1,144 matches
-
de renunțare și de izolare”, „trăsnetul de ură, de răzvrătire, de singurătate; al celui mai pur dintre poeți” și faptul că: „Nu s-a amestecat cu nici una din trupele consacrate”. Motivația e semnificativă și În planul mai larg al atitudinii avangardiste față de tradiția În genere repudiată: singura tradiție recunoscută - căci se recunoaște totuși una - este cea reprezentată de scriitorii marginalizați, neconsacrați, aflați, la vremea lor, În răspăr cu „orînduirea literară”; o tradiție a revoltei și nonconformismului prevestind radicala insubordonare față de „formulă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vremea lor, În răspăr cu „orînduirea literară”; o tradiție a revoltei și nonconformismului prevestind radicala insubordonare față de „formulă”, propovăduită de avangardă. Exemplele oferite pînă aici sînt doar cîteva dintre cele apte să-l situeze pe Ilarie Voronca În centrul problematicii avangardiste, considerată În dimensiunile sale cele mai general-definitorii. Fiecare text programatic semnat de poet conduce de fapt spre acest nucleu ideatic În funcție de care se cristalizează și perspectiva sa particulară asupra poeziei. S-a putut observa de altfel, din aserțiunile citate anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
text programatic semnat de poet conduce de fapt spre acest nucleu ideatic În funcție de care se cristalizează și perspectiva sa particulară asupra poeziei. S-a putut observa de altfel, din aserțiunile citate anterior, că diversele nivele ale „stării de spirit” tipic avangardiste, așa cum o aproximează poetul nostru, sînt intricate, comunicînd intim Între ele și dovedind, prin chiar acest fapt, organicitatea demersului avangardist, unificabil sub semnul fundamentalei - după părerea noastră - obsesii a dinamicii absolute a spiritului, a unei disponibilități fără frontiere, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
asupra poeziei. S-a putut observa de altfel, din aserțiunile citate anterior, că diversele nivele ale „stării de spirit” tipic avangardiste, așa cum o aproximează poetul nostru, sînt intricate, comunicînd intim Între ele și dovedind, prin chiar acest fapt, organicitatea demersului avangardist, unificabil sub semnul fundamentalei - după părerea noastră - obsesii a dinamicii absolute a spiritului, a unei disponibilități fără frontiere, a unei libertăți debușînd În utopie. Ruptura de „convențional” și afirmarea noutății radicale, trecerea În prim plan a „manifestării vitale” și a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
manifeste, tipărite În revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice, transformate Într-un discurs confesiv oscilînd Între fervoarea și entuziasmul adeziunii la idealul novator avangardist și neliniștea, angoasa, nesiguranța unui spirit pentru care totul devine de o realitate dureroasă. „Certitudinea universale incertitudini” - despre care vorbea undeva - colorează În profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă de dramatism al implicării, de interogație neliniștită, traducînd un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
estetice” de către suprarealism părea o achiziție deplin asimilată: „Arta (și scrisul mă interesează numai Întrucît e suprapus acesteia) pretinde un material luat din neobicinuit, care să supere timpanul convenției”. Voronca se delimitează astfel, Într-o oarecare măsură, de radicalismul negației avangardiste (În speță suprarealiste), asumîndu-și cu luciditate condiția dificilă de scriitor și de artist ce aspiră la o evadare din toate formulele, dar se știe sortit - fie și În ultima instanță - prizonieratului lor. Cu o sinceritate care i-a șocat pe
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
că se Încrede, găsind În el autentica sa „tărie” și „singurul (său) Îndemn”. PENTRU O NOUĂ „GRAMATICĂ A POEZIEI” La Întrebarea ce este și, mai ales, cum trebuie să fie poezia, răspunsurile lui Ilarie Voronca au variat În funcție de momentul programatic avangardist față de care și-a manifestat adeziunea, pe un itinerariu marcat, În punctele sale extreme, de colaborarea la revista 75 H.P. (octombrie 1924) și articolele publicate În unu (1928-1931) sau - după ruptura cu aceasta din urmă - Îndeosebi În Adevărul (1935-1937). Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
putea numi disponibilitatea integralistă, În sensul (valabil, cum s-a observat, pentru Întreaga avangardă românească) unei deschideri plurale a sensibilității spre acea „sinteză modernă”, de natură să fructifice - acum, Într-o viziune predominant constructivistă - toate ideile novatoare difuzate În spațiul avangardist internațional. În cadrul grupării unu, unde „integralismul” inițial (vezi Manifestul semnat În primul număr al revistei de Sașa Pană) va ceda treptat locul unei tot mai evidente simpatii pentru programul suprarealist, Voronca va face și el uitată respingerea ideilor lui André
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
