Pecican îl pot concura. Un permanent neastâmpăr intelectual, îndeajuns de bine controlat de autoironie încât să nu devină ridicol, îl face să schimbe tematicile și unghiurile de privire într-un ritm amețitor. Până într-atât, încât aproape că nu există subiect despre care Antonesei să n-aibă o părere bine conturată și, de cele mai multe
Turism literar by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4671_a_5996]
-
autoarei nu se lasă intimidată de această vrajă și ea e, de fapt, pulsul care ține în viață cartea. Ironie la adresa ambasadorilor, ocupați cu niște cutiuțe colorate conținând documente frumos caligrafiate sau cu prânzuri și vizite desfășurate după același tipic; autoironie la adresa cititorului și scriitorului: „Un nobil... n-are nevoie de cărți. Cărțile sunt bune pentru neputincioși și muribunzi. Dar ce-i mai rău abia urma să vină. Pentru că din momentul în care boala cititului pune stăpânire pe un organism, îl
Anglia, Persia, Italia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3304_a_4629]