1,607 matches
-
de noi descoperiri. Așadar o lucrare filologică substanțială și o scriere ce-l reinventează pe Liviu Rebreanu din propriile mărturii. Cele douăsprezece capitole, de la "I. Profesiune de credință" până la "XII. Vreme trece, vreme vine" schițează simultan o autobiografie și un autoportret. Ordonarea mărturiilor respectă "urzeala cronologică", în care "se țes" detaliile vieții interioare, atmosfera unei epoci percepută de un spirit creator, activități și instituții care l-au acaparat și preocupat (Teatrul Național, Societatea Scriitorilor Români, Direcția pentru Educația Poporului), șantierul propriei
„Dialog peste generații“ by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7343_a_8668]
-
observațiile suculente și vii despre viața școlii, cu privilegiul celor două perspective pe care și le-a asumat într-un mod inconfundabil: loaza și profesorul care, predând la școli de periferie, a văzut și a salvat el însuși nenumărate loaze. Autoportretul loazei care a fost și metamorfoza îi prilejuiesc scriitorului incursiuni într-o psihologie a copilului dominat de spaime și neputințe. Ce poate face profesorul, dacă are ochi de văzut, decât să desfacă strat cu strat ca pe o ceapă acele
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
s-a alipit totdeauna de guvern, care-n definitiv nu era așa de vinovat, cu cîteva zile înainte de trecerea acestuia în opoziție. Și pe urmă iar așa și tot așa." (Cănuță, om sucit) Să citim aceste rînduri ca pe un autoportret al scriitorului ar fi desigur excesiv. Dar ceva din firea "neașezată" a lui Caragiale se poate totuși zări în ele. Și ne gîndim nu atît la tribulațiile omului, cît la acelea ale creatorului de ficțiuni. Ale celui care, de mai
Caragiale „liber-schimbist“ by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7635_a_8960]
-
bardului, amintindu-ni-l cumva pe Rasputin. Alcătuit din vădite contraste, Adam Puslojiš are darul de-a fixa atenția, de-a domina o adunare printr-un discurs îmbelșugat, ca și printr-o carismă a unui autoritarism de anacronică tăietură. Un autoportret îl descoperă într-o generoasă postură generic umană: "Cît despre mine / nu știu / mai mult decît despre altcineva // un om / și atît - // doar un pămîntean / minunat de obișnuit / crescut cuminte / sub o stea răsăriteană // și iată-mă cîntînd / iată-mă
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
dăruiește mirajului: "O magnifiantă speranță/ pe aceste ierburi încălzite precum/ spinarea ta voluptuos arcuită// la capătul unei zile// o insignifiantă speranță/ cum un țel nemaivăzut" (O insignifiantă speranță). își compune în felul acesta un portret din eboșe de schițe, un autoportret din linii șerpuitoare, frânte, puse în valoare de viclenele spații albe. Ni-l putem imagina într-un costum de pastor, drept, cu bărbia în sus, pe cel ce pare dăruit celei mai pure gratuități, absolutei libertăți a conexiunilor, eticii firului
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
momente. Marea pânză Supliciul și, în contrast, printre Sodomaice, imagini dantești, alte evocări și schițe pentru zbor - în admirabila selecție de grafică și colaje - o prețioasă lucrare în mixed media intitulată Fosil? din Jurasic - 150 de milioane de ani cu autoportretul mamei . Supliciul reia în alt registru tema pedepsirii trupului, ilustrată mai înainte în Sebastian, pânza expusă la Palatul Banffy din Cluj, în urmă cu trei ani. Persoana celui supus torturii - ca niciodată într-un Ecce Homo - întoarce de astă dată
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
de ieri și de mâine. E un delicat colaj, mic, dar de concentrată profunzime, evocând în racursi genealogia imemorială a viului, trup după trup, corp după corp, până la veriga-cheie a tot ce este viu și ne înconjoară: mama, aici în autoportret. "Mi-am vindecat rănile pictură cu pictură, pentru ca acum să pot mărturisi că nimic nu este o bucurie mai mare decât aceea de a așterne pe pânză inseparabilele năluci ale trăirilor mele, îndoielile, melancoliile, stările intermediare, exaltările ori căderile mele
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
de cap. Este un dialog absurd între o femeie cu studii superioare, dar "fără ocupație", cu mintea plină de neliniște, de morți și de grădini cu miros de tei, care încearcă zadarnic noaptea în vis să ajungă la mare (frumos autoportret interior ne oferă aici Monica Lovinescu!) și funcționarul cu capul gol pe dinăuntru de la ghișeul unde se primesc cererile pentru schimbarea personalității. Femeia nu obține, evident, decât un refuz. Piesa este, într-adevăr, antologică; și poate fi citită în tandem
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
puțin legitime descendențe suprarealiste, și eșantioane bine filtrate, de puritatea compozițională a haiku-ului, dar și poeme ample din care răzbate răsuflarea artistică a lui Fernando Pessoa (unul dintre autorii de căpătâi ai poetului român). Totul se constituie într-un autoportret liric alcătuit din gesturi cotidiene, gânduri, obsesii, vise, amintiri, autocontemplări. Acel cineva care nu mă cunoaște este chiar poetul. Fiecare vers e o modalitate surprinzătoare de autocunoaștere, aduce un element nou, deschide o poartă neștiută spre adâncimile sufletului. Perspectiva variază