exigențelor „ordinii-sinteză, clasice, integrale”, pentru a-și orienta atenția către promisiunile stării de vis și „semitrezie” - cum scrie el Însuși, În numele Întregii grupări, În pamfletul Coliva lui Moș Vinea. În sfîrșit, ruptura cu unu va Însemna despărțirea de programul strict avangardist și afirmarea unei alte angajări a poeziei, larg umanitaristă, pe care creația sa de limbă franceză o va afirma (după 1933) cu și mai multă fermitate. Cum această primă perioadă din istoria avangardei românești nu trece, practic, de granițele unui
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
penibilă și luătoare În rîs gîndirea exactă și prețioasă”. Schimbarea ironică a Îndemnului heliadesc cunoscut, În Faceți greșeli de gramatică (s.n.) spune destul despre interpretarea poeticității limbajului În funcție de așa-numitul, astăzi, écart, - distanțare de norma comună. Privită prin grila programului avangardist, o astfel de lectură indică, evident, momentul negației și al rupturii, În alianță cu afirmarea noului („Mereu inedit” - cere poetul În 75 H.P.), a invenției și spontaneității expresiei. Îndepărtării de „logică” și „gramatică” Îi poate servi foarte bine acum formula
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
clasică obiectivă (impusă de o ordine și constrîngere proprie)”. Într-un asemenea context de idei, recursul lui Voronca la experiența mallarméană a limbajului este deplin semnificativ. Căci dacă s-a putut vorbi, chiar În cercetări mai recente privitoare la interferențele avangardiste, despre „imposibilitatea fundamentală de a aplica estetica «constructivă» limbajului”, cel care afirmase că poezia nu se face cu idei ci cu cuvinte și-l vedea pe poet „singur cu limbajul” și „cedînd inițiativa cuvintelor”, eliberat de „entuziasm” și „delir”, rămînea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
confluența dintre ideile estetice ale lui Mallarmé - selectat ca reformator reprezentativ al sintaxei poetice -, ale lui Rimbaud (a cărui alchimie du verbe lasă urme și la teoreticianul Voronca - vezi „chimia cuvintelor”, „poetul alchimist al imaginii” etc.) și ale urmașilor lor avangardiști, cu programele constructiviste ale momentului, poetul român reușește astfel să-și coaguleze propria interpretare Într-o sinteză elocventă, deschizătoare de drumuri pentru reflecția românească asupra limbajului poeziei. Chiar dacă nu e original În punctul de plecare, el reușește - pe fundalul manifestelor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cele mai productive pentru evoluții ulterioare. „Obiectivității” și ordinii intelectuale mallarméene și constructiviste, el le imprimă, pe de altă parte, energia unui temperament neliniștit, cu exaltări și entuziasme romantice atingînd momente de paroxism ce nu contrazic, totuși, În esență, spiritul avangardist, În ciuda unor momentane limitări programatice: declarîndu-se adept al „ordinii-sinteză, clasice, integrale”, Voronca rămîne În fond un dezordonat și un ne-clasic, o sensibilitate ardent pasională - și această „mișcare ce deplasează liniile” străbate pînă În miezul celor mai voit austere geometrii
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
proclamate (cu patos!) În scrierile sale „integraliste”. „Sintetismul” sau „integralismul” În care i se pare că aude, În acest moment, Împreună cu cei de la „Bauhaus”, „glasul secolului”, Îl și situează, de altfel, Într-un punct de răscruce al mai multor direcții avangardiste străbătute subteran de marea obsesie a dinamicii absolute a spiritului și a identificării scrisului cu tensiunea lăuntrică a eului. Toate aceste elemente preluate din programele avangardei vor căpăta deci la el un plus de vitalitate exuberant-neliniștită, de natură a estompa
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
neoromanticul Voronca se apropie acum de programul avangardei suprarealiste, privit altădată, din perspectiva „constructivismului”, cu suspiciune. Chiar dacă nu numește direct „automatismul psihic pur” și „dicteul automat”, poetul le aproximează totuși În expresii similare, Înscrise pe orizontul mai vast al căutărilor avangardiste vizînd coincidența dintre a scrie și a fi: „Scriu cu gîndul nedefinit de a mă transforma cu Încetul În Însuși steagul de cerneală prin care cavaleria chiotelor se desface”. De la „arta ca manifestare vitală”, la „cîte cuvinte - atîtea ființe” se
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
așadar, să definească poemul, Voronca o face Întotdeauna În termeni existențiali. Dacă afirmase - Într-o notă la eseul A doua lumină - că: „Poemul nu «trebuie» să fie nimic”, fusese În numele absolutei insubordonări față de prescripții, rețete, formule prestabilite, al tipicului anticonvenționalism avangardist, și nu pentru că n-ar fi recunoscut poeziei un sens și un mesaj. Numai că acestea urmau să ia naștere nu În virtutea inerției unor limbaje moștenite, ci ca rezultat, niciodată sigur, mereu amenințat cu eșecul, al unei proprii experiențe vitale
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu În virtutea inerției unor limbaje moștenite, ci ca rezultat, niciodată sigur, mereu amenințat cu eșecul, al unei proprii experiențe vitale, trăită În regim prin excelență interogativ. SÎntem departe, În acest moment, de orice nihilism dadaist; faza pur destructivă a atitudinii avangardiste e de mult depășită, - și ea nici n-a Însemnat la Voronca decît un scurt popas, cu urme În textele antipoetice tipărite În 75 H.P. Ceea ce rămîne din negația inițială este Însă, În continuare, fundamentalul refuz al tuturor limitelor impuse
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
uneori cuvintele”. Căci „puterea magică” despre care vorbește poetul (cu trimiteri la universul copilăriei) este considerată de el tot din unghiul absenței unui „sens util”, ca ieșire, deci, din sfera pragmaticului Într-un spațiu de pură incantație, straniu-soteriologică. „Întreaga suspiciune avangardistă la adresa verbului pare să fi dispărut” - sesizează Nicolae Balotă; dar numita „magie” nici nu era În opoziție cu spiritul avangardist, de vreme ce indica un mod cvasi-gratuit de eliberare din convențiile „logicii” și „gramaticii”, al spiritului pozitivist. Adevărat este Însă faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unghiul absenței unui „sens util”, ca ieșire, deci, din sfera pragmaticului Într-un spațiu de pură incantație, straniu-soteriologică. „Întreaga suspiciune avangardistă la adresa verbului pare să fi dispărut” - sesizează Nicolae Balotă; dar numita „magie” nici nu era În opoziție cu spiritul avangardist, de vreme ce indica un mod cvasi-gratuit de eliberare din convențiile „logicii” și „gramaticii”, al spiritului pozitivist. Adevărat este Însă faptul că Ilarie Voronca e, ca să zicem așa, mai „artist” decît alți promotori ai avangardei, de vreme ce se arată preocupat de pericolele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Însă tot În perspectiva convenționalizării inevitabile. Căci urmează, imediat după aceste Întrebări, propoziția: „Afirm că mă dezbar de formulă, și această afirmare devine o formulă”... Ambele amenințări vizează deci aceeași neliniște („această zvîrcolire În insomnia din mine Însumi”) a poetului avangardist, care caută, utopic, un teritoriu pur al trăirii, căruia să-i corespundă o expresie salvată de mutilările convenției. Toată drama sa ține de conștiința imposibilității unei atari performanțe: „Va fi iarăși un cult, o altă foaie matricolă, va fi iar
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
depășită. Și atunci, Însă, substratul neliniștit-elegiac al lirismului său se va conserva În infrastructura spectacolului constructivist, și după aceea. SPRE O POEZIE „CONSTRUCTIVISTĂ” Transformările liricii lui Voronca În foarte scurtul răstimp ce desparte Restriști-le din 1923 de primele adeziuni avangardiste au avut de ce să uimească. Și cel dintîi surprins a fost - cum am văzut - Lovinescu Însuși, observînd trecerea bruscă de la „sentimentalitatea răvășită și descompusă” a versurilor de la Început, la programul „ordinii sinteză, clasică, integrală” al constructivismului. Fapt e că lansarea
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
gradație miracol intermediar... În ansamblul exercițiilor predominant ludice din 75 H.P., astfel de texte sînt un fel de omagiu tardiv adus dadaismului - acea „pușcă Încărcată cu zgomot pur” sau „mitralieră de confetti”, cum Îl vor defini, cu umor, chiar camarazii avangardiști ai lui Voronca. Acestui, ca să zicem așa, intermezzo ludic, Îi urmează Însă o etapă cu mult mai ambițioasă, În care echivalențele poetice ale plasticii constructiviste sînt urmărite sistematic: simbolicei tabula rasa se cuvenea să-i succeadă momentul pozitiv al construcției
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Îndemînă, degajînd eul poetic de orice complexe, ca și de tînjitoarele nostalgii romantico-simboliste. Autorul Invitației la bal ne introduce printre primii În ceea ce numim astăzi o „civilizație a imaginii”, contribuind la Încetățenirea În poezia noastră a unui topos prin excelență avangardist: al spectacolului citadin, al orașului feeric modern. Este, acesta, și unul dintre sensurile „balului” la care suntem invitați: redimensionată În perspectivă constructivistă, lumea e văzută În Înfățișările sale spectaculare, Întîmpinate cu uimirea și entuziasmul descoperitorului de ținuturi noi, În care
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
firesc, relativă. Și nu poate fi altfel, de vreme ce perfecta echivalare a viziunii constructivismului (abstracționismului) plastic cu limbajul poetic e, practic, imposibil de realizat. Teoreticianul Voronca a intuit Însă exact apropierile posibile, adresîndu-le exemplului mallarméean și variantelor sale reprezentate În spațiul avangardist, În sensul unei practici a poeziei ca o construcție În limbaj, ca și indiferentă față de „idee” și față de „natură”; sugestie radicalizată de avangardă În direcția de-simbolizării cuvîntului, a exploatării la maximum a concreteții verbului și, ca atare, a evadării
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
opintiți ai nopții Să Înțelegeți dansul visului pe o frînghie de viscol Să vă treziți din lene pentru foamea și setea fecundă Să recunoașteți misterul care juca o horă fantastică peste pleoapele voastre Închise. E aici o „pedagogie lirică” tipic avangardistă, vizînd cultivarea disponibilității revelatorii a ființei, zguduirea inerțiilor, dinamizarea sensibilității În sensul participării la miracolul cosmic („Cu-o ancoră de sunet să-ntîrzii În minune”) - noua versiune a freneziei romantice a comuniunii cu „misterul” universal. Știindu-se profund vulnerabil Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]