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
o poartă neștiută spre adâncimile sufletului. Perspectiva variază, uneori privirea este îndreptată spre un element din exterior, semnificativ pentru a fixa o eboșă a propriei sensibilități, alteori poetul se vede pe sine ca pe o ființă străină și își schițează autoportretul din câteva linii, cât se poate de "obiectiv", ca și cum o altă persoană l-ar observa din exterior. "privesc/ în depărtare// crengile care cad/ luminează/cerul// fila de calendar/ are colțul îndoit// înotând prin frunze ruginii/ măturătorul/ șchiop// o vrabie ciugulește
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
părți, capitole); raport incipit – final; discursul narativ și semnificațiile acestuia ; narativul nonliterar (comunicare narativă); narativul ficțional (literar și nonliterar): narațiunea care combină textul și imaginea (banda desenată); narativul nonficțional. Cuvinte-cheie, idee principală, idee secundară, temă. Modurile de expunere: narațiune, descriere (autoportret, portret, tablou), dialog, monolog. Discursul liric și textul versificat: text liric/text versificat; relația conținut – formă (discurs liric/discurs narativ în versuri – narativ literar în versuri); autor/voce lirică; versificație (măsură, tipuri de rimă; figuri de stil: epitetul, metafora); aplicativ: construcția textului liric
ANEXE din 18 august 2022 () [Corola-llms4eu/Law/259400]
-
p. 190). Pe bună dreptate. Ion Barbu a rămas în continuare conferențiar. Nu peste mult timp, în 1950, același Ion Barbu avea să incrimineze, în Contemporanul, sistemul de învățământ de peste Atlantic, în niște termeni care aduc bine de tot a autoportret din tinerețea eteromană și erotomană a matematicianului. „Universități mondene și de nivel științific scăzut”, scrie el, „unde tinerii fumează țigări cu opium și cultivă promiscuitatea trupească” (p. 306). Scripta manent. Oamenii de litere sunt cei dintâi care-ar fi trebuit
Istoria ieroglifică (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4947_a_6272]
-
Lucia Toa Lucia Toader: Stimată doamnă Ana Blandiana, ați putea adăuga, dacă vi s-ar cere să definiți conturul unui autoportret, sintagma „lamă de oțel acoperită de învelișul compasiunii”? A avut intuiție N. Steinhardt atunci când a scris despre „lama de oțel” a Anei Blandiana sau a fost mai degrabă o formulare jucăușă? Ana Blandiana: Textul lui N. Steinhardt despre mine nu
„Sper că voi ajunge să devin din nou numai scriitor“ by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/5944_a_7269]
-
Lira pe care o mînuiește nu are glasul curent al introvertirii, ci unul al spaimei și deplîngerii în grup, făpturile îngrozite strîngîndu-se instinctiv unele în altele dintr-un reflex al defensivei. Dezastrele împing istoria înapoi, în preistorie ( u o ). Un autoportret pe care ni-l oferă autorul e compus din liniile rebarbative ale unei extravertiri caracteristice: „Uram deriva continentelor, tăcut,/ Întunecat și sumbru, trist pirat al mării, / Peste vîrtejuri verzi ce-am străbătut / Stăpîn eram dar ochii mei prindeau culoarea sării
„Intoarcerea” unui poet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5971_a_7296]
-
locurile unde autorul, lepădîndu-se de politețea de a-și menaja colegii, îi descrie cu ochi lucid și tentă malițioasă. Căci, vorba lui Călinescu, portretul reușit e un fiu al maliției, nu al iubirii. Ba chiar și atunci cînd își face autoportretul, Nicolae Radu nu-și cruță orgoliul: miop și hipoacuzic din studenție, suferind de naivitatea de a crede în cuvîntul dat, incomod și obositor pentru apropiați, timid cu oamenii, dar impulsiv atunci cînd se simte nedreptățit, ajungînd mereu la întîlniri în
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
de clarviziune, premoniție și ochi. A fost prieten cu Brâncuși și Tanguy, care l-au pus în legătură cu Breton. Mulți ani de zile a pictat tablouri cu tema ochilor, dar cel mai uimitor e că în 1931 și-a făcut un autoportret care i-a prefigurat tragedia: ochiul drept îi apare gol, străbătut de o săgeată de care atârnă litera D. În 1938 s-a întors la Paris, pentru a-și împlini destinul. Într-o noapte, în atelierul unui pictor a început
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
dădeau artiștii întâlnire pe atunci.” Dincolo de micile erori strecurate în text (e vorba despre ochiul stâng al pictorului și despre tabloul „Paysage méditerranéen” din 1932 - unde apare litera Datârnată de o sabie care intră în ochiul unui personaj -, confundat cu „Autoportretul” cu ochi enucleat din 1931), trebuie reținut interesul lui Ernesto Sábato față de pățania lui Victor Brauner, investita cu o valoare simbolică mai profundă decât accidentul fizic propriuzis. În acest sens, abordarea e similară cu aceea a artistului. (Fac precizarea că
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
încercând să alunge simboluri și intruziuni personale, dorind să se apropie de o artă „pur㔸 abstractă, bazată pe criterii științifice, Gauguin își caută drumul uitându-se „înapoi” spre pictura istorică și religioasă, spre mituri. Expoziția debutează cu o serie de autoportrete aranjate cronologic în care Gauguin construiește diferite imagini ale propriului eu nu neapărat așa cum este ci cum artistul ar vrea să fie văzut: victimă, păcătos, sălbatic, martir împrumutându-și trăsăturile unui Crist cu părul portocaliu sau capului retezat al lui
Expoziții la Galeria Națională din Washington by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5407_a_6732]
-
1979. Căci primul lucru care se remarcă la o nouă lectură a Bucuriei anonimatului este tocmai unitatea programatică a volumului. Dincolo de inerentele stângăcii, de micile entuziasme juvenile, există în această carte de debut un indubitabil program liric și un pregnant autoportret poetic. Eugen Suciu se desparte discret, dar net, de o poetică - aceea, generică, a generației ’60 - și ne propune un alt mod de a scrie poezie. El abandonează vizionarismul metaforizant și poezia ca mod de cunoaștere, ca și lirismul jubilant
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
generațiile vechi dispuși să colaboreze , singurii care au răspuns prezent fiind critici tineri, precum cei doi din „Observator cultural” din 21-27 iulie. Se vede că acest entuziasm de generație se datorează mai ales faptului de a nu avea cum verifica autoportretul de disident pe care Norman Manea și-l face în Întoarcerea huliganului. În ce privește romanele, chiar sub comentariul unuia dintre cei doi critici români, redacția reproduce comentarii ale criticii din Franța (am reprodus și noi unul mai demult), care sunt politicos
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5375_a_6700]
-
câteva scuze. Petru Popescu profită de întrerupere și îmi amintește - răbdător, politicos - că, peste mai puțin de o oră, trebuie să fie în Sala Mare a Primăriei din Oradea, la o nouă lansare. Stărui, totuși, rugându-l să realizeze un autoportret de tinerețe al scriitorului Petru Popescu. Acceptă!) Pe vremea când scriam, în tinerețe, cu oarecare înverșunare, articole despre citadinism, exista o cultură oficială foarte sufocantă. }in minte că am publicat odată un articol care cred că a trecut neobservat la
Petru Popescu „Coșmarul vieții mele era să nu mai pot scrie...“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6648_a_7973]
-
măsură să mai picteze peisaje și naturi moarte în sens tradițional. Pictează, de la o lucrare la următoarea, o lume "a lui" dominată, în afară de măști și mulțimi de Carnaval, de schelete, jocuri cu moartea și diavoli, caricaturi ale burgheziei, propriul chip. "Autoportret cu măști" (1889), unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Ensor, amintind "Crist purtând crucea" de Bosch, este doar unul dintre zecile de autoportrete, realiste sau imaginare, pe care le-a compus. A dorit mereu să demonstreze că lucrările
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
mulțimi de Carnaval, de schelete, jocuri cu moartea și diavoli, caricaturi ale burgheziei, propriul chip. "Autoportret cu măști" (1889), unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Ensor, amintind "Crist purtând crucea" de Bosch, este doar unul dintre zecile de autoportrete, realiste sau imaginare, pe care le-a compus. A dorit mereu să demonstreze că lucrările sale fac parte integrantă din istoria artei europene. Rând pe rând, se reprezintă ca un "dandy" de inspirație rubens-iană ("Autoportret cu pălărie înflorată"), cu un
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
doar unul dintre zecile de autoportrete, realiste sau imaginare, pe care le-a compus. A dorit mereu să demonstreze că lucrările sale fac parte integrantă din istoria artei europene. Rând pe rând, se reprezintă ca un "dandy" de inspirație rubens-iană ("Autoportret cu pălărie înflorată"), cu un gest al mâinii ce-l invocă pe Dürer, ca un schelet ("Portretul meu în 1960") sau ca o insectă parcă descinsă dintr-un desen de Odilon Redon. Pictate cu agilitate, în culori stridente, "Mirarea măștii
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
antologic din proza Pielea ei de tarpan sălbatic. Portretul se pierde într-o idee, referentul rămîne mereu lumea lui Vasari (un personaj seamănă cu Van Gogh, un altul cu Picasso, majoritatea cu pictorul-narator al jurnalelor lui Val Gheorghiu); chiar și autoportretul scris/pictat al unui prozator original care se regăsește, pe rînd, în cel din Scăricică, cel din Italiană, cel din Cerchez și cel din Dochia, păstrînd "patina locului", a unui romantism "cumva desuet și vag alienat" - aerul inimitabil "al orașului
Viețile după Val Gheorghiu by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6692_a_8017